Părintele Nostru Arhimandrit Roman Braga

 

Argumente La Alegerea Unui Episcop

         Arhimandrit Roman Braga

        

Alegerea unul Episcop reprezintă un eveniment major în viata unei comunităti crestine, nu numai pentru faptul că ar fi pentru multi o ocazie unică si rară, dar mai ales pentru implicatiile de durată pe care această operatie de câteva ore îl poate avea pentru ani si ani de acum încolo în desfăsurarea procesului de regăsire, de formare si de răscumpărare a turmei noastre ortodoxe, în continuarea si consolidarea a ceea ce s`a început si înfăptuit prin truda predecesorilor.

 

Implicatiile acestei alegeri se prelungesc de altfel dincolo de frontierele strict sacerdotale. O astfel de alegere nu se rezumă la simpla înlocuire a unui om cu altul ci este o operatie care cuprinde direct sau indirect toate aspectele vietii noastre spiritual religioase, social culturale si chiar politice.

 

Cel ales trebue să corespundă în mod substantial nevoilor adevărate ale turmei ce se cere a fi păstorită. El trebue să fie întruchiparea acelei personalităti dăruite de Dumnezeu cu darul blândetii, seriozitătii, având totodată harisma apropierii si întelegerii celorlalti, cu dorinta de a mentine si întări unitatea si coeziunea eparhiilor, cu orientare spre dezvoltarea si lărgirea actiunilor de promovare a Ortodoxiei, de misiune si evanghelizare si de extindere, sub toate aspectele pozitive, a trăirii si credintei ortodoxe.

 

Desi Episcopia noastră reprezintă un grup cu o structură si fizionomie aparte în contextul vietii crestin-ortodoxe de aici, se presupune că Episcopul ce va fi ales trebuie să posede acel spirit de deschidere spre o rodnică si folositoare cooperare cu reprezentantii celorlalte eparhii ale Bisericii Ortodoxe din America si cu toti crestinii ortodocsi care vietuiesc în America si Canada.

 

Iată de ce Redactia revistei noastre a găsit de cuviintă să îsi ia o clipă de răgaz spre a analiza pe scurt care ar fi calificările, functiile si responsabilitătile unui episcop în lumina Sfintei Scripturi si a Sfintei noastre Traditii Ortodoxe Crestine. Desigur, articolul de fată nu poate epuiza nici măcar în parte multiplele aspecte ale unui asemenea subiect, ci se limitează a aduce în prim plan câteva argumente teologice, argumente ce s`ar putea lua în considerare înainte si indiferent de opiniile noastre particulare. Trăim într`o tară democratică si liberă, dar aceasta nu trebuie să urmbrească atitudinea noastră de corectitudine,

 

respect si observare a normelor de bază stabilite de traditia noastră bisericească, traditie la care noi subscriem prin convingere si nu numai prin faptul că am fost născuti cu ea sau că o mostenim afilial. Spiritual deci, noi consimtim si ne considerăm parte din Biserica formată si dezvoltată pe linia mărturiei si sucesiunii apostolice. Dar precum viata si experienta Sfintei Traditii ne dovedesc, mărturia apostolică ar fi fost poate ineficace fără miracolul de la Rusalii, când Duhul Sfânt s`a pogorât nu numai peste cei doisprezece, ci peste întreaga Biserică. Biserica a fost deci fondată nu numai de către Apostoli, ci prin El si în puterea Duhului Sfânt care mărturiseste si ne sprijină să rămânem credinciosi Capului Bisericii, adică lui Iisus Hristos.

 

În bazele succesiunii apostolice, încă din anii 60 ai întâiului secol, Biserica locală era deja condusă de episcopi ai căror oficiu, după cum se pare, nu era diferit de cel al Űbătrânului înteleptÜ. Cele două categorii, primesc în schimb o retributie. Calitătile si calificările cerute pentru ambele categorii enumerate sunt aceleasi, astfel că si titlurile par a se referi la aceeasi pozitie. Desigur, o distinctie trebue făcută aici între apostolat (ca mărturie universală) si oficiul de Episcop care a fost si a rămas o functie sacramentală si administrativă locală, misiunea sa fiind însă aceeasi.

