INVĂŢĂTURA
DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ
RUGACIUNEA
RUGACIUNEA PARTICULARA
12. De cate feluri este rugaciunea?
Daca tinem seama de persoana care savarseste rugaciunea, de numarul persoanelor
care iau parte la ea, de locul unde se face si timpul cand se savarseste,
atunci deosebim doua feluri de rugaciune: Rugaciunea particulara si rugaciunea
Bisericii, sau, cu alte cuvinte, cultul particular si cultul public comun.
13. Ce este rugaciunea particulara?
Rugaciunea particulara este cea facuta de fiecare credincios singur, sau impreuna
cu ai sai, sau cu alti credinciosi, in orice loc, in orice timp si citita sau
spusa pe de rost, dupa alcatuirea gata facuta, dintr-o carte de rugaciuni, sau
chiar scoasa din taina inimii sale.
O astfel de rugaciune este cea facuta de Mantuitorul pe calea dintre Betania si
Ierusalim (Luca 11, 1); cea facuta de Sfantul Apostol Petru pe acoperisul casei
din Iope (Fapte 10, 9); cea facuta de vames in templu (Luca 18,13); cea facuta
de Sfintii Apostoli Pavel si Sila in temnita (Fapte 16, 25) si altele.
14. Ce este rugaciunea?
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu295 (Evagrie
Monahul, Cuvant despre rugaciune, in „Filocalia”,
vol. I, p. 80, trad. de Pr. Dr. D. Staniloae, Sibiu, 1946; Sf. Ioan Damaschin,
Dogmatica, trad. Pr. D.Fecioru, Bucuresti, 1938, cartea III, cap. XXIV, p.
223). Evagrie Monahul zice ca «rugaciunea este vorbirea mintii cu Dumnezeu»296
(Cuvant despre rugaciune, in „Filocalia”, loc. .cit,
p. 57). De aceea se cuvine ca atunci cand stam de vorba cu Dumnezeu, adica atunci
cand stam la rugaciune, sa alungam din gandul nostru orice grija si sa
indreptam toate puterile duhului nostru numai la Dumnezeu. Adica, cugetul sa
gandeasca la El, tinerea de minte (memoria) sa uite toate cele pamantesti, iar
inima, vorbind cu El, sa salte de bucurie si de dragoste. Caci «cel ce iubeste
pe Dumnezeu de-a pururi sta de vorba cu Dansul cum ar sta cu un tata, alungand
orice gand patimas”297 (Idem, ibidem, p. 54). A cugeta la
Dumnezeu numai, nu inseamna rugaciune; ca si demonii cugeta la Dumnezeu, dar de
rugat nu se roaga.
15. Pentru ce este insotita rugaciunea de unele semne vazute,
precum semnul sfintei cruci, starea in genunchi, facerea de metanii, ridicarea
mainilor si altele?
In timpul rugaciunii ne inchinam, facand semnul sfintei cruci, batem metanii,
stam in genunchi si altele, spre a spori evlavia noastra launtrica si a o face
vazuta.
16. Cum se face semnul sfintei cruci si ce zicem cand il facem?
Semnul sfintei cruci se face astfel: indoim inlauntru si lipim de podul palmei
drepte degetul mic si inelarul, apoi impreunam la un loc varfurile degetelor
gros, aratator si mijlociu de la aceeasi mana si cu ele astfel impreunate ne
insemnam pe frunte, pe piept, pe umarul drept si pe umarul stang.
Orice rugaciune se incepe cu rostirea: «in numele Tatalui si al Fiului si al
Sfantului Duh, Amin», insotita de semnul sfintei cruci, astfel: cand zicem: «in
numele Tatalui...» ne insemnam pe frunte; cand zicem: „Si
al Fiului” ne insemnam pe piept; cand zicem: «Si
al Sfantului Duh», ne insemnam pe umarul drept intai si apoi pe cel stang; si
incheiem zicand: «Amin».
Insemnarea cu semnul crucii este o deprindere crestineasca foarte veche: chiar
din timpul Sfintilor Apostoli. Facem semnul crucii insotind orice rugaciune
rostita cu glas tare sau in gand si cand trecem pe langa biserica, pe langa
troita; cand incepem si cand sfarsim un lucru, ori, cum spune Tertulian (+
240): «La fiecare pas si la fiecare fapta ne insemnam... cu semnul sfintei
cruci»298 (Tertulian, De corona …, c. 3, Migne,
P. L., II, col. 99).
Cand facem semnul sfintei cruci, sa cugetam la marirea Celui Prea-Inalt, in
numele Caruia il facem. Drept aceea, sa nu facem semnul sfintei cruci in graba,
oricat de mult am fi zoriti de treburi. Dupa felul cum facem crucea vad
ceilalti oameni cam ce loc are in inima noastra Dumnezeu.
17. Cand ne insemnam cu sfanta cruce, facem oare si o marturisire
de credinta?
Fara indoiala. Facand semnul sfintei cruci, marturisim credinta in Domnul si
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Cel rastignit pe cruce, si credinta intr-un
Dumnezeu in trei ipostasuri299 (Dionisie Areopagitul, Ierarhia bisericeasca,
cap. VI, 3, p. 135, trad. Pr. Cicerone Iordachescu, Iasi, 1932).
Intr-adevar, cand facem semnul sfintei crud, rostind numele celor trei
ipostase: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, marturisim un singur Dumnezeu in trei
fete dumnezeiesti; iar semnul crucii ne aduce aminte ca Fiul lui Dumnezeu,
facut om, ne-a mantuit rastignindu-Se pe cruce. Asadar, semnul sfintei cruci
este oarecum o invatatura pe scurt a credintei crestine. Biserica cinsteste cu
multa evlavie sfanta cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia
din Paresimi si 1 august) sunt inchinate cinstirii sfintei cruci. Crucea,
faurita din lemn sau din metal, frumos lucrata si impodobita, nu lipseste de pe
nici o sfanta masa, din nici o biserica in care se slujeste Sfanta Liturghie.
De asemenea nu lipseste niciodata de pe crestetul turlelor bisericilor si al
clopotnitelor; iar in cimitirele noastre, cei raposati asteapta invierea
mortilor sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele si odajdiile sfintite ale
bisericilor sunt impodobite cu cruci; multe biserici sunt zidite in chipul
crucii, iar cartile bisericesti sunt pline de tot felul de cantari in cinstea
sfintei cruci. In multe locuri crucea este asezata la fantanile cu apa de baut
si la raspantiile drumurilor. In sfarsit, si fapt foarte insemnat: a doua
venire a Mantuitorului, cand va veni sa judece viii si mortii, va fi prevestita
prin aratarea „semnului Fiului Omului pe cer”
(Matei 24, 30), adica a crucii300 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 257).
