Alte cuvinte de folos
Convorbirea a zecea
313. Parinte Cleopa, ce ne este mai de folos noua
calugarilor sa facem in viata ?
Eu socotesc ca cel mai de pret in aceasta viata este sa lasi toate si sa-ti
plangi pacatele tale, pentru ca cea mai scumpa pentru noi este vesnicia. Deci,
trebuie sa facem totul ca sa n-o pierdem, ca atunci degeaba am mai trait pe
pamant !
314. Ce legatura duhovnicesca este intre rugaciune si citirea cartilor sfinte ?
Spun Sfintii Parinti ca doua lucruri de geniu are mintea omului : citirea si
rugaciunea. Ele se ajuta permanent una pe alta. Cand suntem tulburati si
raspanditi cu mintea, mai mult sa citim cuvinte folositoare de suflet. Iar cand
vazduhul inimii s-a linistit si gandurile mintii s-au adunat, mai mult sa ne
rugam si mai putin sa citim.
315. Dati-mi un sfat pentru rugaciune, ca uneori am timp sa ma rog si sa ma
indeamna gandul sa fac altceva de folos, iar alteori nu am timp si as dori sa
ma rog.
Daca te jefuieste vrajmasul de rugaciune, te jefuieste de orice. De aceea spune
Sfantul Isaac Sirul : " Daca in vremea rugaciunii faci altceva decat te
rogi, sa stii ca esti batjocorit de diavol " . Eu te sfatuiesc ca
niciodata sa nu lasi sfanta rugaciune, nici sa faci altceva in vremea ei, ca
diavolul ne indeamna sa facem orice, mai ales in vremea rugaciunii, numai sa nu
ne rugam.
316. Ce intelegem prin rugaciunea facuta " in duh si adevar" ?
Cand ne rugam in gand lui Dumnezeu atunci ne rugam in duh, adica cu mintea si
cu inima stapanite de atentie si simtire. In adevar, ne rugam cand lucram si
poruncile lui Dumnezeu, ca ele sunt adevar, cum spune proorocul David : "
Toate poruncile Tale sunt adevar " ( Psalm 118, 86 ). Insa, te rogi in
adevar numai cand faci poruncile dupa legea lui Dumnezeu, adica in dreapta credinta,
cum zice psalmistul : " Ca legea Ta este adevarul " (Psalm 118, 42).
317. Cum putem ajunge la aceasta rugaciune duhovniceasca ?
Maica de obste a rugaciunii este darul Duhului Sfant. Aceasta invata pe om sa
se roage, sa creasca in rugaciune, sa urce dintr-o treapta in alta a
rugaciunii, pana ajunge la treapta cea mai inalta. Ca opt sunt treptele
rugaciunii, dupa unii Sfinti Parinti : contemplarea naturala in duh, adica
cugetarea la zidirile lui Dumnezeu; rugaciunea limbii; rugaciunea gurii si a
limbii, adica rugaciunea cu glas tare; rugaciunea mintii si a gurii; cand te
rogi cu glas tare si cu toata luarea aminte; rugaciunea mintii; rugaciunea
mintii si a inimii, cand te rogi in taina cu luare aminte si cu simtirea
inimii; rugaciunea inimii, cand mintea este inghitita de inima, prin darul lui
Dumnezeu si de acolo se inalta cu putere la cer.
Si ultima treapta, rugaciunea contemplativa. Aceasta este rugaciunea fara
cuvinte la care ajung numai unii din sfinti, cu darul Duhului Sfant.
318. Cu orice rugaciune putem ajange la rugaciunea cea de foc a inimii ?
Da. Cu orice rugaciune putem dobandi adevarata rugaciune a inimii.
Si cu citirea Psaltirii daca o facem cu mare credinta si luare aminte, si cu
metaniile, si cu acatistele, si chiar cu cantarea cea duhovniceasca, si cu
postul, si cu privegherile de toata noapte. Sfintii Parinti, insa, au ales
rugaciunea lui Iisus pentru a dobandi rugaciunea inimii, ca cea mai potrivita.
