Părintele
PETRONIU TANASE, dela Schitul Podromu
ÎNTÂMPLARI DIN VREMEA PATRIARHULUI NICODIM
Arhim.
Petroniu Tanase , Schitul Românesc Prodromu - Muntele Athos
În "Vestitorul Ortodoxiei" nr. 128
din 16-31 ianuarie 1995, p. 4, în dialogul cu parintele Galeriu despre
patriarhii României, parintele Coman pune urmatoarea întrebare-exclamare:
"Nimic despre revolutia comunista si patriarhul Nicodim?!". Dar
raspunsul ocoleste întrebarea.
Întrebarea parintelui Coman însa este fireasca
si îndreptatita, deoarece în timpul patriarhului Nicodim tara noastra a intrat
în "era comunista", marea încercare a poporului românesc. Erau bine
cunoscute urmarile acestei stapâniri în tara vecina, Rusia, si de aceea poporul
si Biserica noastra priveau cu multa îngrijorare viitorul ce le statea înainte:
Ce va aduce oare comunismul?! Si, precum stim, a adus multe si teribile
încercari.
În acea vreme, subsemnatul era functionar la
Cancelaria Sfântului Sinod si detasat o vreme la secretariatul patriarhului
Nicodim, deoarece secretarul arhimandrit Melchisedec Dumitriu fusese ales
staret al Manastirii Neamt. În aceasta situatie, am avut prilejul sa fiu martor
direct al unor fapte care ilustreaza deplin pozitia patriarhului Nicodim fata
de noua stapânire, si din care relatez câteva în cele ce urmeaza.
1. Cu prilejul vizitei în România a
patriarhului Alexei al Moscovei si a toata Rusia, din anul 1945, Ambasada
sovietica a dat o receptie în onoarea oaspetilor, la care a fost invitat si
patriarhul Nicodim, care a fost însotit de arhiereul Iosif Gafton, vicar
patriarhal. Participantii s-au întors de la Ambasada noaptea târziu. Patriarhul
s-a retras în odaia lui, dar arhiereul Iosif era cu totul înspaimântat. Nici nu
putea vorbi de emotie, ci doar exclama: "Vai de noi ce-am facut! Vai ce-am
facut! O sa ne aresteze pe toti! Ne aresteaza pe toti!" Am aflat a doua zi
ce se întâmplase. În cuvântul rostit cu acest prilej, patriarhul Alexei vorbea
despre bunele relatii dintre poporul român si rus, care adeseori a ajutat pe
români, si ca însasi independenta României din razboiul din 1877, a fost
câstigata cu ajutorul armatelor rusesti. În cuvântul sau, patriarhul Nicodim
s-a adresat direct patriarhului Alexei: "Înalt Prea Sfintia Voastra nu
sunteti bine informat. Nu rusii au ajutat pe români în razboiul independentei,
ci dimpotriva, românii au ajutat rusii. La Academia Româna se gaseste textul
telegramei tarului Nicolae catre printul Carol al României: ?Treci Dunarea pe
unde poti si vino urgent ca ne manânca turcii!?" Închipuiti-va efectul
produs în asistenta! Erau de fata personalul Ambasadei, Guvernul român, Corpul
diplomatic. Petru Groza, presedintele Guvernului român, a intervenit însa
îndata, si cu o gluma abil plasata, a descretit fruntile. Dar faptul se
petrecuse. Patriarhul facuse o teribila gafa. Ce urmari putea sa aiba? De aceea
Prea Sfintitul Iosif era asa de înspaimântat.
2. Era în iarna teribila a anilor 1946-1947,
când multa lume din tara noastra a murit de foame si de frig. Lipsa de
alimente, de combustibil, de toate. Patriarhul Nicodim lucra la birou cu o
patura în spate si cu una pe picioare; nu se puteau încalzi camerele din lipsa
de combustibil pentru calorifer. Patriarhul telefona mereu la consilierul
economic: "Combustibil, pacura pentru calorifer, ca înghetam de
frig!". "Nu se gaseste, Înalt Prea Sfintite - era raspunsul - ca o
iau rusii!". Într-o buna zi, patriarhul si-a pierdut rabdarea. Pune mâna
pe telefon si cheama Ambasada sovietica. "Alo, alo, aici e patriarhul
României. Vreau sa vorbesc cu Domnul Ambasador". I se face legatura.
"Domnule Ambasador - rosteste patriarhul - dar ce aveti cu mine, un
mosneag neputincios?... înghet de frig în birou... Nu avem pacura pentru
calorifer... pentru ca o iau rusii!". Nu au trecut doua ore si prin
nametii de pe Dealul Patriarhiei urca un tanc petrolifer cu senile, cu pacura
pentru caloriferul Patriarhiei.
3. Îndata dupa instaurarea comunismului, noua
stapânire româneasca a trecut la tot felul de masuri pentru reorganizarea
tuturor sectoarelor de activitate, Între care Biserica ocupa un loc de frunte.
Sub pretextul de "economii bugetare", se preconizau tot felul de
masuri în administratia Bisericii: desfiintari de scoli, de eparhii, reduceri
de salarii, etc. Toate eparhiile aveau arhierei vicari; pensionarea arhiereilor
vicari s-a bucurat de o atentie deosebita. Pe de o parte se micsora numarul
arhiereilor din Sinod, deci a unei eventuale opozitii fata de masurile noi ce
urmau, pe de alta, cei ramasi erau intimidati cu amenintarea pensionarii.
