INVĂŢĂTURA
DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ
DESPRE SFANTA TRADITIE
48. Ce este Sfanta Traditie?
Sf. Traditie sau Sf. Predanie este invatatura data de Dumnezeu prin viu grai
Bisericii si din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu. Ca si Sf.
Scriptura, Sf. Traditie cuprinde Descoperirea dumnezeiasca trebuitoare
mantuirii noastre. Ea este viata Bisericii in Duhul Sfant, sau permanenta
prezenta a Duhului Sfant in viata Bisericii.
49. Cand a luat nastere Sf. Traditie? inainte de Sf. Scriptura,
odata cu aceasta sau dupa ea?
Sf. Traditie a luat nastere inainte de Sf. Scriptura. In intelepciunea Sa,
Dumnezeu a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin
viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar
fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi
usurinta si putere ca prin viu grai, cu care e inzestrat tot omul. Credinta se
dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai.
Sf. Apostol Pavel spune: „Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul
lui Hristos” (Rom. 10, 17).
50. Cum a luat nastere Sf. Traditie?
La inceputul Bisericii, invatatura a venit de la Dumnezeu prin Dom-nul nostru
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
era astfel invatatura si predica vie. Prin predica lor, Apostolii s-au facut si
ei vestitori ai adevarului. Ei puneau la temelia credintei lor, si a acelora pe
care-i converteau, aceeasi Evanghelie iesita din plinatatea cunoasterii vietii
dumnezeiesti de catre Hristos, cu Care Apostolii petrecusera impreuna si in
care traiau acum. Sf. Apostol Pavel arata ca predica apostolica este insusi
cuvantul lui Iisus Hristos, rostit prin gura Sf. Apostoli: „Cum ,dar vor chema
numele Aceluia in Care inca n-au crezut? Si cum vor crede in Acela de Care n-au
auzit? Si cum vor auzi fara de propovaduitori? Si cum vor propovadui de nu vor
fi trimisi?... Deci, credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui
Hristos” (Rom. 10, 14-17). Insusi Mantuitorul a poruncit Sf. Apostoli sa
propovaduiasca prin viu grai: „Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile,
botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le
sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua” (Matei 28,19-20; Marcu 16,15; Luca
9, 2). Sf. Apostoli insisi ne incredinteaza in scrierile lor ca ei n-au scris
in cartile lor decat o mica parte din cate au primit de la invatatorul lor. Sf.
Ioan, Ucenicul prea iubit al Mantuitorului, sfarseste Evanghelia sa cu aceste
cuvinte: „Dar sunt si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus, si care,
daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca nici lumea aceasta n-ar fi cuprins
cartile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25). Acelasi Evanghelist Ioan declara
intr-una din Epistolele sale: „Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe
hartie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre
gura, ca bucuria noastra sa fie deplina” (II Ioan 1,12). Mantuitorul insusi n-a
lasat nimic scris si nici n-a poruncit Sfintilor Apostoli sa scrie, ci sa
propovaduiasca prin viu grai (Matei 28, 19-20).
51. Ce este Traditia Apostolica?
Invatatura incredintata de Hristos, prin viu grai, Sfintilor Apostoli poarta
numele de Traditie Apostolica. Din aceasta Traditie, sau cu ajutorul ei, s-a
dezvoltat Traditia bisericeasca.
52. Cum s-a dezvoltat Traditia bisericeasca?
Sfintii Apostoli au primit invatatura dumnezeiasca de la Mantuitorul, iar
Biserica a primit-o de la Sf. Apostoli43 (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 2, 9,
1, Migne, P. G., VII, col. 734), care au dat-o primilor episcopi, iar acestia,
celor de dupa ei, pana azi. Traditia, zice Sf. Irineu, a ajuns pana la noi prin
grija Bisericii, fara a se nascoci scrieri, caci ea este o practica foarte
deplina, neprimind nici adaos, nici micsorare. Fericitul Augustin spune ca adevarurile
Traditiei care se pastreaza pe intreg pamantul, au fost incredintate fie de Sf.
Apostoli, fie de Sinoadele ecumenice44 (Fer. Augustin, Scrisoarea. 54, 1, 1,
Migne, P. L., XXXIII, col. 200). Ceea ce tine Biserica Universala si n-a fost
stabilit prin Sinoade, ci a fost totdeauna pastrat, a fost dat prin autoritatea
apostolica45 (Idem, Despre Botez, 4, 24, 31, Migne, P. L., XLIII, col. 174).
