INVĂŢĂTURA
DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ
DESPRE PACAT
77. Ce este pacatul?
Pacatul este calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera, prin gand, cuvant
sau fapta, a voii lui Dumnezeu. Iar pentru ca voia lui Dumnezeu se arata in
legile Sale, de aceea pacatul se mai numeste si faradelege.
78. Care este originea pacatului?
Dupa invatatura Bisericii noastre, pacatul si-a luat inceputul odata cu caderea
stramosilor, in rai. Caci citim in Sfanta Scriptura: precum
printr-un om (Adam) a intrat pacatul in lume si prin pacat, moartea, asa si
moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el
(Rom. 5, 12). Pacatul nu tine insa de firea omului, ci el s-a ivit prin
intrebuintarea rea a voii libere cu care a inzestrat Dumnezeu pe om. Deci
originea pacatului nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu nu este urzitorul pacatului
si nici nu-l voieste, dar il ingaduie, fiindca nu voieste sa stirbeasca
libertatea de vointa a omului. Sfantul Antonie cel Mare spune: Raul
nicidecum nu e pricinuit de Dumnezeu, ci prin alegerea cea de buna voie s-au
facut dracii rai, ca si cei mai multi dintre oameni... Nu cele ce se fac sunt
pacate, ci cele rele, dupa alegerea cu voie... Si asa fiecare din madularele
noastre pacatuieste cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele
bune, impotriva lui Dumnezeu632 (Filocalia, vol. 1, p. 14 si 20).
79. Care sunt semnele dupa care se poate cunoaste pacatul?
Semnele dupa care se cunoaste pacatul sunt:
1) Intrebuintarea deplina a mintii. Unde nu exista judecata deplina a mintii,
nu exista nici pacat. Faptele copiilor mici, ale nebunilor si ale tuturor celor
lipsiti de judecata mintii pot fi impotriva legilor, dar nu sunt socotite
pacate.
2) Libertatea voii. Faptele rezultate de la om impotriva voii sale, de asemenea
pot fi impotriva legii, dar nu sunt socotite pacate.
3) Cunoasterea legii impotriva careia este indreptata fapta, sau cel putin sa
fi fost cu putinta cunoasterea acestei legi.
80. Cum se naste pacatul?
Chipul in care se naste pacatul il arata Sfantul Apostol Iacov:
Nimeni
sa nu zica atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit... Ci fiecare
este ispitit cand este tras si amagit de insasi pofta sa. Apoi pofta,
zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte
(Iacov 1, 13, 15).
Din cuvintele acestea se intelege foarte limpede ca radacina pacatului sta in
pofta.
Pofta lasata sa se intareasca in sufletul omului, fara a fi alungata, il
atrage, adica il ispiteste pe om. Din pofta intarita se naste pacatul, care la
randul lui aduce moartea. Fericitul Diadoh al Foticeii spune: «Raul nu este in
fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu a facut ceva rau.
Cand insa cineva, din pofta inimii, aduce la o forma ceea ce nu are fiinta,
atunci aceea incepe sa fie ceea ce vrea cel ce face aceasta»633 (Filocalia,
vol. 1, p. 340).
Deci, pacatul se savarseste prin voia libera a omului, dar nasterea lui depinde
de unele pricini, dintre care cele mai insemnate sunt ispita si ocazia la
pacat.
81. Ce este ispita?
Ispita este indemnul la pacat. Ea trezeste pofta spre a dobandi ceva prin
calcarea legii morale.
Aceasta pornire vine sau dinauntrul cuiva, adica din firea lui slabita de
pacatul stramosesc, sau din afara.
Ispita dinauntru este prilejuita de:
1) Pofta trupului (mancare, bautura, desfranare);
2) Pofta ochilor (bogatie); si
3) Pofta inimii (trufia vietii, mandrie), dupa cum citim in Sfanta Scriptura: Pentru
ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii,
nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume (I Ioan 2,
16).
Ispita din afara vine de la diavol si de la lume.
Ca ispitele vin de la diavol, ne arata insasi Sfanta Scriptura. Astfel,
Mantuitorul zice: Simone, Simone, iata Satana v-a cerut sa
va cearna ca pe grau (Luca 22, 31). Iar Sfantul Apostol
Petru spune lui Anania, care ascunsese o parte din pretul unui ogor vandut: Anania,
de ce a umplut Satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant?
(Fapte 5, 3).