Ministerul Cultelor a întocmit deci un proiect
de lege pentru pensionarea arhiereilor vicari. Procedeul oficial era ca un
proiect de lege, înainte de a trece la Parlament pentru votare, sa treaca pe la
palat, pentru avizarea Regelui (regele nu era înca plecat). În cazul
proiectelor de lege privind Biserica, Regele se consulta în prealabil cu
patriarhul, si fara consimtamântul acestuia nu-si dadea avizul. În cazul
proiectului pentru pensionarea arhiereilor vicari, avizul patriarhului a fost
negativ si Proiectul s-a împotmolit la palat; nu putea trece la Parlament
pentru votare. Atunci stapânirea a initiat o serie de demersuri pe lânga
patriarh, ca sa-l convinga sa-si dea consimtamântul. Relatez câteva.
4. Într-o zi vine, în acest scop, Ministrul
Cultelor - Radu Rosculet - la palatul patriarhal. "Înalt Prea Sfintite,
zice ministrul, stiti prin ce greutati trece tara. În toate sectoarele facem
reduceri bugetare. Trebuie sa faca si Biserica". "Domnule ministru,
raspunde patriarhul, pe dumneavoastra va poate cineva desparti de nevasta cu
sila?". "Nu se poate, înalt Prea Sfintite!". "Tot asa este
si în Biserica - zice patriarhul. Episcopul este legat de Biserica asa cum sunt
legati sotii prin casatorie. Fara voia lor, numai moartea îi poate desparti.
Da, dar daca un ierarh s-a facut vinovat cu ceva fata de Legile bisericesti sau
cele civile, atunci poate fi deferit Sfântului Sinod sau Tribunalului spre
judecata, si daca este gasit vinovat poate fi pensionat. Alta cale nu
exista".
5. Legatura între Palatul regal si patriarh se
facea prin profesorul universitar I.D. Stefanescu, fost profesor al Regelui si
care în acel timp locuia chiar în Palatul patriarhal, ca un bun prieten al
patriarhului Nicodim. Trebuia deci scos din relatie profesorul Stefanescu.
într-o buna zi se prezinta la patriarhul Nicodim procurorul general de la
Tribunalul Bucuresti - domnul Gh. Petrescu, fiul fostului vicar al Mitropoliei
Moldovei - Antim Petrescu, si fiu duhovnicesc al patriarhului.
- "Înalt Prea Sfintite - i se adreseaza el
- stapânirea a emis mandat de arestare a profesorului Stefanescu care va
sfatuieste sa nu dati aviz favorabil pentru proiectul de lege de la
Palat". Patriarhul a reprosat imediat: "Nici un amestec nu are profesorul
Stefanescu în treaba aceasta; este treaba Bisericii, pe mine sa ma
aresteze!". Procurorul s-a întors fara rezultat. Profesorul nu a fost
arestat si proiectul de decret în cauza si-a continuat stagiul la Palat.
6. Într-o zi se prezinta la patriarh Pr. I.
Vasca, secretar general la Ministerul Cultelor, pentru rezolvarea unor probleme
de interes comun. A intrat în Cabinetul patriarhal si nu dupa mult timp usa de
la Cabinet se deschide cu putere, Pr. Vasca cu servieta si palaria în mâna iese
în fuga si se îndreapta spre iesire, iar patriarhul striga în urma lui. Ma vede
ca ma gaseam în holul de la intrare, îmi face semn: "Ia vino încoace! Ia
si citeste!". Pe biroul patriarhului se afla o coala de hârtie, scrisa la
masina Ministerului, cu litere mari si cursive, adresata Regelui, ca din partea
patriarhului, al carei cuprins în rezumat era urmatorul: "Sire, în urma
consultarilor avute cu membrii Sfântului Sinod, am ajuns la concluzia ca
Proiectul de decret privind pensionarea arhiereilor vicari poate fi aprobat,
deci i se poate da aviz favorabil pentru a trece la Parlament pentru
votare". Semnat: "Patriarhul României". Care era tâlcul hârtiei?
Patriarhul Nicodim, contând pe cinstea
colaboratorilor sai, nu citea totdeauna textul hârtiilor care i se aduceau spre
semnare. "Ce este aici?" - întreba el; i se spunea pe scurt
continutul si el semna. Cunoscându-se acest procedeu al patriarhului,
Ministerul a întocmit o adresa catre Rege ca din partea patriarhului, caruia
urma sa i se prezinte cumva spre a-i obtine semnatura. Odata semnata, hârtia
era trimisa la Palat, Regele dadea drumul proiectului de lege în cauza la
Parlament. Când dupa votarea Legii patriarhul lua cunostinta, nu se mai putea
face nimic.
Ori, de data aceasta patriarhul a fost prudent
si a citit personal adresa ce i se prezenta spre semnare. Atunci Pr. Vasca
vazându-se descoperit, a luat-o la fuga si patriarhul striga în urma lui:
"Oare sunt eu papusa (marioneta) lui, sa ma minta ca un nerusinat?".
Nu s-a mai încercat alta formula de convingere
a patriarhului si numai dupa moartea patriarhului s-a votat si aplicat Legea de
pensionare a arhiereilor vicari.
Întâmplarile relatate vorbesc singure, nu-i
nevoie de comentarii. Patriarhul Nicodim era fiu de taran, din satul moldovean
Pipirig, si trasaturile sufletesti sanatoase ale taranului român le-a avut
toata viata: cald patriotism - era mândru ca este român - si adânc credincios.
Tinea la prestigiul Bisericii Ortodoxe, Biserica tarii. El era patriarhul
României - asa semna totdeauna actele. A înteles îndata ca masurile pe care le
lua noua stapânire comunista erau un atentat la bunurile cele mai sfinte ale
poporului român: Patria si Biserica si nu era dispus sa faca nici cea mai mica
concesie; cu el nu se puteau duce tratative.
Extras din revista Teologie si Viata a
Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, nr. 7-12/ iulie-decembrie 1999, pp. 167-169.