Părintele Ioan Iovan, de la Mănăstirea Recea
Parintele IOAN de la RECEA Vazator cu duhul
La Manastirea Recea nu
se ajunge usor. Faci opt ore cu trenul de la Bucuresti la Targu Mures si apoi
mai iei un tren, pret de 15 kilometri, pana ajungi in statia Vidrasau. Acolo
coboara multa lume, iar in zilele de mare sarbatoare sau de post, in curtea
Manastirii e potop de multime. Aproape toti vin a se spovedi si a cauta alinare
de boala sau alta suferinta la parintele Ioan. Nu o data se intampla ca ei sa
astepte 2-3 zile pana sa ajunga la parintele.
E foarte greu sa-l
descrii pe parintele Ioan Iovan. E o prezenta puternica si, in fata unui
asemenea duhovnic, cuvintele bat in retragere. Chiar daca nu-l cunosti, cand
parintele Ioan intra in biserica, stii. Pur si simplu, umple biserica de lumina
atunci cand intra in ea. La predica, e la fel de puternic. Ca marii duhovnici,
e aspru si cald in acelasi timp. Te tine la distanta si, deopotriva, te imbie
sa te apropii.
Oamenii vin la Recea
deoarece stiu ca parintele Ioan e vazator cu duhul. Multe se marturisesc despre
el. O femeie vaduva voia sa-si vanda casa si sa se mute la fiul ei. N-a apucat
sa spuna nimic. In timpul rugaciunii, parintele i-a pus ca din intamplare mana
pe cap si, intrerupandu-se, i-a zis: "Nu-ti vinde casa". Un student
imi spunea ca, venind la parintele si ezitand sa-si descarce sufletul, acesta
i-a spus in soapta, la ureche, pacatele pe care le facuse si pe care nu le
marturisise nimanui niciodata. Multi ii stiu puterea, dar putini ii cunosc
viata parintelui: faptul ca a fost, inainte de razboi, preotul Manastirii
Vladimiresti, unde vietuia maica Veronica si calugaritele fecioare; ca a facut
ani grei de inchisoare in timpul comunistilor; ca e unul din cei mai mari
duhovnici pe care ii are acum neamul romanesc.
Spital duhovnicesc
Recea e manastire de maici,
dar gratie parintelui a devenit ceea ce Sfintii Parinti numesc spital
duhovnicesc. Maica Stareta, Cristina, care l-a ingrijit pe parintele Ioan cat
timp acesta a fost surghiunit la Plumbuita, langa Bucuresti, este de o infinita
delicatete cu toti cei ce se impartasesc, si aproape toti cei care vin la
Liturghie se impartasesc, dupa ce s-au spovedit.
Oamenilor care, bolnavi
fiind, vin la Recea pentru ajutor, li se cere sa citeasca timp de 40 de zile
"Paraclisul Maicii Domnului", sa ajuneze in sapte zile de vineri pana
la orele 15, dupa care sa manance mancare de post si, tot in acea perioada, sa
participe la Taina Sfantului Maslu. "E-adevarat, spune parintele Ioan,
multi au venit aici si s-au vindecat de boli grele: cancer, boli de inima, dar
acestea sunt minuni, nu le putem controla. Daca pe mine nu ma pot vindeca, cum
pot eu vindeca pe altii?"
Foarte multi
credinciosi vin la Manastire pentru ca li s-au intamplat mari nedreptati (de la
hotii mai mici sau mai mari). Si lor li se cere colaborarea (preotul nu poate
face nimic de unul singur): sa citeasca zilnic Acatistul Sfantului Mare Mucenic
Mina, pana la repararea nedreptatii.
Inceputurile
Parintele Ioan s-a
nascut in 1922 (are 77 de ani, dar nimeni nu-i da mai mult de 60). Parintii lui
erau preotul Gavril si presbitera Maria. Este licentiat in teologie (lucrarea
de licenta "Sfanta Impartasanie - calea desavarsirii crestine" a fost
publicata de curand) si a urmat trei ani cursurile Facultatii de Drept. Admis
la doctorat in 1947, a studiat doi ani cu parintele Staniloae. In 1947 pleaca
la Manastirea Vladimiresti, langa Tecuci. Pe 27 noiembrie 1949 este tuns in
monahism, cu numele de Ioan, iar in decembrie 1949 este hirotonit ieromonah
(adica preot monah) pe seama Manastirii Vladimiresti. Aici, parintele Ioan a
slujit pana in 1955. Pana in 1955, Vladimirestiul a fost un "Lourdes
romanesc in coasta Uniunii Sovietice", dupa expresia lui Gheorghe Apostol,
unul dintre cei mai odiosi demnitari comunisti ai vremii, el insusi de loc din
Vladimiresti si fost coleg de clasa cu Maica Veronica, ale carei vedenii - care
au inceput in 1937 - au ajuns faimoase in intreaga Romanie. Vremurile in care a
fost preot acolo au fost cu adevarat extraordinare, un adevarat miracol pe
pamant romanesc.
