Părintele Nostru
Arhimandrit Roman Braga
O Critică Binemeritată
Acest
articol a fost publicat pe site-ul organizatiei Solia si este republicat aici
cu permisiunea acestei organizatii.
Spusesem Arhiepiscopului Nathaniel că nu mai
scriu si că îmi caut de mântuirea sufletului. Dealtfel, nici chiar presa română
din exil nu o mai citesc în întregime, ci doar mă uit la titluri. Dar se vede
treaba că bătrânii au nevoie de stimulenti puternici pentru a le trezi
interesul. Un asemenea stimulent a fost pentru mine răsfoirea numărului 2 din
Noembrie 1999 a revistei ''UNIREA,'' organul de presă a Românilor
Greco-catolici din America. Un adevărat soc.
Stiam ca între ''SOLIA'' si ''UNIREA,''
respectiv între cele două episcopii românesti din America: cea ortodoxă dela
Vatra si cea unită cu Roma, a fost întotdeauna un raport de colegialitate; dacă
nu de colaborare, cel putin de convietuire pasnică în exil. Asa era pe vremea
Arhiepiscopului Valerian, când din colectivul ''UNIREA'' făceau parte: Ionică
Halmaghi, Părintele George Muresan, Pr. Toderici, Monseniorul Puscas, Octavian
Bârlea. Ne vedeam fiecare de treburile noastre, deoarece, si ei, si noi, aveam
necazuri cu oamenii din parohii, cu preotii, cu noii veniti, cu ajutorul celor
din tară; ba mai eram tracasati si de probleme politice.
Insă de când cu noul lor episcopat, redactia
''UNIRII'' se pare că vrea să înceapă cu Ortodoxia Românească din exil un fel
de polemică, sau să mentină o atitudine de frondă, si nu stie cum. Eu cred că
nu avem nevoie de asa ceva. Că fiecare din noi se împăunează si se crede
''BISERICA,'' e si normal. Asta nu supără pe nimeni: ''Tot tiganul îsi laudă
ciocanul.'' Nici chiar malitiozitatea întepăturilor reciproce, aici în
contextul democratiei americane, nu contează. Mai ales că în această materie,
nici noi nu suntem usă de biserică.
''UNIREA'' însă, de la o vreme, a început să
publice, în capitole, un pamflet polemic intitulat, cam pretentios ''Scurtă
Istorie a Bisericii Române,'' de Episcopul de Lugoj, Ion Ploscaru. Acum, oricât
de scurtă ar fi, o Istorie a Bisericii ar trebui, în primul rând, să fie si
obiectivă. Dar pentru că Episcopul Ion Ploscaru scrie acest pamflet istoric, nu
ca stiintă, ci ca un bumerang împotriva ortodoxiei românesti, i s'a întunecat
mintea pentru adevăr si nu mai are nici o logică în documentele pe care le
citează. Si pentru că Prea Sfintia Sa se vrea cu orice pret latin, i-as spune
că un strămos al lui,
ce-i drept cam îndepărtat, Tacitus, spunea că
istoria se scrie ''sine ira et studio.'' As vrea doar să scot în evidentă, din
textul acestui pamflet, câteva perle sau mai degrabă niste gogomănii. Să le ia
fiecare cum îi convine. Rămâne la aprecierea cititorilor.
1. Pamfletul mentionează că preotii ortodocsi
din trecut, nefiind în stare să învete limba slavonă care li se impunea, o
''boscorodeau,'' de unde si rădăcina ucrainiană a cuvântului ''boskoroditi,''
pe când preotii uniti întorsi dela Roma ''vorbeau mai multe limbi fără
boscorodire.''
Tot respectul pentru memoria Episcopului
Ploscaru care a trecut la Domnul. Vorba strămosilor nostri: ''De mortuis nil
nisi bene. Dar eu cred că acolo, în ceruri, Prea Sfintia Sa liturghiseste cu
preotii ortodocsi boscoroditori, pentru că la Dumnezeu treburile merg altfel
decât la oameni. Si mai cred că, la ora aceasta, va fi avut dânsul surpriza să
afle că examenul la poarta raiului nu constă din gramatica limbilor învătate la
Vatican, ci din rugăciune, smerenie si dragoste, de care fratii nostri dela
UNIREA nu prea dau dovadă, când îi publică ineptiile. Si pentru că limbile:
slavonă, ebraică, elină, latină, siriacă si coptă sunt limbi moarte, limbi
liturgice; deci nu se vorbesc, mă întreb si eu, în spiritul fratilor dela
UNIREA: ce mai boscorodeală ar mai fi fost în evul mediu, pe bietii Germani,
Unguri, Suedezi, Polonezi ... s.a.m., care nu sunt latini, dacă Vaticanul le-ar
fi impus să vorbească latineste, o limbă straină de spiritul si structura lor
sufletească. Însă n'au fost siliti, precum nici Românii, în Evul Mediu, n'au
fost siliti să vorbească slavoneste. Asta a fost numai în imaginatia lui Ion
Ploscaru.