Mai mare decat rugaciunea inimii, insa, este extazul, rapirea mintii, numita de
Parinti " Vedere duhovniceasea" , cand se curateste vazduhul inimii.
La aceasta treapta au ajuns Moise si Ilie, cand s-au invrednicit sa vorbeasca
cu Dumnezeu si sa vada slava Lui.
Si mai ales Sfantul Apostol Pavel, care " a fost rapit pana la al treilea
cer, in trup sau afara de trup, Dumnezeu stie" . Ca nici el nu stia. In
ultima treapta a rugaciunii puterile sufletesti raman la om, dar le poarta
Duhul Sfant unde voieste, ca omul nu le mai poate conduce. Mintea omului in
acel moment se topeste de focul dumnezeirii, ca ceara in foc si nu mai are
lucrarea ei. Cei cu intelegere omeneasca nu pot pricepe intelepciunea Duhului
Sfant. Nici descoperirile din vremea rugaciunii nu le poate talcui cel ce le-a
vazut, ci altul mai inalt decat el. Cum a fost proorocul Daniel. El nu-si putea
explica descoperirile cele dumnezeiesti, ci i le explica arhanghelul Gavriil.
319. Ati cunoscut vreun calugar sau mirean cu rugaciumea inimii ?
Am cunoscut cativa pustnici care traiau prin bordeie in padurile din jurul
Manastirii Sihastria, pe la Sihla, Agapia Veche si Pocrov, dar cat erau de
sporiti in rugaciune, numai Dumnezeu stie. Acum toti s-au dus din lumea
aceasta. La noi in Sihastria, aveau rugaciunea inimii parintii Ghervasie
Gaspar, Paisie Nichitencu, bucatarut manastirii (+ 1970) si poate, parintele
Gherasim Ilie, fratele meu.
Rugaciunea inimii, insa, este o lucrare de taina pe care numai Dumnezeu o stie,
iar cel care o are foarte greu o spune altora. Ba, uneori nici nu stie omul ca
are rugaciunea inimii. Sunt si mireni care au rugaciune duhovniceasca, incat
intrec si pe calugari. Sa va spun o intamplare minunata pe care am vazut-o
aici, in biserica, acum vreo zece ani. Eram la rand la Sfantul Altar. Am venit
la biserica pe la ora 4 dimineata si imi faceam rugaciunile de Sfanta Impartasanie
in genunchi, in fata Sfintei Mese. Nu dupa mult timp intra o femeie sa se
roage, care venise de cu seara la manastire. N-o cunosteam. Se ruga incet pe la
toate icoanele si facea mereu metanii. Nu stia ca mai este cineva in biserica.
Era intuneric, ca era timp de iarna. Vazand eu ca se roaga asa staruitor m-am
uitat prin sfintele usi sa vad cine se roaga cu atata credinta. Femeia statea
in genunchi in mijlocul bisericii, cu mainile ridicate in sus si zicea din
toata inima aceste cuvinte : " Doamne, nu ma lasa ! Doamne, nu ma lasa
!" Am vazut o lumina galbuie in jurul ei si m-am inspaimantat. Apoi femeia
a cazut cu fata la pamant si se ruga fara glas. Raza de lumina dimprejurul ei
se facea tot mai mare si se ridica in sus. Dupa putin timp lumina s-a stins
incet, iar femeia s-a ridicat si a iesit din biserica. Era o femeie de la tara.
Iata, deci, cine are darul rugaciunii ! Iata ca mirenii ne intrec pe noi
calugarii ! Eu faceam proscomidia si de mare emotie am inceput a plange cu
copia in mana. Numai Dumnezeu stie cati alesi are in aceasta lume !
