Prozelitismul sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti
Convorbirea a paisprezecea
383. Ce parere aveti despre evolutia miscarii sectare in lume si in tara
noastra ?
Sectele crestine sunt un semn apocaliptic si o dovada a slabirii credintei in
Dumnezeu. Atat in lume cat si la noi se inmultesc si se vor inmulti din cauza
nebagarii noastre de seama si din cauza nestiintei Sfintelor Scripturi a celor
multi din poporul nostru. Pe un crestin bine orientat in Sfanta Scriptura si in
dumnezeiestile dogme ale credintei ortodoxe, nici un fel de secta nu-l poate
converti si amagi. Cei mai multi care cad prada sectelor sunt oameni nelamuriti
in credinta ortodoxa si care nu cunosc Sfanta Scriptura, Dogmele, Sfintele
Canoane si invataturile Sfintilor parinti. De aceea, preotii de la orase si
sate ar trebui sa le faca cunoscute cele de mai sus, in predicile din biserici,
spre a-i lumina in aceasta privinta si spre a-i avea buni aparatori ai
credintei crestine ortodoxe in Biserica lui Hristos cea dreptmaritoare.
Dumnezeiestii parinti zic ca " viata mintii este lumina cunostintei, iar
nestiinta este orbirea sufletului" ( Sfantul Maxim Marturisitorul,
Filocalia, volumul II ). Foarte usor se inseala de sectanti cei ce nu citesc
Sfanta Scriptura si nu cunosc invataturile Sfintilor Parinti. Raspandirea
sectelor din tare noastra se datoreste si lipsei de preoti devotati, nu numai
slabirii credintei ortodoxe.
Sectele creaza si o mare primejdie pentru unitatea etnic-nationala a poporului
roman, deoarece toate sectele din tara noastra au venit din alte tari si au
mare simpatie cu tarile de unde s-au nascut si au venit la noi. Inima lor nu
este in tara noastra, nici nu tin la fiinta nationala a poporului roman, ci se
silesc pe cat pot sa slabeasca unitatea de credinta si unitatea nationala a
romanilor pentru a ne domina. Numai acela este un adevarat crestin si cetatean
roman care tine cu tarie la credinta ortodoxa apostolica a neamului in care s-a
nascut, credinta pe care o avem de aproape doua mii de ani si in care s-a
format poporul roman si crestin din cele mai stravechi timpuri.
Ne trebuie mai multa catehizare ortodoxa, carti de popularizare a credintei
strabune si slujbe misionare cu ierarhi si preoti mai multi in toate bisericile
ortodoxe, dar mai ales in cele lovite de secte. Ne trebuie si calugari
misionari prin manastiri, ca sa colaboreze cu preotii de mir si sa faca
impreuna misiune in parohiile cu grupari sectare. Credinciosii asculta cu multa
incredere de duhovnicii si preotii calugari din manastiri. De ce sa nu fie si
ei folositi in aceasta activitate misionara ? Iar Duminica ar trebui sa se faca
slujbe misionare, cu predici de catehizare in toate satele, cel mai bine dupa
amiaza la Vecernie.
384. Un preot bun, devotat pentru Hristos, poate evita prozelitismul sectar in
parohia sa ?
Poate, de va fi ajutat de darul lui Dumnezeu si de va predica in trei feluri :
cu gura, predicand regulat si din inima; cu mana, de va scrie cuvinte spre
zidirea sufleteasca a crestinilor si cu pilda vietii sale, de va trai personal
cele ce invata pe altii. Predica prin exemplul personal al preotului, desi este
mai grea, dar mai mare folos aduce celor ce vor privi la viata lui, dupa
cuvantul care zice : " Mai credinciosi sunt ochii decat urechile " .
Pilda vietii mai mult lumineaza si convinge fara suparare pe oricine. Cine
predica prin traire, ajunge la cuvantul scris : " Taci tu, sa vorbeasca
lucrurile tale " . Preotul trebuie sa aiba si o sotie exemplara, cu copii
numerosi, care sa-l ajute in misiune si el insusi sa fie un preot de rugaciune
si milostenie.
385. Care sunt cele mai bune metode de intarire a vietii duhovnicesti in
parohie ?
