+
Părintele ARSENIE boca
DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA
explicate de Părintele Teofil Părăian
"Mă, nu toti din lume se prăpădesc, nici toti din mănăstire se
mîntuiesc"
Avea o putere de sinteză deosebită, o putere
de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul într-o chestiune.
Cînd îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Si de la el au rămas si
cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, cînd l-am întîlnit eu pentru
prima dată, mi-a si spus un cuvînt, o formulă. Zice: "Mă, nu toti din lume
se prăpădesc, nici toti din mănăstire se mîntuiesc". Deci avea o
posibilitate de a formula ceva.
"Nici abuzul, nici refuzul"
In legătură cu sexualitatea în familie,
Părintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".
"Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…"
Părintele zicea că de două ori trebuia să se
întîlnească omul cu el: o dată cînd îi spune si a doua oară la moarte, săi
spună dacă a făcut ce ia spus. Foarte corect! Ce rost are să meargă cum merg
unii că săi spună unul, că săi spună altul, că un cuvînt de folos, că nu stiu
ce… siapoi adună la cuvinte de folos si nu împlineste nimic!
"Cine face curte nu face carte"
Părintele Arsenie zicea: "Cine face
curte nu face carte".
"Nasteti-vă sfinti!"
Părintele Arsenie îi îndemna pe oameni să
nască sfinti. Bineînteles că pentru a naste sfinti trebuie să fi sfînt sau
trebuie să tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cînd începem să ne ocupăm
de noi însine, putem să ne cunoastem, să aflăm negativele noastre, să cunoastem
încărcătura dată de altii si pusă în noi, s-o rezolvăm, dar aceasta cere timp
si osteneală.
"Să-ti feresti capul de frig si de prostie!"
E un cuvînt care merită să fie stiut si
urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei însisi,
tuturor celor care vreau să braveze si nu se gîndesc la urmările pe care le pot
avea, spre răul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gîndite si
controlate. Să luăm deci aminte la cuvîntul de mai sus si să-l împlinim în cele
două laturi ale lui.
"Conceptia de viată crestină"
Cîtă o avem, ne statorniceste în gîndul si
dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii firea, prin harul
si îndurările si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si
resursele firesti cîte le avem la îndemînă, aerul, aerul bun, hrana ratională,
somnul si energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o
canalizăm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea părintele
Arsenie, care a formulat îndreptarul de viată, pe care l-a predat tinerilor si
oricui care vrea să ia aminte la el.
"În mintea strîmbă si lucrul drept se strîmbă"
Asa obisnuia să spună părintele Arsenie, care
urmărea pentru oameni o minte dreaptă si lucruri drepte si îndreptate de mintea
cea bună. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti cei ce îl aud, si asta se
întîmplă des, căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor si închinătorilor
nostri, mai ales atunci cînd au prilejul să vadă o pictură a părintelui Arsenie
reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, pictură în fata căreia se opresc cu
admiratie multi dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brîncoveanu de la Sîmbăta.
Mintea se strîmbă în urma patimilor si se îndreaptă pe măsura curătirii de
patimi. Cînd mintea se îndreaptă, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In
mintea strîmbă si lucrul drept se strîmbă". Asta le place la multi, am
băgat de seamă că le place. Cînd le spun că Părintele a zis că "în mintea
strîmbă si lucrul drept se strîmbă", oamenii rîd în general. De ce rîd?
Pentru că îsi dau seama că asa e. Numai că e greu să stii cînd ti-e mintea
strîmbă.
"Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la
inimă"
Cea mai lungă cale este calea care duce de la
urechi la inimă, adică de la informatie la convingere. Oameni de informatie
religioasă sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesară si
informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rămîne la informatie
înseamnă doar a fi la începutul drumului "la urechi". Pînă la inimă
mai e o cale lungă, "cea mai lungă cale".
"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"
Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt
asemănător, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfînt trist este
un trist sfînt". Părintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru
bucurie, credinta noastră fiind "izvor de bucurie", crestinismul
fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi
:"Acestea vi le spun ca bucuria Mea să fie întru voi si ca bucuria voastră
să fie deplină" (Ioan 15, 11).