Chipul in care ispiteste diavolul este mai ales atatarea gandului omului cu
felurite inchipuiri, care in locul binelui adevarat infatiseaza un bine
inselator si pierzator de suflet.
Ispitele de la lume inseamna indemnul la pacat venit din partea oamenilor rai,
care atata in altii felurite pofte si porniri pacatoase, fie prin cuvinte, fie
prin fapte.
82. Poate crestinul sa biruiasca ispitele?
Da. Crestinul, ajutat de harul dumnezeiesc, poate birui chiar si ispitele cele
mai puternice, mai ales ca Dumnezeu nu-l lasa sa fie ispitit peste puterile
lui. Credincios
este Dumnezeu; El nu va ingadui sa fiti ispititi mai mult decat puteti; ci
odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda
(I Cor. 10, 13).
Pe pamant, crestinul nu este ferit de ispite. Dar ispitele in sine nu sunt inca
pacate si, daca le infrunta cu barbatie, ele pot fi de folos credinciosului,
intarindu-l in virtute. Fericit este barbatul care rabda ispita,
caci, lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu
celor ce-L iubesc pe El (Iacov 1, 12). Daca insa credinciosul
nu se impotriveste ispitelor sau isi atata poftele sale, atunci ispitele il duc
la pacat.
Cum ca ispitele pot fi biruite, gasim pilde in Sfanta Scriptura. Astfel, in
Vechiul Testament, dreptul Iov iese biruitor din lupta impotriva ispitelor cu
care se apropiase diavolul de el. In Noul Testament, Mantuitorul a fost ispitit
de diavolul, dupa ce postise 40 de zile si 40 de nopti. Diavolul, adica,
socotind ca o slabire a trupului va aduce dupa sine si o slabire a sufletului,
s-a apropiat de Mantuitorul cu felurite ispite, pe care insa Mantuitorul le-a
biruit (Matei 4, 1-11).
83. Care sunt mijloacele prin care se pot birui ispitele?
Mijloacele cele mai potrivite, cu ajutorul carora se poate duce lupta
biruitoare impotriva ispitelor, sunt:
1) Rugaciunea. Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita
(Luca 22, 40);
2) Lupta cu curaj. Stati impotriva diavolului si va fugi de
la voi (Iacov 4, 7);
3) Privegherea asupra poftelor. Fiti treji,
privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe
cine sa inghita (I Petru 5, 8).
Cuviosul Parinte Marcu Ascetul spune: «Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara
rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in
ele»634 (Filocalia, vol. 1, p. 249).
84. Ce este ocazia la pacat?
Prin ocazie la pacat intelegem imprejurarile din afara care pot da omului
prilej de pacatuire, chiar fara ispita. Acela care nu se fereste de ocazia la
pacat si nu infrunta ispitele dovedeste o invoire tacita cu aceste inceputuri
ale pacatului. El sufera adica pornirea spre pacat, atata poftele dinauntru si
staruie in placerea acestei atatari. Aceasta placere pacatoasa, impreuna cu
dorinta si hotararea de a pacatui, alcatuiesc pacatul dinauntru, care se arata
in afara prin cuvant si fapta.
85. Ce este viciul?
Viciul este voia statornica de a calca legea morala. Prin multa pacatuire se
naste vointa statornica de a calca legea morala. Pacatul, adica, patrunde atat
de adanc in suflet, incat cel ce se gaseste in starea aceasta, simte multumire
in a starui in faradelegi. Cel vicios savarseste pacat dupa pacat si ajunge sa
se impietreasca in fapte rele, incat cu greu se mai poate desface din robia
pacatului.
Ceea ce este virtutea pentru faptele bune, este viciul pentru faptele rele.
86. Cum poate fi inlaturat viciul?
Viciul poate fi inlaturat prin hotararea tare a voii, ajutata de harul
sfintitor, de a nu mai pacatui. Apoi, trebuie inlaturate pricinile care au
lucrat la inradacinarea pacatului, ca: ispitele, educatia gresita, lipsa de
supraveghere, precum spune Sfantul Apostol Pavel: Drept
aceea omorati madularele voastre cele pamantesti..., dezbracandu-va de omul cel
vechi, dimpreuna cu faptele lui, si imbracandu-va cu cel nou, care se innoieste
spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit... Iar peste toate
acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii
(Col. 3, 5-14).
87. Ce este obiceiul pacatos?
Obiceiul pacatos este rodul repetarii aceluiasi pacat si se arata in usurinta
de a savarsi pacatul acesta la orice prilej, cum face, de pilda, mincinosul.
