Tehnica
manipularii la cultele religioase
de Bogdan Mateciuc
Ce este un cult?
Un cult este un grup sau o miscare caracterizata printr-un
devotament sau dedicare exagerata fata de o persoana, o idee sau un lucru,
folosind tehnici manipulative de convingere si control care nu sunt etice (de
exemplu, izolarea de prietenei si membri ai familiei, debilitare, folosirea
unor metode pentru a mari sugestibilitatea si supunerea, controlul informatiei,
anularea individualitatii sau a judecatii critice, promovarea dependentei
totale fata de grup si teama de a-l parasi, etc.) în scopul atingerii
scopurilor conducatorilor de grup în defavoarea membrilor, a familiilor lor sau
a comunitatii. (West & Langone, 1986)
Caracteristicile unui cult distructiv
Controlul
mediului: Controlul mediului si al comunicarii din cadrul mediului.
Manipulare mistica:
Cauta sa promoveze modele specifice de comportament si emotive astfel încât
acestea sa para ca provin în mod natural din interiorul mediului, în timp ce
conducatorii grupului se afiseaza ca fiind agentii alesi ai lui Dumnezeu, ai
istoriei sau ai unei forte supranaturale, pentru îndeplinirea obiectivelor
mistice, a “principiilor dumnezeiesti”, astfel încât cultul si credintele sale
devin singura cale de mântuire (sau iluminare).
Pretentia de
curatenie: Lumea este împartita strict în curati si pacatosi, între binele
absolut (grupul si învatatura lui) si raul absolut (orice este în afara
grupului). Persoana trebuie sa se schimbe în permanenta pentru a se conforma
normei grupului; tendinte spre rusine si vina sunt folosite ca pârghii
emotionale pentru a-i influenta si manipula pe membri.
Marturisi: Practica
din interiorul grupului depaseste caile de exprimare religioase sau
terapeutice, pâna la punctul în care grupul devine un cult în sine; sesiuni în
care o persoana îsi marturiseste pacatele, însotit de modele de criticism si
auto-criticism, cu un accent deosebit pus pe schimbarea personala.
Cunoastere
exclusivista: Mediul totalitar favorizeaza senzatia ca învatatura sau ideologia
grupului comporta o aura de sfintenie, cum ca aceasta ar reprezenta cea mai
înalta viziune morala privind viata; chestionarea sau criticarea acestor
principii este interzisa; se cere reverenta fata de ideologie /doctrina, fata
de învatatorii grupului, de fondatori; grupul ofera o senzatie de siguranta
tinerilor deoarece simplifica foarte mult lumea exterioara si raspunde unor
nevoi contemporane, combinând un set de principii dogmatice cu o pretentie de
cunoastere cu privire la adevar.
Limbaj modificat:
Cuvintelor le sunt date noi întelesuri - lumea din afara nu foloseste cuvintele
sau expresiile în acelasi fel; se creeaza un limbaj al grupului, cu expresii
specifice. Daca învatatorii provin dintr-o alta tara, membrii ajung sa preia
expresii straine limbii lor materne.
Doctrina este mai
importanta decât persoana: Daca cineva pune sub semnul întrebarii credinta
grupului sau pe conducatorii acestuia, acela este facut sa simta ca este ceva
în neregula cu el, pentru simplul fapt ca pune întrebari - se creeaza o
atmosfera negativa în jurul celor care pun întrebari, sunt evitati sau sunt ei
însisi chestionati si criticati, în loc sa li se raspunda la întrebari. Se
considera ca doctrina /ideologia grupului este mai valabila, mai adevarata
decât orice alt aspect al caracterului omului sau decât experienta personala.
Fiecare trebuie sa-si aseze experienta proprie sub “adevarul” grupului. Daca
cineva pune întrebari sau chestioneaza, i se va spune ca pune întrebari pentru
ca el este mândru, rau sau pacatos. Acceptarea neconditionata a ideologiei
cultului este prezentata ca smerenie. Conflictele interne devin astfel foarte
puternice.
Asezarea de granite:
Dat fiind ca grupul poseda adevarata învatatura despre viata, cei care nu fac
parte din grup sunt rai, pacatosi, nu sunt mântuiti, merg în iad sau îsi
traiesc viata degeaba; o persoana începe cu adevarat sa-si traiasca viata numai
daca se alatura grupului; manipularea temerii ca daca cineva paraseste grupul,
atunci aceasta echivaleaza cu parasirea lui Dumnezeu, pierderea mântuirii, sau
i se va întâmpla ceva rau. Grupul este “elita”, iar cei din afara sunt “lumea”,
“pacatosii”, cei care nu au “lumina”, etc.
