+
Părintele Serafim popescu
Părintele Serafim - efluviile unor
unde mistice
Faptele
pe care le amintesc s-au consumat în anul 1936, adică acum 62 ani. Eram atunci
un simplu student al Facultătii de Teologie din Cernăuti. Facultate constituită
din renumiti dascăli. Nu mai retin la ce adresă am cantonat în acea sesiune de
examene: Romanilor, Aron Pumnul, retin numai faptul că la aceeasi gazdă s-a
stabilit un student ardelean cu numele Dumitru Popescu. Era atunci cu un an mai
în vârstă decât mine, având 24 de ani. De statură joasă, saten, transparent,
natural si mult inocent. Tânărul spunea că a venit la Cernăuti pentru
echivalarea studiilor de la Institutul Teologic Sibiu. Tânărul era retras si
tăcut. Vorbea numai provocat. Tin minte când l-am incitat într-o discutie
referitoare la Jean Jack Rousseau. Caracterizarea lui Rousseau, judecătile de
valoare enuntate erau dovada că tânărul poseda temeinice cunostinte
beletristico-filosofice. Ceea ce îl deosebea de ceilalti era ceva inefabil ce
emana din fiinta lui spirituală. Se simteau în jurul lui efluviile unor unde
mistice, ceea ce forma un halou spiritual în jurul persoanei sale. Ca si Vasile
cel Mare, nu cunostea decât drumul bisericii si al facultătii. Stătea ore
întregi la rugăciune cu cărticica de rugăciuni.
Întâlneam
prima dată în viată un tânăr care renunta la lume spre a-I sluji lui Dumnezeu.
Un tânăr care făcea parte din neamul celor ce-L căutau pe Dumnezeu. La
indiscreta mea întrebare: ce are de gând să facă în viată?, mi-a răspuns că are
de gând să intre în cinul monahal.
Numai
Atotputernicul Dumnezeu m-a întâlnit cu acest om ce a avut o imensă influentă
asupra vietii mele. Spuneam unora si altora că am cunoscut un om cu nimbul
sfinteniei.
Au
urmat anii războiului cu marile schimbări si răsturnări în viata societătii. În
anii următori l-am mai întâlnit de câteva ori pe Părintele Serafim. În
discutiile purtate am încercat să-i amintesc de Cernăuti, si de impresiile
mele, de viata sfântă si curată si realizarea dorintei lui de a deveni călugăr.
M-a oprit spunându-mi că pentru el lauda e una cu hula. Aceasta a fost ultima
mea întâlnire cu cel care a fost monahul Serafim Popescu.
Pot
mărturisi acuma, la anii unei adânci bătrâneti, că oameni de felul lui Serafim
Popescu nu mi-a fost dat să mai întâlnesc.
N-au
fost cuvinte de convingere, ci pur si simplu ceva sfânt, ceva curat emana din
fiinta lui, fiind imbold, îndemn pentru viata mea.
Amintindu-l,
gândindu-mă la cel trecut în lumea dreptilor, nu pot să nu amintesc cuvintele
Mântuitorului Hristos: “Asa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor,
încât să vadă faptele voastre cele bune si să-L slăvească pe Tatăl vostru cel
din ceruri” (Matei 5, 16).
Pr. Vasile Miteu
(text
preluat din revista Epifania, cu acordul redactiei)