Vladimiresti
In fiecare duminica, pe
vremea celei mai cumplite conduceri comuniste pe care a avut-o Romania
(1947-1955), veneau sa participe la Liturghie, in aer liber, si sa asculte
predica parintelui Ioan, cel putin 20.000-30.000 de oameni, ceea ce a infuriat
la maximum autoritatile comuniste. Nu era predica sau cateheza in care
parintele Ioan sa nu aminteasca vedeniile Maicii Veronica cu privire la
viitorul Romaniei; parintele le numea "Biblia neamului romanesc".
Oamenii se asezau in genunchi cand predica parintele, chiar daca afara era
noroi!!!, spune parintele Mihai Lungeanu, unul din cei care au facut ani grei de
puscarie pentru ca au refuzat orice compromis cu comunistii.
In 1953, in timpul unei
predici la care asista si un imputernicit al puterii comuniste, parintele Ioan
face o criza de hemoptizie. Desi venise ca sa-i gaseasca noi capete de acuzare,
imputernicitul comunist este atat de impresionat incat, la o sedinta la care
convocase mai multi preoti din ierarhia B.O.R., le spune: "Acesta este
preot adevarat, nu voi!".
Complotul
Este greu de crezut,
dar nu numai comunistii au dorit distrugerea Vladimirestiului, ci si Patriarhia!
In august 1954, parintele Ioan este acuzat de erezie, intr-o scrisoare semnata,
intre altii, de parintele Cleopa, de parintele Petroniu de la Sfantul Munte, de
Mitropolitul Antonie Plamadeala (cel care a intervenit la Sfantul Sinod si a
obtinut ridicarea caterisirii parintelui Ioan, dupa ce acesta din urma a iesit
din puscarie) si de parintele Arsenie Papacioc. Parintele Ioan era acuzat ca
face spovedanie colectiva (cum se practica, de altfel, la inceputurile
crestinismului - fiecare isi spunea pacatele cu voce tare in fata celorlalti!)
si ca da impartasania prea usor.
S-a recurs la o
inscenare. Parintele Ioan era chemat la Patriarhie "sa fie facut mare,
acolo", iar aceasta "chemare" se combina perfect cu presiunile
facute de Securitate ca parintele Ioan sa plece de la Vladimiresti.
Maicile de la
Vladimiresti, in frunte cu Maica Veronica, nu voiau sa plece: "Noi
ascultam de Maica Domnului, nu de Patriarhie". Dar se uita prea usor si nu
se vorbeste deloc astazi despre vedenia Maicii Veronica, care, in timpul
anchetelor de la Patriarhie si a continuei prigoane a comunistilor, l-a vazut
pe Domnul Iisus Hristos in usile imparatesti ale altarului, spunand:
"Aici, Eu fac judecata!".
In 1955, parintele Ioan
se hotaraste sa-si faca publica pozitia si adreseaza un memoriu conducerii
Statului Comunist si conducerii Bisericii Ortodoxe: "Daca se spune ca
lupta partidului, adica a ateismului, trebuie sa fie dusa ideologic contra
credintei si a lui Dumnezeu, atunci de ce se pedepsesc elevii, studentii, militarii,
invatatorii si alti membri de partid pentru ca merg la Biserica? In ce consta
libertatea religioasa, care sunt limitele ei? Daca este o colaborare intre
Biserica si Stat, atunci de ce Statul are drepturi nelimitate si se amesteca
grosolan in toate ale Bisericii, inclusiv in predici si slujbe, pretinzand sa
fie scurtate sau chiar anulate in anumite zile? Unii au zis ca suntem
reactionari: in sens duhovnicesc, au dreptate - vrem sa fim reactionari pana la
moarte, impotriva diavolului si a ucenicilor sai. Altii ne-au spus ca suntem un
Lourdes romanesc, un centru mistic in coasta Uniunii Sovietice. De fapt,
manastirea este un centru duhovnicesc asezat de Dumnezeu in coasta lui
Anticrist".
