PATIMA DOMNULUI

 

Eu vorbesc si la multi si la putini. Si daca atunci cand vorbesc, o suta se vor intoarce la pocainta, plata insutita voi avea ! Daca saizeci sau treizeci se vor intoarce, cum spune Evanghelia, mare plata voi avea ! Iar daca, din cei putini care sunt in biserica, numai unul se va intoarce la Dumnezeu, si aceasta este mare plata, ca un singur suflet ii mai scump decat toata lumea, decat tot ce exista sub cer.

Deci, tocmai aceasta m-a indemnat la acesti putini, care au venit cu multa ostencala, avand in vedere ploile si glodul, dealurile de urcat si muntele, au razbatut cu toata taria sa ajunga pana aici, mai mare plata au acestia, decat atunci cand vine cineva numai cand e vreme buna.

Cu cat o fapta buna se face mai cu osteneala, cu atat mai mare plata are de la Dumnezeu. Fapta buna care se face cu mai putina osteneala, mai putina plata are, iar care o faci mai cu greutate, cu mai multa osteneala, mai mare plata are de la Preasfantul Dumnezeu.

Cu opt zile mai inainte de a se sui pe Muntele Tabor, cand Petru l-a marturisit pe Mantuitorul, zicand : Tu esti cu adevarat Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu ( Matei 16, 16 ), Mantuitorul l-a laudat foarte pe Petru pentru aceasta marturisire, asa de adevarata si dogmatica, si i-a zis : Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, si Eu iti zic tie ca tu esti Chefa, ca asa il chema, tu te vei chema Petru, adica piatra credintei, si pe aceasta piatra Biserica voi zidi si portile iadului nu o vor birui ( Matei 16, 17-18 ).

Aici ne arata ca pe dreapta credinta a lui Petru si a tuturor care vor crede ca el, se va intemeia Biserica lui Hristos, iar portile iadului, cum arata Sfantul Atanasie, care sunt gurile sectarilor si a ereticilor care hulesc adevarul Bisericii, nu o vor birui.

Sa nu vorbiti de rau Biserica, ca este intemeiata pe piatra cea din capul unghiului, care este Iisus Hristos.

Dar tot atunci, cu opt zile inainte de Schimbarea la Fata, Petru, fiind laudat asa de tare pentru dreapta lui credinta, primeste si o ocara de la Hristos. Ca Mantuitorul incepe sa predice despre patima Lui, de suferintele Lui, pe care avea sa le sufere in Ierusalim, si zice : Iata, ne suim in Ierusalim si Fiul Omului se va da in mainile oamenilor pacatosi, si-L vor batjocori pe El, si-L vor bate, si-L vor scuipa, si-L vor rani, si-L vor rastigni, si-L vor omori pe El, iar a treia zi va invia ( Matei 16, 21; 20, 18 ).

Petru, care Il iubea foarte mult pe Mantuitorul, cauta sa-L opreasca, sa nu mearga la rastignire : Doamne, sa nu-ti fie Tie una ca asta ! ( Matei 16, 22 ). " Cruta-Te pe Tine, Doamne ! Nu Te sui in Ierusalim ! Stai aici, nu cumva sa mori !"

Atunci Mantuitorul se intoarce la Petru si-i spune cu manie : Inapoia Mea, satano, ca nu cugeti cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci cele ce sunt ale oamenilor ! ( Matei 16, 23 ). Iar pe Petru il numeste satana, caci cuvantul satana inseamna potrivnic, ca i se impotrivea lui Hristos sa nu implineasca planul mantuirii neamului omenesc, sa nu mearga la moarte. In felul asta il numeste " satana". Adica, tu Ma opresti sa merg la moarte ? Daca nu ma duc Eu la moarte, nu se mantuieste tot neamul lui Adam care sta in iad de 5508 ani. Daca nu voi merge pe Golgota intai ca sa sufar pana la moarte si moarte de cruce, tot neamul omenesc nu poate sa fie mantuit; ca pentru asta am venit in lume, sa-Mi vars sangele si sa mor pentru neamul omenesc., din dragostea pe care o am catre el.

