+
Monahul Nicolae Steinhardt
365 de întrebări incommode - adresate de Zaharia Sângiorzan
|
3. O
definiţie a poeziei de totdeauna E simplu,
aplicăm definiţia dată de Mircea Eliade culturii: contactul
permanent cu misterele. 4.
Satul românesc Mai
păstrează unele valori, deşi se prezintă şi el grav
contaminat şi corupt. Dovadă
această declaraţie a unei bătrâne maramureşene, la
Şurdeşti, lângă biserică. Era întrebată de un grup
de vizitatori străini – prin tălmaci – cum trăieşte,
dacă nu duce lipsă de cele necesare traiului. Răspunde
venerabila săteancă aşa: cu ce câştigăm, cu ce ni se
dă, cu ce furăm, cu ce ne pică, ne descurcăm. Teribil
răspuns, care arată cât de jos am cuborât, în cât de adânci
straturi a pătruns spiritul şmecheresc. |
26.
Etic şi estetic
Refuz să
mă las antrenat într-o discuţie implicând dihotomia estetic-etic de
când am citit ecuaţia lui Wittgenstein: eticul şi esteticul sunt
identici. Nu poate fi concepută opera de artă fără valoare
estetică – şi nici fără valoare morală. Sunt două
“feţe” sau ipostaze ale unei aceleiaşi fiinţări (ousia
greacă, substanţa) întocmai ca cele trei “feţe” sau persoane ale
Sfintei Treimi.
38.
Mihail Sadoveanu
Să vă
relatez trei scene autentice:
62. Modele pentru tineri
Noica, desigur. Şi, dintre bătrâni, Anton
Dumitriu (deşi a făcut prostii gogonate, dar prostii, nu
neruşinări). Apoi, cred, Eugen Simion şi Eugen Ionescu,
neapărat: inteligenţă şi caracter! (din prea-plin).
Vintilă Horia, cel din Spania. Virgil Nemoianu, de la Washington. Şi
desigur, alţii, nu-i ştiu pe toţi.
69. Orgoliul din umilinţă
Să vă citez fraza (ultra nostimă) a
unui episcop francez: “En fait d’humilité, je défie n’importe qui!”
Lăsând gluma la o parte: desigur există
primejdia naşterii orgoliului din umilinţă; desigur. Noica îmi
zicea: fă şi tu ca monahii care în post îşi puneau o
picătură de ulei în cartofi sau varză. Ca să nu se
trufească, ca să se smerească, să-şi dea “ticăloşia”
în vileag
Astfel de “cedări” sunt salutare, profilactice.
72. Ideea faţă de mit
Să luăm un exemplu culinar. Ideea este
reţeta. Mitul este torta încă nescoasă din cuptor. Opera de
artă e torta garnisită şi frumos aşezată pe farfurie.
82. Morala iezuiţilor
Eu nu sunt un adversar al iezuiţilor. În
polemica lor cu janseniştii, sunt întru totul de partea lor. Cazuistica a
fost o lucrare liberală şi generoasă. O condamnă numai cei
care nu-s informaţi. Dostoievski, cred, nu pe ei i-a avut în vedere, ci
spiritul totalitar în sine – şi inchiziţia, născocire a
dominicanilor, nu a iezuiţilor! Să nu uităm că în cazul
Galilei, iezuiţii sunt cei care i-au luat apărarea şi au propus
o foarte judicioasă soluţie a ipotezelor ştiinţifice.
92. Două principii pentru artist
Nu există fireşte reţete care să
stea la îndemâna artistului, însă există două principii sine
quibus non:
93. Suferinţa
Numai aşa este suferinţa
adevărată şi autentică: dacă e
deznădăjduită şi inexplicabilă, absolut de
neînţeles.
96. Trăim azi sub teroarea
mediocrităţii?
Da, da, da, de trei ori da. Nu teroarea KGB, nu teroarea
poliţienească, nu, ci dubla teroare: a preţului de cost şi
a neiertătoarei, vigilentei, neobositei mediocrităţi. Mediocrii
au alcătuit liga lor de neînvins al cărei scop e să bareze
drumul oricărui cât de mic talent. Ăsta e “tăvălugul”, de
care s-a tot vorbit în occident.
115. Prăbuşirea valorilor morale
ale ţăranului român
Din câte văd la Rohia şi în
Maramureş, din stilul de viaţă a rămas destul de
mult. Dar valorile morale sunt prăbuşite. Şmecheria şi aici
îşi întinde acum stăpânirea. Morala a fost înlocuită cu: “descurcă-te!”
Iată noua lege: descurcă-te! O fi stângismul boala copilăriei
comunismului. O fi imperialismul faza finală a burgheziei. Un lucru e
cert! că faza finală a marxismului e şmecheria
generalizată.
125. Cele şapte păcate capitale
Mai adaug o a opta: dragostea cu sila.
137. Ideile au un destin sau o
vârstăistorică?
Răspunde Musil: ideile trăiesc atâta vreme
cât se crede în ele, câtă vreme de bucură de credit. Apoi pier, dau
faliment ca şi băncile care şi-au pierdut creditul.
Totul e credinţă. Ideile au aşadar
şi ele viaţă, viaţă limitată, vârstă moarte.
Spengler şi Toynbee au expus problema pe larg.
Eu unul cred că aceasta chiar este
adevărata istorie: evoluţia ideilor. Nu cred că ideile sunt un
produs al materiei şi economiei, ci, dimpotrivă, ordinea socială
şi economică este o consecinţă a ideologiei.
