DESPRE JUDECATA CEA DE APOI
Lumea aceasta nu va dura la infinit in forma care se afla acum. Va veni
o vreme cand se va sfarsi aceasta lume si va incepe alta, in care si cerul si
pamantul se vor innoi si neamul omenesc care va exista la ora aceea, va fi transformat,
va fi transfigurat Din oameni pamantesti materiali, cum suntem fiecare din noi,
vom deveni niste oameni cu insusiri duhovnicesti, oameni nestricaciosi; materia
aceasta care este in noi se va transfigura. Aceste lucruri par de necrezut,
insa asa va fi.
Mantuitorul a spus si aceste cuvinte : Cerul si pamantul vor trece, dar
cuvintele Mele nu vor trece.
Ce a spus Iisus Hristos ramane valabil in toata vesnicia, caci este Dumnezeu
din Dumnezeu, Dumnezeul intrupat, Care stie toata aceasta perioada a lumii si
tot viitorul ei si sfarsitul ei si continuarea ei cu vesnicia cea fara de
sfarsit.
Aedar vom muri. Fiecare moare la timpul sau.
Dar, dupa ce murim se intampla ceva cu noi : nimeni nu scapa de judecata ! Este
o judecata particulara, pentru fiecare, si mai este una obsteasca, la sfarsitul
lumii. Judecata particulara este numita si provizorie, pentru ca este judecat
numai sufletul. Dar sufletul nu este singur in lumea aceasta. Sufletul isi are
viata impreuna cu trupul, si impreuna fac si fapte bune, fac si fapte rele.
De aceea sufletul va fi judecat dupa cum si-a dus viata impreuna cu trupul, fie
in fapte bune, fie in fapte rele.
La judecata particulara sunt trei elemente care contribuie : constiinta noastra
- a fiecaraia din noi-, ingeri buni si ingeri rai sau diavolii. Constiinta, la
judecata particulara, ca si la cea universala, va fi foarte luminoasa; nu-i va
scapa nimic din ceea ce s-a intamplat in viata ei. Va vedea faptele rele, mai
ales. Le va vedea foarte clar si va simti o mustrare de constiinta foarte mare
si un regret pentru ca n-a facut fapte bune. Atunei isi va da seama fiecare ce
valoare are o fapta buna si o fapta rea. Deci constinta va fi foarte activa si
va avea un rol foarte important.
Mai apar ingerii si demonii. Demonii se tin de noi toata viata aceasta. Chiar
daca vrem sa facem fapte bune, ei cauta sa ne tarasca la fapte urate, murdare,
care jignesc pe Dumnezeu si-L supara. Dumnezeu S-a intrupat pentru noi anume,
ca sa mergem pe calea Lui, sa ajungem in lumina, nu in intuneric. Ori diavolii
sunt foarte egoisti. Vor ca, daca se poate, toata lumea sa mearga pe calea lor,
dupa indicatiile lor. Adica sa traiasca lumea in fel de fel de pacate urate -
toate pacatele sunt urate de fapt - si sa mearga impotriva lui Dumnezeu.
Diavolii nu indraznesc sa batjocoreasca pe Dumnezeu, dar ne conving pe noi,
oamenii, sa facem fapte care nu-I plac lui Dumnezeu. Asa incat diavolii ne baga
in foc. Ei intai ne obliga aproape sa facem fapte rele, iar dupa aceea, la
judecata, ei ne vor condamna ca am facut cutare sau cutare fapta rea. Ingerii
lui Dumnezeu care vor fi de fata si ingerii pazitori ai fiecaruia dintre noi
vor urmari sa ne apere, sa arate faptele noastre bune, sa arate momentele in
care ne-am pocait.
Totusi, cat ar fi un om de rau, are din cand in cand momente cand se caieste ca
face lucruri rele. Pentru ingerul pazitor conteaza aceasta mustrare de
constiinta si se bucura cand un om pacatos cauta sa se intoarca, sa renunte la
viata lui ticaloasa, ca sa se intoarca pe calea cea buna, calea lui Dumnezeu.
Acest rol il au ingerii, sa arate toate faptele bune ale noastre, ale
fiecaruia, desi Dumnezeu stie despre fiecare ce a facut .Faptele noastre, bune
sau rele, sunt inscrise in noi, incat, cand vom aparea la ziua Judecatii, ne
vom vedea cum suntem pe dinlauntru si, mai ales, ne va vedea Hristos, Care ne
va judeca. Va fi o primejdie si o priveliste foarte grea, apasatoare, pentru ca
faptele noastre vor fi vazute de toata lumea, de lumea pamanteasca si lumea
ingerilor. De aceea va fi o mare rusine pentru noi, care am trait in fapte
urate si o mare bucurie pentru cei buni, caci se vor sublinia faptele noastre
facute in smerenie si in dragoste.
