+
Părintele ARSENIE boca
28
Noiembrie – o zi cu cruce...
“Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe Cale – la
Sâmbăta, Prislop, Drăgănescu sau Sinaia – şi ne tâlcuia
Scripturile?"(cf. Luca 24,32)
Patericul ne
relatează despre un frate care, mergând odată la chilia avvei Arsenie
cel Mare din Schit şi trecând pe lângă fereastră,
aruncându-şi privirea spre înlăuntru, i-a fost dat să-l
vadă, din rânduială şi iconomie dumnezeiască, pe bătrânul
călugăr în rugăciune învăluit peste tot “ca de un foc” – de
focul luminii harului Duhului Sfânt – căci, spune Patericul “era vrednic
acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.
Pentru cei ce l-au
cunoscut şi recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat şi urmat pe
Părintele Arsenie Boca (29 sept. 1910 – 28 nov. 1989 ) ziua de 28
noiembrie – deja înscrisă cu “cruce roşie” în calendarul vieţii
noastre – ne este în anul bisericesc ca o “fereastră” prin care cu
dragoste şi dor ne aruncăm privirea minţii – ca şi ucenicul
din Pateric – înspre personalitatea harismatică “ca o pară de foc” a
celui care a fost, este şi va rămâne de-a pururi pentru ortodoxia,
spiritualitatea şi monahismul românesc al veacului XX – Părintele
Arsenie, Omul lui Dumnezeu.
De trei ani “batem”
cu smerenie şi umilinţă prin pomenirile rânduite de Sfânta
Biserică la uşa chiliei “de dincolo” a Sfinţiei Sale, cu gândul
luminat şi purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la
chilia Părintelui Arsenie de sub “fereastra Munţilor
Făgăraşului, iar de acolo la "fereastra celulei" unei temniţe
din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a
văzut pe Părintele Arsenie în rugăciune învăluit “ca de un
foc” – pentru ca în sfârşit, să ni-l aprindem ca o lumânare la crucea
mormântului Sfinţiei Sale de la Prislop, de care se cuvine să ne
apropiem ca de un “rug aprins” ca să primim “lumină din lumină”.
Binecuvântat este
poporul din care s-a ridicat un astfel de om până la “statura vârstei
deplinătăţii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotită este
ţara noastră care are un astfel de mijlocitor către Dumnezeu
şi vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a făcut
“compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile
după săvârşirea Sfinţiei Sale din această
viaţă (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru că
astăzi, într-o vreme plină de incertitudini când lumea şi
societatea în care trăim se aseamănă tot mai mult cu un
“Ţinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente şi
ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dăm seama că a-l fi
întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut şi urmat – după puteri –
pe Părintele Arsenie Boca la o răspântie a vieţii noastre, este
aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevărat profet
biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este
deci imaginea şi icoana clară şi definitivă – ca un reflex
al picturii bisericeşti de la Drăgănescu şi Prislop – a
Părintelui Arsenie, zugrăvită înaintea ochilor şi
înlăuntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboară atât de
pe Tabor, cât şi din norii Parusiei…
De aceea,
lăsând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina să fie
pusă în sfeşnic” şi timpului – care ţese în taină
odăjdiile sfinţilor şi le sculptează racla – să
adeverească tuturor, “cler şi popor", locul Icoanei
Părintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc
“creştinesc şi de Hristos iubitor”, mărturisim că – cel
puţin în vremile pe care le trăim astăzi şi în viitorul
apropiat – despre Părintele Arsenie, despre activitatea şi
lucrările Sfinţiei Sale, se cuvine mai mult şi mai bine să
se tacă, decât să se vorbească…
“Doamne, Iisuse
Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Cuviosului
Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul, rămâi cu noi, în toate zilele,
căci este spre seară şi zilele rele sunt". (cf. Lc. 24,19;
Mt. 28,20; Efes. 5,16).
Protos.
Daniil Stoenescu - *
Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la
Mânăstirea Prislop – 28 noiembrie 1992 – legată de împlinirea a trei
ani de la strămutarea Părintelui Arsenie “în lumea celor vii".Text
preluat din Gândirea (seria nuă), nr. 2 / 1992