Pe timpul lui Matei Basarab si Vasile Lupu,
Românii au scăpat de slavonie, fiind primul popor care s'u rugat în limba
oamenilor simpli, pe când limba latina a dăinuit în cult până acum 50 de ani,
la Conciliul II Vatican. ... Sau poate cei dela UNIREA s'or fi gândind că
romano-catolicii vorbesc latineste! Ca să te distrezi, ia un preot catolic
american, la întâmplare, si pune-l să-ti citească un pasaj din Cicero. ... Cât
despre ''alte limbi învătate la Vatican,'' nici pomeneală. Ion Ploscaru, sunt
sigur că a scris istoria lui pentru naivi. Eu însă mă mir de cei care o
popularizează în America.
2. Un alt mărgăritar de mult pret este durerea
Prea Sfintitului Ploscaru, că preotii ortodocsi români din vremea aceea,
''boscorodind'' Canonul Euharistic în slavoneste, prefacerea pâinii si a
vinului nu a avut loc (pg. 10). Deci Liturghia nu a fost reală. Aici Prea
Sfintia Sa vinde castraveti la grădinar.
Harul Duhului Sfânt, ''care împlineste toate
câte lipsesc,'' cred că nu se împiedecă de greselile de gramatică sau de
pronuntie, ci mai degrabă de lipsa totală a invocării Duhului Sfânt, pe care
unitii, voind să fie la fel cu romano-catolicii, au eliminat-o complet din
liturghiile Sfintilor Vasile si Ioan. Duhul Sfânt nu vine dacă nu îl chemi.
Domnul a zis: ''Cere si ti se va da.'' Lipsa Epiclezii Euharistice din
liturghiile catolice este o mare gresală dogmatică, care, de fapt, împiedică
împărtăsirea noastră la acelasi Sfânt Potir. Asa este si erezia despre natura
Harului Dumnezeiesc. În Sfânta Taină a Euharistiei, Harul este invocat. Prin har
se operează prefacerea. Dacă Harul nu este o energie de aceeasi esentă cu
Dumnezeu, ci este creat, asa cum învată catolicii, cum poate ceva, care este
creat să prefacă pâinea si vinul în Trupul si Sângele lui Hristos Dumnezeu?
Oare nu rămânem tot în domeniul creaturii? Deci nu ''boscorodeala'' ci mai
degrabă lipsa ei ar face Liturghia nelucrătoare. Dar să ne întoarcem la
faimoasa istorie.
3. Autorul citează din DESCRIERA MOLDOVEI a lui
Dimitrie Cantemir, cum li se tăia limba la moldoveni că nu vorbeau slavoneste.
Închipuiti-vă pe Alexandru cel Bun mergând la luptă în fruntea unei armate de
Moldoveni cu limbile tăiate, că nici un tăran nu vorbea o limbă destinată
exclusiv cultului. Am fost curios să studiez cartea în amănunt. Citatul nu
există. Cred că este un comentariu, sau ceva luat în afara contextului, asa cum
întrebuintează sectarii Biblia. Am găsit însă altceva, la care autorului nu i-a
convenit să se oprească. Citez: ''Nici o altă religie nu este mai urâtă de
moldoveni ca religia papistasilor. ... Moldovenii zic că papistasii sunt lupi
îmbrăcati în piele de oaie ...'' (Descrierea Moldovei, ed. Lyceum, Bucuresti,
pg. 219). Iar, la pag. 220, după o demonstratie mai lungă, Cantemir trage
concluzia: ''... se vede limpede că Apusul si nu Răsăritul s'a depărtat mai
târziu dela credinta crestinească cea adevărată.''
4. Însă cel mai puternic argument pentru a
devedi ignoranta preotilor ortodocsi din Ardeal îl găseste Prea Sfintitul în
declaratia din 2.4.1657, a unei printese maghiare, Susana Lorantfy, văduva
printului calvin al Ardealului: Gh. Rakoczi I. Nemultumită de preotii ortodocsi
care se împotriveau calvinismului, printesa maghiară spune că a găsit 36 preoti
din Făgăras care nu stiau ''Tatăl Nostru.'' Îmi închipui că autorul, ca Român
si mai ales ca Ardelean, stia încă înainte de a pune pe hârtie această ineptie,
că primul lucru pe care o mamă româncă îl învată pe copil este ''Tatăl Nostru.''
Dar, oricum, să spunem că în familia dânsului n'a fost asa. Însă ratiunea
pentru care preotii ortodocsi din Făgăras se opuneau dârz calvinismului este
tipărirea, în anul 1645, de Mitropolitul Varlaam al Moldovei a cărtii ''Răspuns
împotriva Catehismului calvinesc,'' dedicată Românilor din Transilvania, asa
precum si faimoasa lui Cazanie: ''Carte românească de învătătură'' este
dedicată Românilor din cele trei provincii. Ion Ploscaru nu vede aici ura
Maghiarilor împotriva Românilor, pentru că si el, când scria aceste lucruri, le
scria cu ură. În istoria lui merge orice, numai să fie împotriva Ortodoxiei.
