+ Părintele Benedict Ghiuş
Crucea
în planul răscumpărării si functiile ei
Ceea ce este
îngăduit a spune sigur este că, în vederea înfăptuirii Răscumpărării, după
Sfatul cel din veac ascuns al întelepciunii divine, Crucea Domnului reprezintă
în fapt mijlocul suveran, unealta lui Dumnezeu de răscumpărare prin excelentă.
Usor se întelege
acum de ce faptele si suferintele Domnului au, în ciclul Sfintelor Patimi,
"e;un scop care depăseste măretia lor morală imediată. În fond, ele
reprezintă lucrarea pentru a cărei înfăptuire El S-a pogorât din cer, si
lucrarea aceasta e de asa natură că are vârtutea să zguduie si să ne înnoiască”1.
În tot cazul, pe
această milostivă orânduire a sfatului Întelepciunii lui Dumnezeu, Care a făcut
din Patima si Moartea Fiului instrumentul răscumpărării noastre, pe
faptul acesta misterios îsi înte-meiază imnografii, în cazul de fată, tot
efortul lor de în-telegere.
Un indiciu că
Răstignirea Domnului formează aievea obiectul unei atari orânduiri îl vedem, în
adevăr, discret insinuat, dar cu toată claritatea, în imnele care – vorbind de
dumnezeiescul "e;sfat” al Răscumpărării – ne lasă să întelegem că momentul
hotărâtor din înfăptuirea acestui "e;sfat” îl reprezintă Crucea si Moartea
Domnului. Un astfel de indiciu ne oferă, se pare, mai întâi, imnul următor:
"e;Doamne,
de Ti-ai si întins mâinile pe Cruce, de voia Ta, dar ai suferit patimă
împlinind bunăvoirea Tatălui, că ai venit să mântuiesti pe oameni ca un
milostiv”2.
În imnul de mai
jos, relatia în discutie, dintre Cruce si sfatul dumnezeiesc, pare totusi să
fie ceva mai clară:
"e;Blestemul,
cel ce mi s-a odrăslit mie prin înselăciune din lemnul cel din Eden, l-ai
stricat, făcându-Te ascultător sfatului părintesc până la Cruce. Pentru
aceasta laud si slăvesc negrăita Ta smerenie”3.
Dar imnul din care
faptul divinei orânduiri de care vorbim rezultă cu toată claritatea e negresit
următorul:
"e;Vrând să
mântuiesti zidirea Ta, bucurându-Te ai săvârsit taina cea prea adâncă a
rânduielii Tale ca un Preabun, si ai răscumpărat toată lumea, pretuind-o cu cinstit
sângele Tău”4.
Interesant de
observat, tot în această ordine de idei, e acum faptul că rostul providential
al Crucii, de care vorbim, pare totusi să fie înteles de imnografi în două
feluri, sau mai bine zis pare să fie înteles ca realizându-se pe două căi,
amândouă, desi în mod inegal, totusi destul de larg reprezentate în cărtile de
slujbă.
a. Crucea,
ilustrare a exigentelor Răscumpărării
E clar, în adevăr,
mai întâi că pentru un număr destul de însemnat de imne, Crucea pare chemată
să-si împlinească functia ei providentială, ilustrând printr-o lectie pe viu,
printr-o pildă exemplară, asprele, exigentele conditii ale răscumpărării
fiecărui suflet în parte.
Fără a forta prea
mult lucrurile, imnele acestea se pare că vor să ne spună în adevăr că
"e;asa cum moartea Domnului a fost necesară pentru Răscumpărare, tot atât
de necesară e si nevointa personală pentru mântuirea unui suflet în parte, în
afară de calea aceasta cineva neputând muri fată de sine, nici trăi pentru
chemările lui Dumnezeu”5. În realitate, după imnele de care vorbim, pilda
aceasta a Crucii ne povătuieste, în linii mari, "e;să omorâm săltările
trupului nostru”, "e;morti către pofte să ne facem si vii numai
dumnezeiestilor porunci”, "e;să ne pătrundem membrele cu frica lui
Dumnezeu”, în sfârsit să învătăm că "e;măririi lui Dumnezeu ne facem
părtasi, numai dacă părtasi ne facem si patimilor Lui”, pentru că "e;din
umilintă vine înăltarea”6; cu alte cuvinte – ca să împrumutăm propriile
expresii ale imnografilor – "e;Crucea pe umeri purtându-Si, Hristos ne-a
lăsat pildă nouă tuturor cum să trăim întru El, ca să ne putem si preamări cu
El”.