18. Ce dobandim cand ne facem semnul sfintei cruci?
Insemnandu-ne cu semnul sfintei cruci dobandim binecuvantarea lui Dumnezeu,
fiindca ea a surpat peretele cel din mijloc al vrajbei dintre Dumnezeu si om
(Efes. 2, 16); ea ne ocroteste impotriva bantuielilor necuratului301 (Sf.
Chiril al Ierusalimului, Catehezele, trad. Pr. Dr. D. Fecioru, Bucuresti,
1943-1945, Cateh. XIII, c. 36, p. 352 si IV, c. 13, p. 115), ca si impotriva
multor rele sufletesti si trupesti302 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 256).
Semnul sfintei cruci este prin el insusi o binecuvantare dumnezeiasca, iar
«binecuvantarea este impartasitoare de sfintenie, care alunga relele si aduce
binele», spune canonul 27 al Sfantului Vasile cel Mare.
1. Crucea ocroteste de relele trupesti. Semnul crucii a crutat de nimicire pe
cei intai nascuti ai Israelului, fiindca semnul facut pe stalpii si pe
pragurile usilor, pe langa care ingerul mortii a trecut fara sa bata (les. 12,
7, 27), inchipuia semnul crucii303 (Ibidem, p. 258). Semnul crucii era semnul
care vindeca pe cei muscati de serpi, fiindca sarpele de arama ridicat in
pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitandu-se la el (Num. 31),
preinchipuia semnul sfintei cruci (Ioan 3, 14).
2. Crucea alunga diavolii. Precum cainele fuge de batul cu care a fost lovit,
tot asa si dracul fuge de crucea care ii aminteste ca prin ea a fost biruit304
(Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit, Cateheza XIII, 3, p. 312). «Crucea, zice
Sf. Ioan Damaschin, este pavaza, arma si semn de biruinta impotriva diavolului”305
(Sf. Chiril al Ierusalimului, op. cit, Cateheza XIII, 3, p. 312); iar Biserica
noastra canta: «Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta o ai dat noua, ca se
ingrozeste si se cutremura, necutezand a cauta spre puterea ei...»306
(Octoihul, Fericirile din Duminica, Glas 8).
3. Semnul sfintei cruci, inchipuind insasi crucea lui Hristos, ocroteste de
uneltirile necuratului. Prin acest semn s-au eliberat crestinii de sub
stapanirea pagana. in anul 312 imparatul Constantin cel Mare a vazut pe cer o
cruce luminoasa, pe care era scris: «in acest semn vei invinge!». Atunci el,
punand acest semn pe steagurile si armatele castei sale, a iesit biruitor din
lupta cu Maxentiu. Rostirea «in acest semn invingem!» se potriveste foarte bine
si semnului crucii cu care noi ne inchinam; ca singura pomenirea crucii lui
Hristos pune pe fuga pe vrajmasii nevazuti si ne intareste impotriva
uneltirilor lor: «Nici un duh necurat nu va indrazni sa se apropie de voi,
vazand pe fata voastra armele care 1-au doborat, aceasta sabie sclipitoare a
carei lovitura de moarte au primit-o”307 (Sf. Ioan
Gura de Aur, Omilia 45 la Matei, c. 4, trad. cit., vol. VII, p. 424). Multi
sfinti obisnuiau sa alunge gandurile rele din cugetul lor facand numaidecat semnul
crucii si tot cu semnul crucii daramau crestinii idolii si capistile lor, in
timpul prigoanelor.
19. Cand trebuie sa facem semnul sfintei cruci?
Putem face semnul crucii oricand, dar mai ales inainte si dupa rugaciune, la
culcare si la sculare, inainte si dupa masa, la intrarea si iesirea din casa,
inainte de inceperea si dupa incetarea oricarui lucru si cu osebire cand ispita
da navala asupra noastra; intr-un cuvant, in toate imprejurarile308 (Sf. Chiril
al Ierusalimului, Cateheza IV, C. 14, op. cat., p. 115).
Facem semnul crucii la trezirea din somn, ca sa agonisim binecuvantarea lui
Dumnezeu pentru ziua intreaga; il facem inainte de culcare, spre a alunga din
mintea noastra tot gandul patimas, pentru o noapte linistita; il facem inainte
de rugaciune, spre a fi feriti de imprastierea si fuga gandului de la
rugaciune; il facem inainte de a incepe lucrul si dupa ce 1-am terminat, spre a
cere ajutor, intai, lui Dumnezeu si pe urma, spre a-I multumi pentru ajutorul
dat. Tertulian (160-240) marturiseste ca cei dintai crestini, ca si cei din
vremea lui, obisnuiau sa se inchine facand semnul crucii: ^inainte si in timpul
treburilor, intrand si iesind, imbracandu-ne, inainte de somn, in toate
lucrarile noastre, noi ne insemnam fruntea cu semnul crucii”309
(Tertulian, De corona militis, c. 3, Migne, P. L., II, col. 99). Cine capata
deprinderea sa se insemneze in toate imprejurarile cu semnul Sfintei Cruci se
poate spune ca implineste cu prisosinta cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Ori
de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu
sa le faceti” (I Cor. 10, 31). Deci, sa nu ne rusinam
de crucea lui Hristos.
20. Ce inseamna rugaciunea in genunchi, prosternarea cu fata la
pamant, impreunarea mainilor pe piept sau ridicarea bratelor, baterea de
metanii si altele?
Ingenunchind la rugaciune, marturisim evlavia, pocainta si putinatatea noastra
inaintea lui Dumnezeu.
Prosternarea sau caderea cu fata la pamant marturiseste umilinta noastra in
fata lui Dumnezeu. Prosternata cu fata la pamant s-a rugat Iudita inainte de a
intra in tabara vrajmasilor (Iudit 9, 1), asa S-a rugat Mantuitorul in gradina
Maslinilor (Matei 26,39), asa asteapta in tinda biserici inainte de a fi tuns
cel ce vine sa primeasca chipul cel ingeresc (calugaresc).
