Părintele Arhimandrit Felix Dubneac

Legatura Omului cu Dumnezeu

Arhimandrit Felix Dubneac

În cartea sa ``Omul fiintă necunoscută``, Alexis Carrel ne istoriseste cum într-o cameră de spital se aflau doi bolnavi, dintre care, unul dintr-o familie mai înstărită, a chemat un preot să-i citească rugăciuni, pentru ca Dumnezeu să-i usureze suferinta din trup. În timpul acesta celălalt bolnav, asculta rugăciunile preotului cu mare credintă în Dumnezeu, si, la urmă, a multumit si el preotului căci a simtit si el usurare în sufletul si trupul său, din mila lui Dumnezeu.

Această istorisire confirmă cât de necunoscut si nepătruns este sufletul omului, dar în acelasi timp, cât de multă nevoie are omul de Creatorul său. Dragostea lui Dumnezeu fată de făptura pe care a creat-o este nemărginită : ``Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a trimis în lume ca lumea viată să aibă si încă din besug.`` Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pogorându-se din Slava Sa, S-a întrupat ca să mântuiască omenirea din păcate, să vindece pe cei bolnavi si să ridice pe omul cel căzut din robia păcatului si a mortii. Prin Întruparea Sa, Hristos ne-a descoperit însă mai mult : ne-a descoperit nouă, oamenilor, pe Adevăratul Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime cunoscut : Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt.

Iar legătura crestinilor cu Dumnezeu se manifestă în primul rând prin botezul în numele Sfintei Treimi. Omul încrestinat se bucură de ajutorul duhovnicesc primit de la Hristos Dumnezeu prin Biserica Sa, acolo unde primeste harul iertării, prin spovedirea păcatelor, prin împărtăsirea cu Sfintele Taine si prin toate celelalte sfinte rugăciuni.

Prin participarea la Sfânta Liturghie omul se regăseste cu Dumnezeu, se uneste cu El împreună cu ceilalti credinciosi, îsi sfinteste sufletul si trupul, devenind cămară a Sfântului Duh. Prin unirea cu Hristos în cadrul Sfintei Euharistii, omul colaborează cu harul divin sfintitor, care-l întăreste în lupta continuă pe care omul o dă cu ispitele pe care diavolul i le scoate în cale. Cel care nu se uneste cu Dumnezeu în Sfânta Liturghie, care nu primeste harul divin sfintitor al Tainelor, are legătura cu Dumnezeu întreruptă si nu se bucură de protectia Sa. De aceea apar în lume necontenit scanadaluri, răutăti, neîntelegeri. Dacă toti am fi una cu Dumnezeu, asa cum suntem în cadrul Sfintei Liturghii, atunci n-ar mai exista răutăti, neîntelegeri si războaie în lumea aceasta, atunci am fi una cu Hrsitos după cuvântul Sfântului Apostol Pavel : ``De acum nu mai sunt eu cel care trăiesc, ci Hristos este Cel care trăieste în mine...`` (Galateni 2,20).

Diavolul însă, gelos fiind pe legătura aceasta dintre om si Dumnezeu, se străduieste din răsputeri să o strice. Si cel mai la îndemână mijloc prin care se poate rupe legătura dintre om si Dumnezeu este păcatul. Păcatul este un mister terifiant si constituie o mare temă, în suspensie, a răului si substantialitătii răului, ca problemă filosofică. Răul n-a devenit un scandal pentru ratiune decât atunci când omul a realizat, intelectual si afectiv, puterea sa demiurgică. Vazându-se creator a întreprins o pasionată cercetare critică a creatiunii si a început să-L judece pe Creator în lumina dorintelor, sau mai bine zis, a patimilor sale.

Păcatul este o realitate omenească imposibil de ocolit. Teoretic si principial teologia a stabilit că păcatul este marele rău de care suferim. Prin păcat se rupe legătura de iubire pe care o avem cu Dumnezeu. Problema păcatului a fost pusă în toată adâncimea ei numai în crestinism. Filosofiile pagâne n-au putut-o bănui măcar. Pentru Aristotel este ceva ca o eroare sau ca o neîntelegere, ceva care nu se aseamănă cu păcatul. Stoicii vorbeau de un acord al vointei umane cu vointa lui Dumnezeu, însă acest Dumnezeu era înteles panteist, impersonal, prezent pretutindeni si în toate, în virtute, ca si în abateri. Dacă Dumnezeu nu este o fiintă personală, abaterile nu sunt judecate de nimeni, decât de constiinta proprie. Omul se iartă pe sine însusi, dacă acest lucru ar fi cu putintă. Ceea ce, practic echivalează cu absenta oricărei obligatii si responsabilităti. Numai crestinismul, religie revelată, afirmă hotărât că păcatul este o călcare a vointei lui Dumnezeu, o rupere a legăturii cu El. Din fericire pentru noi a venit în lume Domnul nostru Iisus Hrsitos, si, ca un nou Adam, a reconstituit fiinta umană si i-a deschis ``calea`` spre viata divină, spre refacerea legăturii cu Dumnezeu. Prin El a fost îndreptată străvechea greseală si din vechiul om, sub păcat, s-a născut omul nou, omul mântuit, fiu al lui Dumnezeu, restabilit în legătura dragostei cu Creatorul Său.

Drumul credinciosului spre mântuire, spre unire cu Dumnezeu, pretinde o continuă curatire a vietii duhovnicesti, de orice fel de întinăciune, de orice patimă sau păcat. Fără acest efort sustinut de eliminare a oricărui rău din fiinta sa, crestinul nu va putea împlini scopul mântuirii, al refacerii legăturii comuniunii cu sfintenia lui Dumnezeu.

Preluat din “SOLIA”, June 2002      

 

Viaţa Creştină este publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta Treime” din Los Angeles, California. Rector: Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 

3315 Verdugo Road, Los Angeles, California 90065 - Statele Unite ale Americii

Tel. (323) 255-8583 *  (818) 365-4274 – Cell. (818) 388-5483

 E-mail: preot@biserica.org

 

HOME