Părintele
Iustin, dela Mănăstirea Petru Voda
Unitatea duhovniceasca
O convorbire purtata de Sorin
Dumitrescu la Schitul Petru Voda cu Parintele Staret Protosinghelul Justin
Parvu, din seria dialogurilor cu Parintii duhovnicesti, in curs de aparitie la
Editura Anastasia.
Sorin Dumitrescu: Mi se pare
impresionant numarul tinerilor stransi In jurul Prea Cucerniciei voastre.
Sutanele tinerilor calugari imprima manastirii un aer extrem de energic, o
harnicie contagioasa, stenica.
Pr. Justin Parvu: Este doar o
impresie, Domnule Sorin. Multi sunt tineri suferinzi. Foarte suferinzi.
S.D.: La propriu, Parinte, sau la
figurat?
Pr. J.P.: Spuneti-i cum vreti,
importanta este devierea sufleteasca pe care au reusit sa o produca cei cincizeci
de ani de comunism. Si, ca sa Intelegeti, iata doar un exemplu: Ii spui
novicelui: "Du-te, frate, si Inalta la locul ei candela, ca astupa chipul
Maicii Domnului din icoana". Iti raspunde, saritor: "Da, Parinte
Staret, imediat". Te Intorci dupa o zi si gasesti candela tot cazuta.
"Frate, ti-am spus ieri sa o ridici la loc". "Imediat, Parinte
Staret". Te-ntorci peste o saptamana, candela tot cazuta. O ridici tu si o
pui la locul ei. Pana la urma, ajungi sa le faci tu pe toate. Ei, tinerii, te
"asista" doar, desigur, plini de bunavointa, dar atat... De fapt, o
neputinta de a Intreprinde, de a Implini lucrul pana la capat.
S.D.: Bine, dar aceiasi tineri au
fost cei care au stiut sa moara pe strazi In 1989.
Pr. J.P.: Desigur, dar cum fac
eroii; sunt vulcanici, sunt flacari care nu dureaza, se sting usor. Nevointa
manastireasca este un alt fel de "eroism", un "eroism" pe
termen lung.
S.D.: Inteleg, Parinte, ca-i vorba
mai curand de o avarie ontologica, de o alienare a fapturii profunde a omului
tanar. Care este leacul?
Pr. J.P.: Nu-i o boala chiar grava,
dar e o boala, si Inca una de lunga durata. Trebuie Inceput cu scoala,
Incetisor-Incetisor. Majoritatea tinerilor Invata maximum noua clase. Nu merg
la liceu, nici la facultate, nici In armata, nici nu se straduiesc sa patrunda
In structura de rezistenta a unui colectiv puternic. Se pun devreme, Inca de
mici, la televizor, dupa modelul alora mai mari. Acolo vor pierde timpul,
uitand de Invatatura si de rugaciune. De aceea, cand Il pui pe omul tanar la un
"paraclis" ori la un acatist, adoarme, In timp ce la televizor
statuse ciulit trei ore-n sir. Copiii nostri cunosc toti fotbalistii pe de
rost, dar nu stiu numele sfantului pe care Il poarta, nici macar viata acestuia
nu o cunosc si, cu atat mai putin, Crezul sau alte rugaciuni ale pravilei.
Unora din tinerii de aici trebuie sa le bati In usa noaptea sau In zori de
trei-patru ori cu bocancul: "Hai, mai, sa suni clopotul pentru utrenie, sa
pomenim, sa dregem..., avem niste obligatii, frate". La Razboieni, recent,
vorbeam cu Maica Stareta, zicandu-i: "Mai, voi aveti aicea o mare chemare.
Stati si va rugati pe osemintele atator eroi si martiri ai neamului romanesc.
Cred ca tinerele maicute sunt sprintene si pline de harnicie". "As,
mi-a raspuns Stareta, tot eu ajung sa le fac pe toate, singura, pana la
urma".
S.D.: Acuzati, Parinte, un fel de
lipsa de initiativa, de asumare a unei responsabilitati...?
