+
Monahul Nicolae Steinhardt
~ VIAŢA ~
Pr. Ioan Velcherean
Născut la 12
iulie 1912 în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti, primeşte
numele de Nicu - Aurelian Steinhardt. Tatăl său, evreu, inginerul
şi arhitectul Oscar Steinhardt, a participat activ la primul război
mondial fiind rănit la Mărăşti şi decorat cu “Virtutea
militară”. Între anii 1919-1929 urmează cursurile
şcolii primare şi ale liceului “Spiru Haret” unde îl are ca
şi coleg mai mare pe Constantin Noica. După 1929 frecventează
cenaclul literar “Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu,
descoperindu-se în el germenii viitorului literat. În 1934 îşi ia
licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti şi
publică primul volum intitulat “Îngerul ... tinerilor”. În 1936
îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept
constituţional. Între 1937-1938 călătoreşte în
Elveţia, la Viena, la Paris şi în Anglia, întregindu-şi bagajul
de cunoştinţe. În 1939 revine în ţară şi
lucrează ca redactor la “Revista Fundaţiilor Regale” de unde
este înlăturat în anul 1940 în cadrul acţiunii de “purificare
etnică” declanşată sub guvernarea Antonescu-Sima, urmând o
perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944
până în 1948 revine la “Revista Fundaţiilor Regale” depunând
o intensă activitate publicistică şi critică. Între 1948
şi 1959 suferă o nouă perioadă de
privaţiuni alături de pleiada intelectualităţii
româneşti interbelice şi este în cele din urmă anchetat în
procesul intentat lui Constantin Noica pentru că nu a depus mărturie
împotriva acestuia. Este condamnat la 13 ani de muncă silnică sub
acuzaţia de “crimă de uneltire contra ordinii sociale”. La 15
martie 1960 este botezat în închisoarea de la Jilava de ieromonahul Mina
Dobzeu. Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor comuniste de
la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este
eliberat. După 1964 începe o intensă activitate de
traducător şi odată cu volumul “Între viaţă şi
cărţi” publicat în 1976, şi volumul “Incertitudini
literare” (1980) începe “deceniul operelor de autor”.
În
acelaşi an, 1980, este primit în mănăstirea Rohia de
către ÎPS Iustinian Chira, care îl ia sub aripa sa ocrotitoare
şi de părintele Serafim Man, stareţul
mănăstirii Rohia care îl integrează în obştea
mănăstirii, şi este călugărit la 16 august 1980
de către ÎPS Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului. La
mănăstire îndeplineşte funcţia de bibliotecar, punând în
ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, iar în paralel
îşi intensifică activitatea literară dar şi
preocupările legate de viaţa mănăstirească
(participarea la slujbă, povăţuirea pelerinilor şi
elaborarea predicilor). Volume publicate antum: “Geo Bogza - Un poet al
Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnităţii,
Exuberanţei şi Patetismului” (1982), “Critică la persoana întâi”
(1983), “Escale în timp şi spaţiu” (1987) şi “Prin alţii
spre sine” (1988).
A
trecut la cele veşnice la 29 martie 1989 în spitalul din Baia Mare,
la înmormântarea sa, riguros supravegheată de securitate, strângându-se
totuşi cei mai buni prieteni alături de care a suferit
nedreptăţile regimului (N. Steindardt, Jurnalul fericirii, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 1994, pp. 417-423).
Cea
mai importantă parte a operei sale nu a putu fi publicată în timpul
vieţii sale şi a apărut postum datorită conjuncturii
politice favorabile creată de revoluţia din decembrie 1989 şi
din această parte necenzurată am extras majoritatea textelor din
lucrarea de faţă. Apariţii postume: “Jurnalul fericirii”
(1991), “Monologul polifonic” (1991), “Dăruind vei dobândi” (1992),
“Nicolae Steinhardt. Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări
incomode adresate de Zaharia Sângiorzan” (1992 şi 1998), “Primejdia
mărturisirii” (1993) şi “Drumul către iubire” (1999).