Metania, care este o ingenunchere si o ridicare repede, facand semnul crucii,
marturiseste ca prin pacat am cazut, iar prin intruparea lui Hristos iarasi
ne-am ridicat310 (Sf. Vasile cel Mare, De Spiritu Sancto, cap. 27, 66, Migne,
P. G., XLII, col. 192). Metania este de doua feluri: mare si mica. Cea mare
este o inchinare pana la pamant, cu indoirea genunchilor, si prin ea cinstim
sau adoram indurarea dumnezeiasca311 (Ioan Casian, Institutiones, 11, 8), iar
metania mica, o inclinare adanca a trupului pana ce mana stanga atinge
pamantul; prin ea cinstim milostivirea Sfintilor. incrucisarea mainilor pe
piept marturiseste ridicarea launtrica a inimii la Dumnezeu. Ridicarea bratelor
in sus marturiseste dragostea fata de Dumnezeu si unirea prin rugaciune cu Hristos
cel rastignit pe cruce312 (Tertulian, Despre rugaciune, c. 14, trad. rom. de
Prof. David Popescu, p. 54, in „Apologeti de limba latina”,
Ed. Institutului Biblic, Bucuresti, 1981, p. 237). Sfantul Apostol Pavel
porunceste „ca barbatii sa se roage in tot locul,
ridicand mainile sfinte, fara de manie si fara sovaire”
(I Tim. 2, 8). Asa s-a rugat Moise in vremea luptei cu amalecitii (les. 17,
2-12); asa Solomon la sfintirea templului (11 Cron. 6,12), asa se roaga preotii
la Sfanta Liturghie inainte de iesirea cu Sfintele Daruri si inainte de
prefacerea Sfintelor Daruri.
La rugaciunea de obste si pentru toti, care se face in biserica, adica la
sfintele slujbe, este oprita metania mare Duminica si in timpul de la invierea
Domnului pana la Rusalii313 (Canonul 90 al Sinodului VI Ecumenic).
21. Cum trebuie sa ne rugam: cu glas tare sau in gand?
Ne putem ruga in gand, cu glas tare, ori chiar in amandoua felurile in timpul
uneia si aceleiasi rugaciuni.
Cineva se poate ruga si mergand, sau in decursul treburilor, fara ca altii sa
bage de seama. Aceasta se cheama rugaciune in gand si este obisnuita acelora
care, din felurite pricini, nu se pot ruga altfel. Rugaciunea rostita cu glas
tare are insemnatatea ei; ea da pe fata simtamintele launtrice ale omului
(Matei 12, 34) si face legatura cu ceilalti fii ai Bisericii si frati intru
Hristos, intarind credinta comuna. Acest fel de rugaciune e si folositor si la
locul lui, pentru ca omul fiind alcatuit din suflet si din trup, amandoua au
datoria sa laude pe Dumnezeu (Osie 14, 3).
Rugaciunea rostita cu glas tare rascoleste simtirea inimii si sporeste evlavia
atat in cel ce o rosteste, cat si in cel ce o asculta. in sfarsit, rugaciunea
cu glas tare, facuta de mai multi laolalta, cheama si mai puternic pe Dumnezeu,
precum a zis Mantuitorul: „Unde sunt doi sau trei adunati in numele
Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18,
19-20).
22. Are vreun pret rugaciunea facuta numai cu buzele, precum si
semnele si miscarile vazute, care nu corespund cu miscarea inimii?
Rugaciunea celui ce se roaga numai cu buzele nu are putere.
Pentru rugaciunea facuta numai cu buzele a mustrat Mantuitorul pe farisei: „Poporul
acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine”
(Matei 15, 8). De asemenea, daca semnele si miscarile vazute ce insotesc
rugaciunile nu raspund unei stari de adanca simtire a noastra, aceste semne si
miscari sunt de nimic. Cel care bate metanii dupa metanii, se bate in piept si
face alte lucruri de felul acesta, fara nici un fel de tresarire launtrica, este
un fatarnic. Dumnezeu cere sa ne inchinam Lui cu duhul si cu adevarul (Ioan 4,
23).
23. Dar rugaciunea cantata are vreun pret?
Rugaciunea cantata este o foarte puternica rugaciune rostita cu glas tare.
Cand suntem adanc miscati, dam glas simtirii prin cantare; deci cantecul
religios este o rugaciune minunata. El ajuta mintea sa zboare la Dumnezeu; de
aceea Sfantul Apostol Pavel indeamna pe coloseni sa se deprinda si sa se
intelepteasca cu psalmi, laude si cantari duhovnicesti: „...
Cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in
cantari duhovnicesti” (Col. 3, 16). Rugaciunea cantata a fost
cultivata de imparatul David (+1015 i.d.Hr.), de Mantuitorul cu Apostolii
(Matei 26, 30; Marcu 14, 26), de Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407), de Sfantul
Ambrozie al Mediolanului (+397), de Sfantul Nichita din Remesiana (+c. 420) si
de alti Sfinti Parinti si mari Dascali ai Bisericii.
24. De cate feluri este rugaciunea, dupa cuprinsul ei?
Dupa cuprins, rugaciunea, este de trei feluri: 1. Rugaciunea care are ca scop
sa laude pe Dumnezeu; 2. sa-I multumeasca si 3. sa-I ceara tot ceea ce este
dupa voia Sa: „Pre Tine te laudam; pre Tine Te
binecuvantam; Tie iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeul nostru»314
(Sfanta Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur).
1. Rugaciunea de lauda este aceea prin care binecuvantam, laudand pe Domnul si
Dumnezeul nostru dupa marirea Lui cea nemasurata; si pentru vesnica Lui slava,
dupa cum zice Psalmistul: „In toate zilele bine Te voi cuvanta si
voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului. Mare este Domnul si laudat
foarte si maretia Lui nu are sfarsit” (Ps. 144, 2).
Calatorul prin tari straine se minuneaza si lauda locurile frumoase pe care le
intalneste in cale, dar ce departe este frumusetea lumii vazute de stralucirea
lui Dumnezeu! Ingerii, privind nemijlocit nesfarsita Lui slava, il lauda si il
binecuvanteaza cantand: „Sfant, Sfant, Sfant!”
