INVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ

RUGACIUNEA

RUGACIUNEA PARTICULARA

12. De cate feluri este rugaciunea?
Daca tinem seama de persoana care savarseste rugaciunea, de numarul persoanelor care iau parte la ea, de locul unde se face si timpul cand se savarseste, atunci deosebim doua feluri de rugaciune: Rugaciunea particulara si rugaciunea Bisericii, sau, cu alte cuvinte, cultul particular si cultul public comun.

13. Ce este rugaciunea particulara?
Rugaciunea particulara este cea facuta de fiecare credincios singur, sau impreuna cu ai sai, sau cu alti credinciosi, in orice loc, in orice timp si citita sau spusa pe de rost, dupa alcatuirea gata facuta, dintr-o carte de rugaciuni, sau chiar scoasa din taina inimii sale.
O astfel de rugaciune este cea facuta de Mantuitorul pe calea dintre Betania si Ierusalim (Luca 11, 1); cea facuta de Sfantul Apostol Petru pe acoperisul casei din Iope (Fapte 10, 9); cea facuta de vames in templu (Luca 18,13); cea facuta de Sfintii Apostoli Pavel si Sila in temnita (Fapte 16, 25) si altele.

14. Ce este rugaciunea?
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu295 (Evagrie Monahul, Cuvant despre rugaciune, in „Filocalia”, vol. I, p. 80, trad. de Pr. Dr. D. Staniloae, Sibiu, 1946; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. D.Fecioru, Bucuresti, 1938, cartea III, cap. XXIV, p. 223). Evagrie Monahul zice ca «rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu»296 (Cuvant despre rugaciune, in „Filocalia”, loc. .cit, p. 57). De aceea se cuvine ca atunci cand stam de vorba cu Dumnezeu, adica atunci cand stam la rugaciune, sa alungam din gandul nostru orice grija si sa indreptam toate puterile duhului nostru numai la Dumnezeu. Adica, cugetul sa gandeasca la El, tinerea de minte (memoria) sa uite toate cele pamantesti, iar inima, vorbind cu El, sa salte de bucurie si de dragoste. Caci «cel ce iubeste pe Dumnezeu de-a pururi sta de vorba cu Dansul cum ar sta cu un tata, alungand orice gand patimas”297 (Idem, ibidem, p. 54). A cugeta la Dumnezeu numai, nu inseamna rugaciune; ca si demonii cugeta la Dumnezeu, dar de rugat nu se roaga.

15. Pentru ce este insotita rugaciunea de unele semne vazute, precum semnul sfintei cruci, starea in genunchi, facerea de metanii, ridicarea mainilor si altele?
In timpul rugaciunii ne inchinam, facand semnul sfintei cruci, batem metanii, stam in genunchi si altele, spre a spori evlavia noastra launtrica si a o face vazuta.

16. Cum se face semnul sfintei cruci si ce zicem cand il facem?
Semnul sfintei cruci se face astfel: indoim inlauntru si lipim de podul palmei drepte degetul mic si inelarul, apoi impreunam la un loc varfurile degetelor gros, aratator si mijlociu de la aceeasi mana si cu ele astfel impreunate ne insemnam pe frunte, pe piept, pe umarul drept si pe umarul stang.
Orice rugaciune se incepe cu rostirea: «in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin», insotita de semnul sfintei cruci, astfel: cand zicem: «in numele Tatalui...» ne insemnam pe frunte; cand zicem: „Si al Fiului” ne insemnam pe piept; cand zicem: «Si al Sfantului Duh», ne insemnam pe umarul drept intai si apoi pe cel stang; si incheiem zicand: «Amin».
Insemnarea cu semnul crucii este o deprindere crestineasca foarte veche: chiar din timpul Sfintilor Apostoli. Facem semnul crucii insotind orice rugaciune rostita cu glas tare sau in gand si cand trecem pe langa biserica, pe langa troita; cand incepem si cand sfarsim un lucru, ori, cum spune Tertulian (+ 240): «La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam... cu semnul sfintei cruci»298 (Tertulian, De corona …, c. 3, Migne, P. L., II, col. 99).
Cand facem semnul sfintei cruci, sa cugetam la marirea Celui Prea-Inalt, in numele Caruia il facem. Drept aceea, sa nu facem semnul sfintei cruci in graba, oricat de mult am fi zoriti de treburi. Dupa felul cum facem crucea vad ceilalti oameni cam ce loc are in inima noastra Dumnezeu.

17. Cand ne insemnam cu sfanta cruce, facem oare si o marturisire de credinta?
Fara indoiala. Facand semnul sfintei cruci, marturisim credinta in Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel rastignit pe cruce, si credinta intr-un Dumnezeu in trei ipostasuri299 (Dionisie Areopagitul, Ierarhia bisericeasca, cap. VI, 3, p. 135, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, Iasi, 1932).
Intr-adevar, cand facem semnul sfintei crud, rostind numele celor trei ipostase: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, marturisim un singur Dumnezeu in trei fete dumnezeiesti; iar semnul crucii ne aduce aminte ca Fiul lui Dumnezeu, facut om, ne-a mantuit rastignindu-Se pe cruce. Asadar, semnul sfintei cruci este oarecum o invatatura pe scurt a credintei crestine. Biserica cinsteste cu multa evlavie sfanta cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Paresimi si 1 august) sunt inchinate cinstirii sfintei cruci. Crucea, faurita din lemn sau din metal, frumos lucrata si impodobita, nu lipseste de pe nici o sfanta masa, din nici o biserica in care se slujeste Sfanta Liturghie. De asemenea nu lipseste niciodata de pe crestetul turlelor bisericilor si al clopotnitelor; iar in cimitirele noastre, cei raposati asteapta invierea mortilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale bisericilor sunt impodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite in chipul crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de tot felul de cantari in cinstea sfintei cruci. In multe locuri crucea este asezata la fantanile cu apa de baut si la raspantiile drumurilor. In sfarsit, si fapt foarte insemnat: a doua venire a Mantuitorului, cand va veni sa judece viii si mortii, va fi prevestita prin aratarea „semnului Fiului Omului pe cer” (Matei 24, 30), adica a crucii300 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 257).

