+
Părintele ARSENIE boca
CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI
Capitolul 3: -
Neajunsurile duhovniceşti ale începătorilor
Despre orice cuvânt sau faptă se cade a întreba pe cei
cercaţi pentru ca nu cumva din necercare, sau din plăcere de sine,
înţelegând şi făcând ceva, unele în locul altora, să
rătăcească şi să cadă în părerea de sine,
închipuindu-şi că ştie cum trebuie, neştiind încă
nimic, cum zice Apostolul. Monahul trebuie să aibă răbdare în
toate cele ce vin asupra lui, pe care vrea Dumnezeu să le îngăduie
asupra lui spre învăţare, spre cercare, spre cunoaşterea
slăbiciunii sale. Să nu se facă îndrăzneţ, să
nu-şi piardă nădejdea în orice rău sau bine ce i s-ar
întâmpla. E dator să se ferească de orice vis, de orice vorbă
şi de orice lucru fără rost, şi să cugete la numele
lui Dumnezeu, mai des decât răsuflă în toată vremea şi în
tot locul şi lucrul, şi să cadă la El din suflet,
adunându-şi mintea din toate lucrurile lumii şi căutând să
facă numai voia lui Dumnezeu. Atunci începe mintea să-şi
vadă greşeala sa ca nisipul mării, şi acesta este începutul
luminării sufletului şi decada(?) sănătăţii lui.
Atunci începe să înţeleagă binefacerile lui Dumnezeu şi
greşalele sale. De atunci păzeşte poruncile întru
cunoştinţă, de la cea dintâi până la cea din urmă,
fiindcă şi Domnul le-a pus ca pe o scară şi nu poate cumva
să treacă peste una ca să ajungă la alta, ci trebuie
să înainteze de la cea dintâi la cea de-a doua şi aşa mai
departe, face pe om Dumnezeu, prin Harul Celui ce le-a dăruit pe ele celor
ce (aleargă) aleg să le împlinească.
Nici o altă făptură sau zidire
însufleţită sau neînsufleţită n-a călcat voia lui
Dumnezeu vreodată, ci numai firea omenească, care bucurându-se de
multe binefaceri, a mâniat pe Dumnezeu necontenit.