"Bobul lui se preschimbă în tăciune, iar el se crede grîu
nedreptătit"
Asa caracteriza părintele Arsenie pe omul
care se abate de la cele bune si care nu caută si nu primeste îndreptarea, ci
îsi explică el mai bine cele pentru sine condamnînd pe cei ce vreau să-l
îndrepte. }nceputul oricărei îndreptări este să-tI recunosti greseala.
"Cînd greseala s-a făcut în tine asezare sI adevăr" – cînd o ai ca
drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e greseală ci e păcat de
moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fără să si
fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar tăciune.
"Mustrarea învinge, dar nu convinge"
Este si aceasta o cugetare la care e bine să
luăm aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca constrîngere,
doar învinge, însă de convins nu convinge. De la învingere pînă la convingere e
o cale lungă; poate tot atît de lungă cît cea de la informatie la convingere,
cît cea de la urechi la inimă.
"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare
decît iubirea celui mai mare sfînt fată Dumnezeu"
Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea
asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa:
"Iubirea lui Dumnezeu fată de cel mai mare păcătos îi mai mare decât
iubirea celui mai mare sfânt fată de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe
Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare
păcătos; si-l asteaptă; si vrea să-l primească; si aleargă înaintea lui, după
cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune că tatăl nu l-a asteptat pe
fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a văzut că vine nu
l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca să-l primească, să-l
îmbrătiseze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aseze iarăsi în starea din care a
plecat. Pentru că din inima lui fiul n-a plecat niciodată! El a rămas în inima
tatălui asa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtati am fi,
oricâte rele am face. Până trăim în această viată Dumnezeu nu ne părăseste. Noi
putem să părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, părintele ne dă
încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fată de noi,
păcătosii, căci se afirmă si în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre
Biserici, că mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinită, cum
este de infinită si mărirea Lui, de vreme ce se spune: "Că precum este
mărirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de părintele Arsenie, în
formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin
cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pămîntului atît de mare e
bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e
Răsăritul de Apus, atîta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum
miluieste un tată pe copiii săI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de
Dînsul" (Ps. 102, 10-13).
"Ajutati-mă să vă pot ajuta"
Asta înseamnă că nu cel care vrea să te ajute
te ajută cel mai mult, ci tu esti cel care potI să fi ajutat. Dacă esti deschis
spre ajutor te poate ajuta omul de lîngă tine si omul superior tie; dar dacă
nu-l recunosti superior, ba, dimpotrivă, îl judeci si-l calci în picioare,
atunci nu te poate ajuta, pentru că omul este fiinta care poate zice nu, si
zice nu!
"Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate"
Zice părintele Arsenie Boca referindu-se la
trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate".
"Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială
si cu fata pe crucea spirituală"
Zicea Părintele Arsenie: "Domnul Hristos
a fost răstignit cu spatele pe crucea materială si cu fata pe crucea
spirituală".
"Să ai întelegere fată de neputinta omenească"
Am fost odată la Părintele Arsenie Boca –
Dumnezeu să-l odihnească! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci,
care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965
–, si Părintele vorbind cu el, desigur să aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a
rămas mie pentru cealaltă vreme a vietii mele si cred că si pentru vesnicie.
N-am să-l uit niciodată! Zice: "Uite, măi frate. O să fii preot. Să fii
întelegător fată de neputinta omenească!” Nici nu vă puteti închipui cât m-am
gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmărit în viata
mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama că neputinta omenească e o
realitate. Sunt atâtia oameni răi în lumea asta, si nici ei nu vor să fie răi…
Si-s răi, si noi trebuie să întelegem răutatea lor de pe pozitia noastră, din
situatia noastră. Să întelegem că ei nu pot mai mult, că ei ei însisi sunt
nemultumiti de răutatea lor – "Pe cel rău răutatea îl ucide”, îi scris în
Psalmi: "pe cel rău răutatea îl ucide”, îl nimiceste, răutatea îl
nemultumeste. Pomenirea de rău spun părintii cei duhovnicesti că e o răutate
fără margini, e o răutate ca o rugină care mănâncă fierul, asa mănâncă
sufletul; răutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rău, nemultumirea,
neiertarea este viermele mintii. Un părinte spune că "răul să-l scrii pe
apă”.
Texte culese si prezentate aici de Ioan Gânscă si Iulian Nistea