POCAINTA IMPARATULUI MANASE
Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate
inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de
ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l
sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si
toata familia.
Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor,
ii omora cu cele mai crancene chinuri.
Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar,
Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui
care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum
?
Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau,
Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia.
Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se
indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu
?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la
minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a
fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care
stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune
in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale
celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se
pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare
ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si
l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un
belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in
cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat
in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea
mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
- Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
- N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru
!
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o
luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva.
Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai
putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai
supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el,
dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari,
ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus
aminte de Dumnezeu si a zis : " M-a adus Dumnezeu in acest chin si
canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul
lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !"
Se gandea in inima lui : " Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum,
oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !"
Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu
vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al
lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne,
Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau
in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti
sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec
fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de
arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot
sa ma rog Tie.
Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa
legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele;
adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o
minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei
lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor.
Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu
in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul
de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este
mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta ... "
Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu
durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte
de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele
lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat
de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea
intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de
cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era
acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : " Mai exista viata
in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? "
Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l
ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai
ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus :
" Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare
pocainta ". Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui
Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi
a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita
rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor.
Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un
imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii,
a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a
varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata
chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.
|