Premize
pentru convertire
Farber, Harlow &
West (1957) au lansat termenul de "sindrom DDT" pentru a descrie
transformarea la nivelul gândirii suferita de prizonierii din razboiul din
Coreea: debilitate, dependenta, teama. Lifton (1961), care a studiat de
asemenea modificarea gândirii folosita în universitatile din China, a
demonstrat ca procesul nu necesita afectiuni sau probleme fizice. Cultele
contemporane, care nu dispun de ajutorul statului, au mai multe în comun cu
aceasta transformare a gândirii decât cu situatia prizonierilor de razboi, în
sensul ca ele nu folosesc forta fizica. Pentru a-si controla subiectii, ele
recurg la subterfugii si la domeniile naturale de intersectie între ele si
individ. Cultele induc stari de dependenta pentru a obtine controlul asupra
membrilor si folosesc metode de pedeapsa psihologica pentru a întretine acest
control. Procesul, dupa opinia mea, poate fi descris pe scurt ca un sindrom DDT
modificat: debilitate, dependenta, teama.
Desi procesul
descris aici este complex si variat, cele de mai jos reprezinta schema clasica
de aderare la un astfel de cult:
Individul vulnerabil
se întâlneste cu grupul.
Conducatorul
(conducatorii) grupului se prezinta pe sine ca un binevoitor care îi poate
îmbunatati viata.
Individul raspunde
pozitiv, are parte de o crestere a respectului de sine si a sentimentului de
securitate, acestea având loc pe fundal psihologic. Individul poate fi
considerat ca "racolat".
Prin intermediul
împartasirii de experienta, a marturisirilor si a exemplelor individualizate,
conducatorul(ii) grupul capata acces la punctele tari si la cele slabe ale
individului.
Prin marturisiri ale
membrilor grupului, prin denigrarea “concurentei” (alte biserici sau grupuri
religioase), prin accentuarea constanta a amintirilor rusinoase ale individului
si a altor slabiciuni, prin îndoctrinarea treptata cu sistemul de gândire
strict si închis al cultului, superioritatea grupului este afirmata ca un
adevar fundamental.
Marturisirile
membrilor, întarirea încrederii individului în grup, amintirea discreta a
slabiciunilor individului si diferite forme de presiune îi creeaza individului
sentimentul ca bunastarea lui viitoare, sub toate aspectele, depinde de
respectarea credintelor grupului, mai exact a “programului de schimbare”.
Aceste tehnici de
influentare sunt însotite de o minare subtila a respectului de sine al
individului (de exemplu prin exagerarea pacatoseniei faptelor pe care individul
trebuie sa le marturiseasca), suprimarea sau slabirea gândirii critice prin
alocarea de sarcini care sa ocupe cât mai mult din timpul liber al individului
si prin repetarea constanta ca numai lucruri rele se pot întâmpla daca nu se
respecta reteta de “transformare” sau mântuire a grupului. Aceste manipulari îl
fac pe individ sa-si exprime loialitatea fata de grup si sa se angajeze sa se
schimbe conform cu schema locala. De acum el sau ea va fi considerat ca fiind
“pe cale” (ca mergând pe calea “mântuirii”, “iluminarii”, “curatirii”, etc.).
Dependenta individului fata de grup este deja creata si afirmata implicit sau
explicit. Mai mult, el sau ea accepta autoritatea grupului în definirea binelui
sau a raului, în inima individului precum si în ceea ce priveste lumea.
Convertitul face
apoi obiectul asteptarilor nerealist de mari din partea grupului. Se afirma “cu
dragoste” potentialul de care este el capabil, în timp ce membrii grupului
marturisesc cu putere nivelurile la care au ajuns ei sau idolii lor
(conducatorii sau fondatorii grupului). Misiunea de capatâi a grupului (o falsa
mântuire) justifica toate asteptarile denaturate.
Deoarece cuvântul
grupului este întotdeauna adevarat iar gândirea “negativa” nu este acceptata,
esecurile individului sunt numai si numai ale lui, în timp ce îndoielile
personale sau criticile sunt eliminate sau redefinite ca pacate personale.