Cele mai bune mijloace de intarire a vietii duhovnicesti in parohie, pe langa
cele aratate mai sus, sunt : savarsirea regulata si cu evlavie a slujbelor
bisericesti in fiecare biserica; organizarea regulata de slujbe misionare cu
preoti buni si predici catehetice; formarea de coruri bisericesti in toate
parohiile; formarea unor bogate biblioteci misionare pe langa parohii si
biserici pentru initierea si educarea enoriasilor; vizitarea anuala in grupuri
organizate de credinciosi, a manastirilor si a locurilor sacre din tara
noastra, fapt care fortifica unitatea religioasa si etnica a romanilor
ortodocsi; formarea in cadrul fiecarei parohii de comitete crestine misionare
si filantropice, cu scopul organizarii de ajutoare de boala celor saraci si
bolnavi si sustinerii preotului impotriva prozelitismului sectar individual;
spovedania regulata individuala a credinciosilor si acordarea Sfintei
Impartasanii, dupa caz; desfiiintarea spovedaniei colective, care se mai
practica in unele parohii si combaterea sustinuta a betiei, divortului,
avortului, desfraului si tuturor conflictelor imorale din parohie; ajutorarea
materiala a saracilor si familiilor cu bolnavi si copii numerosi; educarea
exemplara a copiilor preotului si enoriasilor sai si altele.
386 Ce parere aveti despre dialogarile de unire dintre cele doua Biserici,
Ortodoxa si Romano-Catolica din zilele noastre ?
Unitatea crestina nu sta numai in dialogurile care se fac intre Biserici de
atatia ani. Sunt bune si dialogurile, sfatuirile, propunerile unora si ale
altora in problema unirii. Dar sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului
care zice : " Fara de Mine nu puteti face nimic " (Ioan 15, 5).
Asadar, cu puterea si cu mila Lui toate se pot face, iar fara de El, nimic.
Dupa slaba mea putere de intelegere cred ca in aceasta mare lucrare de unire a
Bisericilor este mare nevoie de post, de rugaciune, si mai ales de smerenie din
toate partile. Mandria si slava desarta au fost mai ales pricinile de dezbinare
intre confesiunile mari si mici, dupa cum vedem si azi la diferite secte care
se rup de Trupul lui Hristos, care este Biserica, si fiecare o ia dupa capul si
parerea lui. Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a rugat catre Tatal : " Ca
toti sa fie una, precum noi suntem una" (Ioan 17, 21-22). Toti membrii
Bisericii crestine trebuie sa staruiasca in rugaciune catre Prea Bunul Dumnezeu
pentru unirea tuturor crestinilor. Cat priveste pricinile dogmatice care ne
despart pe noi de Biserica Romano-Catolica, sa stim ca cea mai grea si mai mare
este Filioque ( adica purcederea Duhului Sfant si de la Fiul) . Celelalte
deosebiri sunt mult mai usoare. Sunt in total 3633 de Sfinti Parinti care au
dogmatisit ca Duhul Sfant purcede numai din Tatal, nu si de la Fiul cum sustin
catolicii. ( A se vedea despre aceasta in invatatura lui Nichita Ritorul
Scitul, Cuvant despre purcederea Sfantului Duh, pag. 463, in lucrarea Dogmele
lui Atanasie de Paros. M iaiiastirea Neamt, 1816. A se vedea inca si cele 14
martuii ale lui Eftimie Zigabenul in aceeasi carte, pag. 848-849 ). Dar ce sa
mai zicem cand atatea sute de dogmatisti au scris pe larg in aceasta privinta.
Asadar, de nu vor ajunge Bisericile, Ortodoxa si Catolica, la intelegere in
aceasta privinta, atunci nu se va putea face unirea.
Intr-adevar, la oameni acest lucru este cu neputinta, dar nu si la Dumnezeu. De
aceea am zis mai sus ca este trebuinta din partea celor doua Biserici de multa
rugaciune si post catre Prea Induratul Dumnezeu, ca sa lumineze mintile celor
ce le conduc, spre a putea ajunge la o intelegere comuna in aceasta privinta.
Fie ca acelasi Prea Sfant Duh, pentm care nu se pot intelege, sa se indure cu
mila Sa prea mare si sa lumineze pe toti care doresc unirea Bisericilor apostolice.
Sa le ajute Dumnezeu a afla calea cea mai buna si mai sfanta in aceasta
privinta, care ar aduce mare bucurie si mare folos intregii Biserici a lui
Hristos.
387. Care ar fi cauzele principale ale slabirii duhovnicesti a monahiismnlui
nostru in vremea de azi ?
