Părintele
Mina Dobzeu
Mărturie personală
9 septembrie 2000
(într-o convorbire cu
Părintele Teofil Părăian)
Părintele Mina Dobzeu: Am fost un revoltat
împotriva ateismului, marxism-leninismului, materialismului dialectic si în
1948-49 era la schitul Vlădicesti călugăr ierodiacon. Si când s-a scos
învătământul religios din scoală eu am luat atitudine si am răspândit niste
afise, protestând si scriind chiar direct: “Pericolele învătăturii
marxist-lininist-staliniste” – si cuprindea acest articol: înstrăinează pe
credincios de la Biserică, distruge Biserica, îndobitoceste pe om, si altele de
felul acesta. Pentru care, după ce am fost descoperit că eu sunt autorul, m-au
arestat si condamnat la 3 luni si o zi, dar apoi m-au retinut vreo 11 luni la
Galati.
În 1959 eram student la
teologie în anul II la Bucuresti, când s-a dat Decretul 410 de desfiintare a
mănăstirilor si reducere a personalului monahal, eu am luat atitudine si am
scris 13 scrisori, pe larg, pe temeiurile Sfintei Scripturi în special,
denuntând antihristul sub toate aspectele. Si am adresat aceste scrisori pe la
toti ierarhii Bisericii, una la Institutul Teologic, care s-a citit la
Institutul Teologic si părintele rector mi-a spus că e scrisoare de sfânt, că a
pătruns pe de-a-ntregul cartea Apocalipsei si că e binevenită. Nu si-a făcut
nici o grijă că ce va suferi el, când a aflat că am adresat-o si episcopilor si
Prea Fericitului Părinte Patriarh, că răspund cei mari despre aceasta. Dar
curând am fost denuntat la Departamentul Cultelor si am fost arestat. Mai întâi
exmatriculat din Institutul Teologic, scos din monahism si apoi arestat si
condamnat la 3 ani la Jilava, unde am întâlnit si pe Nicolae Steihardt, pe care
l-am botezat în conditiile care erau acolo. Asta a fost a doua strigare
împotriva antihristului.
A treia a fost în
1986-88, când am scris 7 scrisori lui Nicolae Ceausescu, cerând să respecte:
calendarul bisericesc ortodox român, să respecte poporul acesta care are o
conduită morală, o disciplină, o morală, o traditie si să nu-i impună ce nu
este a lui: ateismul. Si eu am scris scrisorile acestea demonstrând cumintenia
poporului nostru, superioritatea moralei crestine si mă băteam cu darwinismul.
Deci 7 scrisori, care din 1986 si până în 1988 le-am scris, dar nu eram singur,
ci eram cu un grup de scriitori din Bucuresti. Scrisorile le trimiteam lui
Nicolae Ceausescu pe adresa precisă a lui, dar cu semnătura “din partea unui
grup de intelectuali si scriitori din Bucuresti”. După 1988 am fost iarăsi
retinut, vreo 8 luni, fără să fiu condamnat, fiindcă eu n-am recunoscut că-mi
apartin, din ce motive? – Pentru că-mi era grijă să nu-i denunt pe scriitori,
să nu-i bag pe altii în greutăti. Ultima scrisoare a fost asa, că între mine si
scriitorii lui, filosofii păgânismului se crease un dialog: eu urmăream articolele
care erau în stilul lor, ateiste, si le combăteam; iar ultimul articol a fost
asa: Florin Georgescu scria: “N e posibil supranaturalul!” Ana Bălasa scria un
articol că morala e decăzută: la ce morală să revenim – la cea a sfintilor nu e
posibil, care este ireversibilă; si eu le demonstrez, si la unul si la altul,
prin ceea ce s-a petrecut la Mănăstirea Neamtu, când s-a ridicat acel paviment,
cu mai câtiva ani în urmă, la 30 de centimetri înăltime, demonstrez că iată
acolo nu-i mâna omului, nici ceva natural, ci, iată, e posibil supranaturalul –
îi spun lui Florin Georgescu. “Iată, e posibil supranaturalul!”. Iar lui Ana
Bălasa îi demonstrez tot prin acel fapt, că, iată, Dumnezeu cinsteste si
relicvele si rămăsitele muritorilor care l-au cinstit pe Dumnezeu; deci la
această morală a sfintilor ne cheamă si să nu zicem că calea este ireversibilă.
Deci acestea toate l-am
publicat si le-am scris, s-au publicat într-o carte la Editura Anastasia din
Bucuresti: 3 strigări împotriva lui antihrist – aceste trei momente de care am
povestit. Si acolo sunt date amănuntit si situatia mea în perioada aceasta a
comunismului, în care am avut o atitudine protestatară împotriva păgânismului
ateism materialist.