Obiceiul pacatos este foarte primejdios pentru mantuirea sufletului, fiindca el
slabeste puterea voii spre bine si se preface usor in viciu. De aceea,
crestinul trebuie sa fie cu bagare de seama la el si sa caute a-l inlatura prin
voia sa de a nu mai pacatui.
88. Cum trebuie judecat pacatul?
Pacatul trebuie judecat cu asprime si iata pentru ce:
Prin jertfa de pe Cruce, Mantuitorul a recastigat, pentru cei ce cred in El,
harul sfintitor pierdut prin pacatul stramosesc, precum si putinta de a se
mantui si a dobandi fericirea vesnica. Prin pacat insa, credinciosul
nesocoteste jertfa Mantuitorului, se arata nemultumitor fata de Ziditorul si
Binefacatorul sau ceresc si-si primejduieste mantuirea sufletului, pentru
dobandirea careia el trebuie sa jertfeasca toate bunurile pamantesti, caci Ce
va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Marcu 8,
37).
Pacatul aduce nenumarate suferinte, care slabesc si otravesc puterile
sufletesti, nimiceste viata trupeasca prin felurite patimi si boli si distruge
buna intelegere dintre oameni. Prin aceasta sufera si randuiala de obste, cea
intemeiata pe randuiala morala voita de Dumnezeu.
Pacatul, deci, trebuie judecat foarte aspru, fiindca el nesocoteste poruncile
lui Dumnezeu si-l face pe credincios dusmanul Tatalui sau ceresc. De aceea,
pacatul nu ramane fara pedeapsa.
89. Care este pedeapsa pacatului?
Pedeapsa pacatului este blestemul lui Dumnezeu. Dreptatea dumnezeiasca cere ca
fiecare fapta, buna sau rea, sa-si aiba plata ei, pentru ca Dumnezeu, dupa cum
citim in Sfanta Scriptura: Va rasplati fiecaruia dupa faptele lui
(Rom. 2, 6).
Faptele sunt judecate mai intai de constiinta morala a credinciosului. Fapta
buna aduce multumire, liniste si fericire, pe cand fapta rea aduce tulburare
launtrica, neliniste chinuitoare si mustrare neincetata din partea constiintei.
Mustrarile constiintei sunt mai amare decat durerile trupesti si ele arunca
uneori pe pacatos in ghearele mortii, cum l-au aruncat pe Cain, ucigatorul de
frate, sau pe Iuda, vanzatorul Mantuitorului.
Uneori insa constiinta nu-si rosteste judecata ei, fiind slabita si adormita
prin pacat. Alteori se pare ca pacatosul ramane nepedepsit de Dumnezeu. Totusi,
dreptatea lui Dumnezeu nu ramane fara urmare. Dumnezeu incearca pe unii spre
a-i intari si mai mult in credinta, trimite suferinte altora spre ispasirea
pacatelor si se arata rabdator fata de cei nelegiuiti pana in clipa mortii lor.
Adevarata rasplata si pedeapsa urmeaza insa in viata viitoare. Caci
Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai si atunci va
rasplati fiecaruia dupa faptele sale (Matei 16,
27). Si
se vor aduce inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii,
precum desparte pastorul oile de capre... Atunci va zice imparatul celor de-a
dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea
pregatita voua de la intemeierea lumii... Atunci va zice si celor de-a stanga:
Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este pregatit
diavolului si ingerilor lui... Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar
dreptii la viata vesnica (Matei 25, 31-46).
90. De cate feluri este pacatul?
Pacatul este de doua feluri:
1) Stramosesc, adica savarsit de stramosii nostri, Adam si Eva, in rai, si care
prin nastere se mosteneste de fiecare. El se sterge prin Taina Sfantului Botez;
2) Personal, adica pacatul savarsit de fiecare credincios in parte.
91. Pacatele personale sunt toate deopotriva de grele?
Nu. Mantuitorul spune lui Pilat: Cel ce M-a
predat tie mai mare pacat are (Ioan 19, 11), iar Sfantul Apostol Ioan
spune: Este pacat de moarte... si este pacat nu
de moarte (I Ioan 5, 16).
Din aceste cuvinte intelegem ca sunt pacate grele sau de moarte si pacate
usoare, sau care pot fi iertate.