(Isaia 6, 3), asa precum au cantat laude Mantuitorului - Prunc, de curand
nascut in Betleem (Luca 2, 14). Ingerii privesc la Dumnezeu „fata
catre fata”, cuprinsi de uimire, iar rugaciunile
lor se prefac intr-o neincetata cantare de lauda. A canta laude lui Dumnezeu
este indeletnicirea locuitorilor cerului (Apoc. 4, 8-11); dar si noi pe pamant,
cunoscand slava lui Dumnezeu, din cele zidite si din Descoperire, suntem datori
mai intai sa laudam pe Dumnezeu in rugaciunile noastre. Drept aceea, Biserica
lauda necontenit pe Dumnezeu. Cantarile ei: Trisaghionul..., Sfant, Sfant,
Sfant Domnul Savaot..., Doxologiile mare si mica, Pre Tine Te laudam..., precum
si feluritele Doxologii slujite in diferite imprejurari sunt pline de laude
aduse lui Dumnezeu. Tot cantare de lauda este si cantarea Maicii Domnului: „Mareste
suflete al meu pre Domnul...” (Luca 1, 46).
2. Rugaciunea de multumire este aceea prin care aratam ca ne aducem aminte cu
multumire si cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Ca
Dumnezeu ne cere sa-I fim multumitori pentru toate bunatatile se vede din
aceste cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: „Rugati-va
neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu,
intru Hristos Iisus pentru voi” (I Tes. 5, 17-18). Rugaciunea lui Noe,
la iesirea din corabie, a fost de multumire (Fac. 8, 19); de asemenea si a
vechiului Israil, la iesirea din Egipt (les. 15,1-21). Dumnezeu insa de multe
ori face sa inceteze bunatatile Sale, pentru cei ce nu stiu sa le pretuiasca si
nu-I multumesc niciodata. Din pricina aceasta, in loc de bunatati, vin asupra
noastra necazuri.
3. Rugaciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne
trebuie pentru viata noastra, sau aceea prin care il rugam: «sa ierte pacatele
noastre, asa incat sa ne izbaveasca si de pedeapsa si sa reverse asupra noastra
si harul Lui cel sfant asupra sufletului si asupra trupului»318. Dumnezeu
voieste sa-I cerem tot ce ne trebuie; caci fara de rugaminte El nu da nimic
(Iacov 4, 2). Dumnezeu vrea sa-L rugam cu staruinta; vrea nu numai sa-L rugam,
ci chiar sa-L silim, spune Sfantul Grigorie Dialogul. Negresit, Dumnezeu stie
toate nevoile noastre (Matei 6, 32) si ar putea sa ni le implineasca fara
cerere din partea noastra; dar El voieste sa-L rugam, ca nu cumva sa socotim
bunatatile Sale ca pe niste lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe niste
binefaceri, pentru care sa-I fim multumitori din inima, cu umilinta si
dragoste. Rugaciunea Mantuitorului din gradina Ghetsimani si de pe cruce; a
Sfantului Arhidiacon si Mucenic Stefan, in clipa in care era ucis cu pietre
(Fapte 7, 59); a crestinilor care se rugau pentru eliberarea Sfantului Apostol
Petru din temnita (Fapte 12, 5), a Sfintilor Apostoli in corabia invaluita de
furtuna (Matei 8, 25) si altele sunt rugaciuni pilduitoare de cerere.
Pe langa cele de mai sus, rugaciunea imparatului David: „Miluieste-ma,
Dumnezeule...” (Ps. 50) este rugaciunea pentru
iertarea de pacate, este rugaciunea de indurarea lui Dumnezeu si de pocainta.
Acest psalm se rosteste si la slujba Marturisirii.
25. Care sunt foloasele rugaciunii?
Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice dar. Dumnezeu insa nu
implineste totdeauna si numaidecat rugaciunile noastre.
Fericitul Augustin ne spune ca rugaciunea este «cheia vistieriei darurilor
dumnezeiesti», incat de la Dumnezeu poti dobandi orice lucru bun prin
rugaciune. insusi Mantuitorul fagaduieste acest lucru, cand zice: „si
toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi”
(Matei 21, 22). Si iarasi: „Cereti si se va da voua”
(Matei 7, 7). Asadar, cand ne aflam in stramtorare, sa alergam la sprijinul lui
Dumnezeu; ca El ne va ajuta, asa cum a ajutat pe Sfintii Apostoli in timpul
furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se indaratniceste si nu vrea sa roage
pe Dumnezeu, in primejdie, nu are drept sa se planga.
Dumnezeu nu implineste totdeauna si numaidecat rugaciunea noastra. Monica, mama
Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru intoarcerea
fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasa de multe ori rugat, pentru ca rugaciunea
noastra sa fie facuta cu tot dinadinsul, dandu-ne prilej sa cinstim dupa
cuviinta darurile primite319 (Fer. Augustin, Predica LXI, in „Les
plus beaux sermons de Saint Augustin”, G. Hameau
(trad. franc.), vol. I, Paris, 1932, p. 280). Deci, de voim cu adevarat sa ni
se implineasca rugaciunea, sa ne rugam cu atat mai mare staruinta si caldura, cu
rat Dumnezeu intarzie cu implinirea cererii noastre. Asa facea orbul din
Ierihon: cu cat Hristos Se facea ca nu-i ia rugaciunea in seama, cu atat el
striga mai tare: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”
(Luca 18, 38).
26. Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?
Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede: 1. cand sunt insotite de
fapte bune si de post; 2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si 3. cand sunt
facute de mai multi impreuna.
1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul
Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind
rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38).
De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor
unite cu vreo fagaduiala.
2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale
Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai
ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia
sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan
Damaschin, op. cit., p. 276).
3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi.
Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi
chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: „Iarasi graiesc
voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe
care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri”
(Matei 18, 19). «Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din
credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin
castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune
suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru
noi toate de la Dumnezeu”321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c.
XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul
Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini
pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis
un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12,
1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni;
se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.
27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?
Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva
pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.
1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii
ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit.,
vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la
Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata;
pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere
la Dumnezeu. «O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini
ceea ce ea cerea de atata vreme», a spus mai tarziu Fericitul Augustin323
(Idem, Confessiones-Marturisiri, V, 8, trad. Prof. dr. N. Barbu, Edit.
Institutului Biblic, Bucuresti, 1985, p. 124).
2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa
ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau,
pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau
rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret,
sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).
3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta,
nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu
implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza
Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu
prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda,
marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca
la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul
acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la
Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire
parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii
de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri
muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au
apropiat de dansul, calugari si mireni.
28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?
Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept.
Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: „Pomeneste-ma,
Doamne, cand vei veni in imparatia Ta” (Luca 23,
42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci
cuvinte: „Dumnezeule, milostiv fii mie,
pacatosului” si s-a intors indreptat la casa sa
(Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a
grait: „Pacatuit-am Domnului”
si Domnul 1-a iertat (II Regi 12, 13); «Cel ce se asterne la rugaciune pune
capat pacatului», zice Fericitul Augustin; «iar cel ce pune capat rugaciunii
incepe a pacatui»324 (Idem, Cuvantarea LXXX, 7, op. cit., vol. II, p. 49).
Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul
pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult
de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne
apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa
lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant325 (Sf. Efrem
Sirul, Cuvant pentru rugaciune, in Cuvinte si invataturi, trad. rom. M-rea
Neamtu, 1823, vol. III, p. 530-531) si lumineaza cele dinlauntru ale noastre.
Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii.
De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde
graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata
uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i
patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata
Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in „Orientalia
christiana”, vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95).
Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-1 insufleteste si
improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri
noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa
voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.
29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai
are nevoie de rugaciune?
Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca
rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului.
Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa.
Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa:
«Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru
sufletul in primejdie sa se inece»327 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua
despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). «Demonii vazandu-ne stand la rugaciune
fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase»328 (Sf.
Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana, 5, op. cit., vol V, p. 500). Cel
drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: «Cel ce se roaga bine
stie sa traiasca cinstit»329 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia a doua despre Ana,
5, op. cit., vol V, p. 500). Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea
populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el
desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se
frang sagetile aprinse ale vrajmasului.
30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?
Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca.
Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas
fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se
pleaca incotro bate vantul. «Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat,
zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca
Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, «noi ce trebuie sa facem ca
sa ne mantuim?» - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar
Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).
31. Cum trebuie facuta rugaciunea ca sa fie bine primita de
Dumnezeu?
Rugaciunea noastra ca sa fie bine primita de Dumnezeu trebuie:
1. Sa fie facuta in numele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, adica sa cerem
ce vrea si El. Ca zice: „Adevarat, adevarat graiesc voua: orice
veti cere de la Tatal intru numele Meu, va da voua”
(Ioan 16, 23). Si Mantuitorul vrea tot ce sporeste marirea Tatalui si mantuirea
sufletelor noastre. Deci cine cere acestea se roaga in numele lui Iisus
Hristos. Prin Rugaciunea domneasca cerem numai ce vrea Hristos, si, cum El
insusi este Acela Care ne-a dat aceasta rugaciune, cand rostim Tatal nostru
inseamna ca ne rugam in numele lui Iisus Hristos. Daca cerem insa bogatie,
pieirea vrajmasului, castig la jocurile de noroc, slava desarta, - adica «daca
cerem ce este primejdios sufletului, nu ne rugam in numele lui Iisus Hristos”330
(Fer. Augustin, Cuvantarea LXXX (De Oratione), op. cit., vol. 11, p. 43 si 50).
2. «Sa ne rugam cu mintea intreaga si cu evlavie»331 (Marturisirea ortodoxa,
Bucuresti, 1981, II, 6), adica rugandu-ne, sa ne gandim numai la Dumnezeu.
Rugaciunea facuta cu mintea intreaga inseamna gand neimpartit, cuget nerisipit
in timpul cat facem rugaciunea. Daca rugaciunea este «vorbirea mintii cu
Dumnezeu»332 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 76), atunci se cuvine ca la
rugaciune sa ne adunam toata luarea aminte; tot gandul nostru sa-1 indreptam
numai la Dumnezeu; se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca si
sa cugetam numai la Dumnezeu. Deci sa nu cinstim pe Dumnezeu numai cu buzele,
iar gandul sa se imprastie departe. Caci cine se roaga cu nepasare ori cu
mintea imprastiata nu are nici un folos de rugaciune. «Cum puteti pretinde ca
Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati aminte la
rugaciune?»333(Sf. Ciprian, De Oratione Domenica, trad. Ioan Demetrescu,
Bucuresti, 1908, partea a III-a, p. 62) Cine se roaga rau si totusi
nadajduieste sa fie auzit se aseamana cu cel ce seamana neghina si vrea sa
secere grau curat. Cu toate acestea, sa nu socotiti rugaciunea rau facuta
atunci cand nu incercati o miscare deosebita a inimii; adica nu simtiti in
timpul rugaciunii o mangaiere deosebita si o bucurie peste fire. O asemenea
simtire este un dar deosebit, la care nu toti pot ajunge. Tot astfel nu trebuie
socotita rugaciunea rea uscaciunea ce se simte uneori, fiindca aceasta este o
ispita, o neplacere, un necaz; iar cel ce rabda necazurile cu barbatie si cu
indrazneala va ajunge la bucurie334 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 93).
Rugaciunea facuta cu evlavie cere o oarecare pregatire, o supraveghere a
simturilor si o tinuta potrivita a trupului. «Trebuincioasa este pentru noi
cuvenita pregatire, cand vrem sa facem rugaciunea»335 (Marturisirea ortodoxa, II,
6). „Mai
inainte de a fagadui (a te ruga), pregateste-te si nu fii ca omul ce ispiteste
pe Dumnezeu” (Int. Sir. 18, 23). Daca Moise, cerand
sa se apropie de rugul cel aprins, n-a putut sa se apropie de el pana ce nu
si-a dezlegat si lepadat incaltamintea (les. 3, 5), «de ce sa nu te dezlegi si
tu, - zice Evagrie Monahul -, de orice cuget patimas, daca vrei sa vezi pe Cel
mai presus de fire si intelegere si sa vorbesti cu El?»336 (Evagrie Monahul,
op. cit., loc. cit.) Adica, inainte de rugaciune pregateste-te: «Stai putin, in
tacere, pana ce se vor linisti toate simturile tale si apoi faci trei
inchinaciuni pana la pamant si asa incepe rugaciunea”337
(Ceaslov, Rugaciunile diminetii, Buc., 1979, p. 7) Cu alte cuvinte, inainte de
a incepe rugaciunea, alunga toate grijile din inima, din aceasta biserica a
rugaciunii, asa dupa cum Hristos a alungat pe negustori din templu (Luca 19,
45). Lasa pentru un sfert de ora necazul tau in grija Parintelui ceresc, ca El
ti-1 va usura, ori poate chiar il va inlatura cu totul: «Asadar, sa-I lasam Lui
toate cele ce ne privesc, si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun e negresit
Datatorul darurilor bune”338 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
La rugaciune se cuvine sa ne supraveghem ochii si sa nu privim la dreapta si la
stanga. Mantuitorul zice: „Cand te rogi, intra in camara ta si,
inchizand usa ta, roaga-te” (Matei 6, 6). Camara e inima, iar
simturile sunt poarta; deci ele trebuie bine zavorate, ca prin ele vine
sminteala in timpul rugaciunii.