Este deci o Traditie Apostolica si este o Traditie bisericeasca, in stransa
legatura una cu alta, cea din urma avandu-si obarsia si dreptarul in prima.
Semnul adevaratei Traditii este neintreruperea. «Marii (teologi) ai lumii, zice
Augustin, au tinut ce au gasit in Biserica. Ce au invatat de la inaintasii lor,
au invatat si ei pe altii. Ce au primit de la parinti, aceea au dat fiilor»46
(Idem, Impotriva lui Iulian, 2, 10, 34, Migne, P. L., XLIV, col. 697). De aceea
trebuie crezut numai acel adevar de credinta care nu se departeaza intru nimic
de Traditia Apostolica si Bisericeasca47 (Origen, Despre principii, 1, Pref. 2,
Migne, P. G., XI, col. 116).
53. Ce legatura este intre Sf. Scriptura si Sf. Traditie?
Sf. Scriptura e rodul lucrarii Sfantului Duh, crescut in pomul Traditiei. Sf.
Scriptura e punerea in scris numai a unei parti din toata invatatura data de
Mantuitorul prin viu grai, adica din Traditie. Astfel, intre ele e o legatura
atat de stransa, incat cu greu s-ar putea face o deosebire intre cuprinsul
uneia si al celeilalte. Marturiile lor se sprijina unele pe altele si amandoua
alcatuiesc comoara unuia si aceluiasi asezamant dumnezeiesc si omenesc:
Biserica. Sf. Traditie intregeste Sf. Scriptura prin talcuirea adevarata. Numai
talcuirea data de Sf. Traditie este adevarata, adica profetica si apostolica si
primita de Biserica, pentru textul Sf. Scripturi. In al doilea rand, trebuie sa
ne servim de Traditie, pentru ca nu toate pot fi luate din Dumnezeiasca
Scriptura. Sf. Apostoli ne-au transmis invatatura Mantuitorului atat pe calea
Sfintei Scripturi, cat si pe calea Traditiei Apostolice 48 (Sf. Epifaniu, Panarion,
Contra Evreilor, 61, 6, Migne, P. G., XLI, col. 1047). 49. Sf. Ioan Gura de
Aur, Omilia la Scrisoarea II-a catre Tesaloniceni, 4, n.2, Migne, P. G., LXII,
col. 488). Cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Asadar, fratilor, stati neclintiti si
tineti predaniile pe care le-ati invatat fie prin cuvant, fie prin epistola
noastra” (II Tes. 2, 15), Sf. Ioan Gura de Aur le talcuieste astfel: «De aci e
limpede ca (Apostolul) nu le-a dat toate in scris, ci multe pe cale nescrisa.
Si cele scrise si cele nescrise sunt deopotriva vrednice de credinta, incat
socotim Traditia Bisericii vrednica de crezare. E traditia, nu cerceta mai
mult»49.
54. Sf. Traditie apartine credinciosului in parte, sau Bisericii
intregi?
Ca viata in Duhul Sfant, Sf. Traditie apartine intregii Biserici. Credinciosul
si-o insuseste in masura in care vietuieste in Biserica si participa la viata
Bisericii prin lucrarea Duhului Sfant. Asa ne-o spune Sf. Scriptura, asa ne-o
spun si Sf. Parinti. Sf. Apostol Pavel declara: „Au nu stiti ca sunteti templu al
lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? Daca va strica cineva
templul lui Dumnezeu, pe acela il va strica Dumnezeu, pentru ca Sfant este
templul lui Dumnezeu, care sunteti voi” (I Cor. 3, 16-17). Cine strica templul,
adica Biserica lui Dumnezeu, acela nu se afla in Sf. Traditie. Sf. Irineu, la
randu-i, ne invata: «Duhul este chezasia nestricaciunii, intarirea credintei
noastre, scara de inaltare la Dumnezeu. Unde este Biserica, acolo e si Duhul
lui Dumnezeu. Unde e Duhul lui Dumnezeu, acolo e si Biserica si plinatatea
harului. Iar Duhul este adevarul»50 (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 3, 24, 1,
Migne, P. G., VII, col.). Ereticii nefiind in Traditie nu sunt nici in
Biserica, si, dimpotriva, nefiind in Biserica, nu sunt nici in Traditie; ei nu
traiesc in comuniunea de viata a Duhului lui Dumnezeu si nu sunt in Hristos.
