PREDICA LA
SCHIMBAREA LA FATA
Parintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare are un brau, cu care
este incinsa de-a lungul anului. Pe acest brau se gasesc douasprezece
margaritare preascumpe si preasfinte, adica cele douasprezece praznice
imparatesti.
De aceea, la aceste dumnezeiesti praznice, predicile sunt mai
grele si mai dogmatice, pentru ca in aceste praznice este aratata toata taina
iconomiei in trup a lui Iisus Hristos si toata mantuirea neamului omenesc.
Astazi este dumnezeiasca Schimbare la Fata a Domnului,
Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest mare eveniment din
viata Mantuitorului nostru, aceasta mare sarbatoare si prealuminat praznic s-a
petrecut in anul treizeci si trei al vietii Domnului nostru Iisus Hristos si in
ultimul an al propovaduirii Sale.
Mantuitorul era pe atunci in partea Cezareei lui Filip, unde
marele Apostol Petru L-a marturisit ca fiind Fiul lui Dumnezeu cel adevarat. El
i-a intrebat pe apostoli : Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului ?
Iar apostolii ziceau : Doamne, unii zic ca Tu esti Ilie, altii zie ca esti
Ieremia sau altii, ca Tu esti unul din prooroci ( Matei 16, 13-14 ).
Iar Mantuitorul, vrand sa scoata din mintea lor aceasta mare
greseala, ca El ar fi unul din prooroci, care s-ar fi reintrupat, ( ca sa
scoata din mintea lor si a tuturor popoarelor crestine de mai tarziu ), a
binevoit sa-i ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele
sau, si sa-i suie pe varful Muntelui Tabor.
Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui -
ca muntele este mare, lung si inalt -, cand au ajuns cu Mantultorul sus, de
mare oboseala, au stat jos si s-au odihnit pana au adormit. Apoi, trezindu-se
ei, prin iconomia lui Dumnezeu, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor.
Hainele Lui s-au facut ca lumina, fata Lui stralucea mai mult decat soarele,
iar ei, vazand aceasta, s-au spaimantat foarte si au vazut ca statea in vazduh
si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.
Moise era icoana si inchipuirea Mantuitorului, care a condus
poporul lui Israel prin pustie pana la primirea legii, mai inainte de venirea
lui Hristos; si Ilie, cel mai slavit dintre prooroci, care va veni si la a doua
venire sa predice Evanghelia trei ani si jumatate pe pamant, impreuna cu Enoh
si Ioan, pe vremea lui Antihrist, ca sa intoarca poporul evreiesc la dreapta
credinta.
Stand ei asa si privind la Mantuitorul, auzeau cum vorbea
Mantuitorul cu Ilie si cu Moise in limba aramaica, limba lui Adam, pentru
intrarea care avea s-o faca El in Ierusalim si pentru preaslavita Lui patima,
pentru rastignire, pentru moarte si inviere.
Apostolii auzeau, dar erau imbatati de lumina, de frica si de
cutremur, ca un nor deodata a cuprins varful Taborului. Dar norul acesta nu era
intunecat, ci luminos ca soarele si se intindea de la cer pana la pamant si un
glas din nor, de sus, s-a auzit : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care
bine am voit. Pe Acesta sa-L ascultati ! ( Matei 17, 5 ).
Dar, stand ei, deodata au disparut cei doi prooroci . Ilie s-a
dus in tara sa si Moise s-a ridicat la cer, iar ei au ramas uimiti, intelegand
ca Hristos nu-l Ilie, ci este Dumnezeul lui Ilie; Hristos nu-i Ieremia, ci este
Cel Care l-a sfintit pe Ieremia in pantecele maicii lui, si iarasi ca Hristos
nu este Moise, ci este Cel care a dat lege lui Moise, pentru ca Dumnezeu anume a
voit sa se arate acesti doi prooroci, ca El este Dumnezeul proorocilor si nu
unul din prooroci.