92. Care pacate se numesc usoare?
Usoare sau cu putinta de iertat se numesc acele pacate prin care credinciosul,
dintr-o slabiciune a voii si a cunoasterii sale, se abate in chip usor de la
legea morala si de la calea mantuirii. Ele nu au ca urmare pierderea harului
dumnezeiesc, ci numai o slabire a lucrarii harului in sufletul credinciosului.
Afara de Mantuitorul si de Sfanta Fecioara Maria, nimeni nu a fost scutit de
pacate usoare, nici chiar dreptii: Cel drept cade
de sapte ori si tot se scoala (Pilde 24,16). Iar Sfantul Apostol
Iacov spune: Toti gresim in multe chipuri; daca nu
greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze
si tot trupul (Iacov 3, 2). De asemenea, Sfantul
Apostol Ioan spune: Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim
pe noi insine si adevarul nu este intru noi (I Ioan 1,
8).
Pacatele usoare nu trebuie insa privite cu nebagare de seama, caci ele sunt
urate lui Dumnezeu si daca nu se sterg prin pocainta, duc la pacate grele.
93. Ce sunt pacatele grele?
Grele sunt pacatele acelea prin care cineva, cu multa rautate a voii sale,
savarseste lucruri oprite in mod lamurit de poruncile dumnezeiesti. Pacat greu
savarseste cineva si atunci cand nu implineste de voie poruncile dumnezeiesti,
din care pricina raceste in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele.
Pacatele grele se mai numesc si pacate de moarte, fiindca rapesc credinciosului
harul dumnezeiesc, care este viata lui, si-i pregatesc moartea, adica chinurile
iadului (Iacov 1, 15; 1 Cor. 6, 9-10).
94. Pacatele grele sunt de un singur fel?
Nu. Dupa Marturisirea Ortodoxa,
pacatele grele sunt de trei feluri:
1) Capitale;
2) Impotriva Duhului Sfant;
3) Strigatoare la cer.
95. Care sunt pacatele capitale?
Capitale sunt pacatele acelea care izvorasc nemijlocit din firea omeneasca,
slabita prin pacatul stramosesc (Marcu 7, 21). Se numesc astfel, fiindca
infatiseaza cele mai de seama cai ale voii pacatoase si sunt radacina celor mai
multe pacate.
Ele sunt urmatoarele sapte: 1) Mandria, 2) Iubirea de argint, 3) Desfranarea,
4) Pizma sau invidia, 5) Lacomia, 6) Mania si 7) Lenea.
96. Ce este mandria?
Mandria, care, dupa cuvantul Sfintei Scripturi, izvoraste din inima omului
(Marcu 7, 21-22), este pretuirea de sine peste masura si atitudinea de
superioritate sau de dispret fata de ceilalti oameni.
Deoarece prin mandrie au cazut atat ingerii cei rai, cat si cei dintai oameni,
mandria este privita ca inceputul pacatului.
Ispita mandriei este foarte intinsa. Nu este credincios care sa nu fie ispitit
de acest pacat. Insusi Mantuitorul a fost ispitit spre acest pacat de catre
diavol, la inceputul lucrarii Sale in lume (Matei 4, 8-9).
97. Ce urmari aduce pacatul mandriei?
Cel ce se lasa cuprins de pacatul mandriei uita ca tot ce are a primit de la
Dumnezeu, nesocoteste poruncile lui Dumnezeu, se lauda numai pe sine, graieste
de rau pe altul, este fatarnic, se razvrateste impotriva autoritatilor si randuielilor
obstesti. Astfel, din mandrie, intocmai ca dintr-o radacina otravita, se nasc
multe pacate. Sfantul Casian Romanul, vorbind despre acest pacat, spune:
«Patima mandriei intuneca intreg sufletul si-l prabuseste in cea mai adanca
prapastie. Pacatul mandriei, cand pune stapanire pe bietul suflet, ca un tiran
prea cumplit care a cucerit o cetate mare si inalta, il darama in intregime si
il surpa pana in temelii. Marturie despre aceasta este ingerul acela care
pentru mandrie a cazut din cer. Caci fiind zidit de Dumnezeu si impodobit cu
toate virtutile si cu intelepciunea, n-a voit sa le recunoasca pe acestea
venite din darul Stapanului, ci din firea sa»635 (Filocalia, vol. 1, p. 123).
Mantuitorul infiereaza cu toata taria pacatul mandriei, aratandu-i urmarile
atat de grele. El spune: Oricine se inalta pe sine se va smeri
(Luca 14, 11). Iar Sfantul Apostol Iacov zice: Dumnezeu celor
mandri le sta impotriva (4, 6).
