+ Părintele PAISIE OLARU, DELA M-REA sIHLA
Mânăstirea
“Nasterea Maicii Domnului” Ciucea
Între două mari orase ale Transilvaniei: Cluj-Napoca
si Oradea, la Ciucea, “acolo unde apele Crisului se despart în trei brate,
supuse parcă unui magnetism, izvorând de sub stânca dealului care le absoarbe
în dreptul casei lui Goga" (Mircea Ghitulescu), frumusetea Apusenilor este
încoronată de o bisericută – monument istoric – care a fost adusă din dorinta
poetului “pătimirii noastre”, dintr-o comună sălăjeană, Gălpâia, de către sotia
acestuia, Veturia Goga, după moartea poetului.
Curat, linistit si
împăcat cu sine, având nădejdea că Dumnezeu îl va primi la El, după ce în
scurta lui viată a făcut tot ceea ce a putut pentru sine si pentru aproapele,
pentru neam si Biserică, cu sigurantă că măcar o parte din ceea ce a lăsat
scris va prinde viată, asa mi-l imaginez pe Goga, privind din larg (“Jur
împrejur e largul care cântă / E soare-n cer, e sărbătoare sfântă / Si-n vreme
ce mi-a amutit pământul / Fiorul păcii-n suflet mi se lasă...”).
Bisericuta de la
Ciucea a fost adusă în scopul întemeierii unei mânăstiri (Document – Octavian
Goga. Un testament nerespectat – din Arhiva Arhiepiscopiei Clujului, “Renasterea”,
decembrie 1993), fapt care a fost împlinit, dar care n-a durat decât putină
vreme, pentru că puterea comunistă, rivalizând mânia generalului Bukow, care în
urmă cu veacuri a distrus circa 150 de biserici si mânăstiri ortodoxe
românesti, a procedat la fel.
Cu mari
dificultăti, în anul 1994 a fost reînfiintată Mânăstirea “Nasterea Maicii
Domnului”, nu dintr-un moft, ci dintr-o necesitate majoră de ordin spiritual,
pentru că lipsa acestor biserici si mânăstiri distruse a fost resimtită adânc
de poporul român transilvănean, astfel încât reînfiriparea unui asezământ
monahal a polarizat sufletele românilor pline de dor dumnezeiesc.
Numai că la
mânăstirea de la Ciucea, bisericuta de lemn care este monument istoric nu poate
sluji ca loc de reculegere, de mângâiere si întărire sufletească nici pentru
măicute, nici pentru credinciosii si vizitatorii care vin si, în loc să
găsească ceea ce au nevoie, o găsesc încuiată. Găsesc încă, cei care nu se
întorc, dezamăgiti, în următoarea clipă după ce au văzut lacătul de la intrare,
o usă deschisă permanent, care duce la paraclisul închinat tot Maicii Domnului –
“Soborul Maicii Domnului”.
Măicutele tinere
care si-au dedicat destinul lor pământesc slujirii lui Dumnezeu si aproapelui
se roagă neîncetat în acest paraclis, si-n rugăciunile lor cer si deschiderea
acestei bisericute; desi există, ea ne lipseste. Celelalte lipsuri sunt
suplinite de vocatia, evlavia, devotamentul si hărnicia măicutelor, precum si
de sprijinul unor oameni de bine, temători de Dumnezeu si iubitori de oameni.
Poate că si Goga se
va odihni în pace când va fi pomenit, asa cum mult si-a dorit, în biserică,
lângă altar, după ce cu multă osteneală a parcurs de-a lungul vietii pământesti
o distantă desi nu prea mare, însă de durată, de la Răsinari la Ciucea. A
rătăcit, “cu ochii tulburi, / cu trupul istovit de cale...”, si în genunchi s-a
rugat: “Părinte, orânduie-mi cărarea... / În suflet seamănă-mi furtună, / Să-l
simt în matca-i cum se zbate, /Cum tot amarul se revarsă, /Pe strunele
înfiorate / Si cum sub bolta lui aprinsă / În smalt de fulgere albastre, /
Încheagă-si glasul de aramă: CÂNTAREA PĂTIMIRII NOASTRE”.
Monahia Inocentia, Mânăstirea
“Nasterea Maicii Domnului”, Ciucea
(text publicat în Epifania nr.5 / 1998)