Frati crestini, pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana
acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita
rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune
scurta, plina de putere, care vine de la Mantuitorul Hristos si de la Sfintii
Apostoli, cuprinsa in aceste cuvinte : " Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !"
Aceasta rugaciune scurta o putem spune oriunde si oricand, stand sau mergand -
si in viata, moderna, in aceasta graba a vietii, cand n-avem timp de rugaciune
indelunga -, in camera noastra in fata icoanelor si a candelei aprinse. Putem
spune aceasta rugaciune in orice loc si in orice timp din viata noastra si in
scoala si in magazin si in fabrici si in ateliere, o putem rosti in taina
inimii noastre. Si Iisus Hristos, Care-i prezent in viata noastra intotdeauna,
ne asculta aceasta rugaciune, care este inchinata numelui Lui plin de putere.
La multi dintre dumneavoastra aceasta rugaciune va este cunoscuta. Cunosc
persoane multe, tineret mai, ales, dar si mai in varsta, care o spun si sunt
avansati in rugaciune. M-am bucurat foarte mult, ori de cate ori am auzit
despre asemenea persoane.
Noi avem temeiul in cuvintele Mantuitorului, Care zice : Orice veti cere de
la Tatal in Numele Meu, voi face, ca sa se mareasca Tatal intru Fiul. Si
iarasi : De veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face.
Aceasta rugaciune se numeste rugaciunea lui Iisus, pentru ca in miezul ei este
numele Domnului nostru Iisus Hristos, nume plin de putere, asa cum am mai spus.
Rugaciunea inimii se mai numeste si rugaciunea mintii. A mintii, pentru ca in
prima ei faza se rosteste cu mintea, si a inimii pentru ca dupa multa vreme de
rostire a rugaciunii acesteia, atenta rugaciune cu mintea, coboara in inima. Ea
este de obicei rugaciunea care este la indemana oricui, si se poate rosti in
doua feluri : asa cum vorbim, mai ales cand lucram ceva sau cand mergem, si in
ritmul respiratiei, cand stam pe un scaunel avand capul putin aplecat spre
stanga si cu doua degete de la mana dreapta tinute usor peste haina, deasupra
locului inimii, pe partea stanga si asa rostim rugaciunea aceasta : tare,
soptit sau incet.
Rugaciunea lui Iisus, de chemare a numelui Domnului, se cere a fi rostita
neincetat, ziua si noaptea si in orice loc si in orice lucrare ne-am afla.
Practic insa, mai ales pentru incepatori, este greu a fi rostita neincetat. Si
de aceea. ea poate fi rostita alternativ cu cele sapte Laude ale Bisericii, din
care este bine sa nu lipseasca Rugaciunile diminetii si Rugaciunile de seara,
Paraclisul si Acatistul Maicii Domnului si, de asemenea, Acatistul
Mantuitorului, care este legat de numele Domnului, cu toate atributele aduse
Mantuitorului Hristos in cadrul rugaciunii obstesti.
Mai ales pentru personalul manastiresc, este bine ca rugaciunea mintii sa fie
rostita de patru-cinci ori pe zi, cate cincisprezece minute de fiecare data.
Dar fra indoiala, aceasta rugaciunea poate fi rostita si de laici, de oricare
dintre dumneavoastra, dupa ravna fiecaruia, macar de trei ori din cele 24 de
ore, de cate cincisprezece minute macar de fiecare data. Aceasta rugaciune cere
sa fie rostita des, ca sa se poata infige in inima noastra, in centrul fiintei
noastre.
Si inca un lucru trebuie sa mai avem in vedere, si anume : cand rostim
rugaciunea. sa fim atenti ca, fiecare cuvant al rugaciunnii sa cada pe locul de
deasupra inimii, cu doua degete deasupra inimii de carne, deasupra inimii
fiziologice. Acest loc al inimii, gasit de Sfintii Parinti, marii rugatori ai
rugaciunii acesteia, este centrul duhovnicesc al fiintei noastre omenesti, si
este deasupra inimii carnale.
Aceasta sfanta rugaciune se cuvine sa fie facuta cu binecuvantarea si sub
supravegherea duhovnicului, care de obicei o si practica. Ea are menirea sa ne
ajute a ne curati mintea si inima de gandurile si de poftele netrebnice; lucru
ce nu se poate infaptui decat cu chemarea numelui Domnului, chemarea deasa a
acestui nume, care, ca un foc ceresc, arde asemenea necuratiile noastre
interioare.
