+
Părintele ARSENIE boca
Nichifor Crainic
- Scrisoare către părintele Arsenie Boca
Iubite
părinte Arsenie,
A fost o vreme
când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus
Hristos. Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui
Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la
piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost
aşa de la Dumnezeu ca toată acea bulboană spirituală
uriaşă să se desumfle la comandă ca şi cum n-ar fi
fost?
Ceea ce am
admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de
suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te
zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase
reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum
când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei
desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre.
Mica
biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe
zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le
ascultau la Sâmbăta de Sus.
E o
pictură nouă ca şi predica de atunci.
Nimic întunecat
în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit
bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume ca
spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de
sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o
pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în
suflet.
Pictura
sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor
transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta ai
înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe
clare şi deschise, paradiziace pentru a sugera lumea feerică de
dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului. Ceea
ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care
ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei de mijlocitoare a lumii
către dumnezeescul ei Fiu. Cea care pluteşte vizionar peste Sinodul
de la Efes e făcută din atâtea nuanţe şi numai din
nuanţe încât nici nu pare pictură, ci o apariţie vaporoasă
şi diafană care, cu cerescul Prunc în
braţe, apare să întărească pe sinodali că ea e
într-adevăr Maica lui Dumnezeu – Theotokos.
Notă:
Această scrisoare a fost dată de Nichifor Crainic
ucenicului său spiritual Părintele Arsenia Boca după întâlnirea
de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în biserica din
satul Drăgănescu din Bucureşti, pe care Părintele începuse
să o picteze.
După
mai multe convorbiri avute în Bucureşti, Nichifor Crainic a venit să
pecetluiască, cu iubirea şi competenţa cu care scrisese
Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului său ajuns părinte
duhovnicesc de statură filocalică.
Monahia Zamfira Constantinescu, Preluat din revista Gândirea
(seria nouă)