DESPRE
OSANDIRE CLEVETIRE, MANIE SI DESFRANARE
Ori de cate ori ne aflam in fata unei sarbatori mai
deosebite, cautam sa ne spovedim, ca sa ne putem si impartasi. Asa fac de
obicei aproape toti crestinii care isi au in serios propria lor existenta.
Pentru ca unii nu pun nici un pret pe aceasta practica de apropiere de Dumnezeu
cu adevarat. Este foarte bine sa ne spovedim si, daca se poate, sa ne
impartasim, pentru ca ne curatim de zgura pacatelor care zac in noi si care
impiedica legatura cu Dumnezeu, Care bate continuu la usa inimii noastre.
Hristos nu poate intra ia noi pentru ca suntem dezordonati, suntem cu mintea
imprastiata, suntem cu mintea infipta in patimi, caci tot trupul nostru este
plin de intinaciuni - iertati-mi cuvantul, dar asa este - si de aceea, prin
spovedanie sincera, adanca, curata, acest launtru al nostru se curateste si
face loc lui Dumnezeu in noi.
Stiti ca am spus si ati auzit de-atatea ori, ca noi, crestinii, suntem temple
ale Duhului Sfant. Trupul unit cu sufletul nostru este templu al Duhului Sfant.
In noi locuieste Dumnezeu. Ne spune Mantuitorul nostru Hristos : Imparatia lui
Dumnezeu este in voi. Adica in noi este Sfanta Treime, Maica Domnului, Sfintii
Ingeri, tot cerul este in noi ! Trebuie sa stim cu totii, ca lumea duhovniceasca
n-are volum, asa incat incape in fiecare inima aceasta prezenta dumnezeiasca.
Pentru ca de obicei va spovediti, ca sa puteti primi Sfanta Impartasanie, am sa
va atrag atentia care sunt pacatele care in chip deosebit opresc intrarea la
Sfantul Potir.
Mai intai, este un pacat foarte obisnuit acela al barfei, al osandirii
aproapelui, al osandirii celuilalt, pe care de obicei o facem in comparatie cu
noi : " Eu sunt grozav, celalalt este un ticalos !" Si barfa incepe
si toti contribuie ca sa omoare pe acel care a cazut sub aceasta raza a
osandirii. Acesta este un pacat foarte mare, deoarece judecata este a lui
Dumnezeu. El judeca pe fiecare dintre noi, El stie cand ne vom mantui, cum ne
vom mantui. Chiar daca am gresit, ne trimite mijloace de indreptare, incat a
Lui este judecata, a Atotiitorului.
Cand intervenim noi, oamenii, este ca si cum am spune : " Doamne, Tu nu
stii nimic ! Sa-ti spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta !"
Asa ne prezentam noi, plini de obraznicie si de nesimtire si dobitocie. Il dam
afara din scaunul judecatii si judecam noi. Spunem mai departe ce stim noi sau
ce ne imaginam noi ! Si Mantuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate
personala, Se retrage. Insa Isi retrage si harul, puterea aceasta dumnezeiasca
care ne tine cu viata. Si atunci noi incepem sa bajbaim in intuneric ca niste
ologi, ca niste dezorientati, ca niste orbi. Nu stim cum sa facem, ce sa facem
si cum sa ne echilibram. Spunem toate ticalosiile care ne vin atunci in minte
impotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub aceasta raza a osandirii
noastre. Iar Dumnezeu, ridicand harul de la noi ca pedeapsa, intram in aceasta
situatie de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, si gresim. Si, ca urmare,
vine pedeapsa. Pedeapsa consta, in primul rand, in ganduri de rautate in tot
chipul : ganduri spurcate, ganduri de pacate si imagini pacatoase, ganduri de
hula chiar impotriva lui Dumnezeu si impotriva sfintelor icoane. Dupa aceea,
pedepse cu pagube, tulburari in familie, tulburari sufletesti, incat e un
intreg haos si iad in sufletul nostru, pentru ca in noi nu mai este Dumnezeu
deoarece am vrut sa ocupam locul Lui. Cand ne scuturam de Dumnezeu, ne apropiem
de cel rau ! De rautate si de trufia diavoleasca ! Asa incat, iertati-ma,
suntem un fel de diavoli, atunci ! Aceasta barfa, aceasta osandire a aproapelui
este una dintre cauzele sau pacatele care ne opresc de la Sfanta Impartasanie.