In sfarsit, la rugaciune sa ne ferim de orice tinuta nepotrivita cu aceasta
sfanta lucrare. Negresit, un bolnav sau un om prea obosit poate sta cum ii vine
mai la indemana, dar cine e sanatos si odihnit sa ia aminte, sa stea cu
cuviinta. E bine sa facem rugaciunea in picioare, daca cumva in genunchi suntem
atrasi la somn - nevoie care bantuia si pe Parintii din pustie339 (Sf. Ioan
Casian, Institutiones, II, 7). Cei cu multa incercare intr-ale rugaciunii ne
sfatuiesc indeosebi la rugaciunea in picioare, insotita de metanii dese.
3. Rugaciunea sa fie facuta cu, staruinta; adica sa nu slabim in rugaciune,
chiar daca nu suntem auziti curand. «Daca nu ai primit inca darul rugaciunii
sau al cantarii de psalmi, staruie cu putere si-1 vei primi; prin urmare nu te
descuraja, daca nu 1-ai primit”340 (Evagrie Monahul, op. cit., p.
87-88). Sa facem cum fac copiii, care nu contenesc din strigat pana ce nu
dobandesc ce doresc. «Oamenii se supara cand sunt gramaditi cu cereri, Dumnezeu
insa iubeste pe cel ce staruieste»341 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia XXII, 5 la
Matei, op. cit., vol. II, p. 187), precum insusi spune in pilda judecatorului
nedrept care, suparat de staruinta femeii care-i cerea dreptate, pana la urma
n-a avut incotro si, ca sa scape de ea, i-a facut dreptate (Luca 18, 2-7).
«Asadar, indrazneste, staruind incordat in sfanta rugaciune”,
ne spune un Parinte din pustie342 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 88). Dumnezeu
pune adesea la grea incercare statornicia rugatorului, cum de pilda a pus Iisus
pe femeia cananeeanca (Matei 15, 23-28). El intai S-a aratat neinduplecat, ea
insa, nedescurajandu-se, pana la urma si-a vazut rugaciunea implinita. Tot in
felul acesta s-au petrecut lucrurile si cu orbul din Ierihon. Lumea il silea sa
taca, dar el, dimpotriva, striga si mai tare; si Iisus 1-a tamaduit (Luca 18,
35-39). Evreii din Betulia, auzind ca Holofern s-a pornit cu razboi impotriva
cetatii lor, au alergat la rugaciune si nu au slabit cu cererile lor pana ce
Dumnezeu nu i-a scapat de vrajmasi prin mana Iuditei (Iudit 7 si 8).
4. Rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, adica libera de pacatul de moarte,
sau cel putin cuprinsa de dorinta cinstita de pocainta. Inima curata inseamna a
fi liber nu numai de orice legatura pacatoasa, ci si de orice dragoste pentru
tot ce nu e placut lui Dumnezeu. Cel ce nu are inima curata nu are destula
putere sa-si ridice gandul la Dumnezeu; pentru ca indata ce incepe sa se roage
ii navalesc in gand inchipuirile pacatoase si «cumplitele aduceri aminte”
si ii incatuseaza mintea de pamant... „Stim ca pe
pacatosi Dumnezeu nu-i asculta...” (Ioan 9, 31),
fiindca este drept a inlatura de la bunatatile dumnezeiesti pe cel ce nu se
supune voii Sale. Dar si un pacatos poate nadajdui sa fie auzit de Dumnezeu,
daca se caieste cu tot dinadinsul de greselile sale (Luca 18, 13).
5. Rugaciunea sa fie facuta supunandu-ne voii lui Dumnezeu, adica sa lasam in
grija Lui implinirea rugaciunilor noastre. Asa S-a rugat Mantuitorul in gradina
Maslinilor: „Nu voia Mea, ci voia Ta sa fie”
(Luca 22, 42), asa cere sa ne rugam noi in Rugaciunea Domneasca: „Faca-se
voia Ta” (Matei 6,10). Dumnezeu stie mai bine ce
ne este de folos; de aceea sa lasam in grija Lui implinirea cererii noastre.
«De multe ori, rugandu-ma, zice Evagrie Monahul, am cerut sa mi se implineasca
ce am socotit eu ca e bine si am staruit in cererea mea, silind fara judecata
voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui sa randuiasca ce stie El ca este de folos.
iar primind, m-am intristat foarte pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai
bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p.
82).
6. Rugaciunea sa fie facuta cu umilinta, cu zdrobirea inimii344 (Marturisirea
ortodoxa, II, 6): cu o launtrica incredintare de slabiciunea si de nevrednicia
noastra. Proorocul David este unul dintre cei ce au primit daruri mari de la
Dumnezeu; si el facuse fapte bune si placute lui Dumnezeu si, cu toate acestea,
il aflam graind: „... Fiinta mea este ca o nimica inaintea
Ta”
(Ps.38,7). intr-o asemenea stare sufleteasca sa ne infatisam lui Dumnezeu la
rugaciune si sa cerem numai de la bunatatea Lui darurile ce El ar binevoi sa ni
le dea; sa nu asteptam nimic altceva decat ce va vrea sa dea indurarea Lui. Sa
ne rugam cu acelasi simt de smerenie ca al proorocului imparat David, pentru ca
de El atarna in mare parte puterea rugaciunii: „Rugaciunea
celui smerit va patrunde norii”, zice inteleptul Sirah (35,18).
Rugaciunea vamesului si a sutasului sunt pline de smerenie, iar Daniil s-a
rugat tot cu o astfel de umilinta, zicand: „... Ca nu
pentru faptele noastre drepte aducem inaintea Ta rugaciunile noastre cele
fierbinti, ci pentru milele Tale cele mari” (Dan. 9, 18).
De altfel, rugaciunea, ea insasi, este o lucrare de umilinta, pentru ca prin ea
ne dam seama in ce masura avem nevoie de Stapanul cerului si al pamantului.