55. Ce legatura este intre Biserica si Sf. Traditie?
Biserica pastreaza Traditia, iar Traditia uneste si intareste Biserica. Dupa
moartea ultimului Apostol, viata in Duhul nu s-a imputinat, caci Mantuitorul
fagaduieste Apostolilor si urmasilor acestora ca va fi cu ei pana la sfarsitul
veacurilor si Duhul Sfant ii va ajuta sa inteleaga tot adevarul si sa-1 apere
nestirbit (Ioan 16, 13). De aceea Sf. Traditie s-a numit si tinerea de minte
vie a Bisericii. Traditia fiind viata Bisericii, Biserica e spatiul Traditiei.
56. Care e rolul Bisericii fata de Descoperirea dumnezeiasca si
deci si fata de Sf. Traditie?
Biserica e pazitoarea, talcuitoarea si propovaduitoarea fara gres a Descoperirii
dumnezeiesti si, prin aceasta, si a Traditiei. Ea pastreaza si sustine unitatea
si identitatea credintei. Sf. Irineu ne da amanunte pretioase in aceasta
privinta: «Biserica, zice el, dupa ce a primit, cum am spus, aceasta
propovaduire si aceasta credinta, macar ca e raspandita in toata lumea, le
pastreaza cu grija, ca si cum ar locui intr-o singura casa. De asemenea ea
crede Apostolilor si Ucenicilor acestora, ca si cum ar avea un singur suflet si
aceeasi inima. Ea predica acestea in armonie cu Apostolii, invata si transmite
ca si cum ar avea o singura gura. Desi in lume limbile sunt deosebite, puterea
Traditiei e una si aceeasi. Dupa cum soarele, zidirea lui Dumnezeu, e unul si
acelasi in toata lumea, tot asa si propovaduirea adevarului se arata pretutindeni
si lumineaza pe toti oamenii care vor sa vina la cunostinta adevarului. Nici
cel tare in cuvant dintre intaistatatorii Bisericilor nu va spune altceva,
decat aceste invataturi, caci nimeni nu este mai presus de invatatorul sau
(Matei 10, 24; Luca 6, 40), nici cel slab in cuvant nu va imputina Traditia.
Credinta fiind una si aceeasi, nici cel care e in stare sa vorbeasca mult
despre ea nu o sporeste, nici cel ce vorbeste mai putin nu o imputineaza»51
(Sf. Irineu, op. cit., 1, 10, 2, Migne, P. G.”VII, col. 552 3 - Invatatura de
credinta crestina ortodoxa). Biserica sta pe Traditia Apostolilor si o
marturiseste ca aflandu-se pretutindeni, in viata ,si lucrarea ei. Prin
episcopii asezati de catre Apostoli si urmasii acestora, Traditia se infatiseaza
ca universala si neintrerupta52 (Idem, op. cat., 3, 1, Migne, P. G., VII, col.
848). Clement Romanul, care a cunoscut personal pe Sf. Apostoli Petru si Pavel,
„avea Traditia in fata ochilor”53 (Idem, op. cit., 3, 3, 3, Migne, P. G., VII,
col. 849). Cu ocazia neintelegerilor din Biserica de la Corint, el a innoit
credinta si Traditia pe care le primise de curand de la Apostoli54 (Idem, op.
cit; loc. cit.). Sf. Policarp e un exemplu viu al Traditiei pe care a primit-o
de la Apostoli, care 1-au facut episcop in Smirna, si care a avut legaturi cu
multi dintre cei care au vazut pe Hristos. El a propovaduit totdeauna lucrurile
pe care le-a invatat de la Apostoli55 (Idem, op. cit, 3, 3, 4. Migne, P. G.,
VII, col. 851). Biserica are un tezaur bogat. In care Apostolii au adunat toate
cele ale adevarului si din care oricine poate sa-si ia bautura vietii.