Scopul ultim al acestei sfinte rugaciumi este de a cobora mintea in inima, de a
unifica aceste doua centre ale fiintei omenesti, mintea si inima. De a realiza
un acord desavarsit intre inima si minte. Caci de obicei omul gandeste ceva,
dar simte altceva. Vorbeste de bine pe cel ce sta in fata lui, iar in mintea,
in inima lui, in adancurile lui, il huleste.
Cand unim aceste centre, mintea si inima, omul devine o unitate duhovniceasca,
si atunci el este intreg, asa cum l-a facut Dumnezeu, om cu adevarat deplin.
Prin rugaciunea lui Iisus se realizeaza idealul sfant al vietii noastre
omenesti. Pana sa atingem insa acest ultim scop, de innobilare, de sfintire a
noastra launtrica, de unificare a fiintei noastre omenesti sfasiate de patimi,
avem nevoie de o severa lucrare de despatimire, de o lupta cu noi insine - care
nu este deloc usoara -, pentru izgonirea raului din minte si din inima, pentru
adunarea mintii care se risipeste in timpul rugaciunii, cum am mai spus.
Daca nu am fi ajutati de sus in aceste eforturi, lupta noastra cu noi insine ar
fi aproape zadarnica. Dar, spre mangaierea si intarirea noastrii, avem in
ajutor experienta si sfaturile Sfintilor Parinti - aflate in cartile lor si in
Vietile Sfintilor, in literatura aceasta a sfintilor parinti, rugatori mai ales
- si in tainele Sfintei Biserici, indeosebi Taina Spovedaniei si, cu
dezlegarea, duhovnicului, primirea Sfintei Impartasanii.
Dar pe langa toate acestea avem ajutorul nemijlocit al Mantuitorului nostru
Iisus Hristos, prin chemarea sfantului Sau nume, rostind cat mai des pe
drumurile vietii noastre rugaciunea. pe care am spus-o : " Doamne Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !"
Si chiar daca marea bucurie a coborarii mintii in inima intarzie, caci aceasta
se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cand vrea Dumnezeu si harul Sau
din noi insine, stradania noastra sincera si statornica de chemare deasa a
numelui Domnului este de mare folos.
Astfel prin ea, prin aceasta rugaciune slabanoaga asa cum ni se pare ca este
ea, dobandim simtul prezentei lui Dumnezeu in viata noastra. Simtim ca nu
suntem singuri, numai cu oamenii, simtim ca El este de fata. Simtim ajutorul
Lui real in viata noastra in rabdarea ispitelor si a necazurilor. Simtim ca ne
intareste in credinta, ca ne sporeste dragostea fata de Dumnezeu si de
aproapele, ne lumineaza mintea sa intelegem, sa adancim, sa cugetam la Sfintele
Scripturi. Ne ajuta sa intelegem ca bucuriile ceresti sunt infinit mai mari si
mai frumoase decat bucuriile pamantesti. Ne ajuta si ne intareste sa implinim
cu fapta voia lui Dumnezeu in viata noastra.
Toate aceste binefaceri ceresti sunt ca o arvuna pentru intrarea noastra in
legatura cu Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustand cate putin, inca fiind in
aceasta viata, din bucuriile si starea fericita de dincolo, pe cat ne este cu
putinta noua oamenilor.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa atingem si acest sfant ideal, de unire a mintii
cu inima, de fapt unirea noastra cu Dumnezeu. Atunci lupta cu noi insine se
usureaza, sfanta rugaciune se rosteste neincetat in inima ziua si noaptea, dupa
cuvantul din Cantarea cantarilor, care spune : Eu dorm, dar inima mea
vegheaza. Bucuriile duhovnicesti intrec orice bucurii pamantesti. Dragostea
de Dumnezeu, a sfintei Sale porunci, este cu adevarat mare, cu greu de talmacit
in cuvinte omenesti !
Pana atunci insa sa rostim cu smerenie, cu staruinta si cu dragoste, cu timp si
fara timp, cu incredere in Dumnezeu si cu dor, aceasta sfanta rugaciune :
" Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine
pacatosul !". Amin.