+
Părintele ARSENIE boca
CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI
Capitolul 3: -
Neajunsurile duhovniceşti ale începătorilor
Nu dori să fi stimat şi iubit de oameni cu
deosebire, că aceasta se cuvine numai lui Dumnezeu care n-are Luişi
asemănare. Nu dori a avea întâiul loc în inima ta cuiva, că aceasta
se cuvine să fie închinată numai lui Dumnezeu; nici altul să
cuprindă în inima ta locul acesta ci Hristos să-l cuprindă în
tine şi-n tot omul bun.
În vremea ispitelor să nu părăseşti
mănăstirea ta, ci suferă cu vitejie valurile gândurilor şi
mai ales pe cele ale deznădejdii şi ale moleşelii. Căci
aşa fiind probat cu bun rost prin necazuri, vei dobândi o nădejde
şi mai întărită în Dumnezeu. Iar de-o vei părăsi, te
ve afla neprobat, lipsit de bărbăţie şi nestatornic.
De vrei să nu cazi din dragostea cea după
Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce
întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci
"mergi şi te împacă cu fratele tău" şi venind adu
lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune
stăruitoare, darul dragostei.
Nu da urechea ta limbii celui ce defaimă, nici limba ta
urechii iubitorului de ponegrire, ascultând sau grăind cu plăcere
cele rele împotriva aproapelui, ca să nu cazi din dragostea
dumnezeiescă şi să te afli străin de viaţa
veşnică.
Nu primi bârfa împotriva părintelui tău, nici nu-l
încuraja pe cel ce-l necinsteşte pe el ca să nu se mânie Domnul
pentru faptele tale şi să te stârpească din pământul celor
vii.
Închide-i gura celui ce bârfeşte la urechile tale, ca
să nu săvârşeşti păcat îndoit împreună cu acela:
pe tine obişnuindu-te cu patima pierzătoare iar pe acela neoprindu-l
de a flecări împotriva aproapelui.
Să nu loveşti vreodată pe vreunul din
fraţi, mai ales fără pricină şi fără
judecată, ca nu cumva, nerăbdând jignirea, să plece şi
să nu mai scapi niciodată de mustrarea conştiinţei,
aducându-ţi (aminte) pururea întristarea în vremea rugăciunii şi
răpindu-ţi mintea de la dumnezeiasca îndrăznire.
Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care
îţi aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în
orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau
fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la
cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Încă nu are dragoste desăvârşită cel ce
se mai ia încă după părerile oamenilor. De pildă pe unul
iubindu-l şi pe altul urându-l pentru pricina aceasta sau aceea; sau pe
acelaşi odată iubindu-l, altădată urându-l, pentru
aceleaşi pricini.
Oamenii se iubesc unii pe alţii, fie în chip vrednic de
laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru cinci pricini: sau pentru
Dumnezeu, cum iubeşte cel virtuos pe toţi, atât pe cel virtuos cât
şi pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc
părinţii pe copii şi invers; sau pentru slava deşartă,
cum iubeşte cel slăvit pe cel ce-l slăveşte; sau pentru
iubirea de argint, cum iubeşte cineva pe cel bogat pentru a primi banii;
sau pentru plăcere, ca cel ce-şi slujeşte stomacul şi cele
de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă, a doua
este mijlocie, celelalte sunt pătimaşe.
Dacă pe unii îi urăşti, pe alţii nici
nu-i iubeşti, nici nu-i urăşti, pe alţii iarăşi
îi iubeşti dar potrivit, şi în sfârşit pe alţii îi
iubeşti foarte tare, din această neegalitate cunoaşte că
eşti departe de dragostea desăvârşită care cere să
iubeşti pe tot omul la fel deopotrivă.
Dragostea ne face să iubim pe Dumnezeu deasupra tuturor
lucrurilor, şi aceasta nu se poate decât numai prin lepădarea de sine
şi de toate. Fiecare din voi dacă se leapădă de tot ce are,
nu poate să nu fie Mie ucenic. "Iată acum ce este bun sau ce
este frumos, fără numai a locui fraţii împreună",
că întru aceasta a făgăduit Domnul viaţa de veci.