Cea dintai cauza a slabirii duhovnicesti a monahismului nostru de astazi este
stricarea vietii de obste din manastiri. Imi aduc aminte de batranul staret al
Manastirii Sihastria, Ioanichie Moroi, care, in sfintele posturi, venea la masa
numai sambata si Duminica, caci in celelalte zile nu gusta nimic decat Sfanta
Impartasanie. El ne spunea adesea : " Cand se va strica viata de obste din
manastiri, atunci se vor pustii manastirile" . Caci a trai fiecare de
capul lui, a manca cand vrea si a face ce vrea este lucru cu totul strain de
viata calugareasca. Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Teodor Studitul zic ca
" in vietile de obste se vor mantui calugarii cu miile, iar in viata de
sine unul la mie !"
Alt lucru greu este mancarea de carne la monahi si monahii. Dumnezeiestile
canoane opresc cu totul acest lucru.
Alt lucru pierzator este punga aparte a monahilor. Auzi ce zice Sfantul Teodor
Studitul : " Unde vor fi monahi cu pungi aparte, acolo nu este obste de
monahi sau adunari de preoti" ( Sfantul Teodor Studitul, Cuvantul 1 ). La
fel zice si Sfantul Vasile cel Mare in privinta vietii de obste : " Cel ce
are lucru deosebit in viata de obste, s-a despartit pe sine de Biserica lui
Hristos si s-a instrainat de dragostea Domnului. Unul ca acela sa fie
neimpartasit cu Sfintele Taine pana se va indrepta. Iar de se obrazniceste a se
impartasi cu Sfintele si Prea Curatele Taine, sa stie unul ca acela ca spre
osanda mananca si bea Trupul si Sangele Domnului si va avea parte cu bubosul
Gheenei si cu vanzatorul Iuda si ceilalti asemenea lor. Iar de ingaduie cineva
din episcopi si egumeni sa se faca unele ca acestea si oranduiesc invataturi
impotriva Sfintilor Parinti, vor da seama in ziua judecatii de apoi. Caci orice
calugar care pune gand sa aiba avere personala in manastire sau in afara, spre
negutatorie, acela se face fur si talhar de ale sale, precum Anania si Safira
(Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, pag. 35-42).
Alt lucru care slabeste si pustieste viata monahala si duce la pierzare pe cei
ce vietuiesc in manastiri este nespovedania sau rara spovedanie. Cuviosul
Paisie, marele staret al Manastirii Neamt, zice : " Deasa spovedanie este
temelia vieti duhovnicesti in manastire" . Iar Sfantul Ioan Gura de Aur,
aratand cat de mare este folosul deselor spovedanii, zice : " De este cu
putinta si in fiecare ceas si in fiecare zi sa te spovedesti" . (Putul,
Cuvant la Cruce si la talhar, Buzau,1833, pag.11-20).
Noi recomandam calugarilor spovedania saptamanala, iar Sfintele Taine in medie
la 3-4 saptamani. Sunt inca alte multe pricini prin care slabeste si se
pustieste viata duhovniceasca in sfintele manastiri de calugari si calugarite.
Eu am amintit aici numai de stricarea vietii de obste, de mancarea de carne, de
punga, de averea deosebita si de rara spovedanie, fiindca acestea sunt cheagul
principal prin care se formeaza si se intareste organizarea vietii calugaresti
in sfintele manastiri si daca nu ne vom destepta mai devreme, mai tarziu va fi
prea tarziu.
388. Cum trebuie sa fie un staret de manastire pentru a reusi sa reinnoiasca si
sa organizeze viata de obste ? Cu ce ar trebui sa inceapa ?
Un staret bun trebuie sa aiba o practica veche in lucrarea tuturor faptelor
bune si o ispitire de multi ani in viata manastireasca. In acest " cel ce
s-a ispitit mult, poate si celor ce se ispitesc sa le ajute" . Apoi
staretul sa fie un bun teolog si cunoscator al Sfintei Scripturi, al dogmelor
Bisericii Ortodoxe, al Sfintelor Canoane, al Invataturilor Sfintilor Parinti si
al randuielilor si slujbelor bisericesti. Apoi sa nu fie nici prea aspru, nici
prea pogorator; ca sa stie a folosi scumpatatea si iconomia canoanelor de la
caz la caz.