Din multimea de variante
pe aceeasi temă, iată în adevăr cum ilustrează această întelegere imnul cu cel
mai bogat cuprins:
"e;Pe
umeri, Hristoase, ai ridicat Crucea Ta, venind la Patimă, si ne-ai dat pildă
nouă, celor ce voim să trăim întru Tine, cum să ne preamărim cu Tine si să
vietuim. Însuti învredniceste-ne si pe noi să ne facem părtasi ai Patimilor si
măririi Tale, purtând omorârea Ta întru noi. Omoară, Iubitorule de oameni,
săltările trupului si cu dumnezeiasca Ta frică pătrunde membrele trupului, mort
către pofte si viu numai poruncilor Tale făcându-mă”7.
Alte imne merg însă
si mai departe si văd în pilda Crucii exemplarul, modelul de totdeauna al
nevointelor martirice:
"e;Nouă
si minunată cale de nevointe ai arătat, pironindu-Te pe lemn, Stăpâne; că
Te-ai făcut pârgă mărturisirii si răbdării mucenicilor”8.
Dar, fie într-un
fel, fie într-altul, iată desigur ceea ce teologia modernă ar numi aspectul
moral al Răstignirii.
b. Functia
universal regeneratoare a Răstignirii Domnului
E aproape de prisos
să mai spunem că viziunea în jurul căreia gravitează majoritatea imnelor pune
în lumină totusi un fel cu mult mai adânc de a întelege rolul providential al
Crucii.
Drept vorbind,
dincolo de valoarea morală exemplară a Răstignirii, e clar că din Patima si
Moartea Domnului – înainte si mai presus de voia si de stirea noastră – emană,
în adevăr, după imnografi, o atotputernică si totusi misterioasă putere
binefăcătoare, care cuprinde si regenerează aievea, în rosturile ei cele mai
adânci, toată creatia.
Negresit, stim că
sensul adevărat al acestei lucrări este în realitate restaurarea intentiilor
ordinii divine de la început(...). O singură problemă rămâne, asadar, de
limpezit: cum înteleg imnografii secretul acestei providentiale, tainice si
universale actiuni de regenerare a Răstignirii Domnului?
c. Dualitatea
fundamentală si diversitatea solutiilor.
E un fapt că
indicatiile imnografilor, în această chestiune, duc în realitate nu numai spre
una, ci spre trei modalităti de întelegere. În mod constant însă, ori de câte
ori e vorba de una sau alta din aceste modalităti de întelegere, întâlnim
totusi – ca un vast context comun – presupuse două afirmatii care în această
împrejurare par să aibă o importantă fundamentală: pe de-o parte afirmatia că
toate "e;asezământurile” căderii se întemeiază si sunt crescute
din păcat si din urmările lui, asa încât o nimicire a păcatului înseamnă,
în realitate, ruina întregului univers căzut; iar pe de altă parte, afirmatia
că Patima si Moartea Domnului au omorât într-adevăr păcatul si au odrăslit
– din împăcarea cu Dumnezeu – o generală înnoire.
Asadar, păcatul
adamic si moartea răscumpărătoare a Domnului – iată datele fundamentale
constante ale problemei în cazul de fată. Nu printr-o simplă întâmplare, vedem
în imnele de care ne ocupăm stând fată în fată: de-o parte păcatul si urmările
lui, iar pe de altă parte atotputernica virtute răscumpărătoare a Patimii, a
Răstignirii si a Mortii Domnului. (din revista "e;Studii Teologice” nr. 9-10,
noiembrie-decembrie 1970, pp. 662-665)
Note
Bibliografice
1. A. Vonier, Op.
cit. , pp. 34-35;
2. Mineiul pe
aprilie, în 6 zile: Vecernia s. a. a Crucii;
3. Penticostar,
Săptămâna a treia a Slăbănogului, vineri: Tripesnetele finale, oda IX,
Slavă...;
4. Triod, gls. 2,
sedelnele Octoihului, sâmbătă: Stihoavna Laudelor, stih. III;
5. Hamon, Ascetisme,
în "e;Dictionnaire Apologétique”, col. 300;
6. Triod, Săptămâna
a patra din Post, joi: Stihoavna Vecerniei, stih. I;
7. Octoih, gls. 5,
marti: Vecernia, stih. III;
8. Mineiul pe
septembrie, în 15 zile: oda I, Slavă...
_________________________________________