57. Unde se afla cuprinsa Sf. Traditie?
Desigur, ca forma de transmitere a Revelatiei dumnezeiesti supranaturale,
Sfanta Traditie, sau Traditia apostolica, are drept continut intreaga
invatatura a Apostolilor, primita de ei prin viu grai de la Hristos insusi in
timpul celor trei ani si jumatate de activitate publica a Lui. In cuprinsul
Traditiei apostolice intra si o serie de structuri harice ale Bisericii
intemeiate de Hristos si care vin de la Hristos prin Sfintii Sai Apostoli:
Sfintele Taine, toate ierurgiile si ierarhia bisericeasca sacramentala cu cele
trei trepte harice care tin de constitutia teandrica a Bisericii, precum si
anumite oranduieli privind viata Bisericii si viata membrilor ei. Cartile
Noului Testament contin si constituie Traditia apostolica, dar nu o epuizeaza,
caci multe altele a savarsit Hristos, care s-au transmis mai departe numai pe
cale orala in Biserica (Matei 28, 20; Ioan 20, 30-31; 31, 25), adica prin cei
imbracati cu puterea Duhului Sfant spre a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu
(I Cor. 4, 1). Intr-un rastimp de opt veacuri, continutul Sfintei Traditii,
adica al Traditiei apostolice, a fost fixat de Biserica in opt izvoare si
anume:
1. Simbolurile de credinta (cel zis „apostolic” sau „roman”, folosit astazi de
Biserica Romano-Catolica si de Bisericile Protestante; simbolul
niceo-constantinopolitan alcatuit la sinoadele ecumenice I de la Niceea (325)
si II de la Constantinopol (381), singurul folosit in Biserica Ortodoxa si,
alternativ cu cel „roman”, in Biserica Romano – Catolica, si uneori la
protestanti; si cel „atanasian”, folosit in Biserica Anglicana);
2. Cele 85 de canoane apostolice;
3. Definitiile dogmatice si canoanele celor 7 sinoade ecumenice si ale celor 9
sinoade particulare (aprobate de sinodul Trulan);
4. Marturisirile de credinta ale martirilor;
5. Definitiile dogmatice impotriva ereziilor;
6. Scrierile Sfintilor Parinti;
7. Cartile de slujba ale Bisericii si
8. Marturiile istorice si arheologice referitoare la credinta crestina
apostolica.
58. Traditia e schimbatoare sau neschimbatoare?
Aluatul imparatiei lui Dumnezeu e amestecat cu framantatura omeneasca si ce e
neschimbator sta la un loc cu ce e schimbator si trecator. Pazind ce trebuie,
Biserica ramane de-a pururi aceeasi si viata ei in Duhul nu cunoaste adaugire
sau micsorare. Traditia, fiind curentul de viata al Bisericii, sta in stransa
legatura cu valorile si nazuintele spre desavarsire ale credinciosilor. Credinta
si morala crestina sunt neschimbatoare, ca roade ale Descoperirii dumnezeiesti,
iar Biserica a lucrat continuu pentru desavarsirea sufleteasca a
credinciosilor, asa cum ne-o dovedeste istoria Bisericii inca de la aparitia
crestinismului. Prin urmare, „Traditia”, in intelesul crestin, nu inseamna
incremenire in forme moarte omenesti, ci numai pastrarea nestricata a
adevarului Descoperirii dumnezeiesti, izvor nesecat de desavarsire.
59. In ce inteles, anume, se poate vorbi despre progresul Sf.
Traditii?
Progresul Sf. Traditii inseamna dezvoltarea si adancirea acesteia. «Progresul
pentru fiecare lucru, zice Vincentiu de Lerin, inseamna dezvoltarea acestui
lucru din sine insusi. E cazul cu inteligenta, cu stiinta, cu intelepciunea;
fiecare din acestea se dezvolta numai in felul propriu. In cazul religiei,
dogma se poate dezvolta numai in ea insasi, in acelasi inteles, in aceeasi
idee. Religia poate imita felul de dezvoltare al corpurilor, care desi cu
inaintarea anilor isi dezvolta functiunile, ele raman, totusi, ceea ce erau...
Se poate adauga forma, infatisare, distinctie, totusi firea fiecarui gen ramane
aceeasi”56 (Vincentiu de Lerin, Commonitorium, 23, Migne, P. L., L, col. 667).
Prin dezvoltarea si adancirea Traditiei, deci, noi capatam o intelegere din ce
in ce mai limpede a invataturilor descoperite de Dumnezeu. Aceste invataturi
ajung a fi formulate de Biserica in mod solemn in Sinoadele ecumenice sau prin
propovaduire con sfanta a acelorasi adevaruri dumnezeiesti, in „Dogme”, care
sunt scurte formule de credinta, propovaduite in Biserica spre mantuirea
noastra.
60. Ce conditie se cere pentru ca un adevar de credinta sa fie
formulat in Dogma?
Adevarul de credinta trebuie sa fie cuprins in Descoperirea dumnezeiasca, adica
in Sf. Scriptura si in Sf. Traditie.
