+
Părintele Serafim popescu
dela Mânăstirea Sâmbăta de Sus
(1912-1990)
Sfântul Ioan cel care a scris
Scara, în cuvântul despre ascultare (cuvântul 4), pomenind de niste călugări
dintr-o mănăstire la care îi era luarea aminte, spunea că erau “blânzi,
binevoitori si veseli”. Asa a fost si Părintele Serafim. A fost blând, de o
blândete care impunea respect. Avea o blândete care aducea aminte de Domnul
Hristos, Cel ce a zis: “Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu
inima”. Si Părintele Serafim era blând si smerit. Am zis odată către Părintele
Serafim: “Părinte, noi vă tinem pe sfintia voastră ca pe un sfânt”. La aceasta,
Părintele a răspuns: “Mă, te bat”. Eu am zis mai departe: “Da, Părinte, noi vă
tinem (considerăm) ca sfânt”. Părintele Serafim a zis în continuare: “Mă, vrei
să te bat?” Atunci eu am întrebat: “Dar ce sunteti?” El a răspuns: “Sunt un
amărât de păcătos”. Si, bineînteles, dacă l-am întrebat ce păcate face, nu mi-a
putut spune vreun păcat al lui, pentru că nu făcea păcate. Ar putea surprinde
pe cineva afirmatia mea, că Părintele Serafim nu făcea păcate. Eu sunt convins
de aceasta, în sensul că îl stiu pe Părintele Serafim bine intentionat,
evlavios si hotărât pentru cele bune. Când spun că “nu făcea păcate”, nu mă
gândesc că n-ar fi putut avea nici o întrelăsare, ci că nu făcea nici un rău cu
deplină vointă si stiintă, căci asta înseamnă păcatul. Era bun, ca acel părinte
din Pateric despre care se spunea că “din multa bunătate nu mai stia ce este
răutatea”. Asa era Părintele Serafim, de o bunătate si de o blândete incontestabile.
Nici dusmanii lui - dacă ar fi avut vreun dusman - nu puteau să-i găsească
vreun cusur. Era cam neluător aminte la lumea aceasta si asta ar fi putut să-i
facă pe unii să-l neglijeze si să-l ocolească ori să spună că n-a avut si
calităti care să-l impună în fata celor care numai la asa ceva se gândesc. Dar
asta nu înseamnă că cele pe care le-a avut si le-a vădit n-ar fi destule si
îndestulătoare.
Fiind bun si blând, evident că
Părintele Serafim era si binevoitor. Se bucura de succesele celor din jurul
său. Mie îmi spunea: “Copile, eu mă bucur de succesele tale cum mă bucur de
succesele mele”. Un om binevoitor nici nu poate să facă altfel. Binele altora
este si binele nostru, mai ales atunci când si noi contribuim la binele lor.
În sfârsit, cine l-a cunoscut mai
de aproape pe Părintele Serafim stie că a fost un om vesel. Veselia Părintelui
Serafim se manifesta în toate ale sale: în privire, în zâmbet, în râs, în fata
senină, în atitudini. Râdea cu poftă de fiecare dată când se ivea o situatie, o
ocazie care prilejuia râsul. N-avea nici o retinere în privinta aceasta. Totul
pornea dinăuntru, din inima sa senină si veselă. Spunea cu plăcere glume prin
care ne înveselea pe toti. Desi le auzeam de multe ori, ne bucuram totdeauna de
Părintele Serafim cel vesel si de glumele spuse de el. Îmi amintesc de câteva,
care bag de seamă că le plac la toti. Cea mai faină este cea cu balmosul.
Spunea Părintele că s-a dus odată un cetătean la stână si ciobanii tocmai
făcuseră balmos - un fel de mămăligă cu zăr si cu unt - si i-au oferit si celui
venit la ei. El însă zicea că nu-i place, că nu vrea să mănânce. Si atunci
ciobanii au zis: “Mă, tineti-l doi si dati-i unu”. Si ei au făcut asa. Omul,
când a văzut cât de bun e balmosul, a zis: “Acum schimbati-vă. Tineti-mă unu si
dati-mi doi”.
Ne mai spunea Părintele Serafim
că, pe când era student la Teologie, un coleg a venit de acasă si a adus cu el
si niste vin si a zis către un prieten al lui: “Hai la dulap, să-ti dau niste
vin”. Dar când au ajuns la dulap, a zis: “Stii ceva? M-am socotit să nu-ti mai
dau”. Bineînteles că până la urmă i-a dat vin. Dar e faină interventia aceasta:
“M-am socotit să nu-ti mai dau”. Ne veseleam si când zicea sau când ziceam si
noi, învătati de Părintele Serafim, o vorbă din satul lui: “Dacă ar fi făină,
precum nu-i slănină - ce mai apă bună de plăcinte!!!”
Asa a fost Părintele Serafim:
blând, binevoitor si vesel. Să-l urmăm.
Părintele Serafim - odihnitor de oameni
În cuvântarea pe care am tinut-o
când Părintele Serafim a trecut la cele vesnice, la înmormântarea lui, am făcut
o legătură între Părintele Serafim si Sfântul Filimon din Colose, pe care
Sfântul Apostol Pavel îl stia ca odihnitor de oameni, căci i-a scris: “Inimile
sfintilor, frate, s-au odihnit în tine”. Si mai departe: “Odihneste în Hristos inima
mea”.
Pe Sfântul Filimon, ca odihnitor
de oameni, îl stiu din Epistola Sfântului Apostol Pavel, dar pe Părintele
Serafim, odihnitor de oameni, îl stiu din realitatea vietii. Am vietuit
împreună cu Părintele Serafim vreme de treizeci si sapte de ani si asa l-am
cunoscut: “odihnitor de oameni”. N-a fost nimic fortat în apropierea pe care am
făcut-o între Părintele Serafim si Sfântul Filimon, si unul si altul fiind
odihnitori de oameni.
Mărturii despre Părintele Serafim
Despre Părintele Serafim pot da
mărturie toti cei care l-au cunoscut mai de aproape. Unii retin cu bucurie
căldura sufletească cu care i-a întâmpinat, i-a primit si i-a ajutat. Altii
stiu că Părintele Serafim a fost blând si binevoitor. Nu l-au uitat pe
Părintele Serafim cei ce au fost mângâiati de el la vreme de necaz. Îl au la
evlavie pe Părintele Serafim cei ce i-au cunoscut veselia, izvorâtă din
credintă si pe care o manifesta în chip statornic. Unii îl stiu ca om al
rugăciunii. Cineva spunea cu mirare si cu admiratie: “De câte ori intri la
Părintele Serafim în chilie, totdeauna îl vezi cu patrafirul, totdeauna îl
găsesti la rugăciune”.
Mai mult decât altii, despre
Părintele Serafim dau mărturie eu însumi, care l-am cunoscut în anul 1942 si de
care m-am legat sufleteste de la prima noastră întâlnire. L-am regăsit la
mănăstire, în anul 1949, când a fost a doua venire a mea la Sâmbăta. L-am mai
întâlnit în vremea anilor mei de studentie, când îmi petreceam, la Mănăstirea
Brâncoveanu, zile de vacantă. De la 1 aprilie 1953 m-am încadrat si eu în
mânăstirea în care vietuia Părintele Serafim si am fost împreună vietuitori
până la moartea lui. În această vreme si mai ales la început, Părintele Serafim
m-a ajutat în mod special, citindu-mi si dictându-mi cărti întregi, pe care eu
le-am transcris în braille, ca să-mi fie accesibile - eu fiind nevăzător. Îmi
amintesc, în această privintă, câteva repere. Înainte de tunderea mea în
monahism, Părintele Serafim a tinut să-mi citească o mică lucrare, scrisă de
Arseniev, intitulată Biserica Răsăriteană. Această lucrare mi-a făcut mare
bucurie.
Părintele mi-a atras atentia
asupra unui articol, scris de profesorul Teodor M. Popescu, cu titlul Sfintii
Trei Ierarhi în slujba Bisericii. Părintele Serafim mi-a citit acest articol,
pe care apoi mi l-a si dictat.
N-am să uit niciodată bucuria pe
care am avut-o când Părintele Serafim mi-a citit al doilea imn din Imnele
dragostei de Sfântul Simeon Noul Teolog, în versificatia Maicii Teodosia Latcu.
Îmi stăruie si acum în suflet bucuria pe care am avut-o când Părintele Serafim
mi-a citit prima dată cuvântul al 72-lea din scrierile Sfântului Isaac Sirul.
Mi-a mai citit Părintele Serafim si alte multe articole din revistele
bisericesti, dintre care am ascultat cu uimire cuvântul tinut de profesorul
Teodor M. Popescu la o aniversare oarecare a scriitorului Gala Galaction.
Părintele Serafim mi-a citit si mi-a dictat multe texte din Filocalie, din
cărtile de slujbă, din Proloage etc.
Toate acestea îl tin prezent pe
Părintele Serafim si îl fac lucrător în viata mea si după ce a trecut din lumea
aceasta. Dumnezeu să-i primească ostenelile făcute pentru mine, pentru binele
meu, pentru succesele mele, despre care spunea că se bucură de ele cum se
bucură de succesele lui.
La cele de mai sus adaug si o
constatare: constatarea că prietenii Părintelui Serafim erau si prietenii mei,
iar prietenii mei erau si prietenii Părintelui Serafim. Ei ne priveau
întotdeauna împreună. Îmi amintesc de un mod de adresare pe care îl avea o
credincioasă, care ne trimitea la amîndoi aceeasi scrisoare si care scria,
drept titlu, “Bunii nostri Părinti Serafim si Teofil”.
Părintele Serafim - “un om de care s-au bucurat oamenii”
Am lăsat la urmă cuvântul cel mai
cuprinzător, cel mai important si cel mai reprezentativ în raport cu Părintele
Serafim, anume cuvântul că “Părintele Serafim a fost un om de care s-au bucurat
oamenii”. Asta spune tot despre Părintele Serafim. Când spui că “Părintele
Serafim a fost un om de care s-au bucurat oamenii” nu mai trebuie adăugat
nimic. Asa-l stiu toti care s-au bucurat de întâlnirile cu el, marcate de “Bine
ati venit la noi”, “Mă bucur că sunteti cu noi” sau de “O, bată-te nororocul!
Să te ocărăsc frumos”. Ca om al bucuriei si ca prilejuitor de bucurie îl stiu
toti câti îsi amintesc de Părintele Serafim, ca mângâietor si iertător la
spovedanie. Ca “om de care s-au bucurat oamenii” îl au în amintire toti aceia
care au venit în legătură cu Părintele Serafim, i-au ascultat cuvântul si
sfatul si au plecat din fata lui cu sufletul îmbogătit, că s-au întâlnit cu “un
om de care s-au bucurat oamenii”.
Cuvânt de încheiere
Cea mai firească întrebare în
legătură cu Părintele Serafim, pe care si-o poate pune oricine ar dori să fie
ca el, este întrebarea: “Oare prin ce osteneală ar putea cineva să ajungă să
fie ca Părintele Serafim? Oare prin ce osteneală a ajuns Părintele Serafim să
fie asa cum l-am cunoscut, asa cum îl stim?” Întrebarea aceasta am pus-o eu
cândva, într-un cerc adunat spontan în jurul meu la scoala teologică din Sibiu,
fiind atunci de fată si Părintele Profesor Dumitru Călugăr. Întrebarea mea era
atunci în legătură cu un alt om vrednic de pomenire si care mie mi s-a asezat
la inimă, pentru buna lui alcătuire sufletească după Dumnezeu. Este vorba de
Episcopul Vicar, de atunci, al Arhiepiscopiei Sibiului, pe nume Teodor
Scorobet. Nu stiu cum a venit vorba de el si eu am zis: “Oare prin ce osteneală
a ajuns Prea Sfintitul Teodor la asezarea sufletească pe care o are?” La
aceasta, Părintele Profesor Dumitru Călugăr - om vesel si glumet - a răspuns:
“Prin osteneala lui Dumnezeu, că asa l-a lăsat Dumnezeu”. Cred că la fel se
poate spune si despre Părintele Serafim: a fost un om lăsat de Dumnezeu, spre
bucuria multora. Să-l urmăm!
Arhimandritul Teofil Părăian - Mănăstirea
Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus
(text
preluat din revista Epifania, cu acordul redactiei)