Alt pacat : mania prosteasca, care merge pana la ucidere si crima ! Mania ne
opreste de la rugaciune. Suntem in familie sau in afara familiei, in fabrici,
in ateliere, in aceste comunitati in care oamenii lucreaza ca sa-si castige
painea cea de toate zilele si aici intalnim fel de fel de conflicte, fel de fel
de certuri. Sunt familii ai caror membri nu pot vorbi unii cu altii timp indelungat.
Ce iad ! Ce pedeapsa, pentru o asemenea familie ! Sa nu poata vorbi mama cu
tata, sotia cu sotul sau fratii intre ei, frate cu sora sau surorile intre ele;
nora cu soacra si celelalte. Stiti foarte bine toate aceste inrudiri.
Cand ne aflam intr-o asemenea situatie de manie, deoarece nu putem sa iertam,
se ridica harul de la noi si nu ne putem ruga linistiti. Chiar daca ne rugam,
rugaciunea noastra cade in gol. Nu o aude nimeni. Dumnezeu o aude, fara
indoiala, dar nu tine seama de ea, pentru ca Ii calcam o porunca pe care a
zis-o in Tatal nostru : Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi
iertam gresitilor nostri.
Este o conditie foarte umana, pusa in " Tatal nostru " de Insusi
Mantuitorul Hristos. Daca respectam aceasta, ni se iarta multimea pacatele
noastre ! Nu iertam, nu ni se iarta ! Stiti cum spune Mantuitorul : cand vii la
biserica si aduci darul tau - prescura si lumanarea la Sfantul Altar -, daca
iti aduci aminte pe cale ca cineva are ceva asupra ta -, te-ai certat cu cineva
si are manie si tu, de asemenea, daca ai manie impotriva lui -, lasa darul tau
acolo -, nu-l mai lua de la pangar, sau de unde l-ai luat; nu-l mai aduce la
biserica, ci du-te intai si te impaca cu fratele tau si dupa aceea venind,
adu-ti darul tau. Altfel nu este primit darul tau si nici rugaciunea nu este
primita !
Mai mult decat atat, noi, cand ne rugam : si ne iarta ... precum si noi
iertam, dar nu iertam, indirect cerem osanda : " Doamne, precum eu nu
iert, nici Tu nu cumva sa ma ierti !" Asa reiese din aceasta rugaciune. Eu
il urasc de moarte pe celalalt, mi-a facut foarte mult rau; nu pot ierta, nici
Dumnezeu nu ma iarta. Si, cand ma rog sa ma ierte, atunci se intoarce starea in
care ma aflu, si in loc sa ma ierte, ma osandeste. Eu o cer aceasta : "
Iarta-ma, cum iert si eu !" Insa, eu nu iert ! "Nu ma ierta nici tu,
Doamne !" Astfel ne rugam noi inaintea lui Dumnezeu.
Aceste doua pacate, tinerea de minte a raului si osandirea aproapelui, sunt
doua motive principale pentru care nu ne putem impartasi. Daca ne impartasim
avand aceste pacate, este spre osanda noastra.
Se impartasesc unii, de pilda sotia se impartaseste, iar pe sot il pune sa stea
la usa, sa vada ca-i cinstita. Si aceasta o face numai ca sa-si linisteasca
sotul, s-o creada ca nu-i vinovata ! Ea insa este vinovata ! Si-i merge mai rau
decat inainte. Asa incat, nu va jucati cu aceste lucruri preasfinte. Nu le
luati in ajutor ca pe niste unelte ale vicleniei umane, pentru ca sunt niste
ajutoare false.
Suntem niste mincinosi cand cerem lucruri de care nu suntem vrednici; pentru ca
osandim, invidiem, uram si vrem sa ne miluiasca Dumnezeu. Dumnezeu miluieste,
daca si noi miluim ! Ne iarta, daca si noi iertam !
Mai sunt si alte pacate mar. Un pacat foarte important, care este de foarte
multi practicat, si de romani, si de toata lumea in momentul care vorbim, este
pacatul desfranarii. Acest pacat pe care il spunem cu foarte multa sfiala, cu
un fel de jena, ne este rusine sa-l spunem, insa il facem cu foarte multa
invoire si acceptare launtrica. Fel de fel de forme ale acestui pacat sunt in
legatura cu pacatul sodomiei, pacatul gomoriei si diferite chipuri ascunse ale
perversiunii, pe care le fac oamenii, femeile, tinerii. Le cauta orbeste, ca
sa-si satisfaca niste pofte cu mult mai prejos de chipul lui Dumnezeu din noi.
