Întâia
Epistolă către Corinteni
a
Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 1
Mulţumire lui Dumnezeu pentru credinţa corintenilor. Răul
dezbinărilor. Cuvântul Crucii: nebunie pentru cei ce pier, puterea lui
Dumnezeu pentru cei ce se mântuiesc.
1. Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi
fratele Sostene,
2. Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, celor sfinţiţi în
Iisus Hristos, celor numiţi sfinţi, împreună cu toţi cei ce
cheamă numele Domnului nostru Iisus Hristos în tot locul, şi al lor
şi al nostru:
3. Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la
Domnul nostru Iisus Hristos.
4. Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui
Dumnezeu, dat vouă în Hristos Iisus.
5. Căci întru El v-aţi îmbogăţit deplin întru toate, în tot
cuvântul şi în toată cunoştinţa;
6. Astfel mărturia lui Hristos s-a întărit în voi,
7. Încât voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, aşteptând
arătarea Domnului nostru Iisus Hristos,
8. Care vă va şi întări până la sfârşit, ca să
fiţi nevinovaţi în ziua Domnului nostru Iisus Hristos.
9. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la
împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul
nostru.
10. Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos,
ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări
între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget
şi în aceeaşi înţelegere.
11. Căci, fraţii mei, despre voi, prin cei din casa lui Hloe mi-a
venit ştire că la voi sunt certuri;
12. Şi spun aceasta, că fiecare dintre voi zice: Eu sunt al lui
Pavel, iar eu sunt al lui Apollo, iar eu sunt al lui Chefa, iar eu sunt al lui
Hristos!
13. Oare s-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel
pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?
14. Mulţumesc lui Dumnezeu că pe nici unul din voi n-am botezat,
decât pe Crispus şi pe Gaius,
15. Ca să nu zică cineva că aţi fost botezaţi în
numele meu.
16. Am botezat şi casa lui Ştefana; afară de aceştia nu
ştiu să mai fi botezat pe altcineva.
17. Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc,
dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână
zadarnică crucea lui Hristos.
18. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru
noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
19. Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea
înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi
voi nimici-o".
20. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul
acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii
acesteia?
21. Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a
cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să
mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii.
22. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută
înţelepciune,
23. Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei,
sminteală; pentru neamuri, nebunie.
24. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos,
puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
25. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni
nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi
ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât
tăria oamenilor.
26. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu
mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt
puternici, nu mulţi sunt de bun neam;
27. Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să
ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe
ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;
28. Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele
nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe
cele ce sunt,
29. Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
30. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a
făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi
sfinţire şi răscumpărare,
31. Pentru ca, după cum este scris: "Cel ce se laudă în Domnul
să se laude".
___________________________________________________________________
Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________