Individul are parte de o alienare tot mai mare. Firea lui de dinainte de a veni
în cult este eliminata; îndoielile cu privire la grup sunt eliminate din
gândire; este mentinut sentimentul de vinovatie de a nu te ridica la nivelul
asteptarilor grupului. Singura adaptare posibila este fragmentarea si
compartimentizarea. Nu este surprinzator deci ca multi doctori considera
disocierea ca reprezentând miezul tulburarilor si disfunctionalitatilor legate
de culte (Ash, 1985).
Alienarea
individului va atrage dupa sine ruperea psihologica, daca nu si fizica, de
lumea exterioara, în special de familie. Informatiile din exterior ameninta sa
tulbure falsul sistem de valori si echilibru al individului, pe care acesta
le-a preluat de la grup în încercarea de a se conforma cerintelor implicit
afirmate ale grupului. Aceasta alienare accentueaza dependenta individului fata
de grup.
Grupul sprijina
echilibrul disociativ al individului, încurajând activ dependenta acestuia, de
exemplu prin exagerarea “pacatelor” din trecut si a conflictelor cu familia,
prin denigrarea celor din afara, prin folosirea de cântece /cântari care sa
abata orice gândire critica si prin oferirea de posibilitati prin care
individul poate ocupa un anume loc în structura grupului (de exemplu a lucra în
beneficiul grupului, a vinde reviste pe strada, a munci pentru construirea
/întretinerea locului de adunare).
Grupul favorizeaza
dependenta crescânda a individului, prezentând pericole si tragedii care se vor
întâmpla daca individul sau o forta din afara (vizita unui membru al familiei,
de exemplu) tulbura echilibrul disociativ care îi permite lui sau ei sa
functioneze în acel sistem închis. De obicei pedeapsa este de natura
psihologica sau metafizica. În unele culte, la initiativa conducatorului
grupului sau a unor membrii “fierbinti pe cale”, individul este ostracizat,
evitat si catalogat ca având un “duh rau” sau ca fiind rebel. Mai mult,
individul este avertizat ca daca continua în acea atitudine critica, îsi pierde
mântuirea si, în general, îl asteapta iadul. Trebuie amintit ca aceste
amenintari sau pedepse apar în contextul unei dependente fata de grup si al
unei alienari psihologice (separari) fata de sistemul de suport din trecut.
Aceasta face avertizarile grupului mult mai puternice decât avertizarile
folosite de gruparile religioase traditionale, de genul “vei ajunge în iad daca
mori având un pacat de moarte”.
Rezultatul acestui
proces, atunci când este dus pâna la capat, este o persoana care vrea sa para
foarte fericita, dar care ascunde o suferinta adânca. Cu un zâmbet nenatural pe
fata, persoana va marturisi cum i s-a schimbat viata si chiar cum “fratii” au
devenit oxigen pentru ea. În aceste cazuri dependenta este totala iar persoana
nu concepe sa-si traiasca viata separat. Întâlniri cât mai frecvente,
petrecerea timpului împreuna presarata cu marturisiri personale, toate creeaza
un univers închis si îi dau individului senzatia ca nici nu ar putea trai fara
grup.
Am discutat cu multi
fosti membri de culte care, atunci când au parasit adunarea si au vorbit cu
alti fosti membri, a fost surprinsi sa constate ca multi dintre “fratii” lor
zâmbeau si ei fals, cu totii crezând ca ei sunt singurii care nu se simt de
fapt bine.
Cine adera la aceste
culte si de ce?
Contrar parerii
generale ca membrii acestor culte sunt “ciudati”, cercetarile si dovezile arata
ca majoritatea acestor membri sunt persoane relativ normale, desi o treime se
pare ca au avut parte de usoare tulburari psihice înainte de convertire.
Trebuie mentionat, de asemenea, ca un studiu recent efectuat de Institutul
National de Sanatate Mintala arata ca aproximativ 20% din populatia generala
are sufera de cel putin o tulburare psihica.
Membrii de cult
includ tineri, batrâni, bogati, saraci, educati si neinstruiti. Nu este usor de
identificat tipul de persoana care adera la un cult. Oricum, experientele
clinice si studiile efectuate arata ca marea majoritate a celor care au aderat
sufereau de un stres semnificativ (deseori legat de crizele normale ale adolescentei
si ale primei tinereti, cum ar fi idile esuate, esecuri la scoala sau confuzii
profesionale) înainte de venirea în aceste culte. Deoarece capacitatea lor de a
face fata problemelor vietii era redusa, aceste persoane stresate erau mai
deschise decât altele la ofertele de “cai catre fericire”.