320 Dar noi care nu ajungem la masura rugaciunii adcvarate, ne putem mantui ?
Auzi ce spune Duhul Sfant : " In dar sunteti mantuiti" . Nu faptele
noastre, ci mila lui Dumnezeu si smerenia inimii ne mantuiesc. Ca si sfintii au
nevoie de mila lui Dumnezeu. Facem ce putem, iar darul Duhului Sfant savarseste
toate. Vezi un gandac mic ce face ? Merge pe ici, pe colo. Se uita pe unde ar
putea pasi, dupa puterea lui. Se urca pe o frunza, cade jos, apoi iar se urca;
nu da inapoi, pana nu ajunge sus, pe deal sau in varful copacului. Asa face si
puiul de pasare. Se de pe o creanga pe alta, se mai uita, da din aripioare, se
urca pe un copac.
Si asa, dupa a lui putere, se urca cat poate mai sus, ca sa fie la adapost. Tot
asa sa facem si noi. Sa urcam din treapta in treapta, cu staruinta si smerenie
si asa, cu darul lui Dumnezeu, vom dobandi rugaciune curata de ganduri si
imaginatii, apoi cateva lacrimi si nadejdea mantuirii.
321. Ce ne spuneti despre imaginatie care bantuie in vremea rugaciunii ?
Fericita mintea care se roaga, se inchina fara imaginatie, ca Hristos n-a avut
imaginatie, fiind Dumnezeu. Adam a cazut din rai dupa ce a cazut in imaginatie,
ca isi imagina, dupa sfatul lui Lucifer, ca de va manca din pomul oprit nu va
mai muri in veac. Spun Sfintii Parinti ca cea mai mare boala si ispita in
vremea rugaciunii este imaginatia mintii, numita de ei si " caracatita
sufletului cu opt brate " sau " octogon " . Mai este numita
imaginatia si " pod al dracilor ". In timpul rugaciunii din inima cel
mai greu lucru este a pazi imaginatia; mai greu chiar decat a pazi mintea de
ganduri. Sa nu uitam ca tot ce este circumcis, imaginat, nu este Dumnezeu. Or,
daca ne oprim la imaginatii, ne inselam, nu mai putem patrude pe poarta cea ingusta
a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.
322. Prin ce este omul superior tuturor creaturilor ?
Toate sunt create de Dumnezeu, dar nu toate sunt din Dumnezeu, cum este omul.
El este creat cu sfatul Prea Sfintei Treimi, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Deci omul are puterea sa devina fiu al lui Dumnezeu dupa dar, sa se nasca din
Dumnezeu, sa creasca in fapte bune, sa se indumnezeiasca. Omul are suflet viu,
creat de Dumnezeu, in care se odihnesc o mica parte din energiile necreate ale
lui Dumnezeu, care sunt tot atatea cate sunt si insusirile lui Dumnezeu.
323. Cel ce nu face deplin voia lui Dumnezcu are voie sa indemne si pe altii la
fapta buna ?
Spune Sfantul Isaac Sirul ca " se cade si celui ce nu face fapta buna, ca
lipsa faptelor sale o implineste folosul cuvantului " . Iar Sfantul
Scararul zice : " Se cade celui ce invata si nu face, rusinandu-se de
cuvintele sale, sa inceapa si el cate putin a face fapta buna" .
324. Ce sfat ne mai dati pentru mantuirea sufletului ?
Sa ramaneti in corabia Bisericii si sa ascultati de ea, ca Biserica este trupul
lui Hristos. Biserica este mama noastra cea de obste. Prin Biserica intram in
lume, in viata si prin ea plecam din lume, in cealalta viata vesnica. Noi,
crestinii, suntem asemenea unui copac sadit de Dumnezeu. Creanga care se rupe
din copac moare, nu mai poate fi vie. Asa si crestinii care se rup de Biserica
mor, nu mai pot avea viata, nici mantuire pana nu se intorc in sanul Bisericii.
