+
Părintele ARSENIE boca
CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI
Capitolul 2: - Războiul
nevăzut
Pe măsură ce omul se fereşte ca să stea
de vorbă cu alţi oameni, pe aceeaşi măsură se
învredniceşte el să aibă îndrăzneală faţă de
Dumnezeu cu mintea lui. Şi cu cât taie omul mai mult mângâierea din lumea
aceasta cu atât se face vrednic de a se bucura de Dumnezeu întru Duhul Sfânt.
Şi precum pier peştii din lipsă de apă, tot aşa pier
şi din inima călugărului mişcările cel înţelegătoare,
dacă el se amestecă şi petrece prea adeseori cu mirenii.
Mai bun este un mirean, oricât de ticălos ar fi şi
oricâte rele ar pătimi în viaţă, decât un călugăr care
păţeşte rele şi petrece împreună cu mirenii.
Temut este de draci şi iubit este de Dumnezeu şi
de îngerii lui, cel ce cu mare fierbinţeală şi râvnă ziua
şi noaptea caută pe Dumnezeu în inima lui,
dezrădăcinează din ea momelile care cresc de la
vrăjmaşul. Pentru cel curat cu inima locul cel înţelegător
este în sine însuşi.
Iară mâniosul, cel iute, cel iubitor de slavă,
lacomul, cel nesăţios şi cel învăluit de ale lumii şi
cel ce voieşte să-şi facă voile sale şi cel amar ca
fierea şi cel plin de patimi, aceştia îşi duc o viaţă
într-o învălmăşeală de noapte şi de întuneric şi
umblă pe pipăite, fiind în afară de ţara vieţii
şi a lumii. Că ţara aceea este sortită celor buni, celor
smeriţi cu cugetul şi celor ce-şi curăţesc inimile
lor. Nu poate vedea omul frumuseţea care este înlăuntrul său,
până ce nu dispreţuieşte şi nu urăşte
frumuseţea toată care este în afară de el.
Şi nu poate omul privi cu cunoştinţă
spre Dumnezeu, până ce nu s-a lepădat de lume în chip
desăvârşit.
Cu cât limba se depărtează de multa vorbire cu
atât primeşte mai multă lumină, ca să deosebească
gândurile, căci şi mintea cea mai binecuvântată se
zăpăceşte prin multa vorbire.
Cel ce e sărac de lucrurile lumii, se
îmbogăţeşte de Dumnezeu şi cel ce iubeşte
bogăţia, sărac va fi de Dumnezeu.
Despre păzirea şi ferirea de cei leneşi
şi trândavi şi că din apropierea de aceştia se face
stăpână peste om lenea şi trândăvia şi omul se umple
de toată patima cea necurată.
Cine-şi
opreşte gura de la clevetire îşi păzeşte şi inima de
patimi. În tot ceasul vede pe Domnul (că doar cugetul lui este pururea la
Dumnezeu) şi goneşte de la dânsul pe draci şi smulge
rădăcinile răutăţilor.
Cela ce-şi cercetează sufletul ceas de ceas, inima
lui se bucură de descoperiri noi. Şi cela ce-şi controlează
privirea minţii înlăuntrul său, acela vede raza Duhului. Cel ce
a urât toată răspunderea vede pe Stăpânul său
înlăuntrul inimii sale.
Dacă iubeşti curăţia, întru care
poţi vedea pe Stăpânul tuturor, să nu cleveteşti pe nimeni
şi nici să nu asculţi pe cineva clevetindu-l pe fratele
tău.
Iată, Cerul este în tine dacă tu eşti curat,
şi în tine vei vedea pe îngeri cu lumina lor şi pe Stăpânul lor împreună
cu ei şi în ei.
Cel ce pe bună dreptate este lăudat nu se
păgubeşte. Iar dacă va deveni iubitor de laude, atunci îşi
va pierde plata.
Gura care nu grăieşte bucuros tâlcuieşte
tainele lui Dumnezeu, iar cel grabnic la vorbă se depărtează de
ziditorul lui.
Cel ce urmează pe iubitorul de Dumnezeu se va
îmbogăţi de tainele lui Dumnezeu. Iar cel ce urmează pe omul
nedrept şi trufaş acela se depărtează de Dumnezeu şi
va fi urât de prietenii săi.
Cel tăcut va câştiga în orice lucru rânduiala
smereniei şi fără nevoinţă va stăpâni patimile.
Prin necontenită meditare despre Dumnezeu, se
dezrădăcinează şi gonesc patimile.
Precum în clipele de linişte şi de seninătate
pe marea cea văzută înoată delfini, aşa în vreme de
linişte şi de seninătate pe marea inimii, netulburată de
mânie şi de pornire, mereu se mişcă tainele şi
descoperirile dumnezeieşti şi o bucură pe ea. Amin.