+ Părintele Benedict Ghiuş
SFINTII TRAIESC PRINTRE NOI
Cei
zece drepti. Spre pomenirea Părintelui Arhimandrit Benedict Ghius
Sfârsit
de noiembrie ’88. Veniseră prin zloata cenusie, cu sufletele goale, ca să se
spovedească aici la mânăstire. Îi apăsa totul, păcatele lor, deznădejdea...
În
chilia văruită, frigul încerca să facă neprietenoase cele câteva obiecte care
căutau să ofere ospitalitate vizitatorilor. Părintele era rugătorul lor, lui îi
datorau izbânda în încercările prin care trecuseră, sfatului său si promisiunii
"O să mă rog pentru voi". Si acum, ca întotdeauna, cu zâmbetul venind
din pacea lăuntrică, li se părea că se stinge drept ca o lumânare ros de boală
si de bătrânete, cu mâinile tremurânde, înrosite de frig.
Se
spovediseră pe rând si, după ce le citise rugăciunea de dezlegare, glumind, îi
provocă să-i povestească despre orasul pe care el îl părăsise. Îi iubea mult si
intuia că acum, peste ceea ce erau greutătile vietii fiecăruia, se adăuga o
disperare mută care se cerea rostită.
Sotul
începu să-i povestească despre podul Mărăsesti, pe care l-au dărâmat si l-au
construit de trei ori până i-au găsit locul. Apoi despre cum au dărâmat
biserica Sfânta Treime de pe Calea Dudesti, despre praf, despre întuneric. Ea
la început tăcu, dar de la o vreme înnodă cu voce joasă firul povestirii.
Vorbea egal, fără patimă si Părintele simtea cum îl învăluie naratiunea, ca
aria sfâsietoare a mortii fără dezlegare.
–Că
se demolează casele, stim cu totii.
–De
la noi se aud detunăturile si se simte praful de motor care intră prin usile si
ferestrele închise si dă o tentă alb cenusie tuturor lucrurilor, mobilelor,
dusumelelor. Ca să vezi prostia conducând lucrările, o vezi la tot pasul, o
prostie de neînchipuit. Au dărâmat deodată toate podurile de peste Dâmbovita,
au rămas doar două, si se gâtuie toată circulatia. Dar nu asta este important.
Se demolează omul si asta doare. Omul care ar trebui să muncească nu vrea să o
mai facă. si este totuna, că tot se demolează. Bisericile cad una după alta:
Bradului, Olteni, Sfântul Nicolae-Sârbi, Sfântul Nicolae-Jitnita, Sfânta
Vineri... Un veac si jumătate, sau poate trei, de năvăliri si cutremure, si tot
s-au ridicat, si acum, într-o lună s-au dus. si ctitorii, care au venit către
noi cu toată încărcătura credintei lor, cine o să-i mai pomenească, pe fiecare
după numele său?
Se
opri, trase aer în piept si reluă si mai tânguitor.
–Acum
nimeni n-are nume. La radio, la televizor se dau stiri cam asa: ministrul de
Externe a luat cuvântul la ONU si a expus punctul de vedere al tovarăsului...
Câine să fi fost si tot ar fi avut nume într-o lume normală. Fărădelegea
întrece închipuirea. Cei de la alimentara nu vând nimic până nu se îngroasă
coada. Ca să poată fura la cântar. si peste toate, nepăsarea. Nepăsarea
suverană! Cui îi pasă că se dărâmă într-o noapte altarul în fata căruia i-au
fost cununati părintii si bunicii? Si atunci, te cuprinde durerea. Să vezi cum
se prăpădeste în mod inform orasul în care ai făcut primii pasi, scoala în care
ai învătat, biserica în care preotul te întâmpina zâmbind, spunându-ti pe nume
la miruit, credeti că e putin? si când trec, la întoarcerea acasă de la muncă,
prin nepăsarea celorlalti, mă sperie gândul că păcatul acesta îl va plăti
orasul ctitoriilor domnesti ca odinioară Sodoma si Gomora. |i-mi pare rău.
Femeia
îsi curmă bocetul si, el, Părintele, simti disperarea ei ca pe ceva palpabil,
ca pe o apă în care ea înota gata, gata să se înece. Si, ridicându-si ochii,
lăsă vorbelor tăria curajului său:
-Stiti,
atunci cu Sodoma si Gomora, când Dumnezeu a vrut să piardă cetătile, Avraam l-a
întrebat: "Pierde-vei, oare, pe cel drept ca si pe cel nelegiuit?" Si
glasul cel blând si blajin al părintelui începu să povestească târguiala dintre
Dumnezeu si Avraam. "Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de
drepti",spuse Avraam. "De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de
drepti, voi cruta pentru ei toată cetatea"...Si Avraam reia: "Dar
patruzeci?" "Nu o voi pierde pentru cei patruzeci"...
Ascultătorii
tăceau fascinati. Părintele îi privea cu dragoste si povestea curgea ca un
balsam:
–
"Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi: dar de voi găsi acolo numai
treizeci de drepti?" Zis-a Domnul: "Nu o voi pierde de voi găsi acolo
treizeci". Si Avraam cuteză din nou: "poate acolo sunt doar douzeci
de drepti". "Nu o voi pierde pentru cei douăzeci." "Dar de
se vor găsi acolo doar zece drepti?" "Pentru cei zece, nu o voi
pierde!"
Părintele
se ridică, puse mâinile pe capetele celor doi soti în semn de binecuvântare si
încheie senin:
–Mergeti
linistiti, dragii mei, Dumnezeu nu va lăsa orasul nostru. Sunt acolo zece
drepti care se roagă si rugăciunile lor în fata lui Dumnezeu fac mai mult decât
nepăsarea si nelegiuirea celorlalti.
Si au
plecat în noaptea aceea de noiembrie, luînd în sufletele lor imaginea
Părintelui Benedict.
"O,
cât de mult as vrea să-i cunosc si pe ceilalti nouă", sopti ea.
("Alfa
si Omega" nr. 45/19 iulie 1996) - Ileana Toma - Epifania iulie-august 1998