+
Părintele ARSENIE boca
CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI
Capitolul 3: -
Neajunsurile duhovniceşti ale începătorilor
Mulţime de oameni însă nici grijă nu au de
cuvintele chemării acesteia, oricât le-ar vedea cu ochii şi-ar trece
prin ele. Dacă nici după asprimea unor atare chemări, care
ustură pielea vieţii, oamenii totuşi nu se întorc la Dumnezeu,
viaţa începe să fie în primejdie: încep necazurile morţii,
surlele chemării a patra.
Viaţa o avem de la Dumnezeu: Prin El trăim şi
ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28). Adică Dumnezeu este
izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii
noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată
de Dumnezeu, iar dacă nu urmăm aşa, ci încâlcim viaţa
noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care
îndrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme
îndelungată, atunci Dumnezeu - după greşeala noastră - se
desface de viaţa noastră. Totuşi nu se desface îndată
după greşeală, ci rabdă o vreme rătăcirea omului,
a fiului Său mai mic, în tot chipul chemându-l, până în sfârşit
deznădăjduieşte de mântuirea multora(?!).
Iar moartea o avem de la ucigaşul. Deci, când oamenii
se bagă cu totul în voile dracilor, viaţa le e în primejdie şi
primejduiesc şi pe alţii. Iar de se leagă ca robii cu inima de
lumea aceasta şi de voile trupului, cele împotriva firii, mintea li se
strâmbă, încât nu mai deosebesc adevărul de rătăcire;
atunci Dumnezeu se îndepărtează din mintea, din inima şi din
voinţa lor şi ajung că nu vor să mai ştie de Dumnezeu
şi aşa vine osânda la moarte, şi aşa vine
prăpădul în fiecare rând de oameni. Întâi e moartea sufletească
a ateismului, a necredinţei, pe urmă se arată şi moartea
din afară a trupului, după vrednicie şi spre înţelepciunea
multora.
La început oamenii trăiau mai mult. "Toate zilele
lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit." (Facere 5, 27). Cu
trecerea de vreme, înmulţindu-se oamenii pe pământ, s-a înmulţit şi stricăciunea,
desfrânarea, în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Şi a
zis Dumnezeu: "Nu va rămânea Duhul Meu în oamenii aceştia,
pentru că sunt numai trup, deci zilele lor să fie numai 120 de
ani" (Facere 6, 3). Iar după trecere de vreme şi înmulţirea
fărădelegilor între oameni, David zice: "Toate zilele
vieţii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai în putere 80 de ani; iar
ce este mai mult decât aceştia, nu-i decât osteneală şi
durere" (Psalm 89, 10).
Aşa era în vremurile de demult. Astăzi,
mulţimea bolilor şi desimea războaielor mult a mai scurtat
viaţa oamenilor.
Noi nu mai suntem sub împărăţia legii vechi,
ci în Împărăţia Harului câştigat nouă de Mântuitorul
Hristos ca să ne mântuim. Dar dacă nepriceputul de om se ţine
împotriva lui Hristos, de dragul fărădelegilor, cade din Har sub
lege, şi aşa atârnă asupra lui pedeapsa cu moartea
năpraznică, ce se împlineşte prin războaie şi
nenorociri, întocmai cum scrie la lege:
Cel ce bate pe tatăl său sau pe mama sa să
fie omorât (Ieşire 21, 15).
Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau
pe mama sa, acela să fie omorât (Ieşire 21, 17).
Cine nu ascultă de preoţi, unul ca acela să
moară (Deuteronom 17, 12).
Păziţi deci ziua de odihnă, căci ea e
sfântă pentru voi. Cel ce o va întina, acela să fie omorât. Tot cel
ce va face într-însa vreo lucrare, sufletul acela să fie stârpit din
poporul Meu (Ieşire 31, 14).
Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să
trăiască (Ieşire 22, 18).
Tot cel ce se împreună cu dobitoacele să fie
omorât (Ieşire 22, 19).
La nici o văduvă şi la nici un orfan să
nu faceţi rău! Iar de le veţi face rău şi ei vor
striga către Mine, voi auzi plângerea lor, şi se va aprinde mânia mea
şi vă voi ucide cu sabia, şi vor fi femeile voastre văduve
şi copiii voştri orfani (Ieşire 22, 22-24).
Dacă însă va ucide cineva cu vicleşug şi
cu bună ştiinţă pe aproapele său, să fie omorât.
Tot cel ce va munci în ziua odihnei să fie omorât
(Ieşire 31, 15).
Cel ce scoate sabia, de sabie va muri şi va pieri
(Matei 26, 52).
Cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie, furând
Sfânta Împărtăşanie, încă se fac vinovaţi de moarte.
Despre ei încă zice Sfântul Pavel: "Mulţi dintre voi sunt slabi
şi bolnavi şi o bună parte mor" (I Corinteni 11, 30).
Toţi însă care cu bună ştiinţă
fac unele ca acestea fără să se pocăiască, vor muri în
fărădelegile lor, în morţi năpraznice. Pentru că:
"Focul şi grindina, foamea şi moartea, dinţii fiarelor
şi şerpii şi sabia izbânditoare, toate acestea spre
pedeapsă sunt făcute, ca să piardă pe cei
necredincioşi".
Primul care a furat Sfânta Împărtăşanie a
fost Iuda, fiul pierzării, care s-a spânzurat şi a căzut din
spânzurătoare de şi-a spart capul, ia crăpat pântecele în
două şi i s-au vărsat toate măruntaiele, luând astfel plata
fărădelegii sale (Fapte 1, 18).
Iată ce lucruri trebuie să scoatem din noi şi
dintre noi, că acestea aduc ceasul primejdiei de moarte şi sabia atârnă
nevăzut asupra vieţii. Iar dacă în loc de îndreptare, pentru
care ne dă Dumnezeu oarece vreme de necaz, noi însă totuşi ne
îndărătnicim cu mintea împotriva voinţei lui Dumnezeu, se
întâmplă că, plinind măsura fărădelegilor, cade sabia
şi se împlântă în capul care nu mai are minte.