+
Părintele ARSENIE boca
CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI
Capitolul 2: - Războiul
nevăzut
Cel cu adevărat smerit, când este
nedreptăţit, nu se tulbură nici nu se apără în
privinţa acelui lucru de care a fost nedreptăţit. Şi
primeşte clevetirile ca şi cum ar fi adevărate şi nu se
îngrijeşte să convingă pe oameni că a fost clevetit ci
îşi cere iertare. Că unii şi-au atras asupră-le numele de
neastâmpăraţi, deşi în realitate nu era aşa, iară
alţii au răbdat să fie numiţi curvari, deşi erau
departe de curvie şi rodul păcatului, pe care nu-l
făcuseră. Cu lacrimi l-au mărturisit în public şi-şi
cereau iertare pentru o nelegiuire care n-o făcuseră, deşi erau
încununaţi cu toată curăţia şi nevinovăţia
în sufletele lor, cu plângere de la cei ce-i nedreptăţiseră.
Tu crezi că ai smerenie; alţii se
învinovăţesc pe sine-şi, tu însă nu suferi nici când
alţii te învinovăţesc şi te declari plin de smerenie.
Dacă eşti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare şi vezi
dacă poţi răbda nedreptatea, fără să te tulburi.
Cu luare aminte să vorbeşti în faţa unuia
care-i trufaş în cuget şi bolnav de pizmă. Căci pe
măsură ce tu vorbeşti el răstălmăceşte
spusele tale după bunul lui plac şi din lucrurile cele bune pe care
le-ai spus, el caută prilej de a face pe alţii să se
poticnească.