PILDA SEMANATORULUI
Iubiti credinciosi, ati auzit astazi ca s-a citit in Sfanta
Biserica despre pilda semanatorului. Deci vom spune putin din talcuirea
acesteia, ca sa nu ingreunam auzurile dumneavoastra cu prea multe cuvinte.
Mai intai sa facem aici o intrebare : Oare pentru care pricina
Mantuitorul, cand a spus pilda cu semanatorul, n-a aratat cine este acest
semanator ? Ci a trecut pilda la a treia fata, zicand : Iesit-a semanatorul
sa samene samanta sa.
Dar n-a aratat : Iesit-a dreptul sau sfantul cutare sau
proorocul cutare sau apostolul cutare sa samene samanta sa. Sau iesit-am Eu sa
saman samanta cea buna a cuvantului. Pentru care pricina nu s-a spus numele Sau
?
Pentru ca cel dintai semanator al Evangheliei este Insusi Domnul
Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. El a semanat intai cuvantul
acesta al vietii in urechile sfintilor Sai ucenici si apostoli si prin ei la
toata lumea.
Dar n-a spus : Venit-am sau iesit-am Eu sa saman samanta
cuvantului, ca sa nu starneasca zavistie de prisos si ura in urechile si in
inimile fariseilor si a carturarilor, ca sa nu se arate ca un iubitor de slava
desarta, ca numai El seamana cuvantul vietii. De aceea nu a spus numele semanatorului
si a zis numai asa simbolic : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.
Dar de ce n-a zis : " Iesit-a plugarul " si a zis
" Iesit-a semanatorul ?" Iata de ce : Pentru ca nu acela este
plugar cu adevarat, care are samanta, dar o tine in sac sau in lada sau in pod
undeva sau in hambar si nu o seamana. Ci adevaratul semanator si adevaratul
plugar este acela care are samanta si o seamana pe dansa.
De aici sa trecem la samanta cuvantului.
Asa zice dumnezeiescul Ioan Gura de Aur : " Nu
este plugar al lui Dumnezeu si nici semanator al Evangheliei acela care stie
multe si are multa cunostinta in mintea si in inima sa, dar nu vrea sa
propovaduiasca. Ci tine ascunsa aceasta samanta, ori de frica oamenilor, ori de
rusine ori de lenevire, ori alte motive are in mintea sa si asa ascunde samanta
lui Dumnezeu. Ori poate are mai mult decat altul, dar nu vrea sa o samene ca sa
aduca lui Dumnezeu roada insutita.
De aceea, adevaratul plugar al lui Iisus Hristos si adevaratul
semanator este acela care are samanta cuvantului lui Dumnezeu si o seamana in
urechile si in inimile ascultatorilor care il asculta pe dansul.
Si apoi, dupa ce-a zis Mantuitorul aceasta pilda la inceput, a
aratat ca se intampla cu samanta cuvantului lui Dumnezeu exact cum se intampla
si cu samanta cea materialnica care se seamana de plugar pe ogor.
Si a zis Preasfantul nostru Mantuitor mai departe asa : Si
una din seminte a cazut langa cale, adica langa carare sau langa drum, si
oamenii, nebagand seama de dansa, au calcat-o si pasarile cerului, vazand-o asa
descoperita, au mancat-o si a pierit samanta aceasta semanata langa cale. Si
alta din seminte a cazut pe piatra si, neavand umezeala, s-a uscat.
Dar, ca sa va dati seama ca nu chiar pe piatra goala s-a
semanat, ca acolo nici nu prinde samanta deloc radacini, ascultati pe ceilalti
doi evanghelisti care il completeaza pe acesta de astazi.
Matei si Marcu zic : Si una a cazut pe pietris, adica pe
pamant cu piatra multa, pe pamant cu pietris, si unde samanta, neavand
umezeala, a prins putina radacina si, neavand pamant bun, s-a uscat.