O, minunile Tale, Doamne ! Ce era pe Tabor acum ? Taborul luase
forma Bisericii. Acolo se vedeau cele doua Testamente : Testamentul Vechi era
reprezentat prin Ilie si prin Moise, Iar Testamentul Nou, prin cei trel
apostoli : Ioan Evanghelistul, Iacov si Petru.
" Acolo - zice dumnezeiescul parinte Efrem Sirul - au
vazut apostolii pe prooroci si proorocii pe apostoli. A vazut iconomul Tatalui,
adica Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, pe marele Apostol Petru, caruia i s-au
dat cheile imparatiei cerurilor. Acolo feciorelnicul Legii Vechi, Ilie, a vazut
pe feciorelnicul Legii Noi, pe Ioan Evanghelistul, si s-a facut Muntele
Taborului in chipul Bisericii ".
Acolo se aude si glasul Tatalui, dupa ce pleaca cel doi
prooroci, Care zice : Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am
binevoit; pe Acesta sa-L ascultati !
Petru Apostolul, care iubea mult pe Mantuitorul, ca si Ioan
Evanghelistul, nestiind ce vorbeste - cum spune Evanghelia -, ar fi vrut ca
bucuria, lumina si dulceata aceea pe care o vazuse acolo, sa ramana cu el
totdeauna. De aceea, cand a vazut pe Tabor pe cei doi prooroci, ii spune
Mantuitorului : Doamne, bine este sa stam noi aici ! Sa facem aici trei colibe
! Tie una, lui Moise una si una lui Ilie ! ( Matei 17, 4 ). Dar uitase ca-i
trebuie si lui coliba si lui Ioan Evanghelistul si lui Iacov ! Dragostea lui
era sa-i umbreasca pe cei trei pe care-i vazuse.
Iar Mantuitorul, parca-i zicea lui Petru :
" O, Petre, vrei sa-mi faci Mie coliba ? Iata indata
vine coliba !"
Si inca stand ei de vorba, un nor luminos i-a acoperit pe
dansii. Un nor plin de stralucire si de lumina ii umbrea, le tinea si umbra si
lumina. Si-i zicea Mantuitorul lui Petru : " Iata, Petre, coliba !
Mai vrei sa faci coliba ? Eu ti-am adus nori din cer, ca sa te umbreasca si sa
te lumineze. Adu-ti aminte, Petre, ca n-am nevoie aici de colibele tale ! Eu
sunt care am acoperit poporul lui Israel, pe cei 638.000 robiti, care au iesit
din robie sub nor. Ii duceam ziua si-i acopeream ca sub aripi de vultur si
noaptea ii luminam cu stalp de foc.
Iata, Petre, coliba nefacuta de tine ! Iata nor care straluceste
mai mult decat soarele, si-ti tine si umbra ! Deci sa stii, Petre, ca Eu n-am
nevoie de colibele tale. Eu pot sa umbresc tot pamantul si tot cerul, ca Eu
l-am facut ".
Si atunci, din acel nor preascump, aude Petru glasul Tatalui, al
Parintelui, ca se dusesera proorocii. Vine Tatal din cer si marturiseste cine
este Hristos. Ce le spune ? " Voi ati vazut ca Hristos nu-i nici
Ilie, nici Moise, nici Ieremia. Hristos Dumnezeu, Care-i cu voi pe Tabor,
este Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit; pe Acesta sa-L ascultati !"
Dumnezeu Tatal stia ca Petru o sa-L marturiseasca pe Hristos
pana la Roma si acolo avea sa moara rastignit cu capul in jos; si Ioan
Evanghelistul avea sa fie ingropat de viu, si lui Iacov avea sa i se taie capul
cu sabia de catre Irod. Stia ca pana la moarte vor marturisi pe Hristos.