Pr. J.P.: Ceva de felul acesta,
dar, daca ati pomenit de lipsa de initiativa, aceasta apartine, In primul rand,
Scolii si Bisericii. Biserica se ocupa foarte putin de tineri. Nu e de-ajuns sa
faca cele sapte laude, Liturghia etc., si cu asta am terminat-o! Ea trebuie sa
se implice asa cum se implica hotii astia, pardon de expresie, strainii care
vin la noi; fac scoli, fac gradinite, fac camine si-si formeaza sustinatorii.
Compara, ca sa vezi ce stie ortodoxul nostru de acasa din Biblie si ce stie
strainul! In schimb, ne veselim de multimile pe care le strangem la marile
praznice de la Nicula sau cine stie de unde. Eu, sa stiti, pun foarte putina
baza pe aceste adunari uriase. Intai, ca e o lume mai degraba superstitioasa,
care nu are pregatirea duhovniceasca elementara, catusi de putina instructie
civica si foarte putin simt al raspunderii morale. Vin fie din disperare, fie
formal, din obisnuinta. Problema e, noi, Biserica, cum Ii asteptam? Ce leac
urgent le oferim?
S.D.: Si, totusi, concret, ce ar
trebui sa faca prioritar Biserica?
Pr. J.P.: N-avem unitate in viata
monahala, Domnule Sorin.
S.D.: Va referiti la legaturile
dintre manastiri, la comunicarea dintre obstile manastiresti, eclaziale?
Pr. J.P.: Da! Bunaoara, eu nu stiu
ce parere are duhovnicul cutare de la Secu, sau de la Sihastria, despre o serie
Intreaga de chestiuni care framanta societatea romaneasca, Incepand cu cele mai
Inalte, mai duhovnicesti, si pana la, sa zicem, ce parere au ei despre NATO,
despre alegeri sau chiar despre bietele cupoane "distribuite"
taranilor s.a.m.d. Nici macar In legatura cu aceasta chestiune smerita nu
exista o opinie unitara In manastiri. Lipsa unui punct de vedere unitar asupra
problemelor vietii spirituale Impiedica orientarea poporului Inspre manastiri.
Sa stiti, Domnule Sorin, calugarul isi are exemplul In lumina Ingerului, iar
crestinul, mireanul, o are In lumina monahului. Din pacate, nici monahul nu
prea mai are lumina Ingerului, cum nici crestinul nu prea mai zareste lumina
monahului. Ori, domnitorii nostri formau aceste manastiri ca scoli de
rezistenta spirituala. Aveau grija sa Isi Invete neamul pana departe, chiar
dincolo de stranepoti. Viata noastra ortodoxa, dragul meu, s-a cam departat de
practica si de nevoile crestinului. Nu mai demult, acum cativa ani, ma aflam
Intr-un salon de spital laolalta cu niste catolici. Cat am stat acolo, doua
saptamani, de vreo sase ori i-a spovedit si i-a Impartasit preotul catolic!
Tine-ti cont, asta era pe vremea lui Ceausescu! Credinciosii din salon, Insa,
erau majoritatea ortodocsi. Nici un preot ortodox nu s-a interesat de ei. Noi recomandam
viata crestina, nevointe Incordate, teorie multa, fara sa ne Ingrijim cat de
cat de lucrurile vitale ale oamenilor. In acest timp, In statele noastre
copiii, 5-6 la o familie, aproape ca nu au de unde sa primeasca o bucata de
paine dimineata. Preotul ar trebui sa vina In mijlocul lor, sa-i ajute cum
poate, pana la a se interesa chiar si de notele bunisoare sau mai putin bune.
S.D.: Sa se amestece preotul atat
de intim si de detailat In viata familiei?