Ne va judeca Hristos dupa cum am trait fiecare. Cei drepti vor trece de-a
dreapta Lui, spre bine; iar cei rai, pacatosi, de-a stanga, pentru iad. Nu vor
intra deodata, nici in fericirea vesnica si nici in munca vesnica cei care vor
fi judecati, ci mai intai intr-un loc, intr-o stare de provizorat si vor fi asa
cum se intampla la procesele omenesti, la judecata.
La judecata particulara nu se da nici pedeapsa, nici rasplata definitiva,
pentru ca omul n-a facut pacate sau virtuti, singur numai cu sufletul lui, ci a
facut si cu trupul. Si de aceea se asteapta judecata universala la sfarsitul
istoriei, cand vom da seama fiecare de faptele noastre bune sau rele.
Ce se intampla cu persoanele care mor, buni sau rai ? Ce rol are Biserica
noastra in rugaciunile care le facem pentru cei morti ?
Ne ajuta, frati crestini ! Ne ajuta, in sensul ca se sterg anumite pete ale
pacatelor noastre. Insa nu la toti. Marii pacatosi patesc ce a patit acel bogat
cu saracul Lazar, din Evanghelia Sfantului Luca, cand bogatul, care era foarte
nemilostiv, foarte rau, egoist, crunt de rau, nu-i dadea voie macar
faramiturile care cadeau de la masa lui sa le manance acel Lazar.
Lazar, plin de bube, bolnav, flamand cerea ajutor de la acel bogat care se
lafaia in toate bucuriile vietii. Dar mor si unul si altul. Si spune
Mantuitorul in Evanghelie : Bogatul a intrat in iad, iar Lazar, saracul
necajit, a intrat in sanul lui Avraam, adica in rai. Lazar se bucura de
locul unde-l dusesera ingerii pentru faptele sale bune, iar bogatul cerea macar
sa-si moaie degetul in apa, ca sa-si umezeasca buzele, deoarece ardea de vapaia
care era sub el.
Deci saracii, saracii credinciosi, care se roaga si care rabda, saracii care
sunt smeriti, cinstiti si care sufera in tacere toata mizeria ce este asupra
lor, sunt totusi buni, omenosi. Cunoastem, mai ales de la tara foarte multe
persoane, nu bogate - cei bogati si acolo s-au salbaticit -, insa tarani
cuminti, care tin posturile, care se roaga dimineata, seara si in cursul zilei,
care fac fapte bune. Acesti oameni anonimi, acestia sunt cei care de obicei
merg in locul cel sfant, in Ierusalimul cel ceresc.
De obicei, cand un om este mai instarit, care poate sa ne ajute, suntem foarte
dispusi sa-l ajutam, urmarind un interes al nostru. Insa aceasta milostenie nu
are valoare inaintea lui Dumnezeu. Orice milostenie facuta cu interes, pentru a
parveni, n-are valoare inaintea lui Dumnezeu ca milostenie. Milostenia care
este data ae cum spune Mantuitorul : sa nu stie stanga ce face dreapta ta,
adica data cu discretie, facuta cu bunatate, din compatimire pentru cel care
sufera, acea milostenie este bineprimita inaintea lui Dumnezeu.
Asadar, Biserica ajuta pe oamenii care au murit crestineste, oamenii care ce au
fost credinciosi, insa au facut multe pacate in viata lor; care s-au cait, care
s-au impartasit, care s-au spovedit mai ales. Prin spovedanie, pacatele noastre
se sterg, se curata, se indeparteaza aceste fapte rele de la noi. Se sterg,
daca aceasta spovedanie este facuta cu toata cainta si cu hotararea de a nu mai
repeta pacatele pe care le-au facut pana atunci.
Sunt pacatosi, care au facut fel de fel de fapte rele si vin la spovedanie
tremurand de emotie si de framantare launtrica a constiintei pentru pacatele
lor. Sunt in starea talharului de pe cruce, care era langa Iisus si suferea. El
recunoaste dumnezeirea lui Iisus, ca nu are nici un pacat, nu are nici o vinovatie,
pe cand el si cu celalalt talhar erau rastigniti pentru faptele lor acolo.