" Dar sa stiti pe cine marturisiti ! Acesta Care pe
Tabor S-a schimbat la fata si hainele Lui se vad acum ca lumina si fata Lui ca
soarele, nu este Moise, nu-i Ilie, nici Ieremia, nu este unul din prooroci, este
Fiul Meu cel iubit, intru Care bine am voit, Pe Care si la Iordan L-am
marturisit, pe Acesta sa-L ascultati ! "
Si asa au luat incredintare mai mult marele Apostoi Petru, cu
Ioan si Iacov, ca Iisus Hristos este Mesia, este Fiul lui Dumnezeu si nu este
unul din prooroci, ci este Dumnezeul proorocilor, Care i-a zidit pe ei in
pantecele maicilor lor.
Dar, o, minunile Tale, Mantuitorule ! Ce s-a aratat pe Tabor ?
Oare fiinta lui Hristos ? Doamne, fereste ! Ar fi o hula sa gandesti aceasta,
ca fiinta era aceea ce iradia din Hristos.
Prin secolul al XII-lea, a fost in Bulgaria o erezie ce se chema
" bogomili ". De la aceia au ramas cartile care se numesc
" Visul Maicii Domnului ", " Epistolia " si
" Cele douasprezece vineri ", carti apocrife pe care Biserica
le-a tolerat, dar nu le-a aprobat niciodata.
Acesti eretici aveau pretentia ca ei, atunci cand se roaga, vad
fiinta lui Dumnezeu. O, ce mare hula si nebunie ! Fiinta lui Dumnezeu, care n-o
vad heruvimii si serafimii si toate puterile cele ganditoare din ceruri, ei
aveau pretentia ca, atunci cand se roaga, apare o lumina si vad fiinta lui
Dumnezeu !
Era cea mai mare hula adusa lui Dumnezeu, ca cineva poate sa
vada fiinta Lui ! Ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan ? Pe Dumnezeu
nimeni niciodata nu L-a vazut ! ( Ioan 1, 18 ). Aici nu face aluzie la
Dumnezeu intrupat, ca pe Acela l-am vazut; sau la Dumnezeu, Care se arata lui
Avraam, lui Isaia si lui Moise, cu pogoramant si cu inchipuire, ci la fiinta
lui Dumnezeu, pe care nimeni n-a vazut-o niciodata.
Fiinta lui Dumnezeu este inaccesibila la toate taberele mintilor
rationale din cer si de pe pamant si nimeni nu poate sa vada ce este El dupa
fiinta. Iar acei eretici spuneau ca ei in vremea rugaciunii vad fiinta lui
Dumnezeu.
Slava fiintei lui Dumnezeu reflecta raze si se lumina ca
soarele, pentru ca El era Insusi Dumnezeu si din dumnezeirea Lui slobozea raze
ca un soare intens dumnezeiesc. Ceea ce se vedea pe Tabor nu era lumina creata,
ci necreata, lumina care izvora din dumnezeirea Lui si era slava fiintei lui
Dumnezeu sau lumina slavei lui Dumnezeu.
Aceasta era deosebirea intre schimbarea la fata a lui Hristos si
a sfintilor Lui, prooroci, patriarhi si cuviosi de mai tarziu.
Tocmai aceasta a fost lupta cea mare si inversunata a Sfantului
Grigorie Sinaitul si Sfantului Grigorie Palama, preaindumnezeitul la minte, cu
ereticii Varlaam si Achindin, balaurii cei din Calabria Italiei, care-i
invinuiau pe sihastrii din Athos ca sunt bogomili, care spun ca vad o lumina in
vremea rugaciunii si ca vad fiinta lui Dumnezeu.
Dumnezeiescul Grigorie Palama, ale carei sfinte moaste, cu toata
nevrednicia, le-am sarutat acum cativa ani la Mitropolia din Tesalonic, a fost
cel mai mare teolog grec din secolul XIV. El a intrecut pe toti cu teologia
lui, fiind mai presus de apofatismul Sfantului Dionisie.
Daca Sfantul Dionisie Areopagitul are cea mai inalta teologie,
teologia apofatica sau negativa, Sfantul Grigorie Palama a trecut si peste
aceasta. El numai cu putin a intrecut pe dumnezeiescul Maxim Marturisitorul,
prea indumnezeitul la minte, cel mai mare varf al teologiei grecesti. Sfantul
Grigorie apara pe parintii din Sfantul Munte, pe isihasti, ca nu sunt bogomili,
ca vad lumina mare in vremea rugaciunii celei ganditoare a inimii.