Crestinul, deci, trebuie sa se fereasca si sa se lepede de pacatul mandriei,
imbracandu-se cu virtutea smereniei si intarindu-se sufleteste prin post si
rugaciune. El trebuie sa-si aminteasca totdeauna ca toata virtutea si tot ce
are el a primit de la Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel: Ce
ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si
cum nu l-ai fi primit? (I Cor. 4, 7).
98. Ce este iubirea de argint?
Iubirea de argint, care izvoraste, ca si alte cugete rele, din
inima omului (Marcu 7, 21), este pofta neinfranata
dupa bunurile pamantesti, considerand castigarea lor drept scopul principal al
vietii. Ea se arata, pe de o parte, din dorinta de a aduna avere prin orice
mijloace, iar pe de alta, prin stradania de a pastra cu indaratnicie cele
adunate, adica prin zgarcenie.
Pacatul acesta se impotriveste dreptatii si indurarii, aducand mari pagube
semenilor nostri. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune ca: Iubirea
de argint este radacina tuturor relelor si cei ce au poftit-o cu infocare au
ratacit de la credinta si s-au strapuns cu multe dureri
(I Tim. 6, 10).
99. Ce urmari aduce iubirea de argint?
Iubirea de argint naste pofte nesatioase, atata patimi, duce la inselaciune,
furt, minciuna, juramant stramb, nedreptate, apasarea semenilor saraci si
departare de Dumnezeu. Unde este comoara ta, acolo va fi si
inima ta, spune Mantuitorul (Matei 6, 21). Ea
sfarseste uneori cu sinuciderea sau moartea celui ce si-a lipit inima de
avutie, precum arata cazul lui Iuda, cel care a vandut pe Mantuitorul pentru 30
de arginti.
De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna pe Timotei: Celor
bogati in veacul de acum, porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna
nadejdea in bogatia cea nestatornica, ci in Dumnezeul cel viu, Care ne da cu
belsug toate, spre indulcirea noastra (I Tim. 6,
17).
Iubirea de argint fiind o piedica in calea mantuirii, crestinul trebuie sa
lupte impotriva ei cu virtutea cumpatarii, dreptatii si indurarii, cerand
ajutorul lui Dumnezeu.
100. Ce este desfranarea?
Desfranarea este lasarea cu totul in voia poftelor trupului, care se atata in
noi prin simturile noastre. Ea izvoraste din inima (Marcu 7, 21) si se
savarseste in insusi trupul nostru, ducand la ratacirea randuielilor firii
asezate de Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune: Fugiti
de desfranare! Orice pacat pe care il va savarsi omul este afara de trup. Cine
se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau
(I Cor. 6, 18).
Pricina pentru care crestinul trebuie sa se pazeasca de desfranare, o arata tot
Sfantul Apostol Pavel, prin cuvintele: Sau nu stiti
ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Care este in voi, pe Care-L
aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti aivostri? Caci ati fost cumparati cu
pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt
ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).
Din desfranare izvorasc: cugetele necurate, distrugerea vietii familiale si
nepasarea fata de nevoile celorlalti semeni. De aceea desfranatii nu vor
mosteni imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9).
Datoria crestinului este ca prin post si rugaciune sa lupte impotriva acestui
pacat, sa alunge gandurile necurate din cugetul sau si sa fuga de tovarasia
celor desfranati.
101. Ce este invidia sau pizma?
Invidia sau pizma este pacatul care ia nastere in inima omului (Marcu 7, 21) si
care prilejuieste parere de rau pentru binele aproapelui si bucurie pentru
nenorocirea si suferinta lui.
Prin invidie se pacatuieste fata de Dumnezeu si fata de aproapele. De aceea
Sfanta Scriptura ne atrage atentia, spunand: Unde este
pizma si zavistie, acolo este neoranduiala si orice lucru rau
(Iacov 3, 16).
102. Ce pacate se nasc din invidie?
Din invidie se nasc: ura, clevetirea, viclesugul, inselaciunea, uciderea,
precum si slabirea puterilor sufletesti si trupesti ale celui plin de invidie. De
asemenea invidia duce si la departarea de Dumnezeu, caci inabusa dragostea
curata fata de El si fata de aproapele. «Zavistia (invidia) face pe oameni mai
rai decat orice sarpe veninos»636 (Hristoitia, Bucuresti, 1937, p. 286).