Pr. J.P.: Este rostul lui, si
practic, si "teoretic". Mai demult, am intrat cu Ajunul Intr-una din
case. In mijlocul camerei, patru copii mancau alaturi de un purcel din acelasi
castronas, iar doi, mai Incolo, se jucau pe pat. Luau din castronel si duceau
la gurita. Mama lor era pe afara. Va puteti Dumneavoastra imagina, Intr-o lume
crestina ortodoxa sa se ajunga pana la o asemenea mizerie... Imaginea nu-mi
dispare dinaintea ochilor. In alta parte, doi batrani zac In frig, usa si
geamurile sunt sparte, vajaie vantul. Preotul nu trebuie sa mearga doar ca sa
ia banutul, ci ca sa mantuiasca nitel necazurile poporului de oameni pe care Il
pastoreste. Preotul mai mult trebuie sa dea decat sa ia. Iei de la doi-trei si
dai la a patra casa. Unitatea noastra consta In modul In care gasim caile de a
ne manifesta dragostea fata de suferinta acestui popor.
S.D.: Prea Cucernicia Voastra,
considerati ca oroarea acestor cincizeci de ani de comunism ne-a ajutat sa ne
conservam spiritual?
Pr. J.P.: Paradoxal, da! Ca
ortodoxie, ca pastrare a esentei credintei noastre crestina. Da, pe noi ne-a
ajutat foarte mult.
S.D.: Si atunci, In '89, am
gresit?!
Pr. J.P.: Orice ar fi fost In '89,
sigur este ca de atunci Incoace ne-am Indepartat, parca, si mai mult de
misiunea noastra. Dumneavoastra n-ati vazut cum lucreaza la noi sectantii: vin
si descarca masina de bunatati, iar lumea tabara pe ei. Credeti ca milostivirea
i-a Impins sa vina cu ajutoare? Sau dedesubturile afaceristului si
negustorului?
S.D.: Dar, parinte, cum s-ar putea
realiza aceasta Innoire, aceasta revigorare nationala, In conditiile In care
finantate abundent sunt doar prostiile... Totusi, acesti preoti trebuie sa aiba
si ei niste salarii cum se cuvine, atat cat sa poata exista, fara a fi
dependenti material. De altfel, toata restaurarea credintei ortodoxe ar avea
nevoie de ceva sprijin financiar, material, ori, vedeti ca nici o institutie, nici
occidentala, nici din alta parte, nu se grabeste sa finanteze Biserica noastra.
Pr. J.P.: Am sa va raspund
indirect. Cand am Inceput temelia bisericii manastirii, toata lumea, pana si
copiii de 5-6 ani, lua bolovani si aruncau In sant pana l-au umplut, Incat
turnarea fundatiei a luat sfarsit In sase ore! Secretul e ca banutul saracului
sa fie pus exact acolo unde trebuie; daca jertfa este curata, ca prin minune
rezultatele sunt sanatoase.
S.D.: Deci, conteaza calitatea
"morala" a banului, adica felul In care a fost "facut"
el...
Pr. J.P.: Corectitudinea, cinstea
"prestatiei". Asta as vrea sa retineti: banul trebuie sa-l pui exact
acolo unde a vrut crestinul care l-a adus. El este cel care hotaraste folosul.
Daca ti l-a adus pentru fundatie, acolo sa-l folosesti. In plus, sa stiti
Dumneavoastra ca ortodoxul nostru, face el cum face, si nu ramane niciodata
dator fata de Biserica, fata de preot. Daca eu nu i-am luat la Inmormantare
vreun ban, daca i-am binecuvantat masina, nu se poate ca dupa o vreme, chiar si
peste un an-doi, sa nu vina si sa aduca bani sau alte ofrande. "Parinte,
mi-ai sfintit masina In 1991, uite, ti-am adus niste pepeni, Parinte, am adus
nitel ulei, zahar", Incat "pretul de sfintire" ajunge sa fie
Intrecut de cinci ori si mai mult! Sunt lucruri tainice, greu de Inteles de
"afaceristi".
S.D.: Spuneti-mi un lucru, e o
Intrebare care poate ca o sa vi se para mai stranie: ati putea fi duhovnicul
unui sef de stat?
Pr. J.P.: Nu, nu m-as Incumeta.
S.D.: De ce? Ca, altadata, Daniil
Sihastru...