Alti factori care
pot indica o persoana influentabila de catre un cult includ:
Atunci când persoanele
vulnerabile pentru unul din aceste motive întâlnesc un astfel de grup care
practica tehnici de control al mintii, convertirea se poate produce relativ
usor, în functie de cât de bine se potrivesc doctrina grupului, mediul social
si practicile de control al mintii cu punctele sensibile ale individului.
Persoanele labile, de exemplu, pot fi foarte susceptibile la activitatea de
convingere a grupului deoarece le este teama sa conteste orientarea dogmatica a
cultului.
Convertirea la
aceste culte nu reprezinta rezultatul unei alegeri, ci a unei caderi, alunecari
sau atrageri. Punctele vulnerabile nu sunt de natura sa “conduca” individul
catre un anume grup. Grupul se foloseste de aceste puncte slabe si îi amageste
pe indivizi pentru a-i convinge sa se alature si sa renunte la modul lor de
viata anterior. Manipularea de catre grup pe baza punctelor slabe ale persoanei
nu este de obicei un lucru rational, gândit sau planificat, ci un mecanism
tacit rezultat din mediul strict si închis.
Cum se schimba cei
care adera la culte?
Dupa ce convertitii
se înroleaza într-un cult, modul de gândire, de simtire si de actiune al
cultului devine o a doua natura, în timp ce aspectele importante anterioare
venirii în cult sunt suprimate sau se atrofiaza prin abandonare. Noi convertiti
încep sa-si formeze o carapace datorita asaltului propagandistic al cultului.
Încep sa apara ca “defazati”, rigizi si stereotipici în raspunsuri, cu un
vocabular limitat, cu o capacitate redusa de analiza si fatis distanti în
relatiile cu ceilalti. Multi parinti au spus: “Acesta nu e copilul meu!”.
Astfel de constatari întaresc opinia ca membrii unor astfel de culte sunt un
fel de “zombi” sau niste roboti. Desi aceasta descriere este o exagerare, ea
reflecta totusi faptul ca manipularile cultice formeaza în timp o forma
denaturata de constiinta la unele persoane.
Cu timpul,
convertitii reduc din distanta fata de restul lumii, din “defazaj”. Învata
diferite metode sau adopta atitudini de suprafata pentru a combate opinia
generala despre ei si pentru a-i minti mai usor pe altii si pe sine. Deseori ei
pierd legatura cu persoanele cunoscute anterior venirii în grup, ca rezultat al
opozitiei cultului fata de parinti si de societate. Mai mult, în cadrul
grupului devin apreciati pentru conformarea cu cerintele cultului de care au
devenit atât de dependenti. Eventual sunt prezentati noilor veniti ca “eroi ai
credintei”, modele vrednic de urmat.
Daca li se permite
amintirile suprimate sau îndoielile înabusite sa vina la suprafata, acestea pot
declansa o anxietate care, la rândul ei, poate favoriza anumite stari de
cvasi-transa, cum ar fi vorbirea în limbi, în scopul apararii sistemului de
gândire, de sentimente si de comportament al cultului. Astfel de persoane pot
avea un comportament normal, cel putin la suprafata. Totusi, adaptarea lor la
societate depinde de masura în care si-au pastrat vechiul mod de gândire,
telurile, valorile si afectele personale. Un nivel normal de dezvoltare
psihologica si integrare a personalitatii este foarte greu de atins.
Cum îi afecteaza
cultele pe oameni?
Deoarece sesizeaza
deseori schimbarile negative care le scapa noilor convertiti, familiile
acestora sunt de obicei primele ranite. În încercarea lor de a-si ajuta rudele
cazute în aceste culte, familiile au parte de frustrari, lipsa de ajutor, vina
si, din cauza ca putini le înteleg situatia, de singuratate.
Membrii pot fi
afectati în sensul ca îsi pierd autonomia psihologica. Mai mult, separarea
grupului de restul societatii, în numele ideii biblice de “iesire din lume”, îi
lipseste pe membri de ocazia de a învata din variatele experiente ale unei
vieti normale. Membrii pot pierde irecuperabil ani într-o stare de “arest al
dezvoltarii”. În unele cazuri, ei au parte de caderi psihice. Copiii din astfel
de culte sunt supusi riscului de neglijare din partea parintilor din cauza ca
parintii si-au modificat sistemul anterior si normal de afecte, declinându-si
acum tacit responsabilitatea pe motivul “voii Domnului” sau al unei entitati
superioare.
Cei care parasesc
grupul au parte de sentimente de anxietate, depresie, mânie, teama, vina,
tulburari de gândire, “plutire”, trecere de la atitudinea cultica fata de lume
la una ne-cultica, sau senzatia ca sunt întepeniti într-o stare intermediara.