186. Capodopere din literatura religioasă
românească
Mă repet: Ortodoxie şi românism de
Dumitru Stăniloae, O fotografie veche de 14 ani [Eliade], Potirul
lui Crainic, câţiva Psalmi ai lui Arghezi, De la noi la Cladova.
Să nu-i dispreţuim pe Lascarov-Moldoveanu, pe Stere Diamandi. Popa
Tanda e o mică izbândă a literaturii religioase. Cruciada
copiilor a lui Blaga şi Anno Domini de Ion Marin Sadoveanu sunt
piese religioase. Religioase sunt: Moartea lui Fulger şi Creanga
de aur.
În închisoare s-au scris multe şi frumoase
poezii religioase – unele de o mare frumuseţe (Crainic, Gyr, Mandinescu…)…
200. Ce vă face azi fericit?
290. Sinteza etnică românească
Sinteza românească e admirabilă: avem
duhul, contactul cu misterele şi cu tărâmul de dincolo de la traci;
ordinea şi legea de la romani; şi puţină (tocmai cât
trebuie) “frenezie” de la contactul cu slavii.
de la celelalte neamuri, mai ales: sluţenii
şi defecte, de la greci, turci, evrei, maghiari, ţigani. Le-am
adoptat numai defectele. Poporul român e dintre acelea care-şi dovedesc
însuşirile bune şi superiorităţile numai când şi unde
sunt în stare de puritate etnică (spre pildă în Maramureş).
307. Occidentul şi amplitudinea
fiinţei
Europa de astăzi (occidentul) oferă un
spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV
încoace.
Să ăştia să realizeze
amplitudinea fiinţei! Aida de! Vor realiza amplitudinea sclaviei,
către care au făcut paşi mari. Statele occidentale sunt de pe
acum vasale statelor africane (ex. Italia e sub suzeranitatea Libiei, Germania
a Iranului, Franţa şi Anglia a Libanului (lui Abu-Nidal) etc., etc.).
311. Privilegiul mântuirii nu ascunde un
imens orgoliu de a cunoaşte eternitatea, ideea de a fi cel ales şi
neuitat?
Nu, nu, nu.
E o smerită nădejde a putinţei de a
împlini cele patru comandamente creştine principale:
313. Suferinţa autentică
A nu se uita spusa Talmudului: orice
suferinţă ca să fie autentică trebuie să fie:
336. Sfinţenia
Adevărata , marea sfinţenie, de
neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi aţi iubi
aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu
inferior însă tot remarcabil şi sfânt) a te purta cu el ca şi
cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.
Forma cu totul superioară şi
cutremurătoare de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o
obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu
mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan
13, 34).
De aceea sfinţi îi consider pe acei care au
trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al
închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume)
iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl
vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile,
metaniile, flagelările… sunt doare treptele dintâi ale Scării, sunt
simple gymnofisii yoghine.
346. Luther şi Sf. Francisc
Întâlnindu-l pe Francisc care se plimba gol pe Via
Appia şi vorbea de unul singur cu păsărelele, Luther ar fi
strigat halebardierii să vină să-l ridice pe văditul
posedat. Iar Francisc i-ar fi grăit zâmbind: Frate burduhănosule, de
ce te mânii oare?
357 Ce înseamnă să ai “suflet
politic”?
Înseamnă să nu fi tont, să nu te
laşi îmbătat cu apă rece, să ştii să vezi,
să simţi, să pricepi la iuţeală, să fii sensibil
la microsemnale, să te doară de năpasta altora, să consideri
problema pâinii aproapelui tău ca pe o datorie spirituală iar nu ca
pe o simplă problemă materială, să poţi oricând deveni
– cum atât de frumos a spus Iorga – un om public în zilele de urgie. Suflet
politic? Vai de capul bărbatului care nu-l are şi mare pierdere
zău nu e dacă nu se năştea.
Asta-i criza cea mare: a pierit din
conştiinţa oamenilor sufletul politic, au devenit nişte robi
nătângi. Şi nişte laşi – sufletul politic presupune o
doză minimală de curaj.
Să punem capăt discriminării
politici. Să redevenim oameni cu suflet, minte şi niţică
bărbăţie, adică oameni politici.
361. Fariseismul
Fariseismul îşi trăieşte astăzi
apogeul. Ce bine se potriveşte vremii noastre fariseul. El care
strecoară ţânţarul şi înghite cămila. Birocratul,
chiţibuşarul, cel sigur de sine, cel care nu cunoaşte
îndoiala, spaima, nevoia de a-şi depăşi trufaşele
certitudini. Cel care nici pe sine nu se mântuie, nici pe alţii nu-i
lasă se mântuie. Fariseul e dogmatistul, e activistul, cel perfect
împăcat cu sine, netulburatul, cel care nu bănuie că mai poate
fi ceva dincolo de raza lui vizuală şi de marginile minţii lui.
Cel încântat de sine, încuiat în sine, în doctrina, nomenclatura, rigoarea
şi doctrina sa perfectă. Cel cu desăvârşire mulţumit
cu sine, cu ideile, programul şi tabieturile sale psihomintale. Cel care
nu se îndoieşte, căruia nu-i trebuie nici ajutor, nici prietenie,
care nu simte nevoia de a se spovedi, de a se îmbunătăţi, de a
fi iubit.
362. Statul
Nu suntem îndreptăţiţi să-i
cerem statului să ne dea raiul pe pământ, dar suntem în drept
să-i pretindem a nu realiza iadul pe pământ.
(texte după ediţia
întâi a cărţii, apărută în 1992 la Editura Revistei
Literatorul)