Întrebare: Părinte, ce
ati făcut, pe unde ati fost după 1964?
Părintele Mina Dobzeu:
După 1964, după ce am fost eliberat, eu făceam parte din schitul Vlădicesti,
aici, în Eparhia Husilor, dar episcopul locului nu m-a primit aici, nici
mitropolitul de la Iasi si m-am dus la Prea Sfintitul Teofil, care fusese
episcop la Roman si-l cunosteam, si-mi era un duhovnic bun si un om duhovnicesc
si sfânt – Dumnezeu să-l ierte! – m-a primit în Eparhia Clujului si am stat
putin la Mănăstirea Nicula, apoi mi-a dat o parohie, la Jimbol, unde 5 ani am
stat ca paroh acolo, unde am făcut biserică, am pictat-o si am fost foarte
apreciat de credinciosi, încât si acum dacă mă duc, mă duc ca la mine acasă si
mă primesc credinciosii cu drag: “da’ mai haida la noi, dom’ părinte!” Si după
5 ani a fost chemat aici, la fost episcopie a Husilor, din ’69 sunt aici,
chemat de Prea Sfintitul Partenie – Prea Sfintitul Teofil cu greu s-a învoit să
plec –, iar din 1969 deci sunt aici: am fost administrator, apoi staret si asa…
Întrebare: Ati activat
în viata publică, să zicem asa, în timp ce unii s-au retras în munti…
Părintele Mina Dobzeu:
Eu am fost misionar permanent. Si în închisoare si în coloniile de muncă, eu
stiam tot ritualul Bisericii – Acatistul Domnului Iisus, pe deasupra, Acatistul
Maicii Domnului, Sfânta Liturghie, ceasurile, toate acestea – si unde eram eu
făceam misiune: spovedeam, împărtăseam pe credinciosi; chiar făceam Sfânta
Liturghie. Aveam materia primă: pâinea, obisnuită, sau mai păstram pâine albă
care o primeam în pachet, iar vinul, primisem niste struguri, vreo 2 kg de
struguri primisem în pachet în coloniile de muncă, la Balta etc., si am făcut
jumătate de litru de vin si simbolic îl aveam si păstram asa câte putin si
făceam Sfânta Liturghie. Sigur că nu aveam nici vesmintele, nici antimisul,
n-aveam nici vasele sfinte. Ce aveam? – Aveam harul preotiei si aveam materia
primă, de importantă, pâinea si vinul, vinul natural. Si făceam Sfânta
Liturghie din memorie, că cunosteam chiar cuprinsul Sfintei Liturghii îl
cunosteam, texte biblice, depinde ce era necesar. Si preotii se adunau în jurul
meu, pentru faptul că cunosteam ritualul. Asta a fost si-n coloniile de muncă
si chiar la Gherla, unde am stat cu părintele Vasile Vasilache, si făceam
program de slujbă, mai ales că ne izolaseră pe noi că eram cei mai influenti în
rândul detinutilor, si ne-au izolat.
Întrebare: Ati fost si
împreună cu preoti greco-catolici?
Părintele Mina Dobzeu:
Da, am fost, în coloniile de muncă. Lucram împreună cu ei, ne întelegeam,
trăiam într-un ecumenism foarte sincer si curat. Cu Părintele Augustin Prundus,
am fost împreună cu el si între noi era o prietenie intimă si făceam rugăciune
si chiar Sfânta Liturghie împreună. El se învoia cu mine să facă, dar cu altii
nu…
Ia să vă spun un moment
deosebit. Când m-au dus în Gherla, asta a fost prin 1963, m-au băgat într-o
celulă unde erau cei mai mari detinuti: colonei, ingineri, din cei care
luptaseră în răsărit si erau condamnati pe viată si erau deja de 17 ani în
detentie si suferintă. Si i-am convins să se spovedească, zicând: “Iată, eu
sunt preot. Pe mine întâmplător m-au adus aici. Deci e bine să vă spovediti, să
vă împărtăsiti, că n-o să vă mai întâlniti cu preot. Si într-adevăr, am făcut
Sfânta Liturghie – a dat răspunsurile unul dintre ei care făcuse teologie – si
i-am spovedit si i-am împărtăsit pe toti. Si după 2-3 zile m-a scos de-acolo.
Apoi în 1964 am fost eliberati. Apoi am fost la parohie vreo 5 ani, apoi am
venit aici.