Pr. J.P.: Nu pot duce ale mele
pacate, da' sa mai duc In carca un sac atat de bogat! Nu-mi asum raspunderea sa
spovedesc un preot de tara, darmite un presedinte de stat! Preotului Ii spun:
"Parinte, n-am tarie, n-am putere, n-am curaj"; la fel i-as spune si
presedintelui de stat...
S.D.: Sau rege... ce-o fi...
Pr. J.P.: Ce-o fi... la spovedanie,
stiti prea bine, acolo nu mai e rege, nu mai e presedinte, acolo e om ca toti
oamenii. E greu sa primesti spovada unui rege, pentru ca el este mai mult decat
un presedinte, este un uns al lui Dumnezeu.
S.D.: Dar presedintele?
Pr. J.P.: In cazul presedintelui,
lucrurile se schimba nitel. Pe acesta Il Intineaza dependenta parlamentara. Cum
sa spovedesti un presedinte, cand el nu poate exista fara a tine cont de "canalia
republicana"? Prea e la dispozitia Parlamentului pentru a putea fi
spovedit cu folos, ca un rege. Ma minunez de taranisti ca au acceptat sa se
bage In cloaca aceasta. L-au compromis si pe Maniu, si nici din ei n-a mai
ramas mare lucru. Intr-un stat cu vocatie ortodoxa, asa, ca al nostru, firesc
ar fi sa avem capetenii ortodoxe. Ce-l doare pe parlamentarul nostru de
batjocura care Ii paste pe acesti tineri care fug In lume ca sa cerseasca?
Intelectualii, si ei, se duc si fac servicii ordinare, se comporta fara
demnitate atunci cand se confrunta cu opinia occidentala. Parca ar exista o
scoala speciala de deprindere a degradarii spirituale si morale! Si atunci, cum
sa spovedesti cum se cuvine un ins condamnat sa prezideze atatea nelegiuri
"democratice"? Numai mila lui Dumnezeu poate lumina un asemenea
destin.
S.D.: Parinte arhimandrit...
Pr. J.P.: Nu sunt arhimandrit.
S.D.: Parinte protosinghel, vreau
sa va Intreb urmatorul lucru: noi, cei care stam la oras In vInzoleala
citadina, ce-ar trebui sa facem ca ortodocsi atunci cand suntem confruntati cu
asemenea circumstante? Ce-ar trebui sa facem noi ca sa ducem o viata folositoare
si noua, si altora?
Pr. J.P.: Dumneavoastra,
intelectualilor, mult v-a dat Dumnezeu, mult va va si cere. Aveti o raspundere
colosal de mare. Si de riscata. Sunteti misionari, sunteti apologeti, sunteti
oameni carora le sta In putinta sa orienteze poporul acesta.
S.D.: Cum?
Pr. J.P.: Numai pe cele ale
preotiei nu va cere Dumnezeu sa le faceti, fiindca Domnul nu va cere
dumneavoastra nici priveghere, nici psaltire, nici acatiste etc. Stiti prea
bine ca rugaciunea este fapta. Vi se cere, In schimb, grija permanenta fata de
caderile acestui popor. Nenorocirea mare a intelectualilor nostri care,
bineInteles ca au trait si ei sub presiunea materialismului ateu, este faptul
ca prea usor au divortat de interesele si de valorile Ortodoxiei.
S.D.: Oare e rau sa fii orientat
spre Occident?