Aceasta tulburare emotionala afecteaza capacitatea de a lua decizii si de a-si
asuma responsabilitatile vietii.
Într-adevar, multi
fosti membri au nevoie de un an sau doi pentru a se întoarce la vechiul nivel
de adaptare, în timp de unii sufera decaderi nervoase sau ramân afectati
psihologic ani de zile.
Nu toti cei care
adera la culte sunt afectati din punct de vedere psihologic. Unii se refugiaza
în cult din fata dificultatilor vietii, prea mari pentru ei. Altii au putut
pastra o distanta emotionala si au urmat cultul fara a deveni însa cu adevarat
o parte din el si fara a fi prea afectati de ideologia grupului. În fine, unii
au taria de a rezista presiunii propagandistice, ceea ce le permite sa-si
pastreze un grad de autonomie chiar într-un mediu foarte presant.
De ce pleaca oamenii
din culte?
Oamenii pleaca din
culte pentru o multime de motive. Dupa ce au devenit constienti de coruptia si
/sau ipocrizia din interiorul cultului, indivizii care si-au pastrat un grad de
independenta si o oarecare legatura cu vechile lor valori pot pur si simplu sa
plece, deziluzionati. Alti membri pleaca pentru ca s-au plictisit de rutina
prozelitismului sau a colectarii de fonduri, prezenta în cult dându-le un
sentiment de “tras barca pe uscat”. Uneori chiar si cei mai “fierbinti” membrii
ai cultului ajung sa se simta nepotriviti în fata cerintelor exagerate ale
cultului si pleaca, nu pentru ca au încetat sa mai creada, ci pentru ca se simt
niste esecuri irecuperabile. Altii pot renunta la cult dupa ce se reîntâlnesc
cu vechile valori, teluri în viata, interese sau relatii, ca rezultat al
vizitelor parintilor sau a discutiilor cu fosti membri.
Este usor sa pleci
din cult?
Persoanele care
încep sa se gândeasca sa paraseasca adunarea se vad supusi anumitor presiuni sa
ramâna. Unii fosti membri povestesc ca au avut nevoie de luni, chiar ani de
zile pentru a gasi puterea sa plece. Unii au fost atât de intimidati încât au
plecat în secret.
Desi majoritatea
membrilor din culte pleaca singuri în cele din urma, rudele nu trebuie sa fie
linistite. Mai întâi, multi, daca nu majoritatea celor care pleaca singuri sunt
afectati din punct de vedere psihologic, deseori într-o maniera pe care ei nu o
înteleg. În al doilea rând, unii din culte nu pleaca niciodata si sunt afectati
foarte grav. În al treilea rând, nu se poate prezice cine va pleca si cine nu
sau cine va fi afectat. În consecinta, a renunta la atentie din partea rudelor
înainte de vreme este ca si cum ai renunta la precautii în cazul tinerilor care
fumeaza marijuana pe motivul ca majoritatea celor care încearca marijuana nu
devin drogati.
Ce este consilierea
pentru iesirea din cult? Cum difera aceasta de deprogramare?
Consilierea pentru
iesirea din cult si deprogramarea implica amândoua discutarea cu membrii
cultului (uneori în sedinte lungi, pe parcursul multor zile), pentru a-i ajuta
sa identifice practicile manipulante si înselatoare ale cultului, sa-si refaca
legaturile avute anterior de convertire si sa-si reia capacitatea de a gândi
independent si critic. Aceste doua concepte difera însa printr-un aspect foarte
important.
Deprogramarea, spre
deosebire de consilierea pentru iesire, este asociata unui proces de “salvare”
în care membrii familiei si prietenii au un rol extrem de important.
Desi propaganda din
interiorul cultului încearca sa contracareze procesul de “salvare”, numindu-l
“cadere de la credinta”, “parasire a caii”, “întoarcere la pacat” sau la lumea
cea rea, multi fosti membri care au fost ajutati sa se re-echilibreze au
declarat ca au fost surprinsi de respectul si grija de care au avut parte.
Riscurile esuarii
unui astfel de proces de “salvare” sunt mari. În unele cazuri copiii au
dezvoltat o ura fata de parinti si în general, fata de cei din afara cultului.
Lipsa de tact si de rabdare a familiei a fost atent speculata de cult pentru a
întari în mintea persoanei imaginea de rautate a lumii din afara, persoana
devenind în cele din urma mai legata de grup.