Nicolae Steinhardt a
venit aici în 1975 ca să-l primesc aici la mănăstire dar Prea Sfintitul
Partenie nu a vrut, pe vremea aceea nimeni nu întelegea si comunistii nu ne-au
dat voie să primim personal si l-am trimis la Prea Sfintitul Teofil si la Prea
Sfintitul Iustinian Chira, care l-a primit la Mănăstirea Rohia, unde a
întemeiat si a întretinut biblioteca si a murit acolo. Chiar în ultimele sale
zile m-am întâmplat si eu acolo, încât mi-a mărturisit starea lui sufletească,
că era tare bolnav: “Merg la Bucuresti, la doctorul meu”, mi-a zis. Dar, în
cele din urmă, a mers până la Baia Mare si acolo s-a internat la spital, unde a
si murit. Dar pe cale, când am mers de la mănăstire la Baia Mare, îmi spunea:
“Tare mă supără niste gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tineretii
mele”. Si eu îi răspund: “Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te
tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la crestinism si te-ai
botezat, ti-a iertat păcatele personale si păcatul original. Te-ai spovedit,
te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăsi un botez prin care
ti-a iertat toate păcatele. Fii linistit că aceasta este o provocare de la cel
rău, care îti aduce tulburare ca să n-ai liniste nici acum”. Iar el mi-a
multumit, iar după putin timp a si murit.
Întrebare: El a fost un
om foarte cult…
Părintele Mina Dobzeu:
Foarte cult. Apoi, tocmai asta este importanta acestui botez. de câte ori mi se
dă posibilitatea să evoc numele lui zic: Providenta divină l-a chemat la
crestinism. Eu să fiu trimis din partea Bisericii Ortodoxe Române să-l botez,
iar el fie o mână întinsă către intelectuali, să le spună: “Iată, eu am
cunoscut pe Hristos. Veniti la Hristos!” Iată cum ne vorbeste Dumnezeu în
zilele noastre, în special intelectualilor care s-au lepădat de credintă pentru
a propaga ateismul. Căci zice el: “Altfel nu se explică starea de fericire care
am trăit-o imediat după botez, decât că botezul este adevărat, că sfintele
taine sunt adevărate”. Deci iată cum vorbeste Dumnezeu intelectualilor si
societătii zilelor noastre în care eram înstrăinati de Dumnezeu, în special
intelectualii.
În mai multe rânduri am
scris articole cu privire la acestea, iar acum am un articol în acest sens, pe
care l-am trimis si la Rohia, când a fost un simpozion, pe data de 29 iulie a
fost un simpozion acolo în memoria lui Nicolae Steinhardt.
[…]
Am fost un revoltat
împotriva ateismului, iar acum sunt un foarte revoltat împotriva altei forme de
manifestare a lui antihrist: spiritism, bioenergie, parapsihologie, paranormal,
satanism, practici oculte. Toate acestea nu sunt altceva decât o formă de
pustiire a constiintei omului si a-l cuceri, a-l vrăji, nu a-l constrânge ca în
timpul comunismului, cu o metodă despotică de constrângere, de amenintare, dar
îi vrăjeste si îi atrage pe multi în aceste conceptii străine în care omul
umblă după senzational. Si strig împotriva acestora, strig foarte mult. Am
scris si presedintelui împotriva prostitutiei si practicilor homosexuale,
primului ministru, justitiei si parlamentarilor si multor centre culturale.
Iar, sub alt aspect, eu
propovăduiesc isihasmul. Si ce m-a determinat să mă ocup de problema aceasta? –
Fiind aici, veneau studenti din diferite centre culturale si îmi ziceau: iată,
în cutare centre culturale apar maestri care învată isihie, isihasmul, practica
rugăciunii, dar ascultând cum si în ce fel, am văzut că o fac cu influente
budiste, brahmanice: cu practici yoghine si câteva gesturi magice, gata, ne
sfintim, ne curătim. Si auzind aceste lucruri mi-am dat seama că acestea nu
sunt după învătătura noastră crestină a Bisericii Ortodoxe. […] Si atunci am
zis: dacă acestia umblă după senzational, si sunt si copii cuminti si cu
suflete curate care se întreabă “ce este isihasmul?” “ce este rugăciunea
inimii?”. Si eu la moartea Părintelui Stăniloae – auzind si cuvintele Prea Fericitului
Părintele Patriarh, când s-a adresat monahilor, că “să vă preocupe în mod
special să cunoasteti învătăturile pe care le-a publicat si să le trăiti si să
le aplicati în practică” –, fiind sesizat si scandalizat de ceea ce se
petrecea, cu josniciile acestea pe care le practică diferiti magicieni, am zis:
să învătăm si să predăm si să publicăm învătătura dreaptă despre rugăciunea
inimii, despre isihasm. Si am cerut permisiunea si am aprobarea Prea
Fericitului Părintelui Patriarh, cu conditia ca în orice eparhie mă duc să cer
aprobarea si eparhiotului. Si asa am început, încă din 1993, să merg prin
mănăstiri, si prin cele în care am fost invitat de către ASCOR si tineret, si
le propovăduiesc isihia si alte teme crestine […].