Crestinul bun se fereste de acest pacat. El nu pizmuieste pe omul harnic si
vrednic, spornic in toate cele bune, ci se osteneste sa-i urmeze pilda.
Alungarea pizmei din suflet aduce pacea si bucuria, pe care nu le cunoaste cel
stapanit de ea.
103. Ce este lacomia?
Lacomia este pofta nestapanita de a manca si de a bea peste masura. Este un
pacat al trupului (Gal. 5, 19).
Lacomul face din mancare si bautura tinta vietii lui, uitand ca acestea sunt
numai mijloace de intretinere a vietii. Aceasta se intampla ori de cate ori
credinciosul uita ca are un rost mai inalt in viata, o chemare sfanta de
indeplinit.
Mantuitorul ne indeamna: Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca,
ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc
neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati
mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor
adauga voua (Matei 6, 31-33). Iar Sfantul Apostol
Pavel spune: Ori de mancati, ori de beti, ori altceva
de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti
(I Cor. 10, 31). La fel, Sfantul Casian Romanul spune: «De bucate numai atat sa
ne slujim, cat sa traim, nu ca sa ne facem robi poruncilor poftei. Primirea
hranei cu masura si socoteala da trupului sanatate si nu ii ia sfintenia»637 (Filocalia,
vol. 1, p. 39).
104. Ce pacate se nasc din lacomie?
Din pacatul lacomiei se nasc: pofta trupeasca, petrecerile necuviincioase,
ingrijirea numai de sine (egoismul), defaimarea aproapelui, exploatarea lui,
certurile, maniile, diferitele boli, intunecarea mintii, pierderea cinstei,
nepasarea fata de cele sfinte si tot felul de faradelegi.
Datoria crestinului este sa lupte impotriva lacomiei, prin virtutea cumpatarii,
prin post si rugaciune.
105. Ce este mania?
Mania este supararea cu usurinta pentru orice lucru si pornirea de a ne razbuna
asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns.
Mania este si o lipsa a dragostei, caci: Dragostea nu
se aprinde de manie (I Cor. 13, 5).
Sfantul Casian Romanul, vorbind despre manie, zice ca: «Mocnind ea tainuit in
inima noastra si orbind cu tulburari intunecate ochii inimii, nu putem dobandi
puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici patrunderea constiintei
duhovnicesti. De asemenea nu putem pazi desavarsirea sfatului bun si nu ne
putem face partasi vietii adevarate, iar mintea noastra nu va ajunge in stare
sa priveasca lumina dumnezeiasca»638 (Filocalia, vol. 1, p. 110).
De aceea Sfantul Apostol Iacov indeamna pe credincios sa fie: Zabavnic
la manie, caci mania omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu
(Iacov 1, 19-20).
Mantuitorul insusi ne spune ca tot cel ce se manie pe fratele sau vrednic va fi
de osanda (Matei 5, 22).
Astfel, din orice pricina ar porni mania, ea trebuie potolita, caci orbeste
ochii sufletului si duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea
fratelui sau Abel (Fac. 4, 4-8).
Crestinul are datoria sa se fereasca de pacatul maniei si sa lupte impotriva ei
cu virtutea blandetii, smereniei si dragostei catre aproapele. Pilda sa-i fie
insusi Mantuitorul, Care in loc sa se manie pe cei ce-L huleau si-L scuipau, Se
ruga pentru ei, zicand: Parinte, iarta-le lor, caci nu stiu ce
fac
(Luca 23, 34).
Indreptatita este numai mania impotriva gandurilor rele, impotriva patimilor si
a pacatelor, precum si impotriva lenei, din care odraslesc o seama de pacate.
Aceasta este mania sfanta de care a fost patruns si sufletul Mantuitorului
(Marcu 3, 5).
106. Ce este lenea?
Lenea este nepasarea fata de implinirea datoriilor si dezgnstul pentru munca,
fie cu bratele, fie cu mintea.
Lenea aduce: slabirea puterilor sufletesti si trupesti, lipsa de cele
trebuincioase vietii, indemn la furt, pricina de cearta si uitare de Dumnezeu.
Sfanta Scriptura are cuvinte foarte aspre pentru pacatul lenei sau trandaviei,
aratand ca cei lenesi vor fi aruncati in intunericul cel vesnic (Matei 25, 26,
30). Sfantul Apostol Pavel spune: Daca cineva nu
vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance (II Tes. 3,
10). Si tot el ne indeamna: Nu fiti lenesi, ci urmatori ai celor ce
prin credinta si indelunga rabdare mostenesc fagaduintele
(Evr. 6, 12).