Pr. J.P.: Nu sunt orientati Inspre
nimeni, dragul meu. Intelectualii n-au convingeri temeinice, convingeri reale,
ale vietii. Peste tot gasesti un total dezinteres fata de bunurile si valorile
Ortodoxiei. Iar credinta Isi pierde vazand cu ochii din energie. Sa nu credeti
ca preotii fac exceptie. Preotul se comporta ca tot romanul. Vrea sa fie
salariat, sa traiasca bine si sa moara pensionar. Vine un baiat la noi, la
manastire, mai rasarit, proaspat hirotonit: "Parinte, ai vreun
post?". Ii zic: "Frate, n-am gasit "posturi", ci doar
"postiri" In canoanele vietii noastre monahale". El continua:
"Poate c-aveti post de ghid, de secretar, de econom, ceva,
pe-acolo...". "N-avem, draga, i-am zis. Noi aici traim de la o zi la
alta. N-avem salarii". Zice: "Ei, atuncea plec, parinte, ma
duc". "Bine, mai baiete, pleaca!". Aceasta este conceptia
noastra despre a trai, a lucra, a te bucura, si atunci, vedeti dumneavoastra, e
greu sa "cobori" un intelectual, asa cum In mod natural coboara
germanul: pe neamt Il vezi si pe tractor, si la birou, Il vezi si la bar, Il
vezi si-n avion, Il vezi si-n livada, si cu furca-n mana.
S.D.: Parinte, ati stat, mi se
pare, 17 ani In Inchisoare. A fost folositor?
Pr. J.P.: Foarte folositor. Pentru
mine personal nu se putea un prilej mai folositor de traire, de viata
calugareasca mai autentica decat acolo. In puscarie am cunoscut umilinta,
smerenia adevarata si dezinteresul trupesc pe care Il dobandesti doar atunci
cand stii ca nu mai exista nici o salvare. De la o zi la alta Iti vedeai viata
sfarsita si momentul mortii. Cand se auzeau batai la usile de la etaj, stiai ca
urma sa scoata cate 2-3 cadavre, sa le duca la morga. Scriam cuvinte In limba
latina, greaca, texte, poezii, psalmi, acatiste, pentru a mentine mereu o
atmosfera... suportabila, dar zilnic treceam prin fata camerei odioase - morga.
Morga devenise neIncapatoare. Dadeau pe-afara cadavrele, si a doua zi, a treia
zi erau azvarlite Intr-un car. Inainte, li se varase cadavrelor In regiunea
inimii o sulita speciala.
S.D.: De ce?
Pr. J.P.: Sa vada daca este
Intr-adevar mort. Apoi Il ducea si-l arunca pe maluri, unde era acoperit de
tarana. Asta se petrecea la Gherla. Asa era si Aiudul, bineInteles. In acel
moment nu te mai interesa viata de dincolo, pentru mine viata de aici era
totul. Priveam, de pilda, din celula jocul copiilor personalului administrativ;
birourile erau In jurul zidurilor puscariei. Cand am intrat In celula Aiudului,
In dreptul acelei ferestre se zarea o nuielusa groasa cam cat degetul, ca o
planta. Cand am iesit, nuielusa devenise copac, ocupand tot geamul, Incat nu
puteam auzi dimineata marsurile ostasilor. Puscaria te sileste sa Inveti
asceza, postul, rugaciunea, comuniunea si dragostea cu cel de alaturi.
S.D.: Spuneati ca va uitati la
copii celor de la administratie.
Pr. J.P.: Domnule Sorin, este o
mare distanta Intre ceea ce ar fi trebuit sa fie si ceea ce ni se Intampla. Pe
atunci, priveam lucrurile In ansamblul lor si stiam ca prezenta noastra In
puscarie se justifica prin pacatele noastre si ale neamului nostru. Deci noi
eram pusi acolo ca sa ducem povara neamului, natiunii. Pentru noi, totul se
rezuma la moarte sau viata. O zi mai mult era un dar de la Dumnezeu. Toata
aceasta pregatire a facut ca sa ma orientez bine In viata de manastire, sa
deprind modul cum trebuie sa ne organizam pentru a putea fi Intr-adevar
celorlalti lumina, pentru a Invata cum sa ne Impotrivim Intunericului care
stapaneste veacul nostru.
Manastirea Petru Voda, 1997
Aparut in Ziua, 20 ianuarie 2001
Viaţa Creştină este publicaţia oficială a
Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector:
Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 3315 Verdugo Road, Los Angeles,
California 90065 - Statele Unite ale Americii Tel. (323) 255-8583 * (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483 E-mail: preot@biserica.org |