Gura fiecarei plante, gura fiecarui arbore este radacina lui, cu
care el se hraneste mai cu seama din pamant; este adevarat ca arborii mari si
multe feluri de saduri se hranesc prin ramuri din aer, cu oxigen si cu celelalte
care trebuie la cresterea vietii sale. Dar mai mult decat toate, gura unei
plante, cu care ea se hraneste si trage hrana, este radacina.
Deci a doua samanta, cazand pe pietris, foarte putin s-a prins
si, neavand umezeala si nici pamant destul, s-a uscat.
A treia samanta a cazut in mijlocul spinilor, cum ati auzit
dumnezeiasca Evanghelie, si a rasarit putin si, crescand spinii au inabusit-o,
i-au luat spatiul de lumina si de hrana si asa s-a uscat.
A patra samanta a cazut in pamant bun si a adus domnului sau
roada insutita. Unii din cercatorii de firi, parca s-ar contrazice cu
dumnezeiasca Evanghelie, ca samanta, oricat de bun ar fi pamantul, nu poate
aduce o suta de roade, adica un bob de grau sa aduca o suta de boabe de grau
sau unul de porumb si asa mai departe, sa aduca o suta de boabe.
Dar n-au dreptate ! Sa se duca in Egipt, in tarina numita
Vizachia, si in partile Nilului si in alte parti din Sicilia, din Italia, sa
vada ca acolo holdele cure se seamana aduc uneori de doua sau de trei ori
insutit roada si sa vada ca nu poate sa minta cuvantul lui Dumnezeu si ca sunt
locuri pe pamant unde un graunte aduce mai mult de o suta de graunte roada in
spicul sau.
Dupa ce a spus Mantuitorul pilda acestei Evanghelii, ucenicii
Sai n-au inteles puterea pildei si L-au intrebat deosebi : Spune-ne noua,
care este puterea pildei acesteia ! Iar Mantuitorul mai intai le-a spus : Voua
vi s-a dat sa stiti tainele imparatiei cerurilor, iar acestora in pilde
vorbesc, ca, auzind, sa nu auda si vazand, sa nu vada, cum a zis Isaia
Proorocul pentru nesinceritatea inimii lor.
Si apoi le-a talcuit Mantuitorul asa : Samanta cea buna este
cuvantul lui Dumnezeu, tarina este inima omului, cum e in pilda cu zazaniile
tarinii. Samanta cea semanata pe cale sunt oamenii putin credinciosi sau mai
bine sa zic aproape deloc credinciosi, caci aud cuvantul lui Dumnezeu, dar nu-i
dau nici o atentie, asa in trecere : " Eh ! Am auzit predica
preotului ! Spunea unu o predica ! Am auzit ca unu citea din Evanghelie, ce-o
fi mai spunand ", si nu-i da nici o atentie, ca si cum nu s-ar vorbi din
Evanghelie, ci din povesti.
Unul care este indiferent si nu-i place sa asculte cuvantul lui
Dumnezeu sau il trece cu vederea, la acela vine satana si mananca samanta
cuvantului din inima lui si este calcat in picioare de toate ispitele dracesti,
cum este calcata samanta, pentru ca nu prinde radacina cuvantul in inima iui,
pentru neatentia lui si nebagarea de seama, ca nu da importanta cuvantului lui
Dumnezeu.
Samanta care a cazut pe pietris sunt oamenii care aud cuvantul
si pentru moment se bucura ca au inteles ceva, dar bucuria lor este pripita. Au
auzit si s-au bucurat putin, iar pe urma le-a scazut toata evlavia fata de
cuvantul Domnului, se impietreste inima lor de necredinta, de nesimtire, de
rautate si indata se usuca din inima lor samanta cuvantului lui Dumnezeu. Nu
gaseste acolo un pamant bun in tarina inimii lui ca sa creasca.
Acestia sunt aceia care sunt samanta cazuta pe piatra, adica
oameni care prea putin se bucura si cred si indata pierd evlavia si credinta
catre cele auzite din cuvantul vietii.