61. Cand Sinoadele ecumenice nu se mai aduna, cum deosebim
invatatura adevarata de cea mincinoasa?
De la ultimul Sinod ecumenic (787) pana astazi, oamenii invatati ai Bisericii
Ortodoxe au cercetat cu atentie Sf. Scriptura si Sf. Traditie si au scos din
ele invataturile trebuitoare si adevarate pe care totdeauna le-au infatisat in
opozitie cu cele mincinoase. Aceste invataturi adevarate au fost, apoi,
aprobate in cea mai mare parte de Sinoadele Bisericilor Orto-doxe care le-au
formulat in „Marturisiri de Credinta”, calauze vrednice de toata increderea. In
clipele grele ale vietii Bisericii, Sinoadele a toata Ortodoxia sunt crainicii
adevarului dumnezeiesc. Cand imprejurari deosebite impiedica adunarea unor
astfel de Sinoade, este de ajuns consimtirea tuturor Bisericilor Ortodoxe la
primirea unui adevar de credinta, sau de viata, pe temeiul sigur al Sf.
Scripturi si al Sf. Traditii.
62. Care e datoria noastra principala fata de Sf. Traditie?
Sa pastram cu sfintenie si neatins cuprinsul ei, la fel ca pe acela al Sf.
Scripturi, asa cum au facut Parintii din cele mai vechi timpuri. lata sfatul
Sf. Vasile cel Mare in aceasta privinta: «Unele dintre dogmele si
propovaduirile pastrate de Biserica le avem din invatatura scrisa, pe altele
insa le-am primit din Traditia Apostolilor, transmise in taina. Amandoua aceste
categorii au aceeasi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvant
impotriva acestora, pentru ca nimeni nu cunoaste cat de cat asezamintele
bisericesti. Daca am incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavand mare
importanta, nu ne-am da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale;
mai mult, am restrange propovaduirea la numele ei gol. De pilda, (ca sa
pomenesc lucrul cel dintai si foarte obstesc) cine a invatat prin scris ca acei
care nadajduiesc in numele Domnului nostru Iisus Hristos sa se insemne cu
semnul crucii? Ce scriere ne-a invatat sa ne intoarcem spre Rasarit atunci cand
ne rugam? Ce Sfant ne-a lasat in scris cuvintele de chemare a Sf. Duh pentru
prefacerea painii Euharistiei si a Paharului binecuvantarii? Nu ne multumim cu
cele pe care le mentioneaza Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri
inainte, altele pe urma, ca avand mare putere pentru taina si pe care le luam
din invatatura nescrisa. Noi binecuvantam apa Botezului si untdelemnul Ungerii,
ba inca si pe cel ce se boteaza. Din ce scrieri? Nu din Traditia tacuta si
tainica? Ce cuvant scris ne-a invatat ungerea insasi cu untdelemn? Iar
cufundarea omului de trei ori, de unde este? Celelalte cate sunt in legatura cu
Botezul, lepadarea de satana si de ingerii lui, din ce scriere sunt? Nu sunt,
oare, din aceasta invatatura nepublicata si secreta pe care Parintii nostri au
pastrat-o sub tacere, fara iscodire, ca unii care invatasera bine acel lucru:
pastrarea in tacere a maretiei sfinte a Tainelor?... La fel Apostolii si
Parintii care au stabilit la inceput cele in legatura cu Biserica au pastrat
taina lor in ascuns si in tacere demnitatea lor...»57 (Sf. Vasile cel Mare,
Despre Sf. Duh, 27, 66, Migne, P. G., XXXII, col. 188-189). Iar Sf. Ioan
Damaschin zice: „In Sf. Scriptura, nu se pomenesc cele intamplate la moartea
Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Maria. Dar acestea se istorisesc in cea mai
veche si adevarata Traditie, care ne spune ca in momentul slavitei ei adormiri,
toti Sfintii Apostoli, care colindau lumea in vederea mantuirii, s-au adunat la
Ierusalim venind prin vazduh. Aici ei au avut o viziune cu ingeri si au
ascultat melodia dumnezeiasca a puterilor ceresti etc.”58 (Sf. Ioan Damaschin,
Omilii la Adormirea. Fecioarei Maria, 2, 18, Migne, P. G., XCVI, col. 748).
Botezarea copiilor mici e o Traditie apostolica59 (Fer. Augustin, Despre
Facere, explicata cuvant cu cuvant, 10,23,39, Migne, P. L., XXXIV, col. 426).