Cutremurarea lui, parerea lui de rau pentru ce a facut in viata si marturisirea
aceasta adevarata fata de Mantuitorul Hristos, l-a invrednicit de acel raspuns
din partea lui Iisus : Astazi vei fi cu Mine in rai ! Deci si el, ca si
saracul Lazar, in ziua aceea, intra direct in fericire, scapa de aceste
judecati, de judecata particulara si de cea universala de la sfarsitul istoriei
lumii.
Cel care trece dincolo inearcat de pacate grele - crime de tot felul, pacate
trupesti cumplite, cum este si acest pacat urat si spurcat, care a intrat si a
fost aprobat de unele autoritati de la noi, adica homosexualitatea, acestea
degradeaza fiinta umana si aduc mania lui Dumnezeu si pedeapsa Sodomei si a
Gomorei peste cei pacatosi care nu se pocaiesc; sau avorturile, care sunt mari
crime ce se fac astazi -, si moare nepocait, nu va vedea fata lui Dumnezeu la
Judecata, ci va trece direct in chinuri, ca bogatul din parabola cu saracul
Lazar.
In " Infernul " lui Dante - poate ati citit aceasta carte -, iadul
este gandit ca un con urias, un con larg si in frma de palnie, unde cei
osanditi se aduna si se strang pana la fundul iadului. Poporul mai ales
foloseste acest cuvant : " fundul iadului ". Este un fund, o
adancime, o gradare a suferintelor, in hotarele raului, ale iadului. Demupra
stau neamurile pagane care au crezut intr-un Dumnezeu si care au avut
constiinta indreptata pe calea cea buna.
In acest " pridvor " al iadului - partea de la suprafata -, a stat
poporul ales inainte de Hristos; acolo au stat si profetii si dreptii din
Vechiul Testament; pana si Sfantul Ioan Botezatorul, care a fost ucis inainte
de Invierea Mantuitorului, tot acolo a coborat si el. La fel profetii cei
curati si sfinti - Isaia, Ieremia si Daniil -, au coborat tot acolo, pentru ca
Raiul inca nu se deschisese. Raiul l-a inchis Arhanghelul Mihail cand au fost
scosi din Rai primii oameni, Adam, si a fost deschis de Mantuitorul Hristos la
inviere, cand a spus catre talharul de-a dreapta Lui : Astazi vei fi cu mine
in rai ! Si, intr-adevar, dupa ce Domnul moare cu trupul pe Cruce, Se
coboara in adancurile iadului si de acolo scoate pe toti cei ce erau in acest
" pridvor " al iadului; pe cei care totusi, dupa constiinta lor, nu
au gresit asa de puternic.
In acest loc de bine ne aduc pe noi credinta in Dumnezeu si faptele bune,
faptele de milostenie si rugaciunile Bisericii, mai ales rugaciunile de la
Sfanta Liturghie. La Sfanta Liturghie, Iisus Hristos Se jertfeste aievea, in chip
nevazut si sufera pentru noi, pentru iertarea pacatelor noastre. De aceea avem
Sfanta Liturghie, milosteniile, faptele bune si sfintenia trupului. Acestea
sunt bunurile de care ne bucuram noi, ca sa ne izbavim de aceasta urgie de la
sfarsitul vietii noastre si mai ales de la sfarsitul lumii.
Frati crestini, toti cei care fac parte din Biserica - Biserica fiind
institutie divina -, toti acestia au corespondent in ceruri. Pe pamant este
Biserica luptatoare, iar sus, in ceruri, este Biserica triumfatoare, a celor
care au scapat de judecata, care au scapat de pedepse si sunt acolo intru
fericire nesfarsita. Sfintii care sunt dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu, se
roaga si ei pentru noi, asa cum si Mantuitorul Hristos este prezent in viata
noastra prin fiecare persoana. Cand te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos sau
la Maica Domnului, prin harul dumnezeiesc, Ei sunt acolo de fata. Asa si cu
sfintii.
Cand citim un acatist, suntem in fata unei icoane pe care o veneram si ne
indreptam cu mintea si cu inima catre asemenea persoane sfinte, cum ar fi Maica
Domnului, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Sfantul Grigore, acesti sfinti,
populari, cunoscuti in viata noastra, fiecare sfant este de fata. Pentru ca
icoana este un obiect sfant prin care vedem ca printr-o ferestruica pe sfantul
pe care il sarbatorim. El e acolo, in Imparatia lui Dumnezeu si noi suntem aici
si privim catre el, ne rugam catre el. Sfantul coboara aievea, in chip nevazut
si raspunde la rugaciunile noastre, daca sunt sincere si daca sunt indreptate
cu toata inima catre el, catre sfant. Pentru ca sunt multe persoane care se
roaga, insa mintea lor colinda pe alte coclauri. Adeseori nici nu stie ce
rugaciuni a spus.
