+ Ieroschimonahul Ioan
Chilia “Nasterea Sfântului Ioan
Botezătorul” – Colciu
Mănăstirea Vatopedu -
Sfântul Munte Athos
(1905 – 1996)
S-a
mutat la cele vesnice cel mai vârstnic Părinte român din Sfântul Munte
În
Sihăstria Colciu a Mănăstirii Vatopedu, la Chilia românească cu hramul “Nasterea
Sfântului Ioan Botezătorul”, în anul 1926, la 19 ani a intrat sub ascultarea
Bătrânului Ilie (Vulpe), tânărul Ioan Gutu. S-a născut în 1905, în Basarabia,
din părinti binecredinciosi. A ucenicit în vremea părintilor Ilie (Vulpe),
Eftimie, Gherontie si Paisie, care unul câte unul s-au stins. Părintele Ioan
devine superiorul chiliei. Dintre ultimii ucenici ai Părintelui îi amintim pe
Protosinghelul Gamaliil (Boboc), părintii Gheorghe, Prodromu, Augustin (ultimii
sase ani). A plecat la Domnul pe 5 decembrie 1996, la 91 de ani.
Ultimul
dintre ucenici (de altfel, azi, unicul vietuitor al chiliei), Părintele
Augustin ne spune despre Părintele Ieroschimonah Ioan că a început viata
monahală cu binecuvântarea tatălui său, care vizitându-l o dată în Sfântul
Munte, îi spune: “Ai grijă, aici să mori!”. A împlinit acest cuvânt, rămânând
statornic 70 de ani la chilia de metanie, o singură dată întorcându-se, pentru
oarecare nevoie, în tară.
În ce
priveste viata pilduitoare a Părintelui Ioan, ucenicul îsi aminteste că o dată,
la hramul chiliei românesti “Sf. Gheorghe” – Colciu, după terminarea slujbei,
părintii stăteau de vorbă. Un grec cere cuvânt de folos, iar Părintele Ioan îi
răspunde: “Dacă nu te folosesti de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu te vei
folosi...”.
Altă
dată, cerându-i-se, de asemenea, un cuvânt de folos, Părintele zice: “... eu
sunt un om simplu si nu am cuvinte de folos. Cer si eu de la altii mai sporiti
sfat si povătuire duhovnicească. Dar dacă vom împlini făgăduintele călugăresti
si vom săvârsi călătoria vietii asa cum am început-o, să avem nădejde de
mântuire”.1
Iubea
slujbele bisericesti si pravila. Zilnic împlinea cele sapte Laude si se
îndeletnicea cu rugăciunea inimii. Noaptea petrecea în rugăciune, sau în
chilie, sau în paraclis. Adeseori se auzea gălăgie si ceartă în chilia
Părintelui, lucruri despre care nu-i plăcea să pomenească. Ucenicului său
Ilarion (azi la chilia “Sf. Ipatie” din Sfântul Munte) i-a mărturisit că “dacă
într-o noapte nu fac priveghere, sunt necăjit de diavoli”.2 Dormea, sezând, cel
mult trei ore.
Părintele
avea darul rugăciunii. O familie din Tesalonic, înaintată în vârstă, nu avea
copii. Sunt dăruiti de la Dumnezeu cu o fetită, prin rugăciunile Părintelui.
Izvorul chiliei fiind secat, la insistentele ucenicului Părintele se roagă
pentru ca să fie apă. După un an, izvorul s-a umplut, ba mai mult, de atunci
n-a mai secat vreodată.
“În
rezumat – spune Părintele Augustin –, a fost un model de smerenie în toate: la
îmbrăcăminte, la mâncare, la chilie, la vorbă... în toate. Am învătat multe de
la dânsul”.
Întrebat
ce fapte bune se cuvine să iubim mai mult, Părintele zice: “Să le iubim pe
toate egal, dar să începem cu frica de Dumnezeu si să sfârsim cu dragostea de
Dumnezeu, care este cununa tuturor faptelor bune. Rugăciunea să meargă înaintea
tuturor faptelor bune. Mai multă rugăciune, mai multă smerenie, mai multă
dragoste de Dumnezeu si de oameni ne duc cel mai usor întru Împărătia
cerurilor... Să ne rugăm unii pentru altii si să avem nădejde că nu ne lasă
Dumnezeu”, însă “nu ne putem mântui fără ispite, fără răbdare si fără pocăintă”.
Privirea
Părintelui era senină. Cuvântul, foarte calm. “Trebuia să faci răbdare pentru
a-l asculta”, zice ucenicul. Avea mâinile mari. Purta haine tare modeste. A
suferit mult, fără cârtire. I se umflau picioarele. N-a folosit niciodată
medicamente, doar ceaiuri. A refuzat chiar si doctorul. Înainte cu două luni îi
spune ucenicului că va pleca la Domnul. Îi încredintează toate cele ale
chiliei. Chiar si ultimele rude din tară îl vizitează pe neasteptate.
Duminică,
3 septembrie 1996, Părintele se împărtăseste. Marti, pe la ceasul al nouălea, i
se face dezlegare de către Părintele Dionisie Ignat, după care îsi cere iertare
de la obstea Chiliei mari “Sf. Gheorghe”.
“Amândoi
am venit în Sfântul Munte în 1926. Am trăit cu Părintele Ioan ca fratii. N-a
fost deosebire între aceste două chilii, sub nici un motiv. Toate sărbătorile
si toate praznicele mari, vesnic le-am făcut la un loc. La noi erau doi preoti,
iar la dânsii erau trei. Părintele Ioan Gutu a fost un călugăr din cei buni,
foarte osârduitor. Nu i-a lipsit până la ultima suflare biserica si canonul,
lucrurile cele dintâi pentru monah... A fost un om bun”, mărturiseste
Părintele Dionisie.
Părintele
Ioan nu mai putea vorbi, însă avea mintea limpede. Mai târziu, ucenicul se duce
să facă Vecernia, vecernie mare, Vecernia “Sfântului Nicolae”, vreme în care
Părintele adoarme în Domnul.
“Fericit
bărbatul” Ioan Ieroschimonahul, care se slobozeste acum ca o “lumină lină”,
după cuvântul Domnului, în pace. Amin.
Frumoasă
si nestiută i-a fost viata si fericită mutarea la cele de Sus. F. I.
Bibliografie
1, 3 –
Ioanichie Bălan, Mărturii românesti la locurile sfinte, Ed. Episcopiei
Romanului si Husilor, 1986, p. 427
2 – Synaxis, Mănăstirea Vatopedu, Sfântul Munte,
nr. 3. p. 12. - (“Epifania”, nr. 5/1998)