Întâia
Epistola Sobornicească
a Sfântului Apostol Petru
CAPITOLUL 1
Hristos este mântuirea şi nădejdea noastră. Durerile de azi
lămuresc credinţa. Mântuirea aceasta a fost vestită de prooroci.
Îndemnuri la viaţă sfântă.
1. Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc
împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în
Capadocia, în Asia şi în Bitinia,
2. Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui
Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre
ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi
pacea să se înmulţească!
3. Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos,
Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi,
ne-a născut din nou, spre nădejde vie,
4. Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi
neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi,
5. Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin
credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în
vremea de apoi.
6. Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui
să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite
pentru puţină vreme,
7. Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ
decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită
spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea
lui Iisus Hristos.
8. Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El,
deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi
cu bucurie negrăită şi preamărită,
9. Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.
10. Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi
au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce
avea să vină la voi.
11. Cercetând în care şi în ce fel de vreme le arăta Duhul lui
Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre
patimile lui Hristos şi despre măririle cele de după ele,
12. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru
voi slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru
Duhul Sfânt trimis din cer, v-au propovăduit Evanghelia, spre care şi
îngerii doresc să privească.
13. Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă,
nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da
vouă, la arătarea lui Iisus Hristos.
14. Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte,
din vremea neştiinţei voastre,
15. Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi
înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.
16. Că scris este: "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt
Sfânt".
17. Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu
nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică
zilele vremelniciei voastre,
18. Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur,
aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră
deşartă, lăsată de la părinţi,
19. Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi
neprihănit,
20. Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a
arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi,
21. Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din
morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie
credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
22. Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre
nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe
altul, din toată inima, cu toată stăruinţa,
23. Fiind născuţi din nou nu din sămânţă
stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui
Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac.
24. Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca
floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut,
25. Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul,
care vi s-a binevestit.
___________________________________________________________________
Întâia Epistola Soborniceasca a Sfântului Apostol Petru – 5 CAPITOLE:
__________________________________________________________________