Tu vrei sa raman pe Tabor ? Dar la Golgota cine are sa mearga ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, si nu voi duce crucea pe Golgota, proorocia lui Isaia Proorocul, care zice : Dat-am spatele Mele spre batai si obrazul Meu spre scuipari si n-am intors fata Mea de catre rusinea scuipatorilor ( Isaia 50, 6 ), unde se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, cum se va implini Scriptura, care zice : Si n-avea El chip nici asemanare, om ce stia sa rabde dureri si plin era de rani, si cu rana Lui, noi toti ne-am vindecat ? ( Isaia 53, 2-5 ).

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, unde se va implini Scriptura, care zice : Si cu cei fara de lege S-a socotit ? ( Isaia 53, 12 ), ca L-a rastignit intre doi talhari.

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, unde se va implini Scriptura, care zice : Vedea-vor pe Care L-au impuns, cand Ma va impunge cu sulita in coasta, dupa proorocia lui Zaharia Proorocul, ( Zaharia 12, 10 ) ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, proorocia lui David Proorocul, care zice : Dat-au spre mancarea Mea fiere si in setea Mea m-au adapat cu otet ( Psalmi 68, 25 ), cum se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, Scriptura care zice : Impartit-au hainele Mele lorusi si pentru camasa Mea au aruncat sorti, ( Psalmi 21, 20 ), unde se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, si nu ma voi duce sa-Mi curga tot sangele pe Cruce, ca sa ramana oasele goale, unde va fi proorocia psalmului care zice : Numarat-au toate oasele Mele, iar ei stateau si se uitau la Mine ? ( Psalmi 21, 19 ).

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, sa-Mi faci coliba, proorocia care zice : Strapuns-au mainile Mele si picioarele Mele si M-au rastignit, ( Psalmi 21, 18 ), unde se va implini ?

Daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, cum se va implini Scriptura, care spune : El a fost pedepsit pentru mantuirea noastra si prin rana Lui, noi toti ne-am vindecat ? ( Isaia 53, 5).

Si daca Eu voi ramane pe Tabor, Petre, portile cele de arama cine le va deschide, pentru ca zice Scriptura : " Ridicati, boieri, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice, ca sa intre imparatul slavei ", si celelalte ( Psalmi 23, 7, 9 ).

Si asa, pe Petru il mustra constiinta, caci cauta sa-L opreasca pe Mantuitorul, sa nu mearga la rastignire. Iar Hristos zice : " Eu va arat pe Tabor cine sunt Eu, dar mergem dincolo la Golgota pe celalalt munte si acolo voi suferi sa implinesc Scriptura, sa ma duc intru slava pe care am avut-o la Parintele Meu mai inainte de intemeierea lumii si sa ridic firea lui Adam de-a dreapta maririi intru cele inalte ".

Iar Mantuitorul a binevoit sa ia pe cei trei apostoli, pe Petru, pe Ioan si pe Iacov, fratele sau, si i-a suit pe varful Muntelui Tabor.

Acolo, cei trei apostoli, fiind obositi de calatoria muntelui, au adormit. Prin iconomia lui Dumnezeu, trezindu-se ei, Mantuitorul S-a schimbat la fata inaintea lor si au vazut ca statea in vazduh si vorbea cu doi mari prooroci, cu Moise si cu Ilie.

Deci s-a facut Muntele Taborului, cum spune Sfantul Efrem, in chipul Bisericii. Tatal vorbea din cer; Fiul se schimbase la fata, Duhul Sfant era reprezentat prin chip de nor, Legea Noua era reprezentata prin cei trei apostoli, care stateau jos amesiti de lurnina dumnezeirii, si cei doi prooroci, Moise si Ilie, care reprezentau Legea Veche, stateau in vazduh si vorbeau cu Dansul.

Si asa Taborul a luat chipul Bisericii lui Dumnezeu, in clipa schimbarii la fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Iata cat de mare taina se arata pe Tabor, ca nu mult dupa aceasta Mantuitorul sa mearga in Ierusalim, sa fie prins, sa fie vandut, sa fie batut, biciuit si rastignit si in cele din urma sa invie din morti.

 

HOME