Părintele Dometie Manolache de la Mrea Râmet
Viata
duhovnicească
Urmând cuvintele bunicului său: "nimic nu
foloseste dacă nu slujesti Domnului", Părintele Dometie si-a închinat
întreaga viată acestei slujiri, împletind în mod exemplar asceza si rugăciunea
cu munca creatoare. Ducea o viată aspră, se purta cu simplitate si nu păstra
niciodată mai multe rânduri de haine. Dacă întâlnea oameni necăjiti, le dădea
cojocul din spinare, ciorapii si chiar încăltările. Era multumit când vedea în
jur oameni multumiti. Dormea oriunde, chiar si pe jos. Spovedea zile întregi,
multumindu-se să atipească pe un scaun câteva minute. Când slujea la bisericile
satelor din jur, unde nu erau preoti, străbătea câte 7-8 km peste dealuri si
văi, dornic să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu spre întărirea sufletelor
credinciosilor. După Sfânta Liturghie, zilnic era chemat pentru diferite
servicii pe la casele motilor, cum se obisnuieste în Muntii Apuseni. Până seara
oficia 20-30 sfestanii, urcând si coborând poteci singuratice.
Se îngrijea de viata spirituală a măicutelor
din mânăstire, dovedind mult tact duhovnicesc. Era preocupat ca ele să nu ducă
lipsă nici de cele materiale; le încuraja si le îmbărbăta mereu în clipele
grele de îndoială si ispită, învătându-le cum să se adapteze vietii călugăresti
aspre, fiindu-le permanent o pildă vie. Era mai mult vegetarian, afirmând că
hrana din carne tulbură spiritul si înmoaie vointa. Uneori spunea: "Dacă
n-as sti că multe din măicute sunt subrede cu sănătatea si dacă ascultările
călugăresti n-ar fi asa de grele, v-as propune să mâncăm numai vegetale. Poate
vom ajunge si la aceasta, când ne vom mai usura; atunci vom vedea ce ne va
îndemna Cel Prea Înalt".
Nu cunostea odihna pe care ar fi meritat-o din
plin. Trecea de la cele duhovnicesti la lucrări gospodăresti, fie săpând în
grădină sau adunând lemne din pădure, fie împingând roaba plină cu pietris sau
nisip, cot la cot cu muncitorii plătiti ce lucrau la constructiile din incinta
mânăstirii. Adeseori a fost văzut spărgând pinteni de piatră din munte sau
mânuind barosul, cu toate că nu era prea trupes.
În ultimul an al vietii sale, Părintele Dometie
s-a subrezit mult, ca urmare a necontenitelor osteneli făcute fără crutare.
Drumurile obositoare, postul, neodihna, slujbele fără nici un ajutor, cântarea
plină de dăruire, afară si în bisericile neîncălzite iarna, privatiunile de tot
felul – au contribuit la îmbolnăvirea sa. Părintele a devenit tot mai rezervat
si mai obosit, în contrast cu firea sa dinamică. "Ce va fi aceasta,
fratilor?", întreabă Părintele într-o predică tinută în anul mortii sale.
"Când am atipit, am văzut un mormânt gol, cu o cruce la capăt, iar eu eram
pe marginea lui. Al cui va fi acest mormânt?" Cu o săptămână înaintea
sfârsitului său, predica zilnic, la fiecare masă, si prelungea ca niciodată
sfaturile duhovnicesti, căutând să stea de vorbă cu fiecare din obste. În ziua
când a murit, a slujit Sf. Liturghie, iar după-masă a plecat într-o comună din
apropiere, împreună cu un grup de maici, pentru a aduce alimente rămase acolo
din cauza unor inundatii. La un moment dat, pe când se întorceau, Părintele s-a
lăsat usor în genunchi, cu ochii ridicati către cer, cu mâinile ca la
rugăciune. S-a asezat jos si a intrat în comă. Era către asfintitul soarelui. La
ora 24, inima sa a încetat să mai bată. Pe locul în care a îngenuncheat a fost
ridicată apoi o cruce. Până în ultima clipă, Părintele Dometie a fost el însusi
ceea ce recomanda tuturor: "Asa trebuie să ardem pentru Dumnezeu cu viata
si fiinta noastră, precum arde o lumânare în sfesnic. Viata noastră trebuie să
fie numai o rugăciune".
Monahia Eudoxia - Mânăstirea Râmet, Alba - Epifania
nov-dec 1997