18. Ce dobandim cand ne facem semnul sfintei cruci?
Insemnandu-ne cu semnul sfintei cruci dobandim binecuvantarea lui Dumnezeu, fiindca ea a surpat peretele cel din mijloc al vrajbei dintre Dumnezeu si om (Efes. 2, 16); ea ne ocroteste impotriva bantuielilor necuratului301 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, trad. Pr. Dr. D. Fecioru, Bucuresti, 1943-1945, Cateh. XIII, c. 36, p. 352 si IV, c. 13, p. 115), ca si impotriva multor rele sufletesti si trupesti302 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 256).
Semnul sfintei cruci este prin el insusi o binecuvantare dumnezeiasca, iar «binecuvantarea este impartasitoare de sfintenie, care alunga relele si aduce binele», spune canonul 27 al Sfantului Vasile cel Mare.
1. Crucea ocroteste de relele trupesti. Semnul crucii a crutat de nimicire pe cei intai nascuti ai Israelului, fiindca semnul facut pe stalpii si pe pragurile usilor, pe langa care ingerul mortii a trecut fara sa bata (les. 12, 7, 27), inchipuia semnul crucii303 (Ibidem, p. 258). Semnul crucii era semnul care vindeca pe cei muscati de serpi, fiindca sarpele de arama ridicat in pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitandu-se la el (Num. 31), preinchipuia semnul sfintei cruci (Ioan 3, 14).
2. Crucea alunga diavolii. Precum cainele fuge de batul cu care a fost lovit, tot asa si dracul fuge de crucea care ii aminteste ca prin ea a fost biruit304 (Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit, Cateheza XIII, 3, p. 312). «Crucea, zice Sf. Ioan Damaschin, este pavaza, arma si semn de biruinta impotriva diavolului”305 (Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit, Cateheza XIII, 3, p. 312); iar Biserica noastra canta: «Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta o ai dat noua, ca se ingrozeste si se cutremura, necutezand a cauta spre puterea ei...»306 (Octoihul, Fericirile din Duminica, Glas 8).
3. Semnul sfintei cruci, inchipuind insasi crucea lui Hristos, ocroteste de uneltirile necuratului. Prin acest semn s-au eliberat crestinii de sub stapanirea pagana. in anul 312 imparatul Constantin cel Mare a vazut pe cer o cruce luminoasa, pe care era scris: «in acest semn vei invinge!». Atunci el, punand acest semn pe steagurile si armatele castei sale, a iesit biruitor din lupta cu Maxentiu. Rostirea «in acest semn invingem!» se potriveste foarte bine si semnului crucii cu care noi ne inchinam; ca singura pomenirea crucii lui Hristos pune pe fuga pe vrajmasii nevazuti si ne intareste impotriva uneltirilor lor: «Nici un duh necurat nu va indrazni sa se apropie de voi, vazand pe fata voastra armele care 1-au doborat, aceasta sabie sclipitoare a carei lovitura de moarte au primit-o”307 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 45 la Matei, c. 4, trad. cit., vol. VII, p. 424). Multi sfinti obisnuiau sa alunge gandurile rele din cugetul lor facand numaidecat semnul crucii si tot cu semnul crucii daramau crestinii idolii si capistile lor, in timpul prigoanelor.

19. Cand trebuie sa facem semnul sfintei cruci?
Putem face semnul crucii oricand, dar mai ales inainte si dupa rugaciune, la culcare si la sculare, inainte si dupa masa, la intrarea si iesirea din casa, inainte de inceperea si dupa incetarea oricarui lucru si cu osebire cand ispita da navala asupra noastra; intr-un cuvant, in toate imprejurarile308 (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza IV, C. 14, op. cat., p. 115).
Facem semnul crucii la trezirea din somn, ca sa agonisim binecuvantarea lui Dumnezeu pentru ziua intreaga; il facem inainte de culcare, spre a alunga din mintea noastra tot gandul patimas, pentru o noapte linistita; il facem inainte de rugaciune, spre a fi feriti de imprastierea si fuga gandului de la rugaciune; il facem inainte de a incepe lucrul si dupa ce 1-am terminat, spre a cere ajutor, intai, lui Dumnezeu si pe urma, spre a-I multumi pentru ajutorul dat. Tertulian (160-240) marturiseste ca cei dintai crestini, ca si cei din vremea lui, obisnuiau sa se inchine facand semnul crucii: ^inainte si in timpul treburilor, intrand si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate lucrarile noastre, noi ne insemnam fruntea cu semnul crucii”309 (Tertulian, De corona militis, c. 3, Migne, P. L., II, col. 99). Cine capata deprinderea sa se insemneze in toate imprejurarile cu semnul Sfintei Cruci se poate spune ca implineste cu prisosinta cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Cor. 10, 31). Deci, sa nu ne rusinam de crucea lui Hristos.