7. Rugaciunea sa fie facuta cu incredere fiasca; cu neclintita incredintare ca
Dumnezeu, intru indurarea Lui, ne va asculta daca ii vom cere bunatati care sa
slujeasca slavei Sale si mantuirii sufletelor noastre. Increderea fiasca in
Dumnezeu este din partea noastra o datorie, asupra careia Dumnezeiescul
invatator binevoieste sa ne atraga luarea-aminte cand ne povatuieste, in
Rugaciunea Domneasca, sa socotim pe Dumnezeu sub duioasa insusire de Tata.
Mantuitorul a avut grija pe de o parte sa ne incredinteze, prin invataturi limpezi
si prin pilde lamuritoare, despre insusirea de Parinte milostiv a lui Dumnezeu;
iar pe de alta parte, sa ne arate ca cele mai multe dintre vindecarile
minunate, pe care le-a facut El, se datoresc increderii celor lecuiti.
Increderea este rasplatita cu prisosinta (Evr. 10, 35). „Si
toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi”
(Matei 21, 22). Rugaciunea sutasului Cornelie (Fapte 10,2) este pilda de
rugaciune cu incredere. Cine insa se indoieste, cine nu are incredere nu va
primi nimic (Iacov 1, 6). Dar increderea nu este potrivnica smereniei, ci
dimpotriva e soata ei de totdeauna; pentru ca fara de incredere, smerenia este
fatarnicie; si increderea fara smerenie este indrazneala neingaduita bine si am
staruit in cererea mea, silind fara judecata voia lui Dumnezeu; nu am lasat Lui
sa randuiasca ce stie El ca este de folos. Iar primind, m-am intristat foarte
pe urma, fiindca nu am cerut sa se faca mai bine voia lui Dumnezeu. Ca lucrul
nu mi-a iesit asa cum credeam»343 (Ibidem, p. 82).
8. Seara, sa multumim lui Dumnezeu pentru bunatatile primite in timpul zilei,
rugandu-L sa ne ierte greselile facute peste zi si sa ne ocroteasca si in
timpul noptii.
Mantuitorul prelungea adesea rugaciunea de seara pana tarziu in noapte.
Moartea isi trimite solia de cele mai multe ori noaptea, ca sa cheme la divanul
de judecata al lui Dumnezeu; de aceea rugaciunea de seara graieste, in adevar,
despre moartea zilei, dar si despre cele ale mortii noastre. Astfel, rugaciunea
de seara e prilejul de cercetare a cugetului, pentru ajungerea la o desavarsita
pocainta. Cerceteze-se tot crestinul in fiecare seara, nu numai de castigul
material de peste zi, ci si de cum s-a ingrijit de folosul sufletului sau.
9. Inainte si dupa amiaza sa multumim lui Dumnezeu pentru hrana pe care El ne-a
dat-o si sa-L rugam sa ne fereasca de pacatul imbuibarii.
Mantuitorul multumeste Parintelui ceresc inainte si dupa masa (Matei 15, 36).
Daniil in groapa cu lei a multumit indata pentru hrana ce i s-a trimis prin
ingeri. „Cand vei manca si te vei satura”,
zice Moise, „ia aminte de tine, sa nu se ademeneasca
inima ta si sa uiti de Dumnezeu” (Deut. 11, 11-12).
33. Cand ne cheama la rugaciune toaca si clopotele bisericii?
Toaca si clopotele bisericii ne vestesc de rugaciune de mai multe ori pe zi,
mai ales in Paresimi, dar trei momente sunt mai insemnate: dimineata, la
inceputul Utreniei si al Sfintei Liturghii; iar dupa amiaza, sub seara, la
inceputul Ceasului al noualea cu Vecernia. De asemenea, ne mai cheama cand se
intampla sa moara vreun crestin, sau cand este dus cel mort la mormant.
Cand auzim clopotele bisericii chemandu-ne la rugaciune, daca nu putem sa
mergem la biserica, se cuvine, totusi, sa lasam toate de o parte si sa facem o
rugaciune. Caci «cel ce se roaga odata cu Biserica, se roaga in felul cel mai
folositor», spune Fericitul Augustin. Clopotul, tovaras de viata al
crestinului, ia parte si la intristari. El vesteste pe crestini de moar-tea
vreunuia dintre ei, indemnandu-i sa se roage pentru sufletul celui raposat; si
in danganit de clopot petrecem la locasul cel de veci pe cei raposati in
Domnul.
34. Cand trebuie sa mai facem rugaciuni?
Trebuie sa ne mai rugam in nevoi, in ispite, inainte de orice lucrare mai de
seama si cand ne simtim impinsi in chip deosebit la rugaciune.
1. Dumnezeu ne indeamna sa ne rugam, atunci cand suntem cuprinsi de nevoi: „Ma
cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preamari”
(Ps. 49,16). Apostolii s-au rugat in corabie, fiind amenintati de furtuna, si
crestinii s-au rugat pentru Sfantul Apostol Petru cand acesta era in temnita
(Fapte 12, 5).
2. Mantuitorul ne porunceste sa ne rugam atunci cand suntem bantuiti de ispite:
„Privegheati
si va rugati, ca sa nu intrati in ispita” (Matei 26,
41).
3. Cand avem de facut lucruri insemnate, sa le incepem cu rugaciune. „Cere
de la El (Domnul) ca sa indrepteze caile tale” zice Tobit
(4, 20, Vulgata). Iisus Hristos S-a rugat inainte si dupa ce Si-a ales
Apostolii (Luca 6,12), inainte de invierea lui Lazar (Ioan 11, 41) si inainte
de sfintele Sale patimi, in gradina Ghetsimani (Luca 22, 41-42). Sfintii
Apostoli s-au rugat inainte de alegerea lui Matia (Fapte 1, 24) si Sfantul
Apostol Petru, inainte de a invia pe Tavita (Fapte 9,40). Fericitul Ieronim
cere inca si mai mult: «Cand iesim din casa, zice el, sa ne intrarmam cu
rugaciunea si cand ne-am inapoiat sa ne rugam inainte de a sta jos».
