INVĂŢĂTURA
DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ
DESPRE VIRTUTI
63. Ce este virtutea crestina?
Virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu
ajutorul harului dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata
de Dumnezeu si fata de aproapele. Virtutea crestina inseamna deci taria si
statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si biruinta
neintrerupta asupra raului. Ea trebuie sa cucereasca intreaga fiinta a
crestinului si sa-i fie intotdeauna podoaba cea mai aleasa.
64. Care sunt insusirile virtutii crestine?
Virtutea crestina trebuie sa fie:
1) Tare. Taria in implinirea faptelor bune se castiga prin incordarea
neintrerupta a puterilor sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care
indeamna mereu la fapte rele. Cu privire la aceasta, Mantuitorul spune: „Din
zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia cerurilor se ia prin staruinta
si cei ce se silesc pun mana pe ea” (Matei 11,
12);
2) Staruinta pe calea binelui sa fie de buna voie, nu de sila, precum spune
Sfantul Apostol Pavel: „Caci daca fac aceasta de buna voie, am
plata; iar daca o fac fara voie, am numai o slujire incredintata”
(I Cor. 9, 17);
3) Staruinta pe calea binelui sa fie si cu stiinta, adica omul sa savarseasca
faptele bune nu in necunostinta, ci cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia
lui Dumnezeu: „Ca sa deosebiti care este voia lui
Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit” (Rom. 12, 2).
Aceasta inseamna putinta, dar si datoria crestinului de a se desavarsi in
virtute.
4) Virtutea trebuie sa se arate prin fapte, caci nu e de ajuns a cunoaste
binele, ci trebuie a-l si face. „Nu cei ce aud
legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati”
(Rom. 2, 13);
5) Virtutea crestina trebuie sa fie insufletita de dragoste curata catre
Dumnezeu si catre aproapele, precum cere porunca dragostei (Matei 22, 37). In
Sfanta Scriptura, cuvantul virtute este foarte rar folosit. In locul sau, insa,
sunt intrebuintate cuvintele: dreptate, evlavie, fapta buna.
65. Care sunt roadele virtutii?
Evagrie Monahul spune: „Virtutea este hrana sufletului”
626 (Filocalia, vol. 1, op. cit., p. 88). Virtutea potoleste pornirile rele ale
omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate si rodeste in
sufletul lui binele cel dstigator de mantuire. Ea il face pe crestin placut lui
Dumnezeu, multumit in viata pamanteasca si feridt in viata viitoare. «Traind in
virtute, suntem ai lui Dumnezeu», spune Sfantul Antonie cel Mare627 (Idem, p.
31).
66. De ce insa cei virtuosi nu sunt feriti de necazurile
pamantesti?
Uneori vedem ca oamenii cu o viata pacatoasa traiesc in indestulare sau chiar
in risipa, in desfatare si multumire, pe cand cei virtuosi sunt bantuiti de
necazuri si stramtorari.
Trebuie sa stim insa ca multumirea adevarata nu ne-o da numai indestularea
pamanteasca, ci si judecata constiintei. Pacatosul, chiar daca traieste in
situatiile cele mai bune, este mustrat de constiinta pentru faradelegile
savarsite, se teme mereu de pedepse si este nelinistit, cu toate ca altii il
cred fericit.
Cel virtuos, dimpotriva, chiar daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand
constiinta curata, indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si
este linistit in inima sa. Necazurile pe care le indura dreptii sunt pentru
dovedirea virtutii lor. Dumnezeu trimite adesea celor virtuosi incercari grele,
ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli si pentru ca rasplata in ceruri sa
le fie cu atat mai mare. Iar rautatile unora fata de altii Dumnezeu le
ingaduie, fiindca El nu impiedica libertatea vointei omenesti.
Insusi Mantuitorul a suferit din partea oamenilor, ramanand si in acest chip
pilda mareata pentru Ucenicii Sai (Ioan 15, 20). Pilda Mantuitorului este
menita sa fie, deci, crestinilor mangaiere in suferintele lor. Apoi trebuie
stiut ca rasplata adevarata se da abia in viata viitoare, cand, precum spune
Sfantul Apostol Pavel, „Cel ce seamana cu zgarcenie, cu
zgarcenie va si secera, iar cel ce seamana cu darnicie, cu darnicie va si
secera” (II Cor. 9, 6). Iar Sfantul Ambrozie
spune: «Odihna lor (a nelegiuitilor) este in iad, iar a ta in ceruri; casa lor
este in mormant, iar a ta in rai»628 (Despre slujirea preotilor, I, cap. 16,
Migne, P. L., XVI, col. 145).