20. Ce inseamna rugaciunea in genunchi, prosternarea cu fata la pamant, impreunarea mainilor pe piept sau ridicarea bratelor, baterea de metanii si altele?
Ingenunchind la rugaciune, marturisim evlavia, pocainta si putinatatea noastra inaintea lui Dumnezeu.
Prosternarea sau caderea cu fata la pamant marturiseste umilinta noastra in fata lui Dumnezeu. Prosternata cu fata la pamant s-a rugat Iudita inainte de a intra in tabara vrajmasilor (Iudit 9, 1), asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor (Matei 26,39), asa asteapta in tinda biserici inainte de a fi tuns cel ce vine sa primeasca chipul cel ingeresc (calugaresc).
Metania, care este o ingenunchere si o ridicare repede, facand semnul crucii, marturiseste ca prin pacat am cazut, iar prin intruparea lui Hristos iarasi ne-am ridicat310 (Sf. Vasile cel Mare, De Spiritu Sancto, cap. 27, 66, Migne, P. G., XLII, col. 192). Metania este de doua feluri: mare si mica. Cea mare este o inchinare pana la pamant, cu indoirea genunchilor, si prin ea cinstim sau adoram indurarea dumnezeiasca311 (Ioan Casian, Institutiones, 11, 8), iar metania mica, o inclinare adanca a trupului pana ce mana stanga atinge pamantul; prin ea cinstim milostivirea Sfintilor. incrucisarea mainilor pe piept marturiseste ridicarea launtrica a inimii la Dumnezeu. Ridicarea bratelor in sus marturiseste dragostea fata de Dumnezeu si unirea prin rugaciune cu Hristos cel rastignit pe cruce312 (Tertulian, Despre rugaciune, c. 14, trad. rom. de Prof. David Popescu, p. 54, in „Apologeti de limba latina”, Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1981, p. 237). Sfantul Apostol Pavel porunceste „ca barbatii sa se roage in tot locul, ridicand mainile sfinte, fara de manie si fara sovaire” (I Tim. 2, 8). Asa s-a rugat Moise in vremea luptei cu amalecitii (les. 17, 2-12); asa Solomon la sfintirea templului (11 Cron. 6,12), asa se roaga preotii la Sfanta Liturghie inainte de iesirea cu Sfintele Daruri si inainte de prefacerea Sfintelor Daruri.
La rugaciunea de obste si pentru toti, care se face in biserica, adica la sfintele slujbe, este oprita metania mare Duminica si in timpul de la invierea Domnului pana la Rusalii313 (Canonul 90 al Sinodului VI Ecumenic).

21. Cum trebuie sa ne rugam: cu glas tare sau in gand?
Ne putem ruga in gand, cu glas tare, ori chiar in amandoua felurile in timpul uneia si aceleiasi rugaciuni.
Cineva se poate ruga si mergand, sau in decursul treburilor, fara ca altii sa bage de seama. Aceasta se cheama rugaciune in gand si este obisnuita acelora care, din felurite pricini, nu se pot ruga altfel. Rugaciunea rostita cu glas tare are insemnatatea ei; ea da pe fata simtamintele launtrice ale omului (Matei 12, 34) si face legatura cu ceilalti fii ai Bisericii si frati intru Hristos, intarind credinta comuna. Acest fel de rugaciune e si folositor si la locul lui, pentru ca omul fiind alcatuit din suflet si din trup, amandoua au datoria sa laude pe Dumnezeu (Osie 14, 3).
Rugaciunea rostita cu glas tare rascoleste simtirea inimii si sporeste evlavia atat in cel ce o rosteste, cat si in cel ce o asculta. in sfarsit, rugaciunea cu glas tare, facuta de mai multi laolalta, cheama si mai puternic pe Dumnezeu, precum a zis Mantuitorul: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 19-20).

22. Are vreun pret rugaciunea facuta numai cu buzele, precum si semnele si miscarile vazute, care nu corespund cu miscarea inimii?
Rugaciunea celui ce se roaga numai cu buzele nu are putere.
Pentru rugaciunea facuta numai cu buzele a mustrat Mantuitorul pe farisei: „Poporul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine” (Matei 15, 8). De asemenea, daca semnele si miscarile vazute ce insotesc rugaciunile nu raspund unei stari de adanca simtire a noastra, aceste semne si miscari sunt de nimic. Cel care bate metanii dupa metanii, se bate in piept si face alte lucruri de felul acesta, fara nici un fel de tresarire launtrica, este un fatarnic. Dumnezeu cere sa ne inchinam Lui cu duhul si cu adevarul (Ioan 4, 23).

23. Dar rugaciunea cantata are vreun pret?
Rugaciunea cantata este o foarte puternica rugaciune rostita cu glas tare.
Cand suntem adanc miscati, dam glas simtirii prin cantare; deci cantecul religios este o rugaciune minunata. El ajuta mintea sa zboare la Dumnezeu; de aceea Sfantul Apostol Pavel indeamna pe coloseni sa se deprinda si sa se intelepteasca cu psalmi, laude si cantari duhovnicesti: „... Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti” (Col. 3, 16). Rugaciunea cantata a fost cultivata de imparatul David (+1015 i.d.Hr.), de Mantuitorul cu Apostolii (Matei 26, 30; Marcu 14, 26), de Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407), de Sfantul Ambrozie al Mediolanului (+397), de Sfantul Nichita din Remesiana (+c. 420) si de alti Sfinti Parinti si mari Dascali ai Bisericii.