Pentru a organiza o manastire de monahi sau monahii, staretul sau stareta
trebuie sa cunoasca bine viata de obste dupa randuiala Sfintilor Parinti, sa
tina cu sfintenie la infranare, sa nu dezlege ceva impotriva Sfintelor Canoane,
sa respecte randuiala Tipicului Mare al Bisericii Ortodoxe si sa fe pilda
vrednica de urmat tuturor, luand parte la toate slujbele de zi si de noapte ale
Bisericii. Sa fie un bun duhovnic pentru sine si pentru altii, sa tina cu mare
tarie la slujbele si canoanele Bisericii, la spovedania sincera a monahilor din
manastirea sa. La biserica si la masa sa puna totdeauna cuvant de folos din
Sfanta Scriptura, din Vietile Sfintilor si din invataturile Sfintilor Parinti,
mai ales ale celor ce au vietuit in viata de obste si ale celor de prin pustie,
care au fost adevarati sihastri si luminatori ai lumii. Apoi sa dea porunca si
canon monahilor, ca la ascultare sa tina tacerea si sa aiba pururea in inima
lor rugaciunea mintii : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma" , stiind ca ascultarea fara rugaciune este argatie, dupa
cuvantul Sfantului Isaac Sirul. Caci calugarul sau calugarita care face ascultare
cu dragoste in manastire si are rugaciunea in minte, liturghie savarseste, dupa
invatatura Sfintilor Parinti. Staretul sa aiba grija ca toti monahii sa vina
regulat la slujbele de zi si de noapte ale bisericii, si sa puna povatuitori si
supraveghetori in lipsa lui, la toate ascultarile din biserica si din afara si
sa stie a se purta frumos si cuviincios cu lumea din afara si cu autoritatile
civile si bisericesti in drept.
Aceste putine insemnate aici si altele de acest fel se cuvine sa impodobeasca
sufletul unui staret, caruia Dumnezeu i-a incredintat conducerea unor suflete
pe calea mantuirii, pentru care va lua multe cununi sau mare pedeapsa in ziua
de apoi.
389. In intreg monahismul ortodox se simte o tot mai mare lipsa de duhovnici
iscusiti pentru formarea de ucenici si innoirea vietii spirituale. Care este
situatia duhovnicilor in manastirile noastre de azi ?
Intr-adevar, ducem o mare lipsa de duhovnici buni prin manastiri si parohii.
Daca n-ai cheag nu poti face branza buna ! Duhovnicii buni si iscusiti intr-o
manastire formeaza cheagul si esenta spirituala a intregii obsti pentru toti
cei ce se nevoiesc intr-o manastire. De aceea zice Sfantul Vasile cel Mare ca
staretul unei manastiri nimic sa nu faca fara sfatuirea parintilor
duhovnicesti, care pot sa-l ajute la conducerea spirituala si administrativa a
manastirii, cum citim in vechile randuieli ale vietii monahale sau Regulamentul
Sfantului Vasile cel Mare despre viata de obste. De mare nevoie este in fiecare
manastire de un duhovnic iscusit si chiar mai multi. Fara duhovnici buni
niciodata nu se va putea organiza o viata duhovniceasca si o disciplina
iscusita prin manastiri. Iscusinta unui duhovnic nu sta numai in a cunoaste
canoanele si invataturile Sfintilor Parinti. Ci mai ales iscusinta in rugaciune
si dragoste, iscusinta in traire si suferinta pentru fapta buna, castigata cu
osteneala proprie, prin incercarea lucruilor. Staretul si duhovnicul sunt
parintii sufletesti ai unei manastiri, precum tata si mama sunt parintii unei
familii. Daca parintii sunt buni, plini de credinta si dragoste si copiii lor
vor fi buni, plini de virtute in Hristos. Sa cerem de la Dumnezeu astfet de
stareti si duhovnici buni, cuviosi, plini de dragoste si sfintenie.
390. Care dintre monahi poate fi un duhovnic bun ? Cine trebuie sa aleaga si sa
formeze pe duhovnic ? Cum trebuie sa fie un duhovnic bun ?
Acel monah poate fi duhovnic si preot care are viata curata, care iubeste
rugaciunea. Biserica si oamenii si este bine orientat in cunoasterea Sfintei
Scripturi, in dogmele credintei ortodoxe, in Sfintele Canoane si in
invataturile Sfintilor Parinti si care are o bogata experienta in viata
duhovniceasca. Un duhovnic bun nu trebuie sa fie nici prea aspru, dar nici prea
bland si nepasator, cand este vorba de povatuirea unui suflet pe calea
mantuirii. Trebuie insa sa aiba indelunga rabdare la indreptarea sufletelor si
sa fie cu adevarat om duhovnicesc, adica om de rugaciune si cu mila fata de
toti. Candidatii de preoti si de duhovnici sunt alesi de catre duhovnicii
batrani, in frunte cu staretul fiecarei manastiri " sub inspiratia Duhului
Sfant si cu rugaciunea intregii obsti " . La fel se aleg si staretii.