67. Virtutea este una singura?
Dupa nazuinta launtrica spre bine, virtutea este una singura. Intrucat insa
trebuintele vietii omenesti si legaturile dintre oameni sunt multe si felurite,
este firesc ca si virtutea cea una, care calauzeste trebuintele si legaturile
vietii omenesti, sa ia mai multe infatisari si astfel sa vorbim de mai multe
virtuti.
68. Cum se impart virtutile?
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice
(religioase) si virtuti morale.
69. Ce sunt virtutile teologice?
Virtutile teologice sunt acelea care prind tarie in sufletul credinciosului cu
ajutorul harului dumnezeiesc si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu,
apropiindu-l pe credincios de izvorul vietii religioase, care este Dumnezeu.
Virtutile teologice le sadeste Dumnezeu in suflet impreuna cu harul sfintitor;
de aceea ele sunt virtuti suprafiresti sau insuflate. Ele indreapta viata
crestinului catre Dumnezeu si-i intaresc pornirea fireasca de a implini fapte
bune. Fara ele nimeni nu se poate mantui.
Virtutile teologice sunt: credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 13).
Despre ele s-a vorbit mai inainte.
70. Ce sunt virtutile morale?
Virtutile morale sunt acelea care calauzesc viata crestinului fata de sine si
fata de semenii sai. Ele au drept scop moralizarea credinciosului si a
raporturilor cu semenii lui, adica intocmirea vietii si a randuielilor dintre
oameni dupa legile morale.
Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia
celorlalte virtuti si deci pe ele se reazema viata cinstita.
Virtutile morale se pot castiga si prin puterile firesti cu care este inzestrat
omul; de aceea ele se mai numesc virtuti firesti sau castigate.
Radacina acestor virtuti sta in legea morala fireasca, sadita in firea omului
chiar de la creare. Dupa invatatura Bisericii noastre, insa, aceasta fire
slabind prin pacatul stramosesc, a adus cu sine si slabirea puterii morale
firesti a omului. De aceea, virtutile rasarite din ea sunt firave si slabe si
au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune,
necesare mantuirii.
71. Care sunt virtutile morale?
Virtutile morale cele mai de seama sunt: intelepciunea, dreptatea, cumpatarea
si barbatia.
72. Ce este intelepciunea crestina?
Intelepciunea crestina este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta
astfel in viata, incat sa nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii
sai. Ea este virtutea calauzirii cinstite si pricepute a vietii si de aceea in
Sfanta Scriptura se vorbeste foarte des despre ea. Mantuitorul spune: „Fiti
intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii” (Matei 10,
16), ceea ce talmaceste Sfantul Apostol Pavel in cuvintele: „Umblati
cu intelepciune fata de cei ce sunt din afara (de Biserica), pretuind vremea.
Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum trebuie
sa raspundeti fiecaruia” (Col. 4, 6). Iar Sfantul Antonie cel Mare
zice: „Omul cu judecata, luand aminte la sine,
cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri
sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de
cele nepotrivite, care i-ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire”629
(Filocalia, vol. 1, p. 4.).
Asadar, crestinul intelept se fereste de rau, lucreaza dupa adevar si dreptate
si se ingrijeste de mantuirea sufletului.
Intelepciunea crestina socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de
sfintenie cuprinsa in ea. Ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca, intrucat
Mantuitorul a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”
(Ioan 14, 6). Pilda de intelepciune sunt fecioarele din Sfanta Scriptura, care,
prevazand ca Mirele poate veni in orice clipa, s-au pregatit din vreme si L-au
primit cum se cuvine (Matei 25, 1-13).
Din virtutea intelepciunii crestine rasar: prevederea, ascultarea de sfatul bun
al altuia si paza buna.
Iar impotriva ei se pacatuieste prin: graba la fapte, nebagarea in seama a
sfaturilor bune si nestatornicia in lucru.
73. Ce este dreptatea crestina?
Dreptatea crestina este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu
constiinta si voie hotarata, toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata
de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc. in Sfanta Scriptura gasim
cuvantul dreptate in intelesul de sfintenie, adica de traire dupa poruncile lui
Dumnezeu. In acest inteles, batranul Simeon este numit „drept
si temator de Dumnezeu” (Luca 2, 25), deoarece el se silea sa
traiasca Intru totul dupa poruncile lui Dumnezeu. La fel se spune si despre
Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, ca era drept (Matei 1, 19).