24. De cate feluri este rugaciunea, dupa cuprinsul ei?
Dupa cuprins, rugaciunea, este de trei feluri: 1. Rugaciunea care are ca scop sa laude pe Dumnezeu; 2. sa-I multumeasca si 3. sa-I ceara tot ceea ce este dupa voia Sa: „Pre Tine te laudam; pre Tine Te binecuvantam; Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru»314 (Sfanta Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur).
1. Rugaciunea de lauda este aceea prin care binecuvantam, laudand pe Domnul si Dumnezeul nostru dupa marirea Lui cea nemasurata; si pentru vesnica Lui slava, dupa cum zice Psalmistul: „In toate zilele bine Te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului. Mare este Domnul si laudat foarte si maretia Lui nu are sfarsit” (Ps. 144, 2). Calatorul prin tari straine se minuneaza si lauda locurile frumoase pe care le intalneste in cale, dar ce departe este frumusetea lumii vazute de stralucirea lui Dumnezeu! Ingerii, privind nemijlocit nesfarsita Lui slava, il lauda si il binecuvanteaza cantand: „Sfant, Sfant, Sfant!” (Isaia 6, 3), asa precum au cantat laude Mantuitorului - Prunc, de curand nascut in Betleem (Luca 2, 14). Ingerii privesc la Dumnezeu „fata catre fata”, cuprinsi de uimire, iar rugaciunile lor se prefac intr-o neincetata cantare de lauda. A canta laude lui Dumnezeu este indeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar si noi pe pamant, cunoscand slava lui Dumnezeu, din cele zidite si din Descoperire, suntem datori mai intai sa laudam pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Drept aceea, Biserica lauda necontenit pe Dumnezeu. Cantarile ei: Trisaghionul..., Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot..., Doxologiile mare si mica, Pre Tine Te laudam..., precum si feluritele Doxologii slujite in diferite imprejurari sunt pline de laude aduse lui Dumnezeu. Tot cantare de lauda este si cantarea Maicii Domnului: „Mareste suflete al meu pre Domnul...” (Luca 1, 46).
2. Rugaciunea de multumire este aceea prin care aratam ca ne aducem aminte cu multumire si cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Ca Dumnezeu ne cere sa-I fim multumitori pentru toate bunatatile se vede din aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: „Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus pentru voi” (I Tes. 5, 17-18). Rugaciunea lui Noe, la iesirea din corabie, a fost de multumire (Fac. 8, 19); de asemenea si a vechiului Israil, la iesirea din Egipt (les. 15,1-21). Dumnezeu insa de multe ori face sa inceteze bunatatile Sale, pentru cei ce nu stiu sa le pretuiasca si nu-I multumesc niciodata. Din pricina aceasta, in loc de bunatati, vin asupra noastra necazuri.
3. Rugaciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viata noastra, sau aceea prin care il rugam: «sa ierte pacatele noastre, asa incat sa ne izbaveasca si de pedeapsa si sa reverse asupra noastra si harul Lui cel sfant asupra sufletului si asupra trupului»318. Dumnezeu voieste sa-I cerem tot ce ne trebuie; caci fara de rugaminte El nu da nimic (Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea sa-L rugam cu staruinta; vrea nu numai sa-L rugam, ci chiar sa-L silim, spune Sfantul Grigorie Dialogul. Negresit, Dumnezeu stie toate nevoile noastre (Matei 6, 32) si ar putea sa ni le implineasca fara cerere din partea noastra; dar El voieste sa-L rugam, ca nu cumva sa socotim bunatatile Sale ca pe niste lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe niste binefaceri, pentru care sa-I fim multumitori din inima, cu umilinta si dragoste. Rugaciunea Mantuitorului din gradina Ghetsimani si de pe cruce; a Sfantului Arhidiacon si Mucenic Stefan, in clipa in care era ucis cu pietre (Fapte 7, 59); a crestinilor care se rugau pentru eliberarea Sfantului Apostol Petru din temnita (Fapte 12, 5), a Sfintilor Apostoli in corabia invaluita de furtuna (Matei 8, 25) si altele sunt rugaciuni pilduitoare de cerere.
Pe langa cele de mai sus, rugaciunea imparatului David: „Miluieste-ma, Dumnezeule...” (Ps. 50) este rugaciunea pentru iertarea de pacate, este rugaciunea de indurarea lui Dumnezeu si de pocainta. Acest psalm se rosteste si la slujba Marturisirii.

25. Care sunt foloasele rugaciunii?
Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice dar. Dumnezeu insa nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunile noastre.
Fericitul Augustin ne spune ca rugaciunea este «cheia vistieriei darurilor dumnezeiesti», incat de la Dumnezeu poti dobandi orice lucru bun prin rugaciune. insusi Mantuitorul fagaduieste acest lucru, cand zice: „si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22). Si iarasi: „Cereti si se va da voua” (Matei 7, 7). Asadar, cand ne aflam in stramtorare, sa alergam la sprijinul lui Dumnezeu; ca El ne va ajuta, asa cum a ajutat pe Sfintii Apostoli in timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se indaratniceste si nu vrea sa roage pe Dumnezeu, in primejdie, nu are drept sa se planga.
Dumnezeu nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunea noastra. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru intoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasa de multe ori rugat, pentru ca rugaciunea noastra sa fie facuta cu tot dinadinsul, dandu-ne prilej sa cinstim dupa cuviinta darurile primite319 (Fer. Augustin, Predica LXI, in „Les plus beaux sermons de Saint Augustin”, G. Hameau (trad. franc.), vol. I, Paris, 1932, p. 280). Deci, de voim cu adevarat sa ni se implineasca rugaciunea, sa ne rugam cu atat mai mare staruinta si caldura, cu rat Dumnezeu intarzie cu implinirea cererii noastre. Asa facea orbul din Ierihon: cu cat Hristos Se facea ca nu-i ia rugaciunea in seama, cu atat el striga mai tare: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma” (Luca 18, 38).

26. Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?
Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede: 1. cand sunt insotite de fapte bune si de post; 2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.
1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.
2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).
3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: „Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri” (Matei 18, 19). «Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu”321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?
Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.
1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. «O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme», a spus mai tarziu Fericitul Augustin323 (Idem, Confessiones-Marturisiri, V, 8, trad. Prof. dr. N. Barbu, Edit. Institutului Biblic, Bucuresti, 1985, p. 124).
2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).
3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?
Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: „Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta” (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului” si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: „Pacatuit-am Domnului” si Domnul 1-a iertat (II Regi 12, 13); «Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului», zice Fericitul Augustin; «iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui»324 (Idem, Cuvantarea LXXX, 7, op. cit., vol. II, p. 49).
Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant325 (Sf. Efrem Sirul, Cuvant pentru rugaciune, in Cuvinte si invataturi, trad. rom. M-rea Neamtu, 1823, vol. III, p. 530-531) si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in „Orientalia christiana”, vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-1 insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?
Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului.
Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: «Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece»327 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). «Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase»328 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: «Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit»329 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?
Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca.
Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. «Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, «noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?» - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

31. Cum trebuie facuta rugaciunea ca sa fie bine primita de Dumnezeu?
Rugaciunea noastra ca sa fie bine primita de Dumnezeu trebuie:
1. Sa fie facuta in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica sa cerem ce vrea si El. Ca zice: „Adevarat, adevarat graiesc voua: orice veti cere de la Tatal intru numele Meu, va da voua” (Ioan 16, 23). Si Mantuitorul vrea tot ce sporeste marirea Tatalui si mantuirea sufletelor noastre. Deci cine cere acestea se roaga in numele lui Iisus Hristos. Prin Rugaciunea domneasca cerem numai ce vrea Hristos, si, cum El insusi este Acela Care ne-a dat aceasta rugaciune, cand rostim Tatal nostru inseamna ca ne rugam in numele lui Iisus Hristos. Daca cerem insa bogatie, pieirea vrajmasului, castig la jocurile de noroc, slava desarta, - adica «daca cerem ce este primejdios sufletului, nu ne rugam in numele lui Iisus Hristos”330 (Fer. Augustin, Cuvantarea LXXX (De Oratione), op. cit., vol. 11, p. 43 si 50).
2. «Sa ne rugam cu mintea intreaga si cu evlavie»331 (Marturisirea ortodoxa, Bucuresti, 1981, II, 6), adica rugandu-ne, sa ne gandim numai la Dumnezeu. Rugaciunea facuta cu mintea intreaga inseamna gand neimpartit, cuget nerisipit in timpul cat facem rugaciunea. Daca rugaciunea este «vorbirea mintii cu Dumnezeu»332 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 76), atunci se cuvine ca la rugaciune sa ne adunam toata luarea aminte; tot gandul nostru sa-1 indreptam numai la Dumnezeu; se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca si sa cugetam numai la Dumnezeu. Deci sa nu cinstim pe Dumnezeu numai cu buzele, iar gandul sa se imprastie departe. Caci cine se roaga cu nepasare ori cu mintea imprastiata nu are nici un folos de rugaciune. «Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciune?»333(Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. Ioan Demetrescu, Bucuresti, 1908, partea a III-a, p. 62) Cine se roaga rau si totusi nadajduieste sa fie auzit se aseamana cu cel ce seamana neghina si vrea sa secere grau curat. Cu toate acestea, sa nu socotiti rugaciunea rau facuta atunci cand nu incercati o miscare deosebita a inimii; adica nu simtiti in timpul rugaciunii o mangaiere deosebita si o bucurie peste fire. O asemenea simtire este un dar deosebit, la care nu toti pot ajunge. Tot astfel nu trebuie socotita rugaciunea rea uscaciunea ce se simte uneori, fiindca aceasta este o ispita, o neplacere, un necaz; iar cel ce rabda necazurile cu barbatie si cu indrazneala va ajunge la bucurie334 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 93).
Rugaciunea facuta cu evlavie cere o oarecare pregatire, o supraveghere a simturilor si o tinuta potrivita a trupului. «Trebuincioasa este pentru noi cuvenita pregatire, cand vrem sa facem rugaciunea»335 (Marturisirea ortodoxa, II, 6). „Mai inainte de a fagadui (a te ruga), pregateste-te si nu fii ca omul ce ispiteste pe Dumnezeu” (Int. Sir. 18, 23). Daca Moise, cerand sa se apropie de rugul cel aprins, n-a putut sa se apropie de el pana ce nu si-a dezlegat si lepadat incaltamintea (les. 3, 5), «de ce sa nu te dezlegi si tu, - zice Evagrie Monahul -, de orice cuget patimas, daca vrei sa vezi pe Cel mai presus de fire si intelegere si sa vorbesti cu El?»336 (Evagrie Monahul, op. cit., loc. cit.) Adica, inainte de rugaciune pregateste-te: «Stai putin, in tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si apoi faci trei inchinaciuni pana la pamant si asa incepe rugaciunea”337 (Ceaslov, Rugaciunile diminetii, Buc., 1979, p. 7) Cu alte cuvinte, inainte de a incepe rugaciunea, alunga toate grijile din inima, din aceasta biserica a rugaciunii, asa dupa cum Hristos a alungat pe negustori din templu (Luca 19, 45). Lasa pentru un sfert de ora necazul tau in grija Parintelui ceresc, ca El ti-1 va usura, ori poate chiar il va inlatura cu totul: «Asadar, sa-I lasam Lui toate cele ce ne privesc, si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun e negresit Datatorul darurilor bune”338 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
La rugaciune se cuvine sa ne supraveghem ochii si sa nu privim la dreapta si la stanga. Mantuitorul zice: „Cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa ta, roaga-te” (Matei 6, 6). Camara e inima, iar simturile sunt poarta; deci ele trebuie bine zavorate, ca prin ele vine sminteala in timpul rugaciunii.