 

Astfel se face deci că spre sfârsitul secolului I toate bisericile locale sunt conduse de către o singură persoană, un ŰepiscopÜ, care duce mai departe traditia apostolică.

 

Sfântul Irineu afirmă că traditia stabilită prin succesiune apostolică garantează însusi adevărul revelatiei din Sfintele Scripturi: ``Prin cunoasterea adevărului noi întelegem: ordinea Bisericească asa cum a fost stabilită dintru început în toată lumea, pecetea distinctivă a Trupului lui Hristos întretinută prin intermediul succesiunii apostolice ...`` (Sf. Ignatiu, Magn., VI).

 

Oricum, unitatea Bisericii Ortodoxe pe care o vedem încă si astăzi nu se explică numai prin faptul că în Biserica noastră se poate demonstra genealogic cum un episcop urmează pe altul până la Sfintii Apostoli. Identitatea credintei este realizată înainte de toate în comuniunea sacramentală. Succesiunea apostolică se petrece în cadrul vietii sacramentale a Bisericii locale, si nu numai prin transmisiune individuală. Adevărata succesiune este dată deci de continuitatea credintei si vietii generatiilor de crestini aflati în comunitatea Bisericii. Această continuă conservare si transmitere a depozitului credintei este actualizată si recunoscută ca lucrare a Duhului Sfânt Însusi.

 

Dar în lumina acestui Duh, Episcopul este chemat să fie, cel putin pământeste, un păzitor necompromis al acestei vii traditii, atât din punct de vedere harismatic cât si institutional-administrativ. Se poate spune că prin intermediul succesiunii apostolice si deci a mărturiei episcopilor nostri credinta crestină stabilită pe linia traditiei ortodoxe s-a putut prezenta uniform si nealterată de timp si spatiu.

 

Comunitatea Bisericii locale adunată în jurul actului sfânt de celebrare a Euharistiei (cuminecării) este prezidată deci de o singură persoană, imaginea reamintind unicitatea lui Hristos Însusi. Episcopul este asistat de către un ŰpresbiteriumÜ, format din presbiteri si diaconi, un organ colegial corespunzând cu adunarea Apostolilor de la Ierusalim.

 

Biserica locală nu este privită numai ca parte, ci drept întreg al Trupului lui Hristos. Aici, functia Episcopului este aceea de a reprezenta pe Tatăl, de a fi sursa si centrul Bisericii, asa după cum Tatăl este sursa Divinitătii. Sf. Ignatiu ca si Sf. Ciprian văd oficiul episcopal, prin definitie, ca o functie apartinând unei singure persoane, pentru că numai astfel se poate păstra identitatea unei singure credinte. Aceasta se consideră a fi o continuare a functiei săvârsite de Petru la Ierusalim, o actualizare a Űimaginii lui HristosÜ în fiecare comunitate crestină.

 

Asadar, în scopul păstrării traditiei si unitătii, Episcopul nu numai că era acela care consacra Sfintele daruri, dar el era privit si ca învătătorul si predicatorul adevăratei doctrine. Se poate trage deci concluzia că structura ierahică a Bisericii a fost determinată de însăsi natura si functia sacramentală săvârsită de o persoană sau alta din comunitate.

 

Dintru început, în jurul Euharistiei, s`au adunat crestinii spre a se cumineca, spre a se boteza, spre a fi instruiti în credintă si spre a-si alege episcopii si presbiterii. Mai târziu, episcopii din comunitătile vecine au venit să consacreze alti episcopi si asa, încet, încet, comunitatea crestină a crescut, ajungând la vârsta ei de aur. Transformările radicale în raportul dintre Sf. Biserică si statul Roman în sec. al IV-lea si în secolele ce au urmat, au dus si la o restructurare si diversificare a pozitiilor si functiilor ierarhice în Biserică, dar nu la o modificare de substantă a acestora. În esentă, indiferent de conjuncturile istorice, Episcopul rămâne conducătorul spiritual si administrativ al Bisericii.

 

Episcopul prezintă, nu reprezintă de Hristos, deoarece Hristos este prezent totdeauna în adevărata sa Biserică ca si în fiecare membru în parte al Bisericii. Episcopul face prezentă persoana lui Hristos, într`un mod unic, prin sacramentul preotiei a cărei pecete sacramentală o poată. Preotia Episcopului sau mai bine zis Arhieria sa, este o vocatie care revelează că este o persoană prin voia lui Dumnezeu. Vocatia aceasta este definită prin categoria de Űa fiÜ cineva în Hristos, dar mai cu seamă prin acea chemare de Űa săvârsiÜ ceva tainic în numele lui Hristos. În definitiv Hristos este acela care ne alege pe noi si nu suntem noi aceia care îl alegem pe El.

 

Oricum, când nouă ni se cere să alegem un Episcop, în Spiritul Adevărului, se cuvine să ne aplecăm cu grijă si să vedem care este cerinta însăsi a Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la această actiune a noastră. Sfânta Scriptură, care este însăsi Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, stabileste că un Episcop trebuie să fie o persoană deasupra oricăror obiectiuni atât din punct de vedere formal, dar mai ales ca atitudine si devotament pentru Biserică. A fi preot al lui Hristos înseamnă a fi un martir pentru gloria divină. Crucea si preotia sunt prin ele însele si dintru început un scandal în această lume (Luca 2:24).

 

Când ne alegem un Episcop trebuie să ne gândim că în fapt noi ne alegem pe cel care să ne îndrume si să ne conducă spre Hristos. Dar a împărăti în acceptiunea dumnezeiască înseamnă a fi întotdeuna în slujba celorlalti. Când ne vom da deci votul nostru, trebuie să fim siguri că acela pe care îl desemnăm trebuie să slujească nu numai pe noi personal, dar mai ales interesele întregii Biserici, ale tuturor celor pe care noi îi reprezentăm la acest vot.

 

Episcopul pe care îl vom alege trebue să fi dovedit Bisericii că este într`adevăr capabil să ducă mai departe misiunea încredintată de Hristos Trupului Său tainic si anume: să învete, să curătească, să sfintească, să vindece si să întărească prin sacramente, să conducă în dragoste turma de credinciosi spre limanul păcii, al sperantei si al mântuirii. Între Episcopul la care ne gândim a-l alege si Biserică trebuie să existe deja acelasi fel de relatii sfinte care există între Hristos si Biserică în toată catolicitatea ei. Fiindcă noi nu suntem chemati la urnă spre a creea ceva Űad-hocÜ, ci mai degrabă suntem chemati a consfinti o realitate care există deja, de a contribui cu acordul nostru la ceea ce Biserica săvârseste per-se.

 

Recunoscând cu smerenie că de altfel Hristos este singurul Păstor, Episcopul trebuie să o fi dovedit că, prin harul Domnului, poate fi ``tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii din ei`` (1 Corinteni 9:22). Cu alte cuvinte el trebue să fi înteles deja rolul său de ŰdoicăÜ chemată ``a-si creste cu drag copiii`` (I Tesalonicieni 2:7), de doctor care are grijă de suflete, de ŰslujitorÜ al Adevărului în Domnul.

 

Negresit însă, Episcopul este si rămâne prin natura si viata sa Űun om între oameniÜ, un om cu greselile, cu greutătile, cu slăbiciunile inerente firii pământesti. El, ca orisice om, are nevoie de a-si mântui sufletul, iar responsabilitatea unei Episcopii este pentru el o ŰcruceÜ în plus. Să ne gândim la toate acestea si să îl considerăm pe el ca pe un frate al nostru de credintă, care ca orisice om are nevoie de iubirea noastră de crestini, are nevoie de întelegere, de ajutor ...

 

Biserica Ortodoxă nu este Űo biserică a elitelorÜ. Dar dacă trebue să ne alegem pe cineva care să ne conducă, săĐl alegem deci pe cel mai capabil, pe cel mai demn, pe cel care ar putea într`adevăr să asigure o continuitate în ceea ce s`a înfăptuit deja în această Episcopie.

 

Arhimandrit Roman Braga  - Articol preluat din Solia, Oct. 1984.

        

        

Viaţa Creştină este publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector: Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 

3315 Verdugo Road, Los Angeles, California 90065 - Statele Unite ale Americii

Tel. (323) 255-8583 *  (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483

 E-mail: preot@biserica.org

 

HOME