Epistola către
Romani a Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 1
Evanghelia arată îndreptarea din credinţă, pentru neamuri.
Judecata lor, pentru că nu păzesc legea firii.
1. Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru
vestirea Evangheliei lui Dumnezeu,
2. Pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în
Sfintele Scripturi,
3. Despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David,
după trup,
4. Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul
sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul
nostru,
5. Prin Care am primit har şi apostolie, ca să aduc, în numele
Său, la ascultarea credinţei, toate neamurile,
6. Întru care sunteţi şi voi chemaţi ai lui Iisus Hristos:
7. Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi
şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl
nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!
8. Mulţumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi
toţi, fiindcă credinţa voastră se vesteşte în
toată lumea.
9. Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu,
întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre
voi,
10. Cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin
voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi.
11. Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă
împărtăşesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea
voastră.
12. Şi aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin
credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea.
13. Fraţilor, nu vreau ca voi să nu ştiţi că, de multe
ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum
împiedicat, ca să am şi între voi vreo roadă, ca şi la
celelalte neamuri.
14. Dator sunt şi elinilor şi barbarilor şi
învăţaţilor şi neînvăţaţilor;
15. Astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia
şi vouă, celor din Roma.
16. Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că
este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului
întâi, şi elinului.
17. Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din
credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar
dreptul din credinţă va fi viu".
18. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată
fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care
ţin nedreptatea drept adevăr.
19. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut
de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.
20. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii,
înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere
şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de
apărare,
21. Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu,
nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi
inima lor cea nesocotită s-a întunecat.
22. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.
23. Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu
asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al
păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al
târâtoarelor.
24. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor
lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,
25. Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună
şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul
Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi
femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
27. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după
fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru
alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind
ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită
rătăcirii lor.
28. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în
cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea
lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.
29. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de
lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă,
de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
30. Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori,
semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele,
nesupuşi părinţilor,
31. Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără
dragoste, fără milă;
32. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu,
că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că
fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.
___________________________________________________________________
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________