In sfarsit, la rugaciune sa ne ferim de orice tinuta nepotrivita cu aceasta sfanta lucrare. Negresit, un bolnav sau un om prea obosit poate sta cum ii vine mai la indemana, dar cine e sanatos si odihnit sa ia aminte, sa stea cu cuviinta. E bine sa facem rugaciunea in picioare, daca cumva in genunchi suntem atrasi la somn - nevoie care bantuia si pe Parintii din pustie339 (Sf. Ioan Casian, Institutiones, II, 7). Cei cu multa incercare intr-ale rugaciunii ne sfatuiesc indeosebi la rugaciunea in picioare, insotita de metanii dese.
3. Rugaciunea sa fie facuta cu, staruinta; adica sa nu slabim in rugaciune, chiar daca nu suntem auziti curand. «Daca nu ai primit inca darul rugaciunii sau al cantarii de psalmi, staruie cu putere si-1 vei primi; prin urmare nu te descuraja, daca nu 1-ai primit”340 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 87-88). Sa facem cum fac copiii, care nu contenesc din strigat pana ce nu dobandesc ce doresc. «Oamenii se supara cand sunt gramaditi cu cereri, Dumnezeu insa iubeste pe cel ce staruieste»341 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XXII, 5 la Matei, op. cit., vol. II, p. 187), precum insusi spune in pilda judecatorului nedrept care, suparat de staruinta femeii care-i cerea dreptate, pana la urma n-a avut incotro si, ca sa scape de ea, i-a facut dreptate (Luca 18, 2-7). «Asadar, indrazneste, staruind incordat in sfanta rugaciune”, ne spune un Parinte din pustie342 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 88). Dumnezeu pune adesea la grea incercare statornicia rugatorului, cum de pilda a pus Iisus pe femeia cananeeanca (Matei 15, 23-28). El intai S-a aratat neinduplecat, ea insa, nedescurajandu-se, pana la urma si-a vazut rugaciunea implinita. Tot in felul acesta s-au petrecut lucrurile si cu orbul din Ierihon. Lumea il silea sa taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare; si Iisus 1-a tamaduit (Luca 18, 35-39). Evreii din Betulia, auzind ca Holofern s-a pornit cu razboi impotriva cetatii lor, au alergat la rugaciune si nu au slabit cu cererile lor pana ce Dumnezeu nu i-a scapat de vrajmasi prin mana Iuditei (Iudit 7 si 8).
4. Rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, adica libera de pacatul de moarte, sau cel putin cuprinsa de dorinta cinstita de pocainta. Inima curata inseamna a fi liber nu numai de orice legatura pacatoasa, ci si de orice dragoste pentru tot ce nu e placut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curata nu are destula putere sa-si ridice gandul la Dumnezeu; pentru ca indata ce incepe sa se roage ii navalesc in gand inchipuirile pacatoase si «cumplitele aduceri aminte” si ii incatuseaza mintea de pamant... „Stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta...” (Ioan 9, 31), fiindca este drept a inlatura de la bunatatile dumnezeiesti pe cel ce nu se supune voii Sale. Dar si un pacatos poate nadajdui sa fie auzit de Dumnezeu, daca se caieste cu tot dinadinsul de greselile sale (Luca 18, 13).
5. Rugaciunea sa fie facuta supunandu-ne voii lui Dumnezeu, adica sa lasam in grija Lui implinirea rugaciunilor noastre. Asa S-a rugat Mantuitorul in gradina Maslinilor: „Nu voia Mea, ci voia Ta sa fie” (Luca 22, 42), asa cere sa ne rugam noi in Rugaciunea Domneasca: „Faca-se voia Ta” (Matei 6,10). Dumnezeu stie mai bine ce ne este de folos; de aceea sa lasam in grija Lui implinirea cererii noastre. «De multe ori, rugandu-ma, zice Evagrie Monahul, am cerut sa mi se implineasca ce am socotit eu ca e bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
6. Rugaciunea sa fie facuta cu umilinta, cu zdrobirea inimii344 (Marturisirea ortodoxa, II, 6): cu o launtrica incredintare de slabiciunea si de nevrednicia noastra. Proorocul David este unul dintre cei ce au primit daruri mari de la Dumnezeu; si el facuse fapte bune si placute lui Dumnezeu si, cu toate acestea, il aflam graind: „... Fiinta mea este ca o nimica inaintea Ta” (Ps.38,7). intr-o asemenea stare sufleteasca sa ne infatisam lui Dumnezeu la rugaciune si sa cerem numai de la bunatatea Lui darurile ce El ar binevoi sa ni le dea; sa nu asteptam nimic altceva decat ce va vrea sa dea indurarea Lui. Sa ne rugam cu acelasi simt de smerenie ca al proorocului imparat David, pentru ca de El atarna in mare parte puterea rugaciunii: „Rugaciunea celui smerit va patrunde norii”, zice inteleptul Sirah (35,18). Rugaciunea vamesului si a sutasului sunt pline de smerenie, iar Daniil s-a rugat tot cu o astfel de umilinta, zicand: „... Ca nu pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari” (Dan. 9, 18). De altfel, rugaciunea, ea insasi, este o lucrare de umilinta, pentru ca prin ea ne dam seama in ce masura avem nevoie de Stapanul cerului si al pamantului.
7. Rugaciunea sa fie facuta cu incredere fiasca; cu neclintita incredintare ca Dumnezeu, intru indurarea Lui, ne va asculta daca ii vom cere bunatati care sa slujeasca slavei Sale si mantuirii sufletelor noastre. Increderea fiasca in Dumnezeu este din partea noastra o datorie, asupra careia Dumnezeiescul invatator binevoieste sa ne atraga luarea-aminte cand ne povatuieste, in Rugaciunea Domneasca, sa socotim pe Dumnezeu sub duioasa insusire de Tata. Mantuitorul a avut grija pe de o parte sa ne incredinteze, prin invataturi limpezi si prin pilde lamuritoare, despre insusirea de Parinte milostiv a lui Dumnezeu; iar pe de alta parte, sa ne arate ca cele mai multe dintre vindecarile minunate, pe care le-a facut El, se datoresc increderii celor lecuiti. Increderea este rasplatita cu prisosinta (Evr. 10, 35). „Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi” (Matei 21, 22). Rugaciunea sutasului Cornelie (Fapte 10,2) este pilda de rugaciune cu incredere. Cine insa se indoieste, cine nu are incredere nu va primi nimic (Iacov 1, 6). Dar increderea nu este potrivnica smereniei, ci dimpotriva e soata ei de totdeauna; pentru ca fara de incredere, smerenia este fatarnicie; si increderea fara smerenie este indrazneala neingaduita bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos. Iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
8. Seara, sa multumim lui Dumnezeu pentru bunatatile primite in timpul zilei, rugandu-L sa ne ierte greselile facute peste zi si sa ne ocroteasca si in timpul noptii.
Mantuitorul prelungea adesea rugaciunea de seara pana tarziu in noapte.
Moartea isi trimite solia de cele mai multe ori noaptea, ca sa cheme la divanul de judecata al lui Dumnezeu; de aceea rugaciunea de seara graieste, in adevar, despre moartea zilei, dar si despre cele ale mortii noastre. Astfel, rugaciunea de seara e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desavarsita pocainta. Cerceteze-se tot crestinul in fiecare seara, nu numai de castigul material de peste zi, ci si de cum s-a ingrijit de folosul sufletului sau.
9. Inainte si dupa amiaza sa multumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a dat-o si sa-L rugam sa ne fereasca de pacatul imbuibarii.
Mantuitorul multumeste Parintelui ceresc inainte si dupa masa (Matei 15, 36). Daniil in groapa cu lei a multumit indata pentru hrana ce i s-a trimis prin ingeri. „Cand vei manca si te vei satura”, zice Moise, „ia aminte de tine, sa nu se ademeneasca inima ta si sa uiti de Dumnezeu” (Deut. 11, 11-12).