Asemenea rugaciuni nu sunt primite de Dumnezeu. Nu sunt ascultate pentru ca nu
sunt indreptate catre cineva. Dumnezeu este o prezenta Care stie tot ce facem,
stie tot ce este cu noi. Cand mintea noastra se uneste cu aceasta prezenta a
lui Dumnezeu, El ne raspunde, si sfintii Lui si Maica Domnului. Dar cand mintea
noastra colinda pe alte coclauri, atunci nu ne aude nimeni. Bati ca intr-un
lemn si nimeni nu-ti raspunde.
Asa incat, acesti sfinti din Biserica triumfatoare din ceruri se roaga pentru
noi. Se roaga si pentru cei care au trecut dincolo, daca ii rugam sa intervina.
Maica Domnului, de asemenea, este foarte grabnic ajutatoare in viata noastra a
crestinilor. Rugaciunile catre ea au foarte multa putere. De ce ? Pentru ca
este singura fiinta din lume, din univers, care s-a invrednicit sa nasca pe
Dumnezeu Cel netrupesc; sa-I dea trup omenesc lui Hristos. De aceea se bucura
de acest har dumnezeiesc din partea Mantuitorului si a Sfintei Treimi, ca toate
rugaciunile ei - toate mijlocirile ei sa fie ascultate si sa se tina seama de
ele. Maica Domnului este mijlocitoarea noastra intre noi si Dumnezeu. Nu se
poate ca rugaciunile facute cu toata inima ei de mama in ajutorul crestinilor,
sa nu fie ascultate, primite si rasplatite de Mantuitorul Hristos.
Am spus ca aici, la judecata particulara, nici fericirea si nici pedeapsa nu
sunt intregi. Se asteapta sfarsitul istoriei, ziua de apoi, judecata viitoare,
cand va fi judecat si trupul. Pana atunci Biserica are acest drept, de a se
ruga pentru pacatosi. Iar la judecata obsteasca, nu va mai fi raspuns la
rugaciunile celor care se roaga. De fapt, cei care ar putea sa se roage nu mai
sunt in situatia aceasta, ci sunt in cutremurul iudecatii de pe urma. Judecata
de pe urma, cum stiti si dumneavoastra, se va intampla, insa nu stie nimeni
cand va veni acel ceas. Sunt unii care au fixat niste date, inca din secolul
trecut, cand va fi judecata, acea cumplita judecata de un peisaj extraordinar,
cand va cobori Fiul Omului din cer sa judece viii si mortii.
Despre judecata viitoare, care nu stim cand va fi, dar va fi, Sfantul Apostol
Petru are un capitol in Epistola I Soborniceasca, in care spune ca Dumnezeu
amana ceasul judecatii ca sa capete, sa salveze pe cei mai multi dintre cei
pacatosi, care se intorc la El, se intorc la Imparatia Lui Dumnezeu si-si
schimba viata din rea, in buna. Acesta ar fi motivul lui Dumnezeu, ca omul nu
este facut pentru iad, ci pentru rai. Pentru aceea S-a intrupat Dumnezeu, ca sa
ne ajute, sa ne formeze, sa ne invete ce sa facem noi ca sa mostenim vesnicia
in lumina, nu in chinuri.
La judecata viitoare va fi un proces cu pacatele trupului nostru, ce le-am
facut de-a lungul vietii noastre. Pentru ca sunt fapte care angajeaza pe unii
in bine sau pe altii in rau. De pilda, daca citim niste pagini din Noul
Testament, sau din psalmi, din Vechiul Testament; pagini din Sfantul Ioan Gura
de Aur, Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si altii, ne umplem de Duh
Sfant si de ravna pentru Dumnezeu si pentru a ne schimba viata din rea in buna.
Cand insa citim niste romane cu fel de fel de indemnuri spre patimi, spre
stricaciunea vietiii noastre, atunci ne umplem de pacate si de osanda.
Un roman, de pilda, carte care este pierzatoare de suflet, pe care o citesc
multi tineri; tinerii ajung niste atei, sau ajung niste pacatosi din ce in ce
mai mari si-i indeamna si pe cei care sunt in jurul lor, ii influenteaza sa
creada si sa faca asa cum au citit in cutare carte. Acesti oameni, care vor fi
la judecata autorii acestor indemnuri primejdioase, fara indoiala ca vor avea
parte de o osanda mai mare, mai catre fundul acestui con, acestui iad blestemat.