Semne vazute ale unui duhovnic si staret bun sunt : smerenia si dragostea
pentru toti, iar semne nevazute sunt inlelepciunea, viata curata, rugaciunea si
infranarea.
391. Parinte Cleopa, care sunt conditiile mantuirii, pe intelesul tuturor ?
Asa i-am pus eu odata intrebarea aceasta parintelui Paisie, duhovnicul nostru,
iar el mi-a raspuns : " Omul se poate mantui si in lume, si in manastire,
si la oras, si la sat, si in padure, daca are aceste trei lucruri : credinta
dreapta in Dumnezeu, fapte bune si smerenie, adica omul sa nu cugete ca are
ceva al sau, ci ca tot ce are in viata este de la Dumnezeu. Cine are aceste
trei lucruri, se mantuieste oriunde ar fi pe fata pamantului. Iar daca una
dintre ele ii lipseste, nu se poate mantui nicidecum " . Pe mine, cand ma
intreaba cineva cum sa se mantuiasca, eu ii raspund asa : Ca sa ne putem
mantui, cu darul lui Dumnezeu, trebuie sa respectam trei conditii, pe langa
cele amintite mai sus. Sa avem catre Dumnezeu inima de fiu, adica sa-L iubim si
sa ascultam de El, precum asculta un fiu bun pe tatal sau; sa avem catre
aproapele inima de mama, adica sa avem mila fata de toti oamenii, fara deosebire
si sa-i ajutam atat sufleteste, la mantuire, cat si trupeste, cu cele de nevoie
vietii, dupa a noastra putere; sa avem catre noi insine inima de judecator,
adica permanent sa ne judecam ca noi suntem mai pacatosi decat toti oamenii.
Cine implineste aceste trei conditii, acela intotdeauna se roaga cu folos, se
spovedeste cu lacrimi si se impartaseste cu vrednicie cu Prea Curatele Taine.
Iar cine nu le respecta, niciodata nu se apropie cu vrednicie de cele
dumnezeiesti.
392. Cum trebuie sa primeasca preotul la spovedanie pe cei care vin la el ?
Sa-i primeasca cu toata dragostea, ca pe fiii lui Dumnezeu si ca pe fratii lui
buni. Preotului trebuie sa-i fie mila de acel crestin care a fost adus la el de
ingerul lui pazitor pentru a-si curati sufletul prin Sfanta Spovedanie. Ca n-a
venit inaintea lui, ci inaintea lui Dumnezeu, iar preotul este numai un martor
pentru dansul la judecata. Deci, cum ii este lui Dumnezeu mila de toata lumea,
asa trebuie sa-i fie mila si preotului de toti care vin la spovedanie si sa-i
primeasca cu dragoste, sa-i cerceteze cu mila, sa le dea sfaturi bune si canon,
dupa randuiala. Dar mila trebuie s-o uneasca cu dreptatea, blandetea cu
asprimea, iconomia cu scumpatatea canoanelor. Pentru a intelege mai bine
aceasta, preotul trabuie sa citeasca cu atentie Canonul 102 al Sinodului VI
Ecumenic. Preotul, ca un doctor sufletesc, trebuie sa taie rana pacatului ca sa
vindece. Adica sa dea si canon de pocainta celui ce se spovedeste, precum :
post, metanii, milostenie, oprire un timp de la Sfintele Taine, daca are pacate
grele, rugaciuni, mergere regulata la biserica, grija pentru copii etc. Cine
dezleaga pacatele fara canon, fara promisiunea solemna ca nu mai face pacatul,
acela isi ia pacatele penitentului asupra lui. La fel greseste si preotul care
spovedeste in comun si nu face marturisirea credinciosilor individual, cu
dezlegarea pe capul fiecaruia, sau impartaseste fara spovedanie si canon dupa a
lui indrazneala si netemere de Dumnezeu. Acel preot va da greu raspuns inaintea
infricosatului Judecator Iisus Hristos.
393. Care este starea sufletului ce moare spovedit, dar sub canon, adica nu a
mai avut timp pentru implinirea pe pamant a canonului de la spovedanie ?