Ceea ce ne surprinde este lipsa de documente.
Cum pot preotii din Făgăras să fie ignoranti,
când contactele permanente dintre Transilvania, Moldova si TTara Românească au
contribuit la răspândirea elementelor de cultură? Ion Caioni înregistrează,
într'o cronică rimată, cum citeau Românii ardeleni: ''Pravila'' lui Vasile
Lupu, ''Cazania'' lui Varlaam (1643) si ''Psaltirea în versuri'' a
Mitropolitului Dosoftei (1673). (Stefan Pascu: CE ESTE TRANSILVANIA, ed. Dacia,
pg. 95). În Transilvania exista o cultură progresistă în limba română, mult
înainte de dezbinarea religioasă de la 1700, mai ales în istoriografie:
''Cronica bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brasovului,'' scrisă de popa Vasile
între anii 1628 si 1633 sau ''Cronica'' lui Gheorghe Brancovini; Cărare pe
scurt spre fapte bune îndreptătoare de protopopul român din Vint, Ioan Zoba.
Învătatul român Mihail Halici din Caransebes, avea în biblioteca lui pe vremea
aceea 500 de volume (ibid, pg. 95). Existenta scolilor sătesti românesti e
atestată în mai multe părti a Transilvaniei. În tara Făgărasului erau 39 de
sate cu scoli românesti. Existau scoli si în orasele: Scheii Brasovului, Hateg,
Lugos si Caransebes. Pentru nevoile acestor scoli se tipăreste în 1699 o
Bucoavnă, cel dintâi manual didactic românesc.
La 1564 Diaconul Coresi tipăreste în Brasov
''Tâlcul Evangheliilor,'' în limba română. La Sibiu, Filip Moldoveanu tipăreste
Evangheliarul în româneste, încă din 1551. În 1560 preotul Bratu din Brasov
tipăreste Apostolul si Psaltirea Scheiană. În 1620, preotul Grigorie din Măhaci
adună la un loc toate traducerile românesti făcute în secolul 16, colectie
cunoscută sub numele de Codex Sturzanus. Ce să mai spunem de Noul Testament
dela Alba Iulia, tipărit de Mitropolitul Simion Stefan, care împreună cu Biblia
dela Bucuresti, 1688, constituie două monumente clasice ale limbii literare
românesti (CHRONOLOGICAL HISTORY OF ROMANIA, Constantin Giurescu, ed. Unesco,
Bucharest pg. 87 to 133).
Toate acestea sunt opera preotilor si
călugărilor ortodocsi din Transilvania, înainte chiar ca uniatismul să fi fost
inventat. Nu mai mentionăm evenimentele culturale care, în acest timp, au avut
loc în Muntenia si Moldova. Îi trebuiau Profesorului Nicolae Cartojan trei ani
de curs în fata studentilor, ca să epuizeze ''Istoria Literaturii Vechi
Românesti.''
Asadar, de unde a scos văduva lui Gh. Rakoczi
I, că preotii ortodocsi din Ardeal nu stiau ''Tatăl Nostru?'' Să ne ierte
fratii de la UNIREA, dar în materie de istorie, noi suntem obisnuiti cu
academicieni ca: N. Iorga, C. Giurescu, P. Panaitescu, A. Otetea, Silviu
Dragomir, I. Lupas care, pentru greco-catolici, poate că nu sunt mai importanti
decât Ion Ploscaru, dar nouă ni se par mai documentati si cu mai multă
responsabilitate în ceea ce afirmă.
Nu as vrea să exagerez. Părerea mea este că
Prea Sfintitul Ion Ploscaru a fost un episcop bun, un erou care a suferit
închisoare, un martir greco-catolic. Însă cei care îl compromit sunt cei care
îl cred istoric si îi publică ineptiile, fără să-si dea seama că, prin aceasta,
scade însăsi valoarea revistei ''Unirea'' care, până acum, dimpreună cu
''Bunavestire'' de la Roma, au însemnat ceva pentru cultura Românilor din exil.
Dar, dacă totusi există o ratiune în mentinera
acestui spirit de frondă, as sugera publicarea în fragmente din Istoria
Românilor a Monseniorului Octavian Bârlea. Se stie doar, că ratiunea dânsului
de a exista a fost întotdeauna combaterea ortodoxismului românesc. Omul însă,
oricum, este un personaj marcant al exilului, un membru al Academiei Române din
America, care se pricepe să dea falsului istoric o aparentă, cât de cât,
logică. Îti place să-l citesti. Spun asta pentru că, la acest fel de
întreprindere, la care UNIREA s'a angajat, pe lângă răutate, mai e nevoie si de
inteligentă.
Viaţa Creştină este publicaţia oficială a
Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector:
Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 3315 Verdugo Road, Los Angeles,
California 90065 - Statele Unite ale Americii Tel. (323) 255-8583 * (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483 E-mail: preot@biserica.org |