Aceste lucruri se stiu prin grija aleasa si evlavia calda cu care le-a pastrat
Sf. Traditie si pe care, la randul nostru, se cuvine sa le pazim cu aceeasi
grija si evlavie spre a le da mai departe celor ce vor veni dupa noi.
63. Care sunt conditiile sau semnele adevaratei Traditii?
Iata cum lamureste Vincentiu de Lerin aceste semne: «In Biserica Universala
trebuie mare grija, ca acel lucru sa-1 tinem, care a fost crezut pretutindeni,
totdeauna, de toti... Lucrul acesta va fi asa, daca urmam universalitatea,
vechimea si consensul. Vom urma universalitatea in chipul acesta, anume, daca
marturisim ca singura aceasta credinta este adevarata, pe care intreaga
Biserica o marturiseste pe pamant. Vom urma vechimea daca nu ne departam deloc
de acele intelesuri, pe care se stie ca le-au practicat Sfintii inaintasi si
Parintii nostri. Vom urma si consensul, daca, chiar in vechime, tinem
definitiile si parerile tuturor sau aproape ale tuturor preotilor si
invatatorilor deopotriva»60 (Vincentiu de Lerin, Commonitorium, 2, Migne, P.
L., L, col. 639). Traditia trebuie sa vina de la Apostoli. Asa intelegem
vechimea ei. Ea trebuie sa fi fost totdeauna si pretutindeni in Biserica, fara
schimbare.
64. Prin ce mijloace statorniceste Biserica adevarurile de
credinta dezvoltate de-a lungul Traditiei?
Biserica statorniceste aceste adevaruri prin hotararile (canoanele) Sinoadelor
ecumenice si prin Cartile simbolice. Definitiile date la Sinoadele ecumenice
ies dintr-un material bogat framantat de Traditie, zeci sau sute de ani, pana
in momentul cand Biserica, prin imputernicitii ei oficiali, desprinde, cu
ajutorul Duhului Sfant, adevarul din dezbateri, ca aurul in cuptor, si-1
infatiseaza in definitii sau formule care devin obligatorii pentru toti
credinciosii. Pentru Biserica Ortodoxa sunt obligatorii definitiile celor sapte
Sinoade ecumenice: I la Niceea (325), II la Constantinopol (381), III la Efes
(431), IV la Calcedon (451), V la Constantinopol (553), VI la Constantinopol
(Trulan: 680-681), VII la Niceea (787). Cartile simbolice sau Marturisirile de
credinta au aparut in Biserica Ortodoxa din cauza intreruperii Sinoadelor
ecumenice de la 787 incoace. Marturisirile de credinta lamuresc intrebarile noi
care s-au ivit in viata Bisericii si le dezleaga cu ajutorul Sf. Scripturi si
al hotararilor Sinoadelor ecumenice sau locale, in duhul celei mai curate
Traditii. Asemenea Marturisiri de credinta sunt: aceea a Mitropolitului Petru
Movila, numita „Marturisirea Ortodoxa”, inchegata si formulata definitiv la
Sinodul de la lasi (1642)61 (A se vedea editia mai noua a acestei Marturisiri
Ortodoxe, dupa un text grec inedit, Ms. Parisinus, 1265, datorata Pr. N. M.
Popescu, si reproducerea textului trad. rom., ed. Buzau 1691, datorata Diac.
Gh. Moisescu, Bucuresti, 1942, si editia: Marturisirea de credinta a Bisericii
Ortodoxe (1642), trad. de Prof. Alexandru Elian, Bucuresti, 1981);
„Marturisirea Patriarhului Dositei”, care se numeste si „Pavaza Ortodoxiei” si
care e tot una cu „Marturisirea Patriarhilor Ortodocsi”; ea e, de fapt,
lucrarea Sinodului de la Ierusalim din 1672; „Marturisirea lui Mitrofan
Critopulos” si altele62; Die Bekenntnisse und die wichtigsten
Glaubenszeug-nisse der griechisch-orientalischen Kirche im Originaltext, nebst,
einleitenden Bemerkungen von lon Mihalcescu, Leipzig, 1904, p. 22, s.u., 123
s.u., 183 s.u.). Pentru importanta, rasunetul si neintrerupta ei actualitate
fata de doctrina romano-catolica, merita sa fie trecuta in randul
Marturisirilor de Credinta si „Enciclica Patriarhilor Ortodocsi” de la 184863
(Teodor M. Popescu, Enciclica Patriarhilor Ortodocsi de la 1848, studiu
introductiv, text si traducere (extras), Bucuresti, 1935, p. 80-104, 105-140).
