"Ortodoxia
copilariei mele"
Arhim. Teofil
Paraian
Am ales ca subiect Ortodoxia copilăriei mele pentru că am constatat că la
bătrânete nu mai e ca în copilărie, că Ortodoxia de odinioară era mai ortodoxă
decât cea din vremea noastră. Acum cincizeci de ani oamenii gândeau altfel
decât cei de acum, iar copiii de astăzi nu se mai nasc si nu-si mai trăiesc
copilăria în conditiile de altădată pe care le-am stiut eu, în satul în care
m'am pomenit, în satul în care mi-am trăit primii ani ai vietii mele. Credinta
ortodoxă de odinioară era una în care se stia de o lege a lui Dumnezeu, oamenii
trăiau cu un sentiment al sacrului, se gândeau la Dumnezeu mai mult si-L
simteau mai aproape si aveau constiinta că si gândurile cele bune vin de la
Dumnezeu. Era mai multă bună-cuviintă. Toate acestea parcă s'au ascuns cumva.
Lumea de atunci stia mai bine de biserică, se gândea mai mult la Maica
Domnului, la sfintii lui Dumnezeu, erau cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu
care sunt preotii, aveau o sfială în fata lucrurilor sfinte, iar evlavia lor nu
se raporta numai la lucrurile sfinte direct, ci si la natură, de multe ori era
afirmat faptul că pe grâu e obrazul lui Dumnezeu. Asa gândeau oamenii de
odinioară si nu mai gândesc asa oamenii de acum.
Într'o convorbire pe care am avut-o cu părintele Stăniloae, părintele a afirmat
că Ortodoxia e doxologie, adică ea se revarsă în preamărirea lui Dumnezeu.
Aceasta este Ortodoxia adevărată, cea care preamăreste pe Dumnezeu în Treimea
Persoanelor Sale, si cinsteste pe Maica Domnului si pe sfinti. Doxologia se
manifestă în sfintele slujbe ale Bisericii noastre care sunt vuietul Duhului în
constiinta credinciosilor. De câte ori slujim lui Dumnezeu creăm o atmosferă în
care Dumnezeu e prezent în constiinta noastră, Maica Domnului ne este aproape,
toti sfintii sunt în atentia noastră. Ortodoxia noastră trebuie să se manifeste
neapărat în cuvânt si în gând, în simtire si în viată. Dacă trăim asa, trăim
ortodox. Dar dacă nu ne angajăm în doxologie, nu suntem nici în Ortodoxe.
Dintre sfintele slujbe ale Bisericii noastre noi socotim cea mai importantă
Sfânta Liturghie, desi toate sunt importante. Totusi se poate vorbi despre
Sfânta Liturghie ca despre un rezumat al tuturor slujbelor, ca de o slujbă
pentru care ne pregătim prin celelalte slujbe. În franceză cuvântul
''Liturgie'' nu înseamnă numai liturghie, ci desemnează toată slujba Bisericii.
Toată slujba Bisericii este o Liturghie înainte de Liturghia propriu-zisă, însă
Sfânta Liturghie are darul de a cuprinde totul, nu numai slujbele, ci si toate
sărbătorile din timpul unui an bisericesc.
Sfânta Liturghie este eticheta Ortodoxiei.
La Sfânta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte si care
preînchipuiesc mai întâi Trupul si Sângele Mântuitorului se prefac în adevărat
Trupul si Sângele Domnului Iisus ca să se poată împărtăsi credinciosii si ca
Domnul Hristos să poată intra în alcătuirea mădularelor noastre. De aceea se
poate vorbi foarte bine despre Ortodoxie si Euharistie, despre Ortodoxia care
trăieste în Sfintele lui Hristos Taine.
Si dacă cineva trăieste Ortodoxia asa cum era ea în vremea copilăriei mele,
dacă cineva îsi revarsă sufletul în slujbele dumnezeiesti pentru preamărirea
lui Dumnezeu, dacă cineva ia parte la Sfânta Liturghie si trăieste Ortodoxia
din Liturghie, dacă cineva se împărtăseste cu dumnezeiestile Taine pentru a-L
avea pe Mântuitorul Hristos în alcătuirea existentei sale, sigur ajunge să
simtă bucuria din Ortodoxie. De aceea se poate vorbi despre Ortodoxie si
bucurie. Orice crestin trebuie să fie un om al bucuriei, căci credinta noastră
ortodoxă e alcătuită în asa fel încât e pricină de bucurie, si cine nu vrea să
se bucure, tot trebuie să se bucure pe măsura credintei.
Si dacă mergem asa înainte ne putem bucura de comorile Ortodoxiei ascunse mai
ales în dumnezeiestile slujbe care sunt în asa fel alcătuite încât din ele învătăm
rugându-ne si nu rugăm învătând. Ele ni-L aduc pe Dumnezeu în fata noastră, în
constiinta noastră. Stăm de vorba cu Dumnezeu si cu sfintii Săi prin sfintele
slujbe. Si toate acestea sunt avantajele Ortodoxiei, ca si care nu există altă
credintă, ca si care nu există termen de comparatie. Ortodoxia e unică.
Cei care prezintă fel de fel de învătături si de orientări crestine si
necrestine nu cunosc Ortodoxia, pentru că dacă ar cunoaste, n'ar mai căuta
altceva. Si noi, pentru că o cunoastem, rămânem în Ortodoxiei si nu ne poate
clinti nimeni din Ortodoxie. Dar mai este credinta ortodoxă într'un fel: ea
este una a Tainelor. Noi nu avem constiinta că putem să facem în asa fel încât
tainele să devină cuprinse în întregime de mintea noastră. Credinta ortodoxă
este usă a Tainelor pentru că prin ea ajungem să primim lucrurile tainice care
sunt ale credintei.
Dacă n'ar exista taine n'ar fi trebuintă de credintă. Ori fiind vorba de taine
este necesar să avem credintă ca să le putem primi. Despre Taine stim că nu pot
fi elucidate la măsura aceea în care să zicem că nu mai sunt taine. Ele rămân
taine si după ce trecem din lumea aceasta, chiar dacă vom cunoaste mult mai
mult atunci, dar ca să ajungem să cunoastem în întregime Tainele credintei nu
se poate. Si asta o învătăm de la Sfânta Biserică, pentru că într'o alcătuire
rânduită pentru sărbătoarea Nasterii Domnului, vorbind cu Maica Domnului zicem
asa: ''De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul
pierdut-ai blestemul cel dintâi al Evei că Maică ai fost bunăvointei Tatălui
purtând în brate pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat.'' Când afirmăm acestea ne dăm
seama că este vorba de niste lucruri mai presus de întelegere si zicem mai
departe: ''Taina nu suferă ispitire,'' degeaba vrei să cercetezi taina cum a
născut Fecioara fecioară rămânând, cum a purtat în brate pe Dumnezeu-Cuvântul Întrupat,
cum s'a făcut pestera cer (''Taină străină văd si preamărită, cer fiind
pestera''), cum a purtat Maica Domnului, în brate pe Mântuitorul devenind
''scaun de heruvimi.'' Deci ''taina nu suferă ispitire,'' degeaba scormonesti
să sti ceva ce nu poti sti. ''Ci numai cu credintă toti o slăvim (taina) - si
zicem către Maica Domnului -, strigând si zicând: Negrăite, Doamne, mărire
Tie.''
Asta e Ortodoxia: ne duce în fata Tainelor care rămân Taine, ne dă constiinta
să ne plecăm cu mintea fată de cele ce nu le întelegem si pe care le primim
totusi în sufletele noastre.
(Dupa Vestitorul
Ortodoxiei, Martie 1997)