Cei care au facut fapte bune, care au mangaiat, care au ajutat, care s-au
milostivit catre ceilalti, fara indoiala, in masura care au facut fapte bune
sau rele, vor primi rasplata in bine sau in rau. Pe cei care au facut fapte
bune ii asteapta sufletele lor. Fiecare persoana in parte isi are trupul sau.
Trupul a murit, a trecut in nefiinta, insa acel trup a inviat asa cum a fost.
De exemplu, citim in Evanghelie despre Mantuitorul Hristos, Care a fost
rastignit pe Cruce, a fost batjocorit si a murit. L-au ingropat si a inviat si
se arata apoi Apostolilor Sai si-i indeamna Mantuitorul : Pipaiti-Ma si
vedeti - pipaiti ranile Mele - ca Eu sunt ! Si-L pipaie, sau n-au
curajul... Nu stim daca Toma a pus mana in rana, sau n-a pus mana in rana
Mantuitorului, dar s-a convins ca este acelasi Iisus, Care a fost inainte
Invatatorul lor. Asadar oamenii vor ramane si vor razbate prin inviere asa cum
au fost in viata pamanteasca, afara de un singur lucru : vor fi transfigurati.
Ce inseanana aceasta ? Inseamna ca materia nu-i mai impiedica. Cum citim in
Evanghelie, Mantuitorul Hristos intra in mijlocul lor, prin usile incuiate,
cand ucenicii erau adunati de frica iudeilor. Apoi merge la Emaus, unde
incepe masa cu cei doi apostoli, Luca si Cleopa, binecuvinteaza painea si o transforma
in Trupul lui Hristos, si Iisus dispare de la masa - erau intr-o incapere.
Cam in genul acesta vor fi trupurile noastre inviate, si pacatosi si drepti.
Dreptii se vor bucura, iar pacatosii vor suferi. Trupul este inviat ca prin el
sa sufere aceste dureri la care vor fi supusi pentru viata lor netrebnica,
zadarnica. La judecata viitoare si sufletul si trupul vor primi direct si
corect pretul vietii lor pamantesti.
Acolo vor fi in Imparatia lui Dumnezeu de-a lungul istoriei, bucurandu-se
pentru ca vor fi indumnezeiti. In afara de aceasta transfigurare, vor fi
indumnezeiti. Toti vor avea insusiri de dumnezei prin har si prin darul lui
Dumnezeu, dar nu putem intelege bine ce insemneaza aceasta traire in Dumnezeu.
A trai in Dumnezeu, a simti Duhul Sfant, harul lui Dumnezeu in inima ta, este o
bucurie care nu se poate compara cu nici una din bucuriile lumii acesteia,
pentru ca toate bucuriile din lumea aceasta au un amar la urma. Celelalte vor
avea mereu o dulceata, o mangaiere, o pace care nu se mai sfarseste, pentru ca
suntem sub adumbrirea Duhului Sfant, a harului dumnezeiesc.
Asa va fi in imparatia lui Dumnezeu pentru sufletele bune si trupurile bune,
ale celor care vor invia; insa dimpotriva, va fi foarte grav, foarte greu,
pentru cei care vor avea pacate grele, ca nu vor fi scosi din iad. Vor suferi
in vesnicie. Aceste suferinte vor incepe de la constiinta omului. Constiinta in
acele imprejurari este foarte vie, foarte activa, foarte prezenta. Iti vin
valuri de rele pe care le-ai facut in lume si te cearta, te mustra, te doare
aceasta constiinta mai ales regretul ca n-ai facut pocainta si fapte bune in
viata. Atunci iti dai seama de toate faptele rele sau netrebnice facute in
viata aceasta pamanteasca.
