MINUNEA FACUTA DE
DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA
Imparatul Nichifor Votaniatul, al Constantinopolului ( 1078-1081
), a facut o catedrala mare, aproape cat Sfanta Sofia. A venit patriarhul
Ierusalimului, al Constantinopolului si al Alexandriei, ma rog, ca atunci cand
se sfinteste o biserica imparateasca.
Cand a terminat-o, a anuntat sfintirea . Sfintirea bisericii se
anuntase cu cateva luni inainte, ca sa aiba lumea timp sa vina. Ca atunci nu
erau masini, avioane, sau trenuri. Tractiunea se tacea cu boii, caii si
magarii, iar pe mare veneau cu corabiile.
La sfintirea bisericii imparatului Nichifor au venit patriarhi,
40 de mitropoliti, mii de preoti, ca la o biserica imparateasca.
Au inceput a veni la sfintire mii de care. Unii aduceau covoare,
altii butoaie cu vin, cu untdelemn, altii aduceau faina, altii lumanari.
Fiecare aducea ce putea.
Atunci traia o vaduva in Constantinopol, pe care o chema
Anastasia. Aceasta vaduva, de 50 de ani se ducea la biserica si se ruga lui
Dumnezeu. Ea statea in marginea orasului, tocmai langa drumul acela pe care
treceau carutele la sfintire.
Dar era tare necajita. Avea o cocioaba de casuta, n-avea bani,
n-avea untdelemn, n-avea faina, n-avea ce sa duca si ea. Cand a vazut ca trec
atatea perechi de boi la sfintire, s-a gandit si ea sa duca un brat de iarba.
Atat avea ea, o secera si o furca de tors.
Vaduva saraca material, dar bogata in credinta. Iarna torcea
canepa si lana pe la oameni, iar vara se ducea cu secera pe lan si aduna
spicele de pe urma seceratorilor, le punea pe un tol, le batea si facea oleaca
de grau. Si asa, cate putin cate putin, facea si ea un sac de grau pentru
dansa. Asa de saraca era vaduva Anastasia !
Ea, daca a vazut ca trec atatea care cu boi, incarcate cu poveri
grele cu alimente pentru praznic la sfintire, ce s-a gandit saraca ? "
Bani n-am, covoare n-am, untdelemn n-aml, n-am nimic. Ma duc sa duc si eu un
brat de iarba acolo !" Dar se temea, ca n-avea pamant. De unde sa taie
iarba ca sa nu faca rau ?
A luat un tolisor si s-a dus pe un hat unde creste un fel de
iarba, numita pir. A luat pir, ca sa nu strice cumva din ogorul cuiva. A taiat
pirul si l-a pus intr-o sarcinuta. Ce s-a gandit ea ? " Voi da si eu la
niste boi un brat de iarba, macar ca nu-i de la mine de pe hat ".
Intr-adevar, si-a luat betisoruI, s-a dus acolo unde era
sfintirea cu acea lume multa, si tocmai atunci a vazut o pereche de boi, care
gatisera mancarea dinaintea jugului. Se uitau plavanii; ar mai fi mancat ei
ceva, dar nu mai era.
Matusa Anastasia a dezlegat si ea sarcinuta ei de iarba, a pus-o
inaintea boilor si a zis : " Doamne, primeste bratul acesta de iarba,
ca n-am ce aduce la sfintirea acestei biserici si sa ma ierti, ca nu-i de pe
ogorui meu !" Si plangand s-a dus de acolo la biserica, dupa ce-a dat
iarba la boi.
Cand a vazut atata lume si atatea podoabe, caci biscrica era
pregatita ca o mireasa de nunta cu toate podoabele gata de sfintire, atunci ea
s-a dus la icoanele din urma, unde se inchina femeile. Batrana, nacajita, cu
fata zbarcita de batranete, cu un tulpan vechi pe ochi, incaltata cu opinci, cu
o catrinta rea, a ingenuncheat si se ruga Domnului : " Doamne,
iarta-ma ca n-am adus nici un dar la biserica ! N-am nimic. Imparatul este
imparat si pe pamant si va fi si in cer ! Dar eu saraca de mine, n-am avut
bani, n-am avut nimic...", se ruga ea cu lacrimi.
A venit si imparatul Nichifor Votaniat, cu dregatorii lui, cu
spatarii lui, cu tot. Cand a intrat in biserica, spatarul lui, pe care-l chema
Petru, i-a aratat inscriptia. ( La biserici, la manastiri, la monumentele
istorice, inscriptia este scrisa deasupra usii ).
Era o placa mare de marmura, scrisa cu slove de aur :
" Intru slava Preasfintei Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului
Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca biserica cu toata cheltuiala mea, eu,
imparatul Nichifor Votaniat ". I-a placut tare inscriptia, ca el daduse
ordin.
Si au intrat in biserica imparatul, imparateasa si generali
multi, sa vada cum este pregatita biserica pentru sfintire, ca a doua zi era
sfintirea. Picturi frumoase, icoane lucrate in aur, perdele frumoase, vesminte
aurite, policandre, chivote, potire pe sfanta masa, Evanghelia, tot ce trebuia.
In timpul acela, matusa Anastasia, care a dat un brat de iarba,
plangea la icoanele din urma. Avea multi ani. In timpul acesta ingerul Domnului
a schimbat inscriptia imparatului.
Era scris mai frumos : " Intru slava Preasfintei
Treimi, a Tatalui si a Fiului si a Duhului Sfant, facut-am aceasta dumnezeiasca
biserica cu toata cheltuiala mea, eu, vaduva Anastasia ".
Oamenii au incremenit. Mai inainte citeau numele imparatului,
dar era lume, schela era luata de la biserica, nimeni nu putea sa spuna ca ar
mai fi putut cineva schimba ceva.
Oamenii au inceput a citi :
- Ce scrie acolo, mai ?
- Ce scrie ?
- Pai uite scrie ca o vaduva a facut biserica !
- Dar mai inainte, cand a intrat imparatul, era numele lui.
- Mai, daca aude imparatul !
- Aceia se temeau sa-i spuna imparatului si au spus spatarului.
Dar spatarul imparatului, Petru, dupa ce a citit, a zis :
- Mai, asta-i mare minune ! Lasa, ca-i zic eu imparatului !
Imparatul il asculta, ca era urechea lui. La imparat si
imparateasa, cununi de aur le straluceau pe cap ca razele soarelui, cu porfira,
cu hlamida, cu ostasi langa el. Toata suita imparateasca.
- Maria ta, hai oleaca in pridvor !
Vine imparatul. Cand se uita a ramas uimit :
- Mai, doar cand am intrat noi in biserica, era inscriptia mea !
- Cred ca a ta, imparate, a fost. Toata lumea stie. Dar uite ce
scrie acolo !
- Vai mie, pacatosul ! Aici este mare minune ! Nimeni n-a putut
face aceasta, decat Dumnezeu ! Asta-i minune mare ! Am pierdut biserica pentru
ca am facut-o cu mandrie ! A dat-o unei vaduve !
A adunat sfetnicii lui si a spus asa :
- Nu se sfinteste biserica aceasta, pana nu se gaseste aceasta
vaduva ! Si cand o gasim, o sfintim pe numele ei, ca-i mai mare ea la Dumnezeu
decat mine.
A dat porunca sa trimita in toata imparatia sa-i gaseasca adresa
acestei vaduve, Anastasia.
Dar Dumnezeu, cand vrea sa descopere un lucru repede, a
descoperit-o printr-o alta vaduva, care era cam de-o seama cu aceasta batrana,
aflata printre lume. Dar ea nu stia ca Anastasia este acolo.
- Ce se aude ?
- Uite ce se aude...
- Pe Anastasia eu o cunosc ! Sta aici in marginea orasului.
- Cum matusa ? Hai la imparat !
Si i-a spus imparatului locul unde o gaseste pe vaduva
Anastasia, iar el a trimis soli s-o caute si s-o aduca la biserica.
Solii, calari pe cai, repede au plecat in marginea orasului
Constantinopol, s-o caute pe matusa Anastasia si s-o aduca la imparatul.. Acolo
au vazut niste copii, care se jucau.
- Mai copii, nu stiti unde sta matusa Anastasia ?
Dar unul mai marisor a zis :
- Matusa Anastasia sta acolo in gradina.
S-au dus ei pe un parleaz. Cand ajung la usa vaduvei, ce sa vada
? Ce lacate mai erau acolo ! Ce zavoare ! Ce incuietori mai avea ! Ca cel ce
n-are nimic, de nimic nu se teme. Erau doua belciuge la usa, legate cu ata de
canepa si un bat in usa. Era semn ca matusa nu-i acasa. Acelea erau toate
zavoarele ei. N-avea ce-i fura. Ea era dusa la sfintire la biserica.
Vin inapoi cei trimisi de imparat. " Uite, mai, nu-i
acasa batrana Anastasia !"
- Mai copii, n-ati vazut pe matusa Anastasia ?
- Matusa Anastasia s-a dus cu un brat de iarba acolo, la
iarmaroc.
Copiii nu stiau ca acolo este o sfintire de biserica. si atunci
cei trei generali, care au fost trimisi soli de imparatul, au intors caii si au
venit sa-i dea raportul imparatului.
- Maria ta, am fost ! Are o casuta mica in marginea
Constantinopolului. Niste copii se jucau pe acolo si au zis ca matusa Anastasia
este pe alci, prin lumea asta, pe undeva.
Vaduva care a cunoscut-o pe cealalta a zis :
- Este in biserica, se roaga la Mantuitorul !
- Daca-i in biserica, spuneti-i sa nu se teama, ca ea n-a fost
niciodata in fata mea, imparatul Nichifor Votaniat. Trimiteti niste femei
batrane si faceti o veste ca la sfintirea bisericii, imparatul da cate o vaca
la batrani.
La porunca imparatului, au gasit pe batrana Anastasia si i-a zis
:
- Nu te teme, Anastasie, ca te-ai invrednicit de mare dar de la
Dumnezeu ! Ce jertfa ai adus dimineata la sfintirea bisericii ?
- N-am adus nici un dar, maria ta, ca sunt saraca !
Caci ea nu socotea bratul cel de iarba pe care l-a adus si l-a
dat la boi, ca este dar.
- Totusi, adu-ti aminte, mama Anastasie, ca ai adus un dar mare,
prin care mi-ai luat biserica mea !
- N-am adus nici un dar, ca n-am bani, n-am nimic ! Toata averea
mea este o secera si o furca. Iarna torc si eu lana pe la oameni, iar vara cu
secera ma duc si adun spice de pe lan, in urma seceratorilor. Si le strang si
fac si eu oleaca de grau. N-am nici un fel de avere.
- Dar aceasta biserica imparateasca, in care am cheltuit atatia
galbeni de aur si argint, am facut-o numai pe cheltuiala mea si iata acum scrie
pe inscriptia ei ca este facuta de Anastasia !
- Ce dar ai dat la aceasta biserica ?
- N-am dat nimic, decat un brat de iarba la boii injugati la
car.
- Nu te teme, mama Anastasie, ca a scris Dumnezeu, nu dumneata !
Dumnezeu a scris. Biserica este a matale !
Si era scris asa : " Intru slava Tatalui si a Fiului
si a Sfantului Duh, Unuia Dumnezeu in Treime, facut-am aceasta dumnezeiasca
biserica cu toata cheltuiala mea, eu vaduva Anastasia". Ii citea, iar ea
tremura, ca nu stia carte.
- Vezi, matusa, zici ca n-ai adus nici un dar, insa adu-ti
aminte ca ai adus un brat de iarba !
- L-am adus, dar n-o fi pomana ca l-am taiat de pe hatul unui
om.
- Iata, matusa Anastasie, bratul acela de iarba al matale, a
fost mai scump decat toate vistieriile pe care le-am bagat eu ! Iata, ingerul
Domnului ti-a trecut biserica pe numele tau si a ta ramane in veac. Vom sfinti
biserica - ca erau cei patru patriarhi -, cu aceeasi sfintire, cu aceeasi pompa
mare, dar biserica va ramane a Anastasiei pana in veac.
- Sa stii, matusa, se sfinteste biserica pe numele matale, pe
care ingerul ti-a dat-o de sus si te-a scris aici.
Ea saraca a ramas uimita. Toti se mirau : " Mai, mare
minune ".
Cand a murit fericita Anastasia din Constantinopol, imparatul
i-a facut mormantul in Sfantul Altar : " Aici, in biserica pe care
i-a dat-o Dumnezeu prin minune, este ingropata vaduva Anastasia ".
Un brat de iarba dat in numele Domnului cu smerenie si cu durere
de inima ca nu poti face mai mult, a facut mai mult decat cheltuiala
imparatului Nichifor. Asa cere Dumnezeu !
Sfantul Efrem Sirul zice : " Dumnezeu nu se uita la
multimea darului pe care il aduci, ci la vointa cu care il aduci ". Cat de
mic dar ai dat, daca dai cu smerenie si cu parere de rau ca nu poti face mai
mult, aceea este adevarata milostenie.
Cu adevarat, Dumnezeu cauta la inima infranta si smerita.
Vine daunazi o matusa nacajita. Ma uitam, mai , cum i-aduce
Dumnezeu ! Ea saraca zice :
- As pune 40 de Liturghii, dar n-am bani de drum ! Va dau un
servetel !
Numai cu atat a venit, cu un servetel.
Stii cat m-a costat pe mine asta ? Si i-am zis :
- Mama, lasa ca-ti pun eu slujbe !
I-am pus de trei ori cate 40 de Liturghii pentru servetelul
acela.
- Mai dau 15 lei ! A zis batrana.
- Vai de mine ! Noi n-am venit aici la manastire sa ne imbogatim
! Noi am venit sa ne plangem pacatele.
- Dar nu-i primit daca nu dau bani, parinte !
- Este primit. Iti spun eu !
De aceea, eu nu ma supar cand aduce cineva putin. Pentru ca
Domnul nu se uita la darurile noastre... Se uita la vointa cu care se aduce
darul.
Cand a vazut Sfantul Antonie cursele diavolului pe fata
pamantului intinse pana la cer, a zis : " Doamne, cine mai poate
trece printre acestea ?" Si aude un glas din cer : " Antonie,
smerenia si milostenia !"
Cand se intalnesc aceste doua fapte bune, adica smerenia si
milostenia, strabat toate cursele lumii !
Deci milostenia nu se cauta numai in multimea banilor, ci mai
ales in inima si vointa cu care se aduce ea.