DESPRE APOSTOLI SI IERARHIA BISERICII



In trei ani si jumatate, Domnul i-a invatat toate minunile cele mari pe Apostoli, pe cre le-a facut in fata lor. Pe urma, la inaltarea Lui la cer, le-a poruncit : Voi stati in Ierusalim pana va veti imbraca cu putere de sus. N-a fost de ajuns numai ca au vazut Apostolii minunile Lui, nu numai ca le-a deschis mintea sa inteleaga Scripturile, ci le-a zis : Stati ca va imbrac cu alta putere, adica cu Duhul Sfant; ca mai de folos este sa Ma duc Eu, ca daca nu Ma duc Eu, nu vine la voi Mangaietorul, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede. Si a trimis in chip de limbi de foc pe Duhul Sfant : cand va veni Acela, va marturisi despre mine toate, si va va spune toate.


Apostolii veau sa uite invataturile Mantuitorului, de nu venea Duhul Sfant peste ei . Dar le-a trimis pe Duhul Sfant. Iar dupa ce i-a imbracat cu putere de sus, le-a spus : Mergand, invatati toate popoarele. Propovaduiti Evanghelia la toata zidirea, botezandu-i pe ei in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant. Si pe urma le spune : " Intru numele Meu draci veti scoate, in limbi noi veti vorbi, de veti bea ceva de moarte nu va va vatama, veti sta cu aspide, cu scorpii si balauri si nu va vor vatama; morti veti invia ... " L-a dat putere intreita de-a face minuni, de-a boteza si de-a predica. Astfel, pe cei alesi i-a imbracat cu puterile necesare de a duce cuvantul lui Dumnezeu in toata lumea.


Dar nu pe toti i-a imbracat, nici pe toti i-a ales. Ca daca i-ar fi ales pe toti, unde mai era alegerea cea dintai ? A ales numai pe cei doisprezece Apostoli, si a mai trimis inca saptezeci de ucenici, cate doi inaintea fetei Sale, de ajutor celor doisprezece. Vezi ca Apostolul Petru l-a pus pe Filolog, pe Matia, pe Cleopa, l-a pus pe Timotei si pe Hermes.
Cei doisprezece Apostoli pe toti cei saptezeci i-au facut episcopi si i-au trimis in diferite parti sa vesteasca Evanghelia mantuirii. Pana aveau sa se faca alti ucenici, i-a pus pe cei saptezeci de Apostoli sa pastoreasca Biserica lui Hristos. Iata, pe Timotei l-a pus Sfantul Pavel episcop in Efes si pe Tit l-a pus in Creta. Acestia n-au fost din numarul celor 12, ci au fost din cei 70, ca sa arate ca ierarhia Bisericii incepe din cei doisprezece si se continua cu cei saptezeci de Apostoli. Cei doisprezece Apostoli au lasat in locul lor pe episcopii de astazi, iar cei saptezeci au fost urmati de preoti. Asa arata Sfantul Vasile : " Preotii tin locul celor saptezeci de Apostoli, iar episcopii tin locul celor doisprezece Apostoli, pana la sfarsitul lumii, asa cum Hristos a pus ierarhia de la inceput ".

 

HOME