Lenea se tamaduieste prin munca.
107. Care sunt pacatele impotriva Duhului Sfant?
Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt acelea prin care crestinul se
impotriveste cu indaratnicie poruncilor dumnezeiesti si tuturor lucrarilor
Sfantului Duh. Si, intrucat virtutile teologice (credinta, nadejdea si
dragostea) sunt lucrari ale Duhului Sfant, pacatele impotriva Duhului Sfant se
indreapta mai ales impotriva acestor virtuti.
Astfel, pacate impotriva credintei sunt:
Impotrivirea fata de adevarul dovedit al credintei crestine. De acest pacat
s-au facut vinovati fariseii, care nesocoteau valoarea faptelor Mantuitorului,
declarandu-le fapte ale diavolului (Matei 9, 34); de asemenea se fac vinovati
toti aceia carora le place sa pacatuiasca, dar pentru ca credinta crestina ii
opreste, ei o tagaduiesc, se leapada de ea, sau o prigonesc.
Pacate impotriva nadejdii sunt:
Increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu. De acest pacat se face vinovat
cel ce pacatuieste neincetat, si totusi crede ca Dumnezeu, fiind atotbun, il va
ierta; de asemenea si cel ce socoteste ca se va putea mantui numai prin
credinta lipsita de fapte bune (Rom. 2, 4-5; Iacov 2, 26).
Deznadajduirea in mila si bunatatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc ca
pacatele facute de ei sunt atat de mari, incat nu vor mai putea gasi iertare la
Dumnezeu, chiar daca s-ar pocai, si de aceea nu mai incearca sa se indrepte, ci
pacatuiesc mereu (Ioil 2, 12-13).
De acest pacat s-a facut vinovat Iuda, care, dupa ce L-a vandut pe Mantuitorul,
s-a dus si s-a spanzurat (Matei 27, 5).
Pacate impotriva dragostei sunt:
Pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a impartasit, pentru sporul lui in
fapte bune, precum si neindrumarea celor rataciti pe calea cea buna.
Cine se face vinovat de acest pacat nu va putea mosteni imparatia lui Dumnezeu
(Gal. 5, 21).
Nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu.
De acest pacat se face vinovat cel care, cu toate ca este crestin, nu voieste
sa intrebuinteze mijloacele puse la indemana de Sfanta noastra Biserica pentru
indreptarea sa si petrece in pacate pana la moarte, impotrivindu-se astfel lui
Dumnezeu, Care voieste ca toti oamenii sa se
mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Tim. 2,
4).
108. Ce spune Mantuitorul despre pacatele impotriva Duhului
Sfant?
Celui
care va zice cuvant impotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va
zice impotriva Duhului Sfant, nu se va ierta lui, nici in veacul acesta, nici
in cel ce va sa fie (Matei 12, 32).
Din aceste cuvinte intelegem ca pacatele impotriva Duhului Sfant sunt foarte
grele. Ele dezradacineaza din suflet inclinarea spre pocainta si indreptare
si-l instraineaza pe credincios de Dumnezeu. Totusi, prin cuvintele de mai sus,
Mantuitorul nu spune ca ele nu s-ar putea sterge printr-o cainta adevarata si
nici ca pentru vina lor nu s-ar putea dobandi niciodata iertarea. Pricina
neiertarii unor astfel de pacate sta in indaratnicia omului de a nu se pocai,
in impietrirea inimii lui. Cel ce savarseste astfel de pacate nu primeste
iertarea, fiindca nu voieste sa fie iertat si nu voieste sa asculte de
poruncile lui Dumnezeu.
Daca, insa, un astfel de vinovat se caieste din adancul inimii si, hotarat sa
nu mai pacatuiasca, cere indurarea lui Dumnezeu, atunci, prin Sfanta Taina a
Pocaintei, el va putea primi iertare, caci nu este pacat, oricat de greu ar fi
el, care sa covarseasca bunatatea si dragostea de oameni a lui Dumnezeu.
Sfantul Apostol Petru s-a lepadat de trei ori de Mantuitorul, dar, pocaindu-se,
recunoscandu-si pacatul si hotarandu-se sa asculte de Mantuitorul pana la
moarte, a fost iertat si reasezat in cinstea de Apostol (Ioan 21, 15-19).