65. Ce este un sinod ecumenic?
Un sinod ecumenic este adunarea episcopilor intregii Biserici
drept-credincioase, pentru statornicirea, formularea si intarirea invataturii
si regulilor de viata ale Bisericii.
66. Care este obarsia tinerii Sinoadelor ecumenice? Obarsia
tinerii Sinoadelor ecumenice se ridica pana la Sf. Apostoli, care au tinut un
Sinod la Ierusalim in anul 50, unde lucrand sub paza si impreuna-lucrarea
Sfantului Duh (Fapte 15, 28), au luat hotarari de credinta si de reguli de
viata crestina cu putere si obligatie pentru toti credinciosii, asa cum se vede
in Faptele Apostolilor (15, 1-29).
67. Pe cine infatisau Sf. Apostoli adunati in Sinod?
Ei infatisau pe Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Capul nevazut al Bisericii,
asa cum ni se spune in cuvintele: „Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta
si cine se leapada de voi, de Mine se leapada; iar cel ce se leapada de Mine,
se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16). Ca infatisatori ai
Domnului nostru Iisus Hristos, Apostolii lucrau sub obladuirea Sf. Duh, cum ne
adevereste Sf. Scriptura: „Si Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va da
voua, ca sa fie cu voi in veac, Duhul Adevarului, pe Care lumea nu-L poate
primi, ca nu-L vede pe El, nici il cunoaste pe El; voi il cunoasteti, caci cu
voi petrece si in voi va fi” (Ioan 14, 16-17).
68. Cui a incredintat Mantuitorul conducerea Bisericii, dupa
inaltarea Sa la cer? Dupa inaltarea Sa la cer, Mantuitorul a incredintat
conducerea Bisericii Sale Sfintilor Apostoli, asa cum spune El insusi: „Precum
M-ai trimis pe Mine in lume si Eu i-am trimis pe ei in lume” (Ioan 17, 18). „Si
apropiindu-Se, Iisus le-a grait lor zicand: „Datu-Mi-s-a toata puterea in cer
si pe pamant. Drept aceea mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in
numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate
cate v-am poruncit voua; si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul
veacului” (Matei 28, 18-20). Cand li Se arata, in ziua Invierii, Mantuitorul
spune Apostolilor: „Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit
pe voi”; si acestea zicand, a suflat si a zis lor: „Luati Duh Sfant, carora le
veti ierta pacatele, li se vor ierta si carora le veti tine, vor fi tinute”
(Ioan 20, 21-23).
69. Ce fel de puteri a dat Mantuitorul Apostolilor si urmasilor
lor in Biserica?
Mantuitorul a dat Apostolilor, si prin ei urmasilor acestora, puterea de a
invata, adica de a propovadui adevarul Cuvantului lui Dumnezeu, puterea de a
sfinti, adica de a impartasi credinciosilor harul lui Dumnezeu, si puterea de a
conduce, adica de a pastori, a povatui si a conduce pe crestini, asa cum putem
vedea din Sf. Evanghelii (Matei 28, 18-20; Ioan 20, 21; Luca 9, 1-2).
70. Sf. Apostoli au folosit aceasta intreita putere, fiecare in
parte sau in unire si conlucrare?
Fiecare Apostol detinea si folosea aceasta putere asupra credinciosilor sai,
insa cu respectarea credincioasa a cuvantului Domnului, de a pastra impreuna cu
ceilalti Apostoli „unirea Duhului intru legatura pacii” (Efes. 4, 3). Cand a
fost vorba de o hotarare de credinta, asupra careia se ivisera neintelegeri
intre crestinii din Antiohia, atunci puterea de a invata nu s-a mai practicat
de un singur Apostol, ci de catre adunarea tuturor Apostolilor, adica de
Sinodul Apostolic de la Ierusalim. Acest Sinod arata ca insisi Sf. Apostoli,
desi intariti cu puterea data de Domnul fiecaruia dintre ei, totusi, in momente
insemnate, nu foloseau separat aceasta putere, ci in impreuna-lucrare
frateasca, cu ajutorul Sfantului Duh. Prin urmare, daca Domnul nostru Iisus
Hristos a dat fiecarui Apostol puterea de a-si conduce Biserica, in schimb
puterea cea mai inalta de conducere a intregii Biserici a dat-o Adunarii, adica
Sinodului Apostolilor, dupa cuvintele Mantuitorului: „Unde sunt doi sau trei
adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20).
