+
Părintele ARSENIE boca
CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI
Capitolul 2: - Războiul
nevăzut
În veacul viitor nu ne vom ruga lui Dumnezeu ca să
cerem ceva, căci în acea Patrie a libertăţii, firea noastră
nu se schimbă nici nu se abate din frică de împotrivire, ci
desăvârşită este în toate.
Lumea aceasta este o călătorie cu nevoinţe
şi un stadion de alergare. Şi răstimpul acestei vieţi este
vremea de luptă. În ţara unde e luptă şi în vreme de
război, nu este nici o lege. Adică Împăratul nu pune margini
şi măsuri ostaşilor Săi până la sfârşitul
războiului, când toţi oamenii se adună în faţa
porţilor Împăratului Împăraţilor şi fiecare este
cercetat acolo, dacă a avut
răbdare în luptă, dacă nu s-a lăsat biruit sau dacă
dimpotrivă, a întors spatele (a fugit).
*
Prin smerenie, chiar dacă nu ai fapte, multe
păcate ţi se iartă. Iar faptele fără smerenie
nu-ţi sunt de nici un folos; dimpotrivă, multe rele ne găsesc
nouă.
*
Deci, Doamne, mă bucur de aceasta, în neputinţe,
în necazuri, în temniţă, în lanţuri, în nevoi, fie de la fire,
fie de la fiii firii mele, fie de la vrăjmaşii ei, eu rabd toate,
adică rabd ispitele mele, ca să se sălăşluiască
în mine puterea lui Dumnezeu.
*
Precum
din iubirea pântecelui se naşte tulburarea gândurilor, tot astfel, din multa
vorbire şi din neorânduiala vorbelor, se naşte necunoştinţa
şi ieşirea din minţi. Grija de lucrurile lumeşti
tulbură sufletul şi învăluirea cu ele tulbură mintea
şi o scoate din liniştea ei.
Se cuvine călugărului care s-a predat pe sine ca
un ogor lucrării celei din ceruri, mereu, în toată vremea, să
fie fără de nici o grijă lumească pentru ca cercetându-se
pe sine, să nu afle în sine absolut nici un lucru al veacului acestuia de
acum. Pentru ca gol de aceste lucruri, fără de încetare, ziua şi
noaptea să petreacă în legea Domnului.
Ostenelile cele trupeşti fără de
curăţirea minţii, sunt ca un pântece neroditor şi ca
nişte sâni uscaţi. Că prin ele nu se poate apropia sufletul de
cunoaşterea lui Dumnezeu. Că ele fac trupul să se
istovească dar nu se îngrijesc să dezrădăcineze patimile
din minte. De aceea nu vor secera nimic.
*
Nu este curat cu fecioria (feciorelnic) cel ce-şi
păzeşte trupul neîntinat de vreo împreunare, ci cel ce se
sfieşte (se ruşinează de sine) şi atunci când este singur.
Dacă iubeşti înţelepciunea, goneşte
gândurile ruşinoase, îndeletnicindu-te cu citirea şi cu
rugăciunea cea neîncetată şi apoi te înarmează împotriva
pricinilor firii. Căci nu poţi vedea în sufletul tău curăţire
fără de acestea.
Dacă eşti cu adevărat milostiv, atunci când
eşti jefuit de ale tale pe nedrept, nici nu te necăjeşti
înlăuntrul tău, nici nu vorbeşti despre paguba ta altora.