Părintele Arhimandrit Felix
Dubneac
Legatura Omului cu Dumnezeu
Arhimandrit Felix Dubneac
În cartea sa ``Omul fiintă necunoscută``,
Alexis Carrel ne istoriseste cum într-o cameră de spital se aflau doi bolnavi,
dintre care, unul dintr-o familie mai înstărită, a chemat un preot să-i citească
rugăciuni, pentru ca Dumnezeu să-i usureze suferinta din trup. În timpul acesta
celălalt bolnav, asculta rugăciunile preotului cu mare credintă în Dumnezeu,
si, la urmă, a multumit si el preotului căci a simtit si el usurare în sufletul
si trupul său, din mila lui Dumnezeu.
Această istorisire confirmă cât de
necunoscut si nepătruns este sufletul omului, dar în acelasi timp, cât de multă
nevoie are omul de Creatorul său. Dragostea lui Dumnezeu fată de făptura pe
care a creat-o este nemărginită : ``Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât
pe Unicul Său Fiu L-a trimis în lume ca lumea viată să aibă si încă din
besug.`` Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pogorându-se din Slava
Sa, S-a întrupat ca să mântuiască omenirea din păcate, să vindece pe cei
bolnavi si să ridice pe omul cel căzut din robia păcatului si a mortii. Prin
Întruparea Sa, Hristos ne-a descoperit însă mai mult : ne-a descoperit nouă,
oamenilor, pe Adevăratul Dumnezeu, Cel în Sfânta Treime cunoscut : Tatăl, Fiul
si Duhul Sfânt.
Iar legătura crestinilor cu Dumnezeu se
manifestă în primul rând prin botezul în numele Sfintei Treimi. Omul
încrestinat se bucură de ajutorul duhovnicesc primit de la Hristos Dumnezeu
prin Biserica Sa, acolo unde primeste harul iertării, prin spovedirea
păcatelor, prin împărtăsirea cu Sfintele Taine si prin toate celelalte sfinte
rugăciuni.
Prin participarea la Sfânta Liturghie
omul se regăseste cu Dumnezeu, se uneste cu El împreună cu ceilalti
credinciosi, îsi sfinteste sufletul si trupul, devenind cămară a Sfântului Duh.
Prin unirea cu Hristos în cadrul Sfintei Euharistii, omul colaborează cu harul
divin sfintitor, care-l întăreste în lupta continuă pe care omul o dă cu
ispitele pe care diavolul i le scoate în cale. Cel care nu se uneste cu
Dumnezeu în Sfânta Liturghie, care nu primeste harul divin sfintitor al
Tainelor, are legătura cu Dumnezeu întreruptă si nu se bucură de protectia Sa.
De aceea apar în lume necontenit scanadaluri, răutăti, neîntelegeri. Dacă toti
am fi una cu Dumnezeu, asa cum suntem în cadrul Sfintei Liturghii, atunci n-ar
mai exista răutăti, neîntelegeri si războaie în lumea aceasta, atunci am fi una
cu Hrsitos după cuvântul Sfântului Apostol Pavel : ``De acum nu mai sunt eu cel
care trăiesc, ci Hristos este Cel care trăieste în mine...`` (Galateni 2,20).
Diavolul însă, gelos fiind pe legătura
aceasta dintre om si Dumnezeu, se străduieste din răsputeri să o strice. Si cel
mai la îndemână mijloc prin care se poate rupe legătura dintre om si Dumnezeu
este păcatul. Păcatul este un mister terifiant si constituie o mare temă, în
suspensie, a răului si substantialitătii răului, ca problemă filosofică. Răul
n-a devenit un scandal pentru ratiune decât atunci când omul a realizat,
intelectual si afectiv, puterea sa demiurgică. Vazându-se creator a întreprins
o pasionată cercetare critică a creatiunii si a început să-L judece pe Creator
în lumina dorintelor, sau mai bine zis, a patimilor sale.
Păcatul este o realitate omenească
imposibil de ocolit. Teoretic si principial teologia a stabilit că păcatul este
marele rău de care suferim. Prin păcat se rupe legătura de iubire pe care o
avem cu Dumnezeu. Problema păcatului a fost pusă în toată adâncimea ei numai în
crestinism. Filosofiile pagâne n-au putut-o bănui măcar. Pentru Aristotel este
ceva ca o eroare sau ca o neîntelegere, ceva care nu se aseamănă cu păcatul.
Stoicii vorbeau de un acord al vointei umane cu vointa lui Dumnezeu, însă acest
Dumnezeu era înteles panteist, impersonal, prezent pretutindeni si în toate, în
virtute, ca si în abateri. Dacă Dumnezeu nu este o fiintă personală, abaterile
nu sunt judecate de nimeni, decât de constiinta proprie. Omul se iartă pe sine
însusi, dacă acest lucru ar fi cu putintă. Ceea ce, practic echivalează cu
absenta oricărei obligatii si responsabilităti. Numai crestinismul, religie
revelată, afirmă hotărât că păcatul este o călcare a vointei lui Dumnezeu, o
rupere a legăturii cu El. Din fericire pentru noi a venit în lume Domnul nostru
Iisus Hrsitos, si, ca un nou Adam, a reconstituit fiinta umană si i-a deschis
``calea`` spre viata divină, spre refacerea legăturii cu Dumnezeu. Prin El a
fost îndreptată străvechea greseală si din vechiul om, sub păcat, s-a născut
omul nou, omul mântuit, fiu al lui Dumnezeu, restabilit în legătura dragostei
cu Creatorul Său.
Drumul credinciosului spre mântuire, spre
unire cu Dumnezeu, pretinde o continuă curatire a vietii duhovnicesti, de orice
fel de întinăciune, de orice patimă sau păcat. Fără acest efort sustinut de
eliminare a oricărui rău din fiinta sa, crestinul nu va putea împlini scopul mântuirii,
al refacerii legăturii comuniunii cu sfintenia lui Dumnezeu.
Preluat din “SOLIA”,
June 2002
|
Viaţa Creştină este publicaţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române „Sfânta
Treime” din Los Angeles, California. Rector: Very Rev.Fr. Constantin Alecse. 3315 Verdugo Road, Los Angeles, California 90065 - Statele Unite ale
Americii Tel. (323) 255-8583 * (818)
365-4274 – Cell. (818) 388-5483 E-mail: preot@biserica.org |