Cand mintea omului iscodeste credinta si paraseste Biserica, in zadar sunt
toate faptele bune. Iar unde este unitate si intelegere, acolo este mantuire si
Dumnezeu ajuta. Mai spun Sfintii Parinti ca in vremea de pe urma doua lucruri
vor ajuta Biserica si pe credinciosi : pustia simtita, adica muntii, pesterile,
padurea; si pustia gandita, adica pastrarea credintei in taina inimii.
325. Unde se mantuiesc calugarii mai usor ? In viata de obste sau in viata de
sine la liniste ?
Spune Sfantul Teodor Studittul asa : " Calugarii din viata de obste se
mantuiesc cu miile, iar cei din viata de sine cate unul la mie" . In viata
de obste trebuie sa fie o minte in toate capetele si un suflet in toate
trupurile, cum spune Sfantul Vasile cel Mare. Pe cand in viata de sine, fiecare
face ce vrea. Mananca cand vrea, doarme cand vrea, se roaga cand vrea. Nimenea
nu-l conduce si nu-i taie voia, decat singura constiinta sa il calauzeste si
duhovnicul, daca ii cere sfatul. In aceasta privinta imi aduc aminte si de
cuvantul parintelui nostru Ioanichie Moroi, egumenul Sihastriei, ca adeseori ne
zicea : " Parintilor si fratilor, cand se va strica viata de obste in
manastiri, atunci se pustiesc manastirile !"
Si asa este. Acum aproape peste tot s-a stricat viata de obste.
326. Dupa randuiala vietii monahale, care sunt motivele canonice pentru care
calugarul poate sa plece din manastirea sa de metanie ?
Trei sunt motivele canonice pentru care un calugar poate sa plece in alta
manastire, si anume : daca stau femei in manastiie; daca sunt copii mici in
manastire si daca staretul este eretic. Al patrulea motiv, dupa Sfantul Vasile
cel Mare, daca un calugar are vatamarea sufleteasca in manastirea sa, poate
pleca in alta manastire unde crede ca poate spori.
327. Daca un calugar este trimis din manastirea sa in alta parte si nu se duce
de la metanie, este pacat ?
Daca ne leaga inima de loc, inca nu iubim pe Dumnezeu. De vrea Dumnezeu sa ne
puna o sarcina in spate, oare noi sa n-o primim ? Ca Dumnezeu nu ne incarca mai
presus de puterea noastra. Deopotriva cu ispita, cu suferinta va veni si
mangaierea Duhului Sfant in inima noastra.
328. Este de folos sa mearga calugarii in pelerinaj la Mormantul Domnului ?
Asa a fost intrebat odata Sfantul Vasile cel Mare de o calugarita, iar el i-a
raspuns : " Daca n-ai aflat cararea catre Ierusalimul cel dinauntru, du-te
la Ierusalim; iar daca ai aflat-o nu te mai duce !"
329. Care este importanta Sfintei Litughii ?
Sfanita Liturghie are caracter si de jertfa si de cina. Prin jertfa liturgica
se spala pacatele celor ce se pomenesc si li se scot particele si, totodata,
prin aceasta jertfa dumnezeiasca ni se ofera in dar cina Domnului, adica Trupul
si Sangele lui Hristos. Cat timp va fi Sfanta Liturghie pe pamant este semn ca
inca nu ne-a parasit mila lui Dumnezeu. Iar " cand va inceta jertfa si
turnarea " , cum spune la Daniel proorocul, atunci va fi sfarsitul lumii.
Ca nu armele vor pustii si arde pamantul, ci, cum spune la Pilde, "
faradelegea va pustii tot pamantut si va rasturna scaunele celor putemici
" . In acele zile, trei patimi cumplite vor stapani in lume, simbolizate
de numarul apocaliptic 666, si anume : minte fara de judecata, adica plina de
iutime, de razbunare si ucidere; pofta fara de minte, adica vor domni pe pamant
desfranarea, sodomia si betia; minte plina de imaginatie sau inchipuire pripita
adica oamenii vor fi amagiti de tot felul de griji, ganduri, tulburari si
patimi, incat nu vor mai avea timp sa se roage, sa citeasca, sa cugete la
moarte.