33. Cand ne cheama la rugaciune toaca si clopotele bisericii?
Toaca si clopotele bisericii ne vestesc de rugaciune de mai multe ori pe zi, mai ales in Paresimi, dar trei momente sunt mai insemnate: dimineata, la inceputul Utreniei si al Sfintei Liturghii; iar dupa amiaza, sub seara, la inceputul Ceasului al noualea cu Vecernia. De asemenea, ne mai cheama cand se intampla sa moara vreun crestin, sau cand este dus cel mort la mormant.
Cand auzim clopotele bisericii chemandu-ne la rugaciune, daca nu putem sa mergem la biserica, se cuvine, totusi, sa lasam toate de o parte si sa facem o rugaciune. Caci «cel ce se roaga odata cu Biserica, se roaga in felul cel mai folositor», spune Fericitul Augustin. Clopotul, tovaras de viata al crestinului, ia parte si la intristari. El vesteste pe crestini de moar-tea vreunuia dintre ei, indemnandu-i sa se roage pentru sufletul celui raposat; si in danganit de clopot petrecem la locasul cel de veci pe cei raposati in Domnul.

34. Cand trebuie sa mai facem rugaciuni?
Trebuie sa ne mai rugam in nevoi, in ispite, inainte de orice lucrare mai de seama si cand ne simtim impinsi in chip deosebit la rugaciune.
1. Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam, atunci cand suntem cuprinsi de nevoi: „Ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preamari” (Ps. 49,16). Apostolii s-au rugat in corabie, fiind amenintati de furtuna, si crestinii s-au rugat pentru Sfantul Apostol Petru cand acesta era in temnita (Fapte 12, 5).
2. Mantuitorul ne porunceste sa ne rugam atunci cand suntem bantuiti de ispite: „Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita” (Matei 26, 41).
3. Cand avem de facut lucruri insemnate, sa le incepem cu rugaciune. „Cere de la El (Domnul) ca sa indrepteze caile tale” zice Tobit (4, 20, Vulgata). Iisus Hristos S-a rugat inainte si dupa ce Si-a ales Apostolii (Luca 6,12), inainte de invierea lui Lazar (Ioan 11, 41) si inainte de sfintele Sale patimi, in gradina Ghetsimani (Luca 22, 41-42). Sfintii Apostoli s-au rugat inainte de alegerea lui Matia (Fapte 1, 24) si Sfantul Apostol Petru, inainte de a invia pe Tavita (Fapte 9,40). Fericitul Ieronim cere inca si mai mult: «Cand iesim din casa, zice el, sa ne intrarmam cu rugaciunea si cand ne-am inapoiat sa ne rugam inainte de a sta jos».

35. In ce loc putem sa ne rugam?
In ce priveste locul unde trebuie sa facem rugaciunea, este de stiut ca pentru cel ce se roaga bine, orice loc este potrivit: „in tot locul tamaie se aduce numelui Meu” (Mal. 1, 11) si „Voiesc dar ca sa se roage barbatii in tot locul” (I Tim. 2, 8). Mantuitorul Se ruga in templu si in sinagoga, in loc pustiu si in munti, in foisor si in gradina Maslinilor, pe cruce si in alte locuri. Iacob Patriarhul isi facea rugaciunea pe camp. Daniil Proorocul, in groapa cu lei, Sfintii Apostoli Pavel si Sila, in temnita, unde culcati si incatusati in lanturi au zguduit inchisoarea din temelii (Fapte 16, 25-26). Dumnezeu primeste sa 1 se graiasca in tot locul (Fapte 17, 24), dupa cum aminteste Mantuitorul femeii samarinence (Ioan 4, 23). Deci ne putem ruga oriunde. Dumnezeu nu tine seama de nici un fel de loc, pentru ca El cere doar inima cucernica. (Idem, Omilia IV, asupra Anei, 6, op. cit., vol. V, p. 514 si Omilia asupra crucit bunului talhar, op. cit., vol. II, p. 223).