Crestinul care moare spovedit dar este sub canon, se mantuieste sigur, caci a
fost dezlegat de pacate pe pamant. Sufletul lui poate fi scos din muncile
iadului cu Sfanta Liturghie, cu milostenia si cu rugaciunile celor din familia
lui. Numai cei ce mor nespovediti si cu pacate grele, de moarte, nu mai pot fi
scosi din osanda, ci sunt numai usurati in munci prin rugaciunile Bisericii si
prin milostenie. Cel spovedit isi face canonul fie pe pamant, fie in iad.
394. Spune-ti-ne ceva despre barbat si femeie ?
Dumnezeu l-a facut pe om, iar " ca omul sa nu fie singur ", i-a facut
femeie din coasta sa. Intelepciunea nemarginita a lui Dumnezeu n-a inzestrat pe
femeie cu insusirile barbatului, nici pe barbat cu ale femeii. Fiecare dintre
cei doi au insusirile lor si numai barbatul cu femeia pot forma omul intreg.
Femeia este egala cu barbatul numai dupa fire, nu dupa dregatorie, caci este
facuta din trupul barbatului. Ea este supusa barbatului, mai ales dupa caderea
din rai, caci sarpele a ispitit pe om prin femeie. De aceea si Dumnezeu ii da
canon : " sa fie intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va
stapani" (Facere 3, 16). Femeia este supusa barbatului, dar numai dupa
Dumnezeu, adica in cele bune. Daca este silita de sotul ei sa faca avort si
orice pacat, atunci nu trebuie sa-l asculte, ca nu are pacat; iar daca il
asculta la cele rele, amandoi iau pedeapsa egal. Sufletul femeii, ca si trupul,
sunt egale cu ale barbatului, vrednic de aceleasi rasplati sau pedepse.
395. Spuneti ne ceva despre vrednicia duhovnicului si limitele lui.
Duhovnicul, la spovedanie, reprezinta pe Hristos pe scaunul de judecata El
primeste spovedania si dezleaga in numele lui Hristos, prin harul Duhului
Sfant. Nu preotul singur leaga si dezleaga, ci Hristos prin mainile si cuvantul
lui. De aceea este foarte mare harul si raspunderea duhovnicului. Preotul in
scaunul de spovedanie este pentru credinciosi parinte, doctor si judecator. De
Taina Spovedaniei depinde mantuirea tuturor credinciosilor. Aici este vrednicia
duhovnicului, sa poata castiga cat mai multe suflete, iar nu sa le piarda, ca
Hristos S-a rastignit pentru toti oamenii.
Preotul trebuie sa faca tot ce-i sta in putere pentru mantuirea credinciosilor
sai, de care depinde si mantuirea lui. Cel ce pacatuieste, raneste dreptatea
lui Dumnezeu : Dar de se marturiseste dupa randuiala si paraseste pacatul, este
dezlegat si iertat. Primul pas al spovedaniei este cainta pentru pacatele
facute si venirea cu credinta la duhovnic. Al doilea pas este spovedania prin
viu grai, individual, iar nu in comun, a pacatelor facute si nespovedite pana
atunci. Al treilea pas al spovedaniei este primirea canonului cu hotararea de a
nu mai pacatui si dezlegarea de pacate, fara de care marturisirea nu are nici o
valoare. Dezlegarea se face individual, prin punerea mainilor in forma de cruce
pe capul penitentului. Ne invata Sfintii Parinti ca daca dezlegam pe cineva
inainte de a fagadui ca face canonul si paraseste pacatele, atunci pacatele lui
cad asupra duhovnicului. Spovedania trebuie sa fie facuta cu voia fiecaruia, nu
din sila sau obligat de cineva, ci numai indemnat. Apoi sa fie sincera si
intreaga, nu pe jumatate; sa fie facuta cu umilinta, fara a da vina pe
altcineva si cu hotarare ca nu mai face pacatul.