330. Ce trebuie sa stim despre Botez ?
Prin Botez se spala deodata doua pacate cu care se naste copilul, adica atat
pacatul stramosesc, cat si pacatul zamislirii din placere. Ca si zamislirea
este considerata pacat, dupa cuvantul psalmistului din Psalmul 50, care zice :
" Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut mama
mea.. " . De aceea trebuie sa se boteze copiii. Ei se boteaza prin
credinta nasilor, cum s-a vindecat si sluga sutasului. Omul la inceput a fost
creat sa se inmulteasca prin cuvant, nu prin pofta ca este fiinta cuvantatoare,
asa cum a zamislit Maica Domnului prin cuvant. Insa, omul, prin pacat a ajuns
sa se inmulteasca trupeste.
331. Parinte Cleopa, in ce an ati venit la manastire ?
Noi am fost zece frati la parinti, din care cinci - patru frati si o sora - am
venit la manastire. Fratele cel mai mare, Mihai, a fost pustnic pe muntele
Ceahlau. Sora mea Ecaterina a fost rasofora la Agapia Veche, iar eu si cu inca
doi frati mai mari, Vasile si Gheorghe, am venit la Sihastria. Pana in anul
1935 mi-au murit de tineri, toti cei noua frati. Apoi a murit si tata,
Alexandru Ilie, zis Tarlea. Mai traiam eu, ca staret la Manastirea Sihastria si
mama, acasa in comuna natala, Sulita Botosani. In anul 1946 am adus pe mama la
Sihastria, am calugarit-o si am dus-o la Agapia Veche, unde a trait pana in
anul 1968, cand s-a dus la Domnul, in varsta de 92 de ani.
Iar venirea mea la manastire a fost asa : In ziua de 12 decembrie 1929, de
Sfantul Ierarh Spiridon, cand aveam 17 ani, am plecat din casa parinteasca cu
fratele meu mai mare Vasile, cu doua traiste in spate. In una aveam Vietile
Sfintilor, Psaltirea, Ceaslovul si Sfanta Scriptura; iar in cealalta aveam doua
icoane mari, pictate - una, cu Maica Domnului si alta, cu Sfantul Gheorghe.
Nimic altceva nu ne-am luat de-acasa. Parintii nostri, Alexandru si Ana ne-au
petrecut plangand pana pe camp, pe platoul targului Sulita, la locul numit
" Rapa lui Budai " . Aici, fratele meu Vasile a inceput a canta
condacul Acatistului Mantuitorului, " Aparatorul cel mai mare si Doamne,
biruitorul iadului... " . Apoi ne-am inchinat, am sarutat mainile parintilor
si am plecat spre Schitul Cozancea. In clipa aceea parintii mei au cazut jos si
plangeau in hohote ! La Cozancea am stat o noapte la parintele Paisie. Apoi am
luat si pe fratele nostru Gheorghe, am venit toti trei la Suceava, ne-am
inchinat la moastele Sfantului Ioan cel Nou si de aici am venit pe jos la
Manastirea Sihastria.
Aici era egumen protosinghelul Ioanichie Moroi. Cum ne-a vazut ne-a tinut trei
zile si trei nopti la poarta manastirii sa ne rugam si sa batem cu batul
intr-un butuc de brad, ca sa ne ispiteasca daca avem rabdare pentru viata
calugareasca. Numai seara ne lasa sa dormim intr-o chilie. Dupa trei zile de
post, de rugaciune si ispitire, ne-a chemat in biserica, ne-a spovedit, ne-a
impartasit cu Prea Curatele Taine, ne-a dus la trapeza sa mancam si ne-a
randuit chilii si ascultare in manastire. Pe mine si pe fratele meu Vasile ne-a
trimis la oi, ca stiam bine de acasa, iar pe fratele Gheorghe la vite. Nu ne
vedeam unii cu altii cate o saptamana si chiar cate o luna. Asa am intrat in nevointa
calugareasca. In anii 1931 si 1933 au murit fratii mei si am ramas singur. In
anul 1937 am fost tuns in calugarie si am pascut zece ani oile manastirii. In
anul 1942 am fost luat de la oi si am fost numit in fruntea unei comisii de
conducere a manastirii, ca parintele egumen era bolnav. Iar in ianuarie 1945 am
fost hirotonit preot si numit staret al manastirii in locul batranului egumen,
decedat.