Ei nu vad fiinta lui Dumnezeu, ci altceva vad. Ce vad ? Slava
fiintei lui Dumnezeu ! Cititi in Filocalia VII, care o aveti, si vedeti lupta
cea mare, care a tinut sute de ani pe tema isihasmului ! Sa vedeti, lumina era
care iradia din Hristos, dar nu era fiinta Lui. Auzi ce spune dumnezeiescul
parinte Efrem Sirul : " Din tot trupul Sau izvora raza slavei lui
Dumnezeu ".
Deci lumina de pe Tabor nu este fiinta lui Hristos, ci slava
fiintei Lui. Sa stiti totdeauna, cei care sunteti teologi ! Ca o sa aveti
discutii cu oameni paruti filosofi ai veacului de acum. Niciodata fiinta lui
Dumnezeu nu s-a aratat cuiva, ci slava fiintei lui Dumnezeu. De aceea canta
Biserica astazi : " ... aratand ucenicilor Tai slava Ta - cat ? nu
toata, ci -, pe cat li se putea ".
Deci, slava fiintei lui Dumnezeu s-a aratat pe Tabor apostolilor.
Si aceasta se poate arata si sfintilor in vremea rugaciunii celei ganditoare a
inimii, celor ce stiu sa se roage cu inima lui Dumnezeu. Dar nu este aceasta
fiinta Lui, ci slava fiintei Lui. Sa retineti !
Sa stiti un lucru. Slava fiintei lui Dumnezeu este nedespartita
de fiinta Lui. Dupa cum la soare raza nu se desparte de ea, asa si slava lui
Dumnezeu nu se desparte de fiinta Lui. Dar nu este insasi fiinta Lui, ci slava
fiintei lui Dumnezeu.
Iata ce este, fratiIor, Schimbarea la fata a Mantuitorului. Cum
v-am spus la inceput, nu s-a facut luminarea dinafara, ci dinauntru, adica
Hristos nu Se lumineaza de altcineva, ca sa straluceasca ca luna, ci invers. La
Hristos, lumina care se vedea in Tabor nu era ca la sfintii care se schimbau la
fata.
Asa sa intelegeti lumina de pe Tabor, asa sa intelegeti lumina
pe care o pot vedea sfintii intr-o mare si inalta rugaciune a inimii. Tot omul
este dator sa se schimbe la fata. Dar cum se poate schimba la fata ? Daca ieri
a fost desfranat si s-a marturisit, sa nu mai fie ! Daca a fost hot, sa lase
hotia ! Daca a fost injurator sau betiv, sa lase betia si injuratul sau
fumatul, sa lase rautatile, sa le marturiseasca, sa le planga toata viata, sa
faca canonul; si asa se schimba omul, nu la fata cea din afara, ci la cea dinlauntru
a sufletului.
Si atunci, asezarea omului care a fost inainte de pacat, cu
aceea care este cand intra in fericire si in treptele duhovnicesti ale
desavarsirii, nu mai seamana.
Ieri era ca un drac, slujind pacatului, si astazi, daca s-a
pocait, si-a indreptat viata si s-a sfintit, se face lumina si are lumina
duhovniceasca intr-insul si merge din putere in putere, dintr-o desavarsire in
alta, pe cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc, care sunt :
- Nepatimirea rationala a sufletului
sau faptuirea morala;
- Slobozenia duhovniceasca a sufletului rational
care-si retrage mintea sa din simtire si o leaga cu Dumnezeu prin contemplatia
naturala si duh, si
- Odihna
duhovniceasca a sufletului rational, ( sambetele
sambetelor ), care-si retrage mintea sa chiar de la toate contemplatiile
naturale in duh, de la cugetarile cele mai inalte din zidiri si o leaga cu
totul de Dumnezeu in extazul iubirii. Amin.