Dintr-o inchisoare
intr-alta
Parintele Ioan este
acuzat de instigare la terorism, printr-o inscenare marsava, si condamnat la
munca silnica pe viata de Tribunalul Galati. Sistemul de distrugere morala si
fizica a detinutilor din penitenciarul Galati era pus la punct in cele mai mici
amanunte. Nu e vorba numai de anchetele pe care cei de la Interne le conduceau
zile si nopti, fara pauza si fara mila, sau de celula fara geam si fara
calorifer in care isi ispasea parintele Ioan, in plina iarna, pedeapsa. Cand
parintele Ioan solicita sa mearga la toaleta, i se spunea "asteapta!";
"zile intregi mi se raspundea: "Asteapta!"". La un moment
dat, parintele Ioan face un TBC glandular si, din aceleasi cauze - frigul si
mizeria - mainile i-au crapat pana la os. Si totusi, cu eforturi supraomenesti,
reusea sa se roage de fiecare data in pozitie de rugaciune, cu fata spre crucea
insemnata cu apa pe perete.
Nu a lipsit o zi in
care parintele Ioan sa nu oficieze Sfanta Liturghie cu ajutorul plantoanelor,
care erau detinuti de drept comun, primind o sticluta de vin tonic ca
medicament. Antimisul il avea cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de
medicamente din ebonita sfintita. La Vacaresti, unde fusese transferat de la
Galati, a reusit, cu foarte mare greutate, sa-i convinga pe parintele Xaveriu,
vicar romano-catolic de Iasi, si pe parintele Nicolae Opris, preot
greco-catolic nerevenit, sa oficieze impreuna Sfanta Liturghie, de Pasti. Totul
a decurs bine pana la epicleza - chemarea Duhului Sfant pentru transformarea
painii si vinului in Trupul si Sangele lui Hristos. Atunci, parintele vicar a
ezitat. Parintele Ioan l-a rugat in acel moment sa aiba in vedere ca se gaseau
la o rascruce a vietii si sa treaca peste confesionalism. Atunci, parintele
Xaveriu a acceptat sa cheme impreuna cu ceilalti doi preoti Sfantul Duh -
epicleza. Parintele Ioan marturiseste ca a trait atunci un moment de fericire
sublima, pentru ca reusisera, inchisi intre zidurile puscariei si in suferinta,
sa fie "una in Hristos".
Iertarea
La Jilava, unde fusese
transferat de la Vacaresti, parintele Ioan a trait momente de cosmar.
"Aveam impresia ca ma aflu intr-un mormant". Gura de aerisire era
intr-o a treia camera, iar gradul de umiditate era atat de ridicat, incat
parintele nu reusea niciodata sa-si usuce prosopul sau batista. "Dar la
Jilava am trait cel mai intens sentiment ca sunt preot". Intr-o zi,
detinutul Ioan Iovan este dus la fieraria puscariei, pentru ca trebuia sa i se
puna lanturi la picioare, urmand a fi transferat la Gherla. Parintele Ioan nu
si-a ales bine lantul - in loc sa aleaga unul mai gros si mai lung, a ales unul
mai scurt si mai usor, ceea ce nu-i permitea sa se miste in voie. Primul sau
gest a fost, insa, de a saruta lantul, gandindu-se la Sfantul Apostol Pavel, si
de a-l socoti ca o incercare pentru credinta in Dumnezeu. Cand fierarul
(detinut de drept comun) a lovit cu ciocanul pentru a fixa lantul in nituri, pe
picioare, metalul a muscat in carne vie, urmele vazandu-se si astazi.
La jumatatea drumului
dintre celula si fierarie, un gardian l-a lovit pe la spate. In acel moment,
parintele s-a dezechilibrat, dar nu a cazut. Atunci a simtit minunea - prin
faptul ca, desi pana atunci facea mari eforturi sa nu-si piarda echilibrul,
datorita scurtimii lantului si durerii provocate de ranile de la picioare, nu a
cazut! S-a intors, cum a putut, catre gardianul care il lovise si i-a spus:
"Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa te ierte pe tine,
fiule duhovnicesc, si sa-ti stearga toate pacatele, inclusiv acesta de acum,
iar eu, nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te
dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului
Duh".