71. Pe cine au lasat Sf. Apostoli ca urmasi ai lor la conducerea
Bisericii vazute?
Sf. Apostoli au lasat, dupa porunca Domnului, ca urmasi la conducerea Bisericii
vazute, pe episcopi, carora le-au dat aceasta autoritate, impartasindu-le harul
Sfantului Duh prin punerea mainilor, adica prin hirotonie. Despre aceasta ne
incredinteaza atat Sf. Scriptura, cat si Sf. Traditie. Sf. Apostol Pavel,
asezand ca episcopi pe Tit in Creta si pe Timotei in Efes, le da invataturi si
sfaturi cum sa-si conduca credinciosii. El scrie lui Timotei: „Nu fi nepasator
fata de harul ce este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea
mainilor mai-marilor preotilor. Cugeta, la acestea, tine-te de acestea, ca
propasirea ta sa fie vadita tuturor. Ia seama anume la tine insuti si la
invatatura; staruie in acestea. Caci facand aceasta, si pe tine te vei mantui,
si pe cei care te asculta” (I Tim. 4, 14-16). Iar despre hirotonia preotilor
spune aceluiasi Timotei: „Mainile degrab sa nu-ti pui pe nimeni, nici nu te
face partas la pacatele altora. Pastreaza-te curat” (I Tim. 5, 22). Mantuitorul
a incredintat, deci, conducerea Bisericii Sale vazute Apostolilor, prin insasi
puterea Duhului Sfant data lor (Ioan 20, 22-23), iar acestia au incredintat-o
episcopilor, impartasindu-le harul Sf. Duh prin Taina hirotoniei. Prin urmare,
cine asculta de episcopii hirotoniti dupa randuiala canonica a Bisericii,
asculta de Sf. Apostoli, adica de Domnul nostru Iisus Hristos, iar cine se
leapada de episcopii legitimi, se leapada de Sf. Apostoli, adica de Domnul
nostru Iisus Hristos, dupa insesi cuvintele Mantuitorului (Luca 10, 16). Sf.
Ignatie purtatorul de Dumnezeu si Sf. Ciprian sustin ca ascultarea de episcopi
este ascultarea de Iisus Hristos, ca in Biserica nu se poate face nimic fara
episcopi si ca nu exista Biserica fara episcopi, preoti si diaconi64 (Sf.
Ignatie, Scrisoarea catre Tralieni, 2,1; 2, 3; 3, 1; 7, 2, Migne, P. G.,V, col.
676, 677, 680; Sf. Ciprian, Scrisoarea 66 (catre Florentiu), 8, CV, 3, 2, p.
732).
72. Cum foloseau episcopii intreita putere data lor de Sfintii
Apostoli?
Dupa pilda Sf. Apostoli, fiecare episcop lucreaza singur cu puterea ce i-a fost
data asupra celor incredintati spre pastorire, pastrand cu grija, asemenea Sf.
Apostoli, „unirea Duhului intru legatura pacii”, cu ceilalti episcopi. Cand
insa se iveste nevoia de a talcui sau a limpezi un adevar de credinta, sau de a
statornici o regula de viata, care intereseaza intreaga Biserica, puterea de
conducere nu se mai practica de un singur episcop, ci de Adunarea tuturor
episcopilor, adica de Sinodul ecumenic, asa cum puterea cea mai inalta apostolica
s-a practicat prin Sinodul de la Ierusalim. Istoria celor sapte Sinoade
ecumenice sta marturie ca autoritatea cea mai inalta in Biserica este Sinodul
ecumenic.
73. Sinodul ecumenic are puterea de a statornici invataturi noi
de credinta?
Sinodul ecumenic nu face decat sa lamureasca si sa statorniceasca-cand nevoia o
cere-un adevar descoperit de Domnul si care se gaseste nedezvoltat in Sf.
Scriptura sau in Sf. Traditie. El poate statornici, de asemenea, reguli de
viata pentru intreaga Biserica.
74. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o
invatatura de credinta statornicita de un Sinod ecumenic, ca ea sa aiba putere
obligatorie pentru toti crestinii?
Aceste conditii sunt:
Cea mai deplina statornicire sau formulare scurta a credintei crestine este
Simbolul de credinta.
Back to: “Catehism”