36. Dar nu este oare vreun loc hotarat pentru rugaciune?
Da, este un asemenea loc, harazit numai rugaciunii, este biserica, sau casa lui Dumnezeu: „Casa Mea, casa de rugaciune se va chema” (Matei 21, 13). Domnul nostru Iisus Hristos Se duce sa Se roage in templu si in sinagoga, iar crestinii in vremea prigoanelor se duceau in pesteri, la casele lor de rugaciune, chiar cu primejdia vietii lor. Rugaciunea facuta in biserica, in loc Sfintit, unde tot ce ne inconjoara ne indeamna la uitarea grijilor zilnice si la evlavie, are mai multa putere. Rugaciunile facute in biserica sunt negresit mai bine primite, fiindca aici nu suntem singuri. Sfintii, ale caror icoane sunt zugravite pe pereti, ne intovarasesc in rugaciune si duc la picioarele Celui Prea inalt rugile noastre (Apoc. 5, 8; 8,4). Aici „si puterile ingeresti sunt de fata la adunarile credinciosilor si e de fata insasi puterea Domnului si Mantuitorului nostru si, pe langa aceasta, si duhul Sfintilor si cred ca si al celor mai de demult adormiti, precum si desigur al acelora care mai sunt inca in viata...”348 (Origen, Despre Rugaciune, XXXI, 5, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, in „Parinti si Scriitori bisericesti” vol. 7, Edit. Institutului Biblic, Bucuresti, 1982, p. 286). Biserica este locul de rugaciune caruia i se potriveste, fara indoiala, fagaduinta Mantuitorului: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20). Deci, cei ce zic ca nu este nevoie sa mergem sa ne rugam in biserica, deoarece lumea intreaga este Biserica lui Dumnezeu, nu numai ca gresesc, dar nici nu stiu ce este rugaciunea. Pentru ca omul de buna credinta nu se roaga numai in biserica, ci se roaga mult si staruitor si in alt loc, unul ca acela se va duce negresit si la biserica.

37. Dar despre singuratate, ca loc de rugaciune, ce se poate spune?
In adevar si singuratatea este un loc foarte prielnic pentru rugaciune. Sfintii din pustie, mari Dascali ai rugaciunii, s-au rugat mai mult si mai ales in singuratate, dupa pilda data de insusi Mantuitorul, Care de multe ori Se ruga in locuri singuratice, in pustie (Luca 5, 16), in munti si mai ales in muntele Maslinilor (Luca 22, 39). Singuratatea insa nu inseamna numaidecat pustie, ci si loc retras, o incapere unde sa poti face rugaciunea in liniste. Despre un asemenea loc graieste Evanghelia cand zice: „Tu insa cand te rogi intra in camara ta si inchizand Ziua ta roaga-te Tatalui...” (Matei 6, 6). in singuratate, adica la o parte de tulburarea lumii, rugaciunea se poate face mai bine. Pestele scapa de mreaja pescarului ascunzandu-se in gropile cele mai ferite; asa si omul care vrea sa scape, cand se roaga, de ispitele satanei, sa fuga in singuratate, zice Sfantul Efrem Sirul.

38. Ce trebuie sa cerem de la Dumnezeu in rugaciune?
In rugaciunile noastre catre Dumnezeu, trebuie sa cerem mai intai cele ce adauga maririi Sale si ajuta mantuirii sufletelor noastre.
1. Sa cerem cele ce sporesc marirea lui Dumnezeu si ajuta mantuirii sufletelor noastre: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si acestea toate (adica mancarea, bautura si imbracamintea) se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Sau, cu alte cuvinte: «Cereti in rugaciunile voastre ca sa obtineti lucruri ceresti si netrecatoare, pentru ca primindu-le ca atare sa mosteniti imparatia cerului si sa va bucurati de cele mai mari bunuri. Iar cele pamantesti si mici de care aveti nevoie pentru trebuintele trupului, vi le va da Tatal pe deasupra, in masura trebuitoare»349 (Origen, Despre Rugaciune, c. XIV, trad. cit., p. 229). «Cereti bunatatile viitoare si veti primi bunatatile de acum. Nu doriti lucrurile de aici, ca le veti avea negresit»350 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 22 la Matei, op. cit., vol. IV, p. 184). Cel ce cauta bunatati ceresti dobandeste negresit si pe cele pamantesti. imparatul Solomon a cerut intelepciune, spre a carmui bine poporul Israil, iar Dumnezeu i-a dat nu numai intelepciune, ci si prisos de bunatati pamantesti (III Regi 3, 11-13). Deci trebuie sa ne rugam pentru cele trebuincioase vietii, atat pentru noi, cat si pentru altii, dar sa tinem seama ca nu cumva sa cerem lucruri care sa priveasca relele noastre inclinari, ca Dumnezeu nu asculta asemenea rugaciuni (Iacov 4, 3). Cine cere lui Dumnezeu bogatie, dregatorii, slava desarta ori altele de acest fel, nu cauta marirea lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela injoseste pe Dumnezeu, Domnul si Stapanul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgarceniei lui, al vietii lui desfranate. Cum ar putea sa-1 asculte Dumnezeu?351 (Idem, Omilia a XIX-a la Matei, op. cit., vol. III, p. 167), «Sa nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci ce vrea El»352 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).

Back to: “Catehism”