Colegii de suferinta
din celula l-au indemnat pe parintele Ioan sa iasa la raport. L-ar fi putut
reclama pe acel gardian ca a lovit un ranit, care avea lovituri la picioare si
catuse la maini. Dar parintele le-a spus ca nu poate ierta si reclama in
acelasi timp.
Diavolul
Intr-una din zilele
terorii din inchisoarea Gherla, parintele Ioan are un vis cu inchipuirea
diavolului, care arata hidos, ca un tap cu ochi omenesti. Diavolul i-a pus
parintelui picioarele din fata pe umeri si cu cele din spate i-a blocat bratele
ca sa nu se poata inchina. Cand parintele Ioan a vrut sa-si faca cruce cu
limba, a fost scuipat in fata. La un moment dat, cu un mare efort, parintele
Ioan a reusit sa strige: "Maica Domnului, salveaza-ma!", si s-a
trezit. Informatorul din patul de deasupra s-a trezit din somn si l-a intrebat
speriat: "Ce-i, parinte?". "A fost diavolul", i-a raspuns
parintele linistit.
Zarca
La Aiud, impreuna cu
alti cativa detinuti politici, parintele Ioan a fost printre putinii care au
rezistat reeducarii. Cei care acceptau reeducarea sfarseau prin a recunoaste
cat de mult au gresit contra regimului comunist, pe care acum il socoteau
adevarata fericire. Cei care refuzasera compromisul reeducarii s-au imbolnavit
de scorbut si li s-au decalficiat oasele: primeua de mancare zeama de la masa
reeducatilor.
Pentru ca l-a infruntat
pe comandant: "Domnule comandant, sunt convins total ca ma voi mantui in
celula ca si in chilia calugareasca din libertate", parintele Ioan este
transferat la Zarca, o inchisoare in inchisoare, creata special pentru
exterminare. Ii dadeau trei surcele pe noapte pentru a face focul in soba, nici
nu se aprindeau bine ca se si terminau. Noaptea dormea incovoiat carlig din
cauza frigului. Toti stiau ca cei ajunsi la Zarca erau condamnati la
exterminare. Dupa cateva luni de detentie la Zarca, se amplificase mai mult ca
niciodata senzatia cumplita de sfarseala. Insa intr-una din noptile fara
sfarsit, parintelui Ioan i-au aparut imagini de la hirotonie. In capul Sfintei
Mese, pe un scaun, era asezat Episcopul martir Nicolae Popovici: "Dupa ce
m-a privit cu blandete si m-a binecuvantat, am avut o stare de fericire
puternica". A doua zi dimineata, parintele Ioan este scos din Zarca si
transferat inapoi in incinta penitenciarului din care, la 1 august 1964, va fi
eliberat.
Epilog
"Cand am iesit din
inchisoare, fratele m-a sarutat, n-a putut sa ma vada o zi intreaga. Eram ca un
spectru! Tortionarul meu e acum SRL-ist in Targu Mures, si-a facut o firma si a
venit din nou mai aproape de mine." Nu-mi vine sa cred ca un preot care a
suferit atat de mult in inchisorile comuniste poate sa glumeasca in legatura cu
acest subiect: cei mai multi dintre noi prefera sa uite tot ce au suferit.
Aceasta vointa de a uita are semnificatia ei: cel mai greu este sa gasesti un
sens suferintei, mai ales suferintei prin care treci tu. Parintele Ioan este dovada
vie a faptului ca omul poate transfigura suferinta in bucurie, atunci cand
sufera in numele Celui care a suferit pentru noi toti. Parintele Ioan: luminos,
sincer, direct, nu suporta nesinceritatea, minciuna si compromisul, pe caldicei
nu-i are la inima. Un om cu ochii patrunzatori, care te priveste din cand in
cand pe deasupra crestetului. Ceea ce ramane dupa ce te-ai intalnit cu Sfintia
Sa este prezenta lui atat de luminoasa. Un om care a adus zeci de mii de oameni
la Hristos. Acum e duhovnicul Manastirii Recea.
LAURENTIU MELINTE
Viaţa Creştină este publicaţia oficială a
Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector: Very Rev.Fr. Constantin
Alecse. 3315 Verdugo Road, Los Angeles, California
90065 - Statele Unite ale Americii Tel. (323) 255-8583 * (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483 E-mail: preot@biserica.org |