Despre
trezvie
Trezvia este o stare sufletească comparată cu
starea pe care o are omul când nu doarme, starea de priveghere. Cuvântul trezvie
îl găsim în special în volumul IV al Filocaliei şi se referă la
starea omului care nu doarme. Este altceva decât somnul; este priveghere, luare
aminte, aşa cum cel treaz ştie ce se întâmplă cu sine şi în
jurul lui. Trezvia are darul de a pune în evidenţă în special
gândurile, înclinările. Este o supraveghere de noi înşine, este
starea în care putem să acţionăm asupra întregii noastre
vieţi ulterioare.
Trezvia este în principal luare aminte la noi înşine, la
cele ce se petrec în interiorul nostru, la gândurile care ne asaltează,
este luare aminte la sugestiile care ne vin, la consecinţele lecturilor pe
care le facem. Ea se manifestă şi prin paza minţii, în sensul
că luarea aminte se face pentru păzirea minţii, pentru
înlăturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea în minte
şi necontinuarea în conştiinţă a lucrurilor care sunt
aducătoare de nelinişte, care duc la dezorientare şi devieri.
Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: privegheaţi
şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită.
Privegherea şi rugăciunea sunt două acţiuni ale sufletului
în vederea limpezirii minţii, a înlăturării influenţelor
neodihnitoare şi obositoare. În Sfânta Scriptură sunt multe locuri în
care suntem chemaţi la priveghere, respectiv la trezvie, la luare aminte,
la cercetarea de noi înşine. “Ia aminte la tine însuţi”,
“Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când va veni
Fiul Omului”, “Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu
intraţi în ispită” – sunt cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus
Hristos. La fel, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă la cercetarea de noi
înşine în Epistola către Corinteni: “Luaţi aminte dacă
sunteţi în credinţă”, în Epistola către Tesaloniceni, unde
vorbeşte despre a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Căutând în locuri paralele la aceste texte, putem găsi şi altele
îndemnătoare la trezvie.
Nu se recomandă luarea aminte la păcate în mod
special, doar la faptul că eşti păcătos.
Trezvia poate fi dobândită prin silinţă.
Ştiind că ea îţi este de folos, te sileşti să fii cu
luare aminte, căci toată această stare de trezvie se reduce la
luare aminte, la concentrare, la paza minţii.
Toate lucrurile bune care se pot realiza în viaţa omului
îşi au temeiul în luarea aminte. Trezvia este începutul a tot binele,
începutul orientării spre bine. Ea este aducătoare de preocupări
mai înalte şi în felul acesta chiar şi temelie a îndumnezeirii,
deşi îndumnezeirea nu este o lucrare din partea omului, ci o lucrare
dinspre Dumnezeu spre om.
Cred că toate lucurile acestea se fac ca să se creeeze
o atmosferă. Dacă ele pot aduce o slăbire nu ştim noi
foarte bine. Ceea ce ştim este că e bine să fim angajaţi
pentru lucrurile superioare printr-o viaţă cât mai controlată
şi prin cercetarea de noi înşine, prin rugăciunea care ne pune
în legătură cu Dumnezeu, căci “toată darea cea bună
şi tot darul cel desăvârşit” în cele din urmă sunt de la
Dumnezeu, cum spunem în rugăciunea amvonului. Facem ce putem să facem
pentru a ne limpezi mintea şi a avea cât mai multă consideraţie
faţă de ceea ce ne oferă Dumnezeu, în special faţă de
unirea cu trupul şi sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, respectiv
cu Domnul Hristos.
Arhimandritul Tepfil Părăian,
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus (text
publicat in “Epifania”)