Sau, femeile sunt nevoite sa accepte niste conditii in care sunt puse, pentru
ca barbatii le obliga sa faca anumite lucruri si ele se supun. Insa, cand ii
mustra constiinta, sau pe el sau pe ea, atunci alearga la duhovnic sa se
spovedeasca. Si duhovnicul asculta si nu poate lua niste hotarari, pentru ca
hotararile pentru pacate sunt luate de Sfintele Sinoade Ecumenice, de Sfintii
Parinti, care au cumpanit si judecat toate aceste stari sufletesti in care ne
aflam si au hotarat niste pedepse, care sunt un fel de tratamente ca sa ne
putem vindeca de pacatul in care suntem.
Una dintre aceste canonisiri este aceea de a fi oprit de la Sfanta Impartasanie
un anumit timp. Depinde de gravitatea pacatului. Sunt pacate care se fac, de
care ne este rusine sa le numim si sa le descriem. Pacate foarte scarboase ! Si
de aceea, Sfintii Parinti dau 20 de ani oprire de la Sfanta Impartasanie, daca
credinciosul tine cu tot dinadinsul sa fie iertat. Si face fel de fel de
canoane sau asupriri ale vietii sale omenesti, prin post, infranare,
milostenie, paza simturilor, paza gandurilor, paza mintii, paza intregii fiinte
omenesti cu asprime si cu ciuda impotriva pacatului pe care l-a acceptat !
Daca se poarta ae fala de sine insusi, atunci duhovnicul ii mai scurteaza aceste
opriri de la Sfanta Impartasanie. Daca ramane in pacat si nu vrea sa se
indrepte, este osandit pana pe patul de moarte sa nu ia Sfanta Impartasanie.
Pentru ca Sfanta Impartasanie este Insusi Trupul lui Hristos Dumnezeu, Care
intra in noi sub forma aceasta foarte umila a ceea ce este in lingurita
Impartasaniei. Este Trupul lui Hiristos Dumnezeu, Care se daruieste total
pentru noi oamenii si pentru mantuirea noastra.
Dar, daca in noi este spurcaciune, ticalosie, dezordine; daca toate necuratiile
sunt adunate in noi, cum am putea cuteza, cum am putea indrazni sa primim un
asemenea Oaspete ceresc, in acest iad, in aceasta priveliste - sa nu spun alt
cuvant -, a launtrului nostru ? In loc de Imparatia lui Dumnezeu am facut
imparatia satanei, si de aceea nu ne putem impartasi. Trebuie sa ne lucram in
noi insine ca sa poata fi indepartata accasta zgura, acest rau, ca sa facem loc
lui Dumnezeu in noi.
Altfel rastignim pe Domnul nostru Iisus Hristos a doua oara si intram in pacat
cumplit pentru obraznicia si indrazneala de a ne apropia de Dumnezeu fiind asa
de murdari. Asa ineat, aceste pacate grele trebuie curatite cu foarte multa
sarguinta, ca nu cumva sa murim in aceste patimi pierzatoare de suflet.
Nu ne putem imagina cat de grele sunt pedepsele pentru asemenea lucruri pe care
le-am spus pana acum. Dincolo - pentru ca trebuie sa fim constienti de acest
" dincolo", de cealalta viata care urmeaza dupa mutarea noastra de
aici, de pe pamant, vom primi dupa cum am si trait. Ne osandim in viata aceasta
pamanteasca, luandu-ne cu una, cu alta. Unii ne mai incurajeaza, spunand :
" Nu-i chiar cum spun " popii " astia ! E altfel, este mai usor
". Daca ii spui de Dumnezeu, nici atunci nu te crede ! Si atunci vor face
toate prostiile, toate pacatele. Si se incarca cu toate aceste sarcini ale
pacatului si ale necuratiei, iar dincolo, dupa mormant, cand deschide ochii
mari, vede ca intr-adevar este adevarat ce n-a crezut si atunci dezamagirea
este cumplita.
Asa incat, fiti atenti la aceste lucruri, pentru ca sunt spre folosul nostru al
tuturor ! Pentru ca osanda este pe vesnicie, frati crestini ! Nu ne dam seama
ce inseamna aceasta vesnicie fara de sfarsit ! Asa incat, pentru picatura de
viata trupeasca si murdara, crestinul este osandit vesniciei la chinuri.
Chinuri de constiinta, focul acela vesnic si rece, care nu mai are sfarsit, de
care auzim mereu in cartile sfinte, ne va cuprinde si ne va chinui pe vesnicie.
Dumnezeu ne-a dat libertatea sa ne purtam cum vrem noi in viata. De aceea
oamenii fac fel de fel de greseli, pentru ca sunt liberi. " Cine ma
opreste pe mine ? Am in constiinta mea aceasta libertate !" Si face toate
relcee din lume. Inchipuiti-va, au mers oamenii pana la acel punct grav, incat
au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos. Este libertate. Fiecare, daca are
aceasta libertate, trebuie sa faca ceea ce vrea ?
Dar pentru orice greseala vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu. Este un cuvant
in Eranghelia de la Matei, in care Domnul nostru Iisus Hristos asa ne spune : In
ziua aceea a judecatii, oamenii vor da seama pentru orice cuvant desert rostit
in viata. Este extraordinar acest lucru ! De orice cuvant desert rostit in
viata nu o data in zi, ci o singura data in viata !
Cate prostii si marsavii nu vorbim; cate pornografii nu spunem si facem in
jurul nostru ! Toate vor fi scoase la iveala. Se vor derula in fata noastra si
ne vom vedea pe noi insine, cum am fost si cum suntem; si nu ne vom putea
tagadui, pentru ca ne va spune constiinta : " Ale tale sunt acestea".
Si de aceea, zic, pe baza acestei libertati este cuvantul care urmeaza acum.
Acest cuvant, nu prea lung, este de la Sfantul Macarie cel Mare Egipteanul, un
cuvios parinte contemporan cu Sfantul Antonie cel Mare, despre un lucru vazut
de el, ceva ceresc, neobisnuit, legat de starea noastra sufleteasca si de
aceasta libertate pe care o avem noi, de a face binele sau de a nu-l face.
A spus avva Macarie : " Venind eu la Constantinopol, pentru ca doream sa
vizitez acel oras, si trecand printr-un portic - printr-un pridvor -, chem
Adevarul ( este un fel de juramant, dupa cum ne spune Sfantul Macarie cel Mare
), ca martor catre ceea ce va spun ". Nu era imaginatie, ci a vazut cu
adevarat un inger si a avut un dialog. A vazut cu ochii cei sufletesti ai
mintii, nu cu ochii acestia trupesti. Era un sfant adevarat Macarie Egipteanul.
Cu ochii mintii vedea ceea ce noi, oamenii obisnuiti, nu putem vedea. Ce, mi-i
dat mie de la Dumnezeu sa vad lucrurile Lui minunate cu acesti ochi ai mintii ?
A vazut un om, asemenea unui eunuc. Stiti ce-i acela un eunuc ? Erau oameni
care traiau singuri. Nu se insurau. Acest tanar era ingerul Domnului. "
Stand la usa unei case de desfrau, acest inger - asa era vedenia - era foarte
trist. Si, ascunzandu-si fata intre palme, plangea asa de tare, incat credeai
ca si cerul plange impreuna cu dansul !
Apropiindu-ma de el, i-am zis : Spune-mi, te rog, de ce esti asa de trist si de
ce plangi ? De ce nu pleci de aici, pentru ca aici este refugiul femeilor
desfranate si nerusinate ?". Si, raspunzandu-i, i-a zis : " Slavite
robule al lui Dumnezeu - il cunostea pe avva Macarie -, dupa fire sunt inger,
dintre cei randuiti de Dumnezeu oamenilor la Botez - la Botezul fiecaruia
dintre noi. Dumnezeu ne trimite paznic ceresc un inger pazitor, pentru
ocrotirea noastra in aceasta viata -, plang, pentru ca ma doare, vazand pe cel
incredintat mie - ingerului pazitor -, petrecand in orgii si nelegiuiri, stand
acum in acest refugiu al nelegiuirii, dupa cum vezi, cu o desfranata. Cum sa nu
deplang chipul lui Dumnezeu ajuns intru atata intuneric.
Atunci i-am zis : " De ce nu-l certi ca sa fuga din acest intuneric al
pacatului ?" Iar ingerul mi-a raspuns : " Pentru ca n-am loc sa ma
apropii de el. Caci, de cand a inceput sa savarseasca pacatul, este rob al
demonilor si n-am nici o putere asupra lui ". I-am zis : " De unde
stii ca n-ai putere asupra lui, daca Dumnezeu ti l-a incredintat ? Si mi-a zis
iarasi ingerul : " Dumnezeu, fiind bun si iubitor de oameni, l-a inzestrat
pe om cu libera vointa - liberul arbitru - si l-a lasat sa mearga pe calea pe
care vrea !" I-a aratat doua cai, amintite in Evanghelie : calea cea
stramta, a pazirii vietii, a sfinteniei noastre, a carei parcurgere impune
pentru prezent putina osteneala, dar care duce la odihna vesnica; si calea cea
larga, a carei parcurgere se face cu usurinta, insa care duce la pedeapsa
vesnica, la focul gheenei si la celelalte chinuri.
" Ce mustrare sa aduc lui Dumnezeu, Care mi l-a incredintat sa-l ocrotesc
?" Incalca aceasta vointa libera a omului daca intervenea. Trebuie sa
stiti ca, in aceasta privinta, Insusi Dumnezeu nu voieste sa mantuiasca pe om
cu sila ! Lucru extraordinar de grav ! Dumnezeu nu mantuieste cu sila !
Totdeauna apeleaza la vointa noastra. Daca vrei, te mantuiesti; daca nu, treaba
ta. Vei raspunde !
" Ce mustrare sa aduc omului pe care Dumnezeu mi l-a incredintat ?"
Pentru ca Domnul si Dumnezeui nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui
viu, cearta, mangaie si invata pe toti sa se abtina de la faptele necurate. Si
abia daca unii cugeta corect la dumnezeiestile Lui porunci. Adevarat, foarte
multi dispretuiesc acest lucru !
Apoi i-am zis : " De ce-ti intinzi mainile, suspinand spre cer ?"
Caci asa se ruga ingerul. Iar ingerul mi-a raspuns : Pentru ca vad in jurul lui
multime de demoni. Unii canta, altii bat din palme, iar unii rad fara
nerusinare. De aceea ma frang de durere si ma rog lui Dumnezeu sa izbaveasca
din mana demonilor creatura Sa. Ma rog sa-i dea pocainta intr-o zi, iar pe mine
sa ma invredniceasca a preda bunatatii dumnezeiesti sufletul acestui om, curat
si straluminat si zicand acestea, s-a facut nevazut de la ochii mei ".
Va spun, fratilor, si ceea ce ne-a spus avv Macarie catre noi, ca nu este pacat
mai scarbos decat desfraul si blestematia sodomitilor. Daca cineva, aflandu-se
in astfel de pacate, se pocaieste, Dumnezeu il primeste, bucurandu-se mai mult
decat pentru alti pacatosi ! Pentru ca aceasta patima izvoraste, intr-adevar
din proprie initiativa, dar este intretinuta si inmultita, prin insistare. Daca
vrea cineva sa ucida aceasta patima, reuseste prin priveghere si cumpatare. Sa
nu uitam ca suntem liberi sa facem orice, dar pentru orice facem vom da seama
inaintea lui Dumnezeu.
De asemenea, sa fim cu foarte mare grija pentru acest odor, Sfanta
Impartasanie, pe care o primim, adeseori nefiind pregatiti la inaltimea acestei
Taine dumnezeiesti. Sfantul Vasile cel Mare, in doua rugaciuni din cele ce se
fac inainte de a primi Sfanta Impartasanie, spune ca impartasania este "
Hrana de drum pentru vesnicie ". Domnul nostru Iisus Hristos spune in
Evanghelia de la Ioan : Daca cineva nu mananca Trupul Meu si nu bea Sangele
Meu, n-are viata in el !
De aceea, sa ne sarguim sa facem loc lui Dumnezeu in noi, ca sa putem avea in
noi viata lui Dumnezeu. Avem aceasta viata biologica, cum au toate animalele si
gazele, insa, daca nu pastram pe Dumnezeu in noi, ne coboram la asemanarea lor.