35. In ce loc putem sa ne rugam?
In ce priveste locul unde trebuie sa facem rugaciunea, este de stiut ca pentru
cel ce se roaga bine, orice loc este potrivit: „in tot locul
tamaie se aduce numelui Meu” (Mal. 1, 11) si „Voiesc
dar ca sa se roage barbatii in tot locul” (I Tim. 2,
8). Mantuitorul Se ruga in templu si in sinagoga, in loc pustiu si in munti, in
foisor si in gradina Maslinilor, pe cruce si in alte locuri. Iacob Patriarhul
isi facea rugaciunea pe camp. Daniil Proorocul, in groapa cu lei, Sfintii
Apostoli Pavel si Sila, in temnita, unde culcati si incatusati in lanturi au
zguduit inchisoarea din temelii (Fapte 16, 25-26). Dumnezeu primeste sa 1 se graiasca
in tot locul (Fapte 17, 24), dupa cum aminteste Mantuitorul femeii samarinence
(Ioan 4, 23). Deci ne putem ruga oriunde. Dumnezeu nu tine seama de nici un fel
de loc, pentru ca El cere doar inima cucernica. (Idem, Omilia IV, asupra Anei,
6, op. cit., vol. V, p. 514 si Omilia asupra crucit bunului talhar, op. cit.,
vol. II, p. 223).
36. Dar nu este oare vreun loc hotarat pentru rugaciune?
Da, este un asemenea loc, harazit numai rugaciunii, este biserica, sau casa lui
Dumnezeu: „Casa Mea, casa de rugaciune se va chema”
(Matei 21, 13). Domnul nostru Iisus Hristos Se duce sa Se roage in templu si in
sinagoga, iar crestinii in vremea prigoanelor se duceau in pesteri, la casele
lor de rugaciune, chiar cu primejdia vietii lor. Rugaciunea facuta in biserica,
in loc Sfintit, unde tot ce ne inconjoara ne indeamna la uitarea grijilor
zilnice si la evlavie, are mai multa putere. Rugaciunile facute in biserica
sunt negresit mai bine primite, fiindca aici nu suntem singuri. Sfintii, ale
caror icoane sunt zugravite pe pereti, ne intovarasesc in rugaciune si duc la
picioarele Celui Prea inalt rugile noastre (Apoc. 5, 8; 8,4). Aici „si
puterile ingeresti sunt de fata la adunarile credinciosilor si e de fata insasi
puterea Domnului si Mantuitorului nostru si, pe langa aceasta, si duhul
Sfintilor si cred ca si al celor mai de demult adormiti, precum si desigur al
acelora care mai sunt inca in viata...”348 (Origen,
Despre Rugaciune, XXXI, 5, trad. Pr. Prof. T. Bodogae, in „Parinti
si Scriitori bisericesti” vol. 7, Edit. Institutului Biblic,
Bucuresti, 1982, p. 286). Biserica este locul de rugaciune caruia i se
potriveste, fara indoiala, fagaduinta Mantuitorului: „Unde
sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”
(Matei 18, 20). Deci, cei ce zic ca nu este nevoie sa mergem sa ne rugam in
biserica, deoarece lumea intreaga este Biserica lui Dumnezeu, nu numai ca
gresesc, dar nici nu stiu ce este rugaciunea. Pentru ca omul de buna credinta
nu se roaga numai in biserica, ci se roaga mult si staruitor si in alt loc,
unul ca acela se va duce negresit si la biserica.
37. Dar despre singuratate, ca loc de rugaciune, ce se poate
spune?
In adevar si singuratatea este un loc foarte prielnic pentru rugaciune. Sfintii
din pustie, mari Dascali ai rugaciunii, s-au rugat mai mult si mai ales in
singuratate, dupa pilda data de insusi Mantuitorul, Care de multe ori Se ruga
in locuri singuratice, in pustie (Luca 5, 16), in munti si mai ales in muntele
Maslinilor (Luca 22, 39). Singuratatea insa nu inseamna numaidecat pustie, ci
si loc retras, o incapere unde sa poti face rugaciunea in liniste. Despre un
asemenea loc graieste Evanghelia cand zice: „Tu insa cand
te rogi intra in camara ta si inchizand Ziua ta roaga-te Tatalui...”
(Matei 6, 6). in singuratate, adica la o parte de tulburarea lumii, rugaciunea
se poate face mai bine. Pestele scapa de mreaja pescarului ascunzandu-se in
gropile cele mai ferite; asa si omul care vrea sa scape, cand se roaga, de
ispitele satanei, sa fuga in singuratate, zice Sfantul Efrem Sirul.
38. Ce trebuie sa cerem de la Dumnezeu in rugaciune?
In rugaciunile noastre catre Dumnezeu, trebuie sa cerem mai intai cele ce
adauga maririi Sale si ajuta mantuirii sufletelor noastre.
1. Sa cerem cele ce sporesc marirea lui Dumnezeu si ajuta mantuirii sufletelor
noastre: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu
si dreptatea Lui, si acestea toate (adica mancarea, bautura si imbracamintea)
se vor adauga voua” (Matei 6, 33). Sau, cu alte cuvinte:
«Cereti in rugaciunile voastre ca sa obtineti lucruri ceresti si netrecatoare,
pentru ca primindu-le ca atare sa mosteniti imparatia cerului si sa va bucurati
de cele mai mari bunuri. Iar cele pamantesti si mici de care aveti nevoie
pentru trebuintele trupului, vi le va da Tatal pe deasupra, in masura trebuitoare»349
(Origen, Despre Rugaciune, c. XIV, trad. cit., p. 229). «Cereti bunatatile
viitoare si veti primi bunatatile de acum. Nu doriti lucrurile de aici, ca le
veti avea negresit»350 (Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia 22 la Matei, op. cit.,
vol. IV, p. 184). Cel ce cauta bunatati ceresti dobandeste negresit si pe cele
pamantesti. imparatul Solomon a cerut intelepciune, spre a carmui bine poporul
Israil, iar Dumnezeu i-a dat nu numai intelepciune, ci si prisos de bunatati
pamantesti (III Regi 3, 11-13). Deci trebuie sa ne rugam pentru cele
trebuincioase vietii, atat pentru noi, cat si pentru altii, dar sa tinem seama
ca nu cumva sa cerem lucruri care sa priveasca relele noastre inclinari, ca
Dumnezeu nu asculta asemenea rugaciuni (Iacov 4, 3). Cine cere lui Dumnezeu
bogatie, dregatorii, slava desarta ori altele de acest fel, nu cauta marirea
lui Dumnezeu, ci lucruri trecatoare; acela injoseste pe Dumnezeu, Domnul si
Stapanul, la treapta de slujitor al poftelor lui, al zgarceniei lui, al vietii
lui desfranate. Cum ar putea sa-1 asculte Dumnezeu?351 (Idem, Omilia a XIX-a la
Matei, op. cit., vol. III, p. 167), «Sa nu cerem de la Dumnezeu ce vrem noi, ci
ce vrea El»352 (Evagrie Monahul, op. cit., p. 79).
Back to: “Catehism”