332. Spun parintii batrani ca la inceput nu voiati sa primiti hirotonia in
preot. Cine v-a determinat s-o primiti ?
Citind eu prin carti si auzind ca Sfantul Grigorie Teologul si Sfaantul Ioan
Gura de Aur au fugit multa vreme de preotie, ma temeam sa primesc o asa de mare
treapta, prin care multi nevrednici s-au osandit. De aceea nu voiam sa primesc
preotia. Dar in toamna anului 1944, mergand cu carul cu boi la via manastirii
de la Racova-Buhusi, ne-a iesit inainte plangand o batrana dintr-un sat, cu un
Liturghier, un epitrahil, o cruce de mana si un baston preotesc si mi le-a dat
mie, zicand : " Parinte, aceste lucruri au ramas la mine de la un batran
preot care a murit. Vi le dau sfintiei voastre, poate va trebuie... !" .
Le-am dus la manastire. Acest lucru m-a miscat atat de mult, incat l-am socotit
un semn dumnezeiesc ca sa primesc Taina Preotiei si ascultarea de staret.
333. Cati ani ati fost staret la Manastirea Sihastria ?
Aproape cinci ani. Din ianuarie 1945, pana la 1 septembrie 1949, cand am fost
transferat la Manastirea Slatina cu 30 de calugari din Sihastria.
334. Cum vi s-a parut ascultarea de staret la Sihastria ?
N-a fost deloc usoara. Dupa incendiul din 1941, manastirea era in reparatie, nu
aveam chilii pentru calugari, iar fratii noi se adunau mereu. Era greu cu hrana
si materialele, ca dupa razboi si foamete. Obstea, insa, in cativa ani s-a
dublat, ajungand la 80 de parinti si frati. La inceput nu aveam preoti
suficienti la biserica, paraclisul de iarna era ars si nu aveam fonduri de
reparatii. Dar ne-a ajutat Dumnezeu, ca ne-a trimis credinciosi buni din
Radaseni si am mers inainte. Ne-au ajutat si manastirile Neamt si Secu cu bani,
hrana si un paraclis pentru iarna. Apoi am facut calugari, am hirotonit preoti
noi si am intarit programul slujbelor la biserica. Ce-am adaugat in plus la
biserica au fost privegherile de toata noaptea la cele douasprezece praznice
imparatesti, privegherea Acoperamantului Maicii Domnului, marti seara si
citirea neincetata a Psaltirii in biserica, de catre toata obstea, incepand cu
staretul manastirii, traditie care se mai pastreaza si astazi.
335. Ce bucurii duhovnicesti mai deosebite ati svut la manastirea Sihastria in
anii tineretii ?
Cele mai mari bucurii duhovnicesti le-am avut in primii zece ani, cand am fost
cioban la oile manastirii impreuna cu fratii mei. Stana, oile, trairea in
liniste si singuratate pe munte, in mijlocul naturii mi-au fost cea mai inalta
scoala de calugarie si teologie din toata viata mea. In acesti ani m-am rugat
cel mai mult si am citit numeroase scrieri ale Sfintilor Parinti, precum :
Patericul, Scara Sfantului Ioan Scararul, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Efrem
Sirul, Putul Sfantului Ioan Gura de Aur, Exaimeronul Sfantului Vasile cel Mare,
Vietile Sfintior si Sfanta Scriptura. Cartile le imprumutam din bibliotecile
manastirilor Neamt si Secu si le purtam cu mine in desaga, cu oile pe munte.
