Părintele Nostru Arhimandrit Roman Braga

O Critică Binemeritată

 

         Acest articol a fost publicat pe site-ul organizatiei Solia si este republicat aici cu permisiunea acestei organizatii. 

 

Spusesem Arhiepiscopului Nathaniel că nu mai scriu si că îmi caut de mântuirea sufletului. Dealtfel, nici chiar presa română din exil nu o mai citesc în întregime, ci doar mă uit la titluri. Dar se vede treaba că bătrânii au nevoie de stimulenti puternici pentru a le trezi interesul. Un asemenea stimulent a fost pentru mine răsfoirea numărului 2 din Noembrie 1999 a revistei ''UNIREA,'' organul de presă a Românilor Greco-catolici din America. Un adevărat soc.

 

Stiam ca între ''SOLIA'' si ''UNIREA,'' respectiv între cele două episcopii românesti din America: cea ortodoxă dela Vatra si cea unită cu Roma, a fost întotdeauna un raport de colegialitate; dacă nu de colaborare, cel putin de convietuire pasnică în exil. Asa era pe vremea Arhiepiscopului Valerian, când din colectivul ''UNIREA'' făceau parte: Ionică Halmaghi, Părintele George Muresan, Pr. Toderici, Monseniorul Puscas, Octavian Bârlea. Ne vedeam fiecare de treburile noastre, deoarece, si ei, si noi, aveam necazuri cu oamenii din parohii, cu preotii, cu noii veniti, cu ajutorul celor din tară; ba mai eram tracasati si de probleme politice.

 

Insă de când cu noul lor episcopat, redactia ''UNIRII'' se pare că vrea să înceapă cu Ortodoxia Românească din exil un fel de polemică, sau să mentină o atitudine de frondă, si nu stie cum. Eu cred că nu avem nevoie de asa ceva. Că fiecare din noi se împăunează si se crede ''BISERICA,'' e si normal. Asta nu supără pe nimeni: ''Tot tiganul îsi laudă ciocanul.'' Nici chiar malitiozitatea întepăturilor reciproce, aici în contextul democratiei americane, nu contează. Mai ales că în această materie, nici noi nu suntem usă de biserică.

 

''UNIREA'' însă, de la o vreme, a început să publice, în capitole, un pamflet polemic intitulat, cam pretentios ''Scurtă Istorie a Bisericii Române,'' de Episcopul de Lugoj, Ion Ploscaru. Acum, oricât de scurtă ar fi, o Istorie a Bisericii ar trebui, în primul rând, să fie si obiectivă. Dar pentru că Episcopul Ion Ploscaru scrie acest pamflet istoric, nu ca stiintă, ci ca un bumerang împotriva ortodoxiei românesti, i s'a întunecat mintea pentru adevăr si nu mai are nici o logică în documentele pe care le citează. Si pentru că Prea Sfintia Sa se vrea cu orice pret latin, i-as spune că un strămos al lui,

 

ce-i drept cam îndepărtat, Tacitus, spunea că istoria se scrie ''sine ira et studio.'' As vrea doar să scot în evidentă, din textul acestui pamflet, câteva perle sau mai degrabă niste gogomănii. Să le ia fiecare cum îi convine. Rămâne la aprecierea cititorilor.

 

1. Pamfletul mentionează că preotii ortodocsi din trecut, nefiind în stare să învete limba slavonă care li se impunea, o ''boscorodeau,'' de unde si rădăcina ucrainiană a cuvântului ''boskoroditi,'' pe când preotii uniti întorsi dela Roma ''vorbeau mai multe limbi fără boscorodire.''

 

Tot respectul pentru memoria Episcopului Ploscaru care a trecut la Domnul. Vorba strămosilor nostri: ''De mortuis nil nisi bene. Dar eu cred că acolo, în ceruri, Prea Sfintia Sa liturghiseste cu preotii ortodocsi boscoroditori, pentru că la Dumnezeu treburile merg altfel decât la oameni. Si mai cred că, la ora aceasta, va fi avut dânsul surpriza să afle că examenul la poarta raiului nu constă din gramatica limbilor învătate la Vatican, ci din rugăciune, smerenie si dragoste, de care fratii nostri dela UNIREA nu prea dau dovadă, când îi publică ineptiile. Si pentru că limbile: slavonă, ebraică, elină, latină, siriacă si coptă sunt limbi moarte, limbi liturgice; deci nu se vorbesc, mă întreb si eu, în spiritul fratilor dela UNIREA: ce mai boscorodeală ar mai fi fost în evul mediu, pe bietii Germani, Unguri, Suedezi, Polonezi ... s.a.m., care nu sunt latini, dacă Vaticanul le-ar fi impus să vorbească latineste, o limbă straină de spiritul si structura lor sufletească. Însă n'au fost siliti, precum nici Românii, în Evul Mediu, n'au fost siliti să vorbească slavoneste. Asta a fost numai în imaginatia lui Ion Ploscaru.