A trai dupa poruncile lui Dumnezeu inseamna insa implinirea datoriilor nu numai
fata de Dumnezeu, ci si fata de semeni. Pentru aceea dreptatea crestina cere sa
respectam drepturile fiecaruia, sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire
la folosul nostru si sa nu cerem nimic pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine.
Astfel, in viata de obste si in legaturile dintre oameni, dreptatea este
pazitoarea drepturilor fiecaruia si prin aceasta ea este temelia bunei
randuieli dintre oameni, aducandu-le propasire in toate.
Iata cum din virtutea crestina a dreptatii rasare, pentru credinciosi, si ideea
de dreptate sociala, care calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se
cuvin fiecaruia (Matei 22, 21; Rom. 13, 7). Fara dreptate sociala nu este cu
putinta o asezare temeinica a vietuirii omenesti.
74. Ce este cumpatarea crestina?
Cumpatarea crestina este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura
in toate faptele vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte, in vorbe si in
toata purtarea sa.
„Sa
umblam cuviincios, ca ziua; nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in
fapte de rusine, nu in cearta si in pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus
Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte”
(Rom. 13, 13-14), spune Sfantul Apostol Pavel. Virtutea cumpatarii cere
stapanirea poftelor. „Sa va feriti de poftele cele trupesti,
care se razboiesc impotriva sufletului” (I Petru 2,
11). Sfantul Apostol Petru mai spune ca pe langa stiinta, omul trebuie sa aiba
si cumpatare (II Petru 1, 6).
Cumpatarea nu ingaduie mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea
noastra si impiedica crearea de trebuinte prisositoare. Prin aceasta,
cumpatarea se arata foarte folositoare atat trupului, cat si sufletului, caci
ea pune frau si indemnului la pacat.
Calcarea cumpatarii se rasfrange uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i
boli indelungate, chin si chiar moarte. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: «Lipsa
de infranare in mancare consuma si putrezeste trupul omenesc si-l roade cu
suferinte, pana ce e distrus printr-o boala indelungata»630 (Sfantul Ioan Gura
de Aur, Cuvantarea 29 la Epistola catre Evrei, Migne, P. G., XXXIII, col.
208.).
Roadele virtutii cumpatarii sunt: blandetea, smerenia, buna cuviinta in vorba
si purtare, sanatatea trupeasca si sufleteasca.
75. Ce este barbatia crestina?
Barbatia sau curajul este insusirea sufleteasca a crestinului de a-si implini
cu statornicie indatoririle sale si a infrunta cu hotarare toate greutatile si
primejdiile vietii. Ea se arata deci ca tarie sufleteasca de a implini cuvantul
Sfintei Evanghelii in viata, caci taria sufleteasca este necesara atat pentru
infruntarea suferintelor trupesti, cat si celor morale. Lupta impotriva
ispitelor se duce cu puterea barbatiei crestine. Sfantul Apostol Pavel spune: „Fratilor,
intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele
lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului”
(Efes. 6, 10-11).
76. Gasim in Sfanta Scriptura pilde pentru barbatia crestina?
Da. Astfel, pilda de tarie da crestinului dreptul Iov, care a suferit fara
murmur si a strigat: „Oare omul nu este pe pamant ca intr-o
slujba ostaseasca?” (Iov 7, 1).
Dar cea mai mare pilda de tarie ne-a dat-o Mantuitorul, Care a biruit toate
suferintele si ispitele. Pilda Lui au urmat-o toti sfintii si martirii si
trebuie sa o urmeze orice crestin.
Roadele virtutii barbatiei sunt: rabdarea si statornicia.
Impotriva barbatiei se pacatuieste prin:
1) Sfiala, care face pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii;
2) Lasitate, care-l face sa fuga de greutatile vietii;
3) Indrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se
duca la ea, impotriva judecatii mintii sanatoase.
Din cele spuse despre virtutile morale, intelegem deci ca ele sunt o lucrare
vazuta a iubirii fata de Dumnezeu. Impodobindu-se cu ele, crestinul va folosi
si in viata pamanteasca, si in cea viitoare, caci «sufletele oamenilor primesc
pentru virtute rasplata, iar pentru greseli, pedepse», zice Sfantul Antonie cel
Mare631 (Filocalia, vol. 1, p. 29).
Dar, dupa cum crestinul are datoria sa se impodobeasca cu frumusetea vietii
crestine si sa faca fapte bune, tot asa are si datoria sa se fereasca de fapte
rele, de pacat, caci: „Cine stie sa faca ce e bine, si nu face,
pacat are” (Iacov 4, 17).,
Back to: “Catehism”