Iar rugaciunea mea era citirea Psaltirii in fecare zi si cele sapte laude. Dupa
ce terminam pravila, mancam ceva din desaga, apoi scoteam scrierile Sfintilor
Parinti si citeam pe langa oi pana seara. Imi erau asa de dragi cuvintele
Sfintilor Parinti incat se lipeau ca ceara de memoria mea. Mi-amintesc, odata,
ca si Sfantul Cuvios Ioan Iacob, bibliotecar la Manastirea Neamt intre anii
1933-1936 mi-a imprumutat sa citesc cartea Alfavita sufleteasca. Apoi ma
intalneam cu calugarii pustnici care se nevoiau acum 50 de ani in padurile din
imprejurimi, carora le ceream cuvinte de folos si le duceam cate ceva de
mancare de la stana. Toate acestea au format pentru mine cele mai curate
bucurii duhovnicesti.
336. Ce parinti mai alesi se nevoiau acum cincizcei de ani in jurul Manastirii
Sihastria ?
In toamna anului 1930 am cunoscut pe Sfantul Cuvios Ioan, un mare rugator si
calugar cu viata sfanta. Tot in acea vreme am cunoscut si alti parinti iubitori
de liniste care traiau in padurile din apropiere; ieromonahul Partenie cu
ucenicul sau Gherasim; ieroschimonahul Vasian de la Sihla; schimonahia Isidora
de la Rapa lui Coroi; monahiile Cleomida, Zenovia si Magdalena cu ucenicele lor
ierodiaconul Cristofor, nevoitor aproape de Schitul Sihla; monahiile Antonina,
Eufrosina si Pangratia, care mai tarziu s-au dus la Locurile Sfinte, unde au si
raposat. Apoi monahii : Timotei, Ilarion si Nicodim, cu metania din Manastirea
Neamt si monahia Valentina cu fiica ei Emiliana. Pe toti acestia i-am cunoscut
si m-am folosit duhovniceste de nevointa si sfaturile lor. Dumnezeu sa-i numere
pe toti in ceata sfintilor !
337. Ati aorit vreodatata sa va retrageti la liniste in Muntele Athos ?
Am dorit aceasta din tineretile mele, mai ales ca am avut si un mos acolo, pe
ieroschimonahul Varlaam Vantu. Insa nu am vrut sa ma duc de capul meu, fara
porunca, ca sa nu gresesc inaintea lui Dumnezeu si sa ma mustre constiinta ca
am facut voia mea. Staretul, duhovnicul si mitropolitul meu niciodata nu m-ar
fi lasat sa ma duc la Athos. In toamna anului 1977, cand am fost impreuna cu
sfintia ta la Sfantul Munte, inclinam cu gandul sa cer binecuvantarea Inalt
Prea Sfintitului nostru Mitropolit pentru a ma retrage la Athos. Cand am
intrebat pe Arhimandritul Iustin Popovici din Serbia, cum stii si sfintia ta,
daca ar fi bine sa ma duc La Athos, sau sa raman in tara, el mi-a raspuns :
" Daca te duci in Sfantul Munte, mai adaugi o floare la buchetul de flori
din Muntele Athos si te rogi numai pentru sfintia ta. Iar daca ramai in tara,
stai inaintea credinciosilor, inveti pe multi calea mantuirii, propovaduiesti
pe Hristos, cresti ucenici si te mantuiesti si pe sfintia ta si pe altii. Ca
daca ii parasim si plecam toti la liniste, cine sa-i mangaie, cine sa-i invete
voia lui Hristos si sa-i calauzeasca in dreapta credinta ortodoxa, mai ales
acum cand s-au inmultit peste tot necredinta si sectele !"
Aceste cuvinte ale parintelui Iustin Popovici m-au linistit, renuntand pentru
totdeauna sa ma retrag la Athos. Am socotit ca prin gura lui a vorbit insusi
Duhul Sfant.
338. La sfarsitul acestei convorbiri, ce sfaturi duhovnicesti dati parintilor
care v-au cunoscut si pretuit ?
Sa slujeasca Biserica lui Hristos cu toata vrednicia, cu totala daruire si
dragoste pana la jertfa, aparand dreapta credinta de tot felul de invataturi
rele si sa poarte grija de turma si sufletele ce li s-au incredintat, " ca
cei ce vor sa dea seama " in ziua judecatii de toate. Spune Sfantul Ioan
Gura de Aur ca : " preotul trebuie sa se si jertfeasca, nu numai sa
jertfeasca ".
Si in alt loc zice : " Nimic nu este mai greu decat a pastori suflete pe
calea mantuirii ! "
339. Ce sfat mai deosebit dati ucenicilor Prea Cuviosiei voastre, pe care i-ati
crescut si invatat voia lui Dumnezeu ?
Sa ramana in dragostea lui Hristos si sa se iubeasca unii pe altii, cu
dragostea cu care i-am iubit si eu. Apoi, sa ajute si ei pe altii la mantuire,
sa ramana sub ascultare in staulul Bisericii Ortodoxe si sa se roage pentru
iertarea pacatelor mele, ca astept din zi in zi sa ma cheme Hristos la judecata
si sa dau socoteala pentru toate. Sa nu uite ucenicii mei ca oricata stiinta,
avere si cinste am avea, oricata rugaciune si nevointa am face, nu ne putem
mantui daca nu ne iubim, daca nu ne iertam si daca nu ne ajutam unii pe altii,
ca " Dumnezeu este dragoste " . Altfel, este in zadar toata osteneala
si nadejdea noastra.
Cat am putut, m-am silit dupa a mea slaba putere cu darul lui Dumnezeu, sa
folosesc si sa invat pe fiecare, calugar si credincios, calea mantuirii. Pe
nimeni n-am intors desert de la usa chiliei mele. Ci am deschis usa chiliei si
a cuvantului tuturor care au venit la mine, stiind ca odata cu fiecare om,
intra si Hristos in chilia mea. Nu pot spune ca am facut tot ce as fi putut
face, nici n-am implinit cu fapta ce-am invatat pe altii. Insa am cugetul
impacat ca ce mi-a dat Dumnezeu in dar, am impartit si eu altora in dar si
nadajduiesc ca ma voi mantui prin mila lui Dumnezeu si prin rugaciunile
Bisericii si ale fiilor mei duhovnicesti.
340 Ce dorinta mai aveti acum in suflet ?
Sa las toate si sa ma rog pentru pacatele mele ! Aceasta este ultima mea
dorinta. Ca nimic nu este mai usor, decat a invata pe altii si nimic nu este
mai greu, decat a face ce inveti pe altii. De aceea, acum si eu as vrea sa las
toate si sa implinesc cu fapta ce am invatat pe altii toata viata.
341. Parinte Cleopa, in incheiere, dati-mi si mie un cuvant de folos.
Parinte Ioanichie, mai intai sa avem convingerea ca in toata clipa suparam pe
Dumnezeu. Fara aceasta smerenie din inima nu ne putem mantui. Eu asa incep
marturisirea mea. Apoi, daca voiesti sa te mantuiesti, pazeste acestr trei
lucruri, cum spune Sfantul Antonie cel Mare : " Sa nu te muti curand
dintr-un loc in altul; sa ai intotdeauna pe Dumnezeu inaintea ochilor si, orice
vrei sa faci, sa ai marturie din Sfanta Scriptura si de la Sfintii
Parinti" . Alt cuvios parinte spunea : " Fa-ti chilia rai, pe
calugari sa-i ai ca pe ingeri, cauta pacea si te vei mantui !"
Asa si noi, parinte Ioanichie, sa pazim cu scumpatate invataturile Sfintilor
Parinti si poruncile date noua de Mantuitorul nostru Iisus Hristos si, cu darul
Lui, nadajduim ca ne vom mantui si in vesnica odihna ne vom salaslui. Amin.