 

Pe timpul lui Matei Basarab si Vasile Lupu, Românii au scăpat de slavonie, fiind primul popor care s'u rugat în limba oamenilor simpli, pe când limba latina a dăinuit în cult până acum 50 de ani, la Conciliul II Vatican. ... Sau poate cei dela UNIREA s'or fi gândind că romano-catolicii vorbesc latineste! Ca să te distrezi, ia un preot catolic american, la întâmplare, si pune-l să-ti citească un pasaj din Cicero. ... Cât despre ''alte limbi învătate la Vatican,'' nici pomeneală. Ion Ploscaru, sunt sigur că a scris istoria lui pentru naivi. Eu însă mă mir de cei care o popularizează în America.

 

2. Un alt mărgăritar de mult pret este durerea Prea Sfintitului Ploscaru, că preotii ortodocsi români din vremea aceea, ''boscorodind'' Canonul Euharistic în slavoneste, prefacerea pâinii si a vinului nu a avut loc (pg. 10). Deci Liturghia nu a fost reală. Aici Prea Sfintia Sa vinde castraveti la grădinar.

 

Harul Duhului Sfânt, ''care împlineste toate câte lipsesc,'' cred că nu se împiedecă de greselile de gramatică sau de pronuntie, ci mai degrabă de lipsa totală a invocării Duhului Sfânt, pe care unitii, voind să fie la fel cu romano-catolicii, au eliminat-o complet din liturghiile Sfintilor Vasile si Ioan. Duhul Sfânt nu vine dacă nu îl chemi. Domnul a zis: ''Cere si ti se va da.'' Lipsa Epiclezii Euharistice din liturghiile catolice este o mare gresală dogmatică, care, de fapt, împiedică împărtăsirea noastră la acelasi Sfânt Potir. Asa este si erezia despre natura Harului Dumnezeiesc. În Sfânta Taină a Euharistiei, Harul este invocat. Prin har se operează prefacerea. Dacă Harul nu este o energie de aceeasi esentă cu Dumnezeu, ci este creat, asa cum învată catolicii, cum poate ceva, care este creat să prefacă pâinea si vinul în Trupul si Sângele lui Hristos Dumnezeu? Oare nu rămânem tot în domeniul creaturii? Deci nu ''boscorodeala'' ci mai degrabă lipsa ei ar face Liturghia nelucrătoare. Dar să ne întoarcem la faimoasa istorie.

 

3. Autorul citează din DESCRIERA MOLDOVEI a lui Dimitrie Cantemir, cum li se tăia limba la moldoveni că nu vorbeau slavoneste. Închipuiti-vă pe Alexandru cel Bun mergând la luptă în fruntea unei armate de Moldoveni cu limbile tăiate, că nici un tăran nu vorbea o limbă destinată exclusiv cultului. Am fost curios să studiez cartea în amănunt. Citatul nu există. Cred că este un comentariu, sau ceva luat în afara contextului, asa cum întrebuintează sectarii Biblia. Am găsit însă altceva, la care autorului nu i-a convenit să se oprească. Citez: ''Nici o altă religie nu este mai urâtă de moldoveni ca religia papistasilor. ... Moldovenii zic că papistasii sunt lupi îmbrăcati în piele de oaie ...'' (Descrierea Moldovei, ed. Lyceum, Bucuresti, pg. 219). Iar, la pag. 220, după o demonstratie mai lungă, Cantemir trage concluzia: ''... se vede limpede că Apusul si nu Răsăritul s'a depărtat mai târziu dela credinta crestinească cea adevărată.''

 

4. Însă cel mai puternic argument pentru a devedi ignoranta preotilor ortodocsi din Ardeal îl găseste Prea Sfintitul în declaratia din 2.4.1657, a unei printese maghiare, Susana Lorantfy, văduva printului calvin al Ardealului: Gh. Rakoczi I. Nemultumită de preotii ortodocsi care se împotriveau calvinismului, printesa maghiară spune că a găsit 36 preoti din Făgăras care nu stiau ''Tatăl Nostru.'' Îmi închipui că autorul, ca Român si mai ales ca Ardelean, stia încă înainte de a pune pe hârtie această ineptie, că primul lucru pe care o mamă româncă îl învată pe copil este ''Tatăl Nostru.'' Dar, oricum, să spunem că în familia dânsului n'a fost asa. Însă ratiunea pentru care preotii ortodocsi din Făgăras se opuneau dârz calvinismului este tipărirea, în anul 1645, de Mitropolitul Varlaam al Moldovei a cărtii ''Răspuns împotriva Catehismului calvinesc,'' dedicată Românilor din Transilvania, asa precum si faimoasa lui Cazanie: ''Carte românească de învătătură'' este dedicată Românilor din cele trei provincii. Ion Ploscaru nu vede aici ura Maghiarilor împotriva Românilor, pentru că si el, când scria aceste lucruri, le scria cu ură. În istoria lui merge orice, numai să fie împotriva Ortodoxiei. Ceea ce ne surprinde este lipsa de documente.

 

Cum pot preotii din Făgăras să fie ignoranti, când contactele permanente dintre Transilvania, Moldova si TTara Românească au contribuit la răspândirea elementelor de cultură? Ion Caioni înregistrează, într'o cronică rimată, cum citeau Românii ardeleni: ''Pravila'' lui Vasile Lupu, ''Cazania'' lui Varlaam (1643) si ''Psaltirea în versuri'' a Mitropolitului Dosoftei (1673). (Stefan Pascu: CE ESTE TRANSILVANIA, ed. Dacia, pg. 95). În Transilvania exista o cultură progresistă în limba română, mult înainte de dezbinarea religioasă de la 1700, mai ales în istoriografie: ''Cronica bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brasovului,'' scrisă de popa Vasile între anii 1628 si 1633 sau ''Cronica'' lui Gheorghe Brancovini; Cărare pe scurt spre fapte bune îndreptătoare de protopopul român din Vint, Ioan Zoba. Învătatul român Mihail Halici din Caransebes, avea în biblioteca lui pe vremea aceea 500 de volume (ibid, pg. 95). Existenta scolilor sătesti românesti e atestată în mai multe părti a Transilvaniei. În tara Făgărasului erau 39 de sate cu scoli românesti. Existau scoli si în orasele: Scheii Brasovului, Hateg, Lugos si Caransebes. Pentru nevoile acestor scoli se tipăreste în 1699 o Bucoavnă, cel dintâi manual didactic românesc.

 

La 1564 Diaconul Coresi tipăreste în Brasov ''Tâlcul Evangheliilor,'' în limba română. La Sibiu, Filip Moldoveanu tipăreste Evangheliarul în româneste, încă din 1551. În 1560 preotul Bratu din Brasov tipăreste Apostolul si Psaltirea Scheiană. În 1620, preotul Grigorie din Măhaci adună la un loc toate traducerile românesti făcute în secolul 16, colectie cunoscută sub numele de Codex Sturzanus. Ce să mai spunem de Noul Testament dela Alba Iulia, tipărit de Mitropolitul Simion Stefan, care împreună cu Biblia dela Bucuresti, 1688, constituie două monumente clasice ale limbii literare românesti (CHRONOLOGICAL HISTORY OF ROMANIA, Constantin Giurescu, ed. Unesco, Bucharest pg. 87 to 133).

 

Toate acestea sunt opera preotilor si călugărilor ortodocsi din Transilvania, înainte chiar ca uniatismul să fi fost inventat. Nu mai mentionăm evenimentele culturale care, în acest timp, au avut loc în Muntenia si Moldova. Îi trebuiau Profesorului Nicolae Cartojan trei ani de curs în fata studentilor, ca să epuizeze ''Istoria Literaturii Vechi Românesti.''

 

Asadar, de unde a scos văduva lui Gh. Rakoczi I, că preotii ortodocsi din Ardeal nu stiau ''Tatăl Nostru?'' Să ne ierte fratii de la UNIREA, dar în materie de istorie, noi suntem obisnuiti cu academicieni ca: N. Iorga, C. Giurescu, P. Panaitescu, A. Otetea, Silviu Dragomir, I. Lupas care, pentru greco-catolici, poate că nu sunt mai importanti decât Ion Ploscaru, dar nouă ni se par mai documentati si cu mai multă responsabilitate în ceea ce afirmă.

 

Nu as vrea să exagerez. Părerea mea este că Prea Sfintitul Ion Ploscaru a fost un episcop bun, un erou care a suferit închisoare, un martir greco-catolic. Însă cei care îl compromit sunt cei care îl cred istoric si îi publică ineptiile, fără să-si dea seama că, prin aceasta, scade însăsi valoarea revistei ''Unirea'' care, până acum, dimpreună cu ''Bunavestire'' de la Roma, au însemnat ceva pentru cultura Românilor din exil.

 

Dar, dacă totusi există o ratiune în mentinera acestui spirit de frondă, as sugera publicarea în fragmente din Istoria Românilor a Monseniorului Octavian Bârlea. Se stie doar, că ratiunea dânsului de a exista a fost întotdeauna combaterea ortodoxismului românesc. Omul însă, oricum, este un personaj marcant al exilului, un membru al Academiei Române din America, care se pricepe să dea falsului istoric o aparentă, cât de cât, logică. Îti place să-l citesti. Spun asta pentru că, la acest fel de întreprindere, la care UNIREA s'a angajat, pe lângă răutate, mai e nevoie si de inteligentă.

 

 

Viaţa Creştină este publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector: Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 

3315 Verdugo Road, Los Angeles, California 90065 - Statele Unite ale Americii

Tel. (323) 255-8583 *  (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483

 E-mail: preot@biserica.org

 

HOME