Iar samanta a treia sunt oamenii acela care cred in cuvantul lui
Dumnezeu pana la o vreme, dar de la o vreme se ridica ispite asupra acestui
cuvant. Ori prigoana din partea oamenilor, ori necaz din partea trupului, sau
se ridica grijile lumii cele rele, sa alerge omul dupa bogatii, dupa slava
desarta, dupa dregatorii, dupa bani, dupa trai bun, dupa dulcetile veacului de
acum. Si toate aceste griji crescand, adica marindu-se in inima omului, il fac
sa uite de cuvantul lui Dumnezeu; si asa cuvantul lui Dumnezeu, care prinsese
radacina acolo si crescuse putin, se inabusa, se astupa, se otraveste de
grijile veacului de acum, de mancare, de bautura, de avere, de patimi trupesti,
de dezmierdari, si cine stie ce scopuri ale slavei desarte sau cine stie ce
rautati, care-l impiedica pe acest cuvant sa creasca; si asa, crescand patimile
in om, inabusa si intuneca lumina cuvantului lui Dumnezeu si indata incepe a se
ofili, iar cuvantul cel dintai al credintei lui se usuca si piere.
Iar samanta a patra, care cade in pamant bun, sunt acei buni
crestini si buni oameni de pe fata pamantului, care, atunci cand aud cuvantul
lui Dumnezeu, sunt ca un pamant insetat in care cade ploaia cea binefacatoare a
cuvantului vietii si, cazand in inima lor, se hotarasc pentru cuvantul lui
Dumnezeu sa sufere toate necazurile, toate scarbele, foamea, setea, lipsa,
ocara, durerea, crucea, moartea si nu mai dau inapoi. Acestia lucreaza impreuna
cu cuvantul lui Dumnezeu in inima lor si aduc roada intru rabdare, cum zice
Evanghelia, rabda toate pentru porunca lui Iisus Hristos si pentru cuvantul
Sfintei Scripturi si al Evangheliei si asa aduc roada intru rabdare : unul
adica, cum zice alta Evanghelie, treizeci, iar altul saizeci, iar altul chiar o
suta.
Dupa ce Mantuitorul a spus si a talcuit pilda Evangheliei
sfintilor Sai ucenici si apostoli, la urma a zis si acest cuvant : Cela ce
are urechi de auzit, sa auda.
Prea putini sunt oamenii aceia care au urechi si nu aud in lume.
Dar urechi de auzit n-au numai oamenii; au si dobitoacele, au si taratoarele,
au si pasarile; numai pestii sunt surzi, cum spun Sfintii Parinti, ca n-au
acest organ al auzului dat de Dumnezeu, ci au numai simtire grozava, ca simlind
valurile, sa se fereasca de primejdie, ca ei sunt surzi.
Dar celelalte vietuitoare si oamenii, toti au urechi. Dar de
care urechi este vorba Evanghelie ? Ce credeti ? De urechile acestea trupesti ?
Nu ! Indoit este omul si doua feluri urechi are, dupa cum si doua feluri de
ochi. Ochii acestia simtiti cu care vede cele simtite si are ochii mintii, sau
mai bine zis are mintea, care-i ochiul sufletului, cu care priveste cele
inteligibile, cele nevazute, ca dogmele credintei si invataturile Sfintei Scripturi
si alte cate sunt nevazute.
Asa si la urechi sa intelegeti ! Cela ce are urechi de auzit,
adica ale sufletului, ca multi aud cu urechile acestea si stau in biserica si
aud cantand la strana si aud proorocii citindu-se, si aud evanghelii si
apostoli si taine mari, multi stau aici si aud, dar aud numai cu urechea din
afara, iar urechea cea duhovniceasca a mintii lor si a sufletului lor este
astupata de satana, ii intunecata si nu intelege puterea cuvantului, pentru ca
urechile sufletului lor sunt surde.
Catre aceste urechi s-a adresat Mantuitorul cand am auzit : Cela
ce are urechi de auzit, sa auda. Adica prin urechile acestea simtite sa dea
cuvantul urechilor celor nevazute si cu acelea sa auda cuvantul si sa-l
inteleaga, ca apoi, intelegandu-l, sa aduca roada lui Dumnezeu prin lucrare si
prin rabdare.
Iubiti credinciosi, dar oare care este cauza nerodirii
cuvantului lui Dumnezeu in ziua de astazi ? Sunt multi preoti predicatori, si-n
capitala tarii, si-n orase, si-n sate, multi predicatori sunt astazi si prin
manastiri si oriunde vei intalni predicatori buni. Chiar si unii din
credinciosi cunosc Scriptura, dar nu se mai vad astazi roadele Evangheliei, nu
se mai vad suflete roditoare, cum erau la inceputul crestinismului, cu toate ca
se rosteste cuvantul lui Dumnezeu.
Care este pricina pentru care nu rodesc sufletele oamenilor
astazi cum rodeau alta data ? Am sa zic ca nu sunt altele decat cele patru pe
care le-a aratat Mantuitorul, sau trei, ca al patrulea a rodit. Dar care este
pricina nerodirii cea adevarata, in cele trei chipuri ale Evangheliei, care
s-au zis mai sus ?
Unii vor zice : " Da, parinte ! Astazi nu se mai
intorc oamenii la pocainta, nu se mai vad roadzle pocaintei la multi, pentru ca
nu se mai fac minuni ca la inceputul crestinismului ". Cand Apostolul
Petru a inceput sa predice in Ierusalim, spune dumnezeiasca Scriptura ca, numai
intr-o zi au crezut trei mii de oameni.
Iar a doua zi, a predicat in pridvorul, care se zicea
" al lui Solomon " si, au mai crezut inca cinci mii. Iata minune
mare, in doua zile opt mii de oameni au crezut in Hristos prin gura Sfantului,
slavitului, intru tot laudatului Apostol Petru, care nu era nici teolog, nimic,
ci numai avea teologia cea mai inalta, pe Duhul Sfant pe Care il primise.
Dar zic ei : " Da, parinte, au crezut atunci multi
pentru ca-l auzeau pe Petru vorbind in toate limbile de sub cer ", ca asa
a fost la Cincizecime, vorbeau doisprezece barbati galileeni, apostoli, si ei
auzeau maririle lui Dumnezeu, fiecare in limba lui, cati erau adunati acolo cu
ocazia praznicului Cincizecimii.
Si aceasta nu mica minune a fost, cum fiecare auzea
predicandu-se Evanghelia in limba lui, cu toate ca un singur om vorbea acolo si
aceasta a atras pe multi sa creada.
Iar cand a predicat Petru a doua zi, au crezut cinci mii de
barbati. Iarasi, pentru ce ? Pentru minunea cea mare cu ologul Enea, care
statea in pridvorul bisericii, numita " Frumoasa ", in care
Apostolul Petru si Ioan Evanghelistul numai cu un cuvant l-au ridicat si l-au
facut sanatos si aceasta spaima si minune mare i-au facut pe toti sa creada in
invatatura apostolilor.
Da ! Ajutat-au atunci foarte mult minunile. Asa spune si
Evanghelistul Marcu : Domnul impreuna lucrand, i-a trimis la propovaduire,
i-a imbracat cu putere de sus, cu Duhul Sfant, si le-a dat putere sa invie si
mortii, sa scoata dracii, sa calce peste leu si peste balaur si peste toata
puterea satanei. Si in baza acestor minuni multi au crezut.
Dar oare numai minunile aveau puterea de a face oamenii sa
creada in Hristos ? Si pentru aceea nu cred altii astazi ? Nu-i adevarat !
Iata, noi vedem de foarte multe ori si atunci si astazi ca
oamenii cred fara minuni. Mantuitorul a fericit pe cei ce cred fara sa vada. Ce
minuni a vazut famenul Candachiei, cand mergea cu imparateasa Etiopiei si marele
Apostol Filip a fost rapit de Duhul Sfant si a fost langa caruta lui, unde
citea pe Proorocul Isaia si ajunsese la stihul acela : Duhul Domnului peste
Mine.
Si i-a talcuit de acolo inainte, ca Hristos a fost acesta, nu
Proorocul Isaia, si a zis famenul : Uite apa ! Ce ma impiedica sa ma botez ?
A crezut famenul, s-a dat jos din caruta si s-a botezat si indata Duhul a rapit
pe Filip din Gaza - unde-i Gaza ? Pana in Asia Mica -, pana la Azot l-a dus
intr-o clipeala de ochi, cum a dus alta data pe Proorocul Avacum cu zama din
Iudeea in Babilonila la Daniel in groapa cu lei, ca organe ale Duhului Sfant au
fost si proorocii si apostolii.
L-a rapit dupa ce a botezat pe famenul Candachiei, care a fost
cel dintai apostol si cel mai mare misionar din Etiopia, inainte de a merge
acolo Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu.
Deci n-a vazut famenul nici o minune, dar i-a explicat si a
crezut si a avut inima buna si a prins cuvantul lui Dumnezeu repede si ca roada
a fost botezul lui si credinta lui statornica. Ce minune a facut Apostolul
Pavel in Iconia, in Listra si in Derbi ?
Ce minune a facut Sfantul Apostol Filip in Samaria, cand a
crezut toata Samaria, primind cuvantul lui Dumnezeu ? Predica cu putere
cuvantul Domnului ! Nu in tot locul, deci, se faceau minuni, dar multa lume se
intorcea la Dumnezeu numai prin credinta. Credinta vine prin auz, iar auzul
prin cuvantul lui Dumnezeu si celelalte.
Deci iata, care are tarina buna a inimii sale, nu asteapta sa
vada minuni.
Va zice cineva : " Da ! Nu numai minunile, dar si
viata Sfintilor Apostoli, ca erau asa strasnici, asa de mari sfinti si
neprihaniti in viata, poate de aceea prindea cuvantul Domnului care-l predicau
".
Nici aceasta nu-i ! Pentru ca vezi, n-a zis Mantuitorul azi in
Evanghelie : Iesit-a sfantul, iesit-a apostolul sau dreptul sa samene, ci a zis
asa simplu : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.
De multe ori un om simplu spune din cuvantul lui Dumnezeu, dar
spune si el sincer si cu credinta si se altoieste acest cuvant in alta inima
sincera si aduce roada insutita.
Deci cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in ziua de astazi,
nu este din vina persoanei care predica, nici pentru ca nu se mai fac minuni si
alte pricini care le spun oarecare in aceasta privinta.
Ci cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in masa poporului de
astazi este aratata de Mantuitorul in Evanghelie, ca oamenii ori sunt cale
batuta, unde nu se poate cuprinde cuvantul lui Dumnezeu, inima lor este batuta
de grijile lumii si de draci si de patimi si nu mai prinde cuvantul Domnului
radacini. Ori au inimile impietrite si cuvantul Domnului numai putin se opreste
si se usuca, ori au inimile lor pline de interese materiale si nu numai atat,
ci prinsi si intunecati de ura si zavistie, de betie, de lacomie, de
fatarnicie, de viclenie si de toata rautatea si din cauza aceasta nu rodeste in
inima lor cuvantul Domnului, ca se inabusa de aceste pacate pe care le gaseste
acolo in inima omului.
Deci daca va intreaba cineva, de ce oare nu se intoarce astazi lumea
la pocainta, sa stiti ca din cauza rautatii si a asezarii sufletelor celor
patimase. Ca unii din noi suntem cale batuta, altii suntem spini si altii
piatra si de aceea cuvantul Domnului nici nu prinde radacina, si, chiar daca
prinde, se usuca si se inabusa.