+ Părintele PAISIE OLARU, DELA M-REA sIHLA
Uneori,
ti-e tare dor…, de Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei
(cuvânt introductiv la o nouă editie a volumului
Părintele Paisie de la Sihla, în pregătire la
Editura Bizantină)
Rând pe rând,
dispar dintre noi fiinte deosebite, cu care te-ai obisnuit si care dădeau un
sens harababurii dimprejur. Câtă vreme trăiau nici nu realizai ce rol imens
aveau. Abia după ce pleacă simti că esti tot mai singur si că-i tot mai pustiu,
desi te înconjoară mii de oameni. Un asemnea om era Părintele Paisie Olaru.
În vremuri incerte,
când călătoream pe un drum ce nu-mi era propriu, dar îl căutam cu încăpătânare
pe cel autentic, m-am sprijinit si de Părintele Paisie ca de un stâlp puternic.
Lucram ca inginer
si, trăind cu nostalgia preotiei în suflet, în câteva toamne, când frunza
rugunită din Muntii Neamtului te predispunea la meditatie, am ajuns în chilia
încântător de simplă a Părintelui Paisie de la Sihla.
Nu se poate relata
prin cuvinte linistea sufletească cu care ieseai de sub patrafirul părintelui.
Îmi amintesc si acum că, aievea, simteai harul lui Dumnezeu cum te pătrunde. Nu
mă îndoiesc că era harismatic.
Avea o smerenie
autentică. Nu era nimic artificial în ea. Nu se smerea conventional. Te întreba
atât de firesc: "Ai fost la Părintele Cleopa?" Si-i răspundeam:
"Nu încă, urmează." Părintele completa: "Apăi eu ti-am dat numai
ceai. Hrană de-adevăratelea o să-ti dea el."
Acum, când mă uit
în jur si simt că-i greu, am nostalgia anilor '70 si mi-e tare-tare dor de
Părintele...