Un duhovnic nu poate dezlega toate pacatele, mai ales cele ale clericilor, in
legatura cu savarsirea Sfintelor Taine si alte cazuri grave anticanonice. Toate
aceste pacate trebuie spovedite ierarhului locului, singurul care le poate
dezlega. In toate cazurile grele, preotul trebuie sa ceara sfatul si dezlegarea
ierarhului. Preotul nu poate dezlega casatoriile intre rudenii, sau alte pacate
cu totul impotriva invataturii ortodoxe, a moralei si a Sfintelor Canoane. Iata
ce spune si Sfantul Efrem Sirul : " Pagan este preotul care dezleaga ceea
ce au legat dumnezeiestile Canoane " . Iar Sfantul Ioan Gura de Aur zice :
" Mare prapastie este unde Canoanele nu stapanesc si mare primejdie apasa
asupra preotului care nu cunoaste dumnezeiestile Canoane " . Intre
Dumnezeu si om este pusa Taina Sfintei Spovedanii, care este al doilea botez,
singura care ne iarta pacatele facute dupa Botez. De aceea, omul care moare
nespovedit, este ca si cum ar muri nebotezat. Nu-l mai ajuta rugaciunile
Bisericii. Dupa moarte, preotii nu mai pot dezlega pacatele nespovedite in
viata, ca nu suntem noi mai milostivi decat Dumnezeu, Care zice : " In ce
te va gasi, in aceea te va judeca " . Mare grija trebuie sa aiba
credinciosii ca nimeni din familia lor sa nu ramana nespovediti in posturi, iar
daca au pe cineva batran si bolnav in casa, sa cheme imediat un preot sa-l
spovedeasca si impartaseasca, ca sa nu moara nedezlegat si neimpacat cu
Hristos, Mantuitorul nostru.
396. Spuneti-mi cateva cnvinte despre valoarea smereniei.
Smerenia este cel mai mare tezaur al mantuirii noastre. Auzi ce spune Sfantul
Isaac Sirul : " Ajunge pentru mantuire intristarea mintii si smerenia in
loc de toata fapta buna trupeasca si sufleteasca" . Iar mai departe spune
: " Daca am facut metanii, nu m-am mantuit; daca am privegheat, nu m-am
mantuit; daca am tinut fecioria, nu m-am mantuit; daca am facut milostenie, nu
m-am mantuit; daca am postit, nu m-am mantuit" , dar spune Duhul Sfant
prin gura psalmistului : " Smeritu-m-am si m-am mantuit !" . Asadar,
smerenia ne asigura cel mai mult mantuirea, urmata de milostenie. Cu aceste
doua virtuti se mantuiesc cel mai usor atat mirenii, cat si calugarii. Sa
ravnim cu toata inima aceste doua mari fapte bune, ca sa vedem pe Hristos in
lumina slavei Sale.
397. Spuneti-ne cateva cuvinte si despre milostenia crestina.
Milostenia este fiica cea mai mare a dragostei crestine. Milostenia are valoare
deplina, numai daca este facuta in numele lui Hristos. Altfel, nu ne ajuta la
mantuire, milostenia avand valoare doar de ajutor social, umanitar. Cea mai
mare milostenie crestina este vestirea cuvantului lui Dumnezeu spre mantuirea
oamenilor. Iata ce spune Sfantul Grigorie Teologul despre aceasta : " Cel
ce predica cuvantul lui Dumnezeu spre folosul altuia este mai mare ca cel ce
inviaza mortii. Ca cel ce inviaza mortii cu rugaciunea a inviat numai trupul,
iar cel ce predica cuvantul lui Dumnezeu la oameni, inviaza sufletele !" .
La fel Sfantul Ioan Gura de Aur zice despre milostenie : " Cel ce face
milostenie este mai mare ca cel ce inviaza mortii " . Sfanta Scriptura
zice iarasi : " Cel ce face milostenie va fi ca gura Mea ". Si in alt
loc : " Cel ce face credincios din necredincios, ca gura Mea se va chema
" , caci " Milostenia acopera multime de pacate " .
Cine face milostenie se aseamana cu Dumnezeu care miluieste pe tot omul, fara
alegere ca este bun sau rau. Sa facem milostenie dupa putere, materiala si
sufleteasca, in toata viata noastra, pentru a culege roadele ei in ceruri. Cine
seamana aici jos, va culege roadele faptelor bune acolo sus, in fata tronului
Prea Sfintei Treimi.
398. Ne intreaba credinciosii : Cand va fi sfarsitul lumii ?
Cand si cum anume va fi sfarsitul lumii numai singur Dumnezeu stie. El ne-a
descoperit unele semne in Sfanta Evanghelie si prin Sfintii Apostoli. Dintre
acestea, doua semne sunt cele mai puternice, anume : slabirea tot mai mare a
credintei in Dumnezeu si imputinarea iubirii crestine intre oameni, incepand cu
familia. Alte doua semne cumplite ale sfarsitului veacurilor sunt inmultirea
tot mai mult a sectelor, prin asa numitii " prooroci mincinosi " si
desfrau, care se vor raspandi, cum deja se vede pe tot pamantul. Mai ales
desfraul prin partea femeiasca va fi cumplit in vremea de pe urma. Noi atata
stim : cand se vor inmulti pacatele peste masura si vor ajunge la culme, atunci
va veni sfarsitul lumii.
399. Spuneti-ne cateva ganduri despre sfanta rugaciune.
Spun unii din Sfintii Parinti : " Sa nu uiti pe Domnul in vreme de
liniste, ca sa nu te uite nici El in vreme de ispite si razboi ". Cat de
mare adevar spun aceste cuvinte ! Adica sa ne rugam si sa laudam pe Dumnezeu
cand suntem in pace si inca nu ne dau razboi diavolii prin ganduri si patimi.
Iar cand duhurile satanei se vor ridica asupra noastra cu cugete patimase, cu
razboiul mandriei, al desfranarii, al trandaviei, al lacomiei si indoielii,
atunci darul lui Dumnezeu ne va ajuta sa biruim patimile si cursele vrajmasului.
Caci cand te lupti cu diavolul, se lupta si el cu tine. In timpul ispitelor,
numai cu rugaciunea si cu smerenia vom putea alunga si birui pe diavoli. Mai
ales sa zicem atunci Rugaciunca lui Iisus. Numele Mantuitorului ca o sabie taie
si alunga pe diavoli si te poate scapa de caderea in pacat.
Rugaciunea il face pe om atotputemic si nimic si nimeni nu-l poate birui pe
omul rugator. Nici oamenii rai, nici diavolii, nici frica mortii, nici saracia,
nici boala, nici mandria, nici razboiul desfranarii. Omul care se roaga
permanent este de neinvins. Insa trebuie sa fie inarmat cu smerenia, sa se
considere ca este nimic si numai Dumnezeu este totul in toti si in toate.
400. Cum trebnie sa mearga credinciosii la biserica ?
Mai intai trebuie sa mearga regulat la biserica, adica cat mai des, in fiiecare
Duminica si sarbatoare, afara de cazuri grele de boala, spital, neputinta,
serviciu. Apoi sa mearga la biserica impacati unii cu altii, ca biserica este
casa Domnului, care este Dumnezeul dragostei. Cine nu iarta si uraste pe
aproapele, nu poate intra niciodata in biserica, nu poate da slujba la altar,
nu poate zice Tatal nostru ca nu-l primeste Dumnezeu. Apoi sotii sa tina
curatenie inainte cel putin doua zile unul cu altul si sa aduca si pe copiii
lor la biserica pentru a invata dreapta credinta si a creste in frica de
Dumnezeu. Credinciosii sunt datori sa mearga din timp la sfintele slujbe, iar
nu dupa inceperea Sfintei Liturghii. Ei trebuie sa asculte la biserica atat
Sfanta Liturghie; cat si Vecernia, Utrenia, Acatistul, predica zilei, citirile
si cantarile de la strana si toate invataturile crestine din gura preotului.
Daca nu pot veni din timp la slujba, credinciosii trebuie sa se inchine la
icoane numai dupa terminarea Sfintei Liturghii, ca sa nu tulbure linistea
slujbei si a celor din biserica.
Credinciosii, mai ales femeile, trebuie sa se imbrace cuviincios cand vin la
biserica. Este mare pacat pentru ele sa se poarte cu imbracaminte
necuviincioasa, nu numai in biserica, ci si acasa, la lucru, pe strada, si mai
ales cand se roaga. Sa vina la biserica cu capul acoperit, imbracate in haine
femeiesti, iar nu barbatesti, nevopsite pe fata si pe unghii si sa stea
cuviincios la sfintele slujbe. Este oprit credinciosilor sa plece din biserica
inainte de sfarsitul slujbei. Sfantul Ioan Gura de Aur ii aseamana pe aceia cu
Iuda vanzatorul, care a plecat de la Cina Domnului inainte de sfarsit. Sfanta
Liturghie are aceeasi valoare cu Cina cea de Taina.
Deci sa pretuim biserica, sa iubim biserica, sa mergem regulat, cu dragoste si
impacati la biserica, sa ascultam cu evlavie sfintele slujbe si cuvintele de
invatatura, sa