109. Care pacate se numesc strigatoare la cer?
Se numesc strigatoare la cer pacatele care tind a nimici imboldurile puse de
Dumnezeu in firea noastra. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat
altele, cer o rasplatire de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta. Ele nu izvorasc
dintr-o slabiciune a credinciosului, ci din vadita rautate a voii lui, fiind
savarsite cu precugetare.
110. Care sunt pacatele strigatoare la cer?
Pacatele strigatoare la cer sunt:
1) Uciderea savarsita cu voie. Un astfel de pacat a savarsit, de pilda, Cain.
Cu privire la acest pacat citim in Sfanta Scriptura: Si
a zis Domnul (lui Cain): Ce ai facut? Glasul Sangelui fratelui tau striga catre
Mine din pamant (Fac. 4, 40).
Tot de acest pacat tin si cruzimile prin care se tinde la nimicirea vietii
aproapelui, ca: rapirea libertatii prin robie, razboiul de pustiire, precum si
lovirea in cinstea aproapelui, socotita ca o ucidere morala a lui.
2) Sodomia, adica desfraul impotriva firii, precum si impiedicarea cu stiinta a
zamislirii de prunci si lepadarea lor.
Desfraul impotriva firii si-a primit numele de sodomie dupa locuitorii din
Sodoma, care pentru acest pacat au fost aspru pedepsiti de Dumnezeu (Fac. 18,
20). Sfantul Apostol Pavel spune ca astfel de fapte rusinoase nu trebuie sa fie
nici macar amintite printre crestini (Efes. 5, 3).
3) Asuprirea vaduvelor, orfanilor si saracilor este un pacat impotriva simtului
firesc de dreptate al omului.
In Sfanta Scriptura se gasesc multe mustrari impotriva celor ce se fac vinovati
de acest fel de pacate. Invatati sa faceti bine, cautati
dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva
(Isaia 1, 17). Iar Mantuitorul striga: Vai voua,
carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu
fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua
(Matei 23, 14).
4) Oprirea platii lucratorilor, care de asemenea raneste dreptatea sociala. De
acest pacat tin: specula ce se face cu bratele muncitorilor, oprirea pentru
diferite pricini nedrepte a unei parti din plata, scumpirea traiului,
falsificarea alimentelor. Iata, plata lucratorilor care au secerat
tarinile voastre, pe care voi ati oprit-o, striga; si strigarile seceratorilor
au intrat in urechile Domnului Savaot (Iacov 5, 4).
5) Lipsa de cinste si multumire fata de parinti. Cel ce bate pe
tata sau pe mama, sa fie omorat. Cel ce va grai de rau pe tatal sau pe mama.
sa, acela sa fie omorat, se spune in Sfanta Scriptura (Ies. 21,
15-16).
111. Ne putem face partasi si de pacatele altora?
Da, si iata cum:
1) Cand poruncim altora sa pacatuiasca (Matei 2, 16);
2) Cand dam sfat altora sa pacatuiasca (Ioan 11, 49-50);
3) Cand indemnam la pacat;
4) Cand ne invoim la pacatul altuia (Fapte 22, 20);
5) Cand tacem si nu infruntam pe cel ce pacatuieste (Pilde 29, 24);
6) Cand trecem cu vederea si nu pedepsim pe pacatosi;
7) Cand ascundem si aparam pe pacatosi (Luca 11, 47-48);
8) Cand incuviintam pacatele altora (Rom. 1, 32);
9) Cand dam prilej de sminteala spre pacat (Luca 22, 3-6).
In masura in care luam parte la pacatele altora, sta si vina si raspunderea
noastra.
Dar, mai presus de ferirea de pacat, datoria crestinului este sa duca o viata
morala.
112. Ce inseamna a duce o viata morala?
A duce o viata morala inseamna a pazi poruncile dumnezeiesti. Prin porunci isi
arata Dumnezeu voia Sa cea atotsfanta, dupa care trebuie sa se calauzeasca
crestinul in viata, caci spune Mantuitorul: Cel ce are poruncile Mele si le
pazeste, acela este care Ma iubeste; iar cel ce Ma iubeste pe Mine va fi iubit
de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si Ma voi arata lui (Ioan 14, 21).
De aceea, datoria crestinului este sa cunoasca, sa inteleaga bine si sa
implineasca cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, pe care Mantuitorul le-a cuprins
si le-a desavarsit pe scurt in porunca dragostei (Matei 22, 37-39).
Sa trecem deci la talcuirea fiecarei porunci in parte.
Back to: Catehism