De aceea, frati crestini, incheind aceasta prezentare foarte stangace, despre
felul cum va fi cu adevarat aceasta judecata a lui Dumnezeu, afland din
Sfintele Scripturi, ar trebui sa ne luam cu adevarat in serios propria viata
pamanteasca. Cate spun Scripturile Sfinte, toate sunt adevarate. Dar cati isi
bat joc de aceste cuvinte sfinte, de aceste fagaduinte, de aceste amenintari,
aceia toti - nu le doresc aceste lucruri - vor ajunge in iadul fara margini din
rautatea lor. Iar sfintii, dreptii, oamenii care au mers pe calea lui Dumnezeu,
vor fi impartiti in diferite cete. De pilda sunt martirii, care au murit pentru
Hristos, cum este Sfantul Haralambie, de la 10 februarie. Acestui batran
dumnezeiesc de 107 ani - atat avea Sfantul Haralambie cand a fost muncit -, ii
smulgeau carnea de pe el cu niste clesti de fier, si el, in loc sa-i blesteme,
le spunea : " Bine faceti, dragii mei, pentru ca sfasiati acest trup
batran, ca sufletul va primi un trup inviat - trupul bucuriei, trupul veseliei,
pentru vesnicie "!
Sfintii martiri au suferit chinuri cumplite. Erau aruncati in cazane cu ulei
clocotit, cu smoala. Erau junghiati, in lanturi legati, macelariti in tot
trupul, de la cap pana la picioare. Chinuri foarte cumplite. Acesti sfinti
mucenici, fara indoiala ca au niste merite mai mari in Imparatia lui Dumnezeu.
Cei care au dus o viata obisnuita, insa o viata cu frica de Dumnezeu, facand
fapte bune si pline de mila fata de toti cei din jurul lor, aceia vor avea si
ei parte de fericire, insa o fericire mai mica. Ca spune Mantuitorul : In
casa Tatalui Meu, multe lacasuri sunt. Ma duc sa va pregatesc voua locas, spunea
apostolilor inainte de a merge catre patima.
Dincolo, la iad, la fel, sunt pacate usoare, pacate mai grele si pacate foarte
grele, care din ce in ce coboara in chinurile cele mai amare ale adancului.
De aceea spun aceste lucruri, ca sa le stim, sa luam in serios propria noastra
viata, care nu e lunga. Unii, saracii, asteapta la batranete sa se pocaiasca.
Dar se intampla un accident si moare pe loc. Caderea este definitiva. Nu stim
cand ne cheama Dumnezeu pe fiecare dintre noi ! De aceea sa fim pe cat se poate
gata in fiecare clipa a vietii !
Mantuitorul spune la sfarsitul parabolei fecioarelor celor intelepte : Privegheati
si va rugati, ca nu stiti in care ceas vi se va lua sufletul de la voi !
Moartea vine ca un fur noaptea, cum spune Mantuitorul, despre acest sfarsit al
vietii noastre. Dupa acest sfarsit, o alta viata nu mai avem. Cei care spun ca
viata se continua cu niste alte forme de viata, mint. Spun minciuni. O singura
viata avem. Aceasta pe care o traim acum ! Cand murim, nu ne mai intoarcem la
viata pe care am dus-o. Ramane numai un regret, regretul sau bucuria ca am
trait o viata asa cum ii place lui Dumnezeu si ca ne ducem in lumina.
De aceea, inca odata va spun, luati-va in serios viata dumneavoastra, cititi
rugaciuni de seara, de dimineata, rugaciuni in timpul zilei. Cand mergeti pe
drum, in loc de alte ganduri, rugati-va lui Dumnezeu, rugati-va sfintitor si
Maicii Domnului ca sa va ajute, sa va calauzeasca pe calea care duce catre lumina.
E vai de cei care merg catre intuneric, constienti unii dintre ei, insa
ascultand de sfaturile trupului.
Acest trup, care este dispus sa invieze si trebuie sa-l pastram curat pentru
inviere, ca sa primeasca sufletul curat, acest trup uneori ne da de rusine,
adica ne impinge la fapte urate. Mai ales tineretul, care este atras foarte
usor de patimile trupesti, sau de imbogatire. Sunt institutii care se lafaiesc
in bani astazi si nu stiu cat gresesc adunand aceste comori pamantesti.
Sa fim atenti la constiinta noastra, pentru ca este tribunalul din noi insine,
care ne spune ce e bine si ce e rau. Nu-i nevoie numaidecat sa fim invalati. Ne
putem lua dupa constiinta. Ea ne spune cum suntem.
Sa ascultati glasul constiintei, sa ascultati glasul Mantuitorului Hristos din
Evanghelie si sfaturile sfintilor, caci toti ne indeamna catre bine.
Organizati-va viata aceasta pamanteasca in asa fel, incat sa fiti oricand gata
pentru marele examen de la judecata particulara, de care depinde si judecata
obsteasca, cand va fi judecat si trupul, si condamnati sau rasplatiti in bine
si unii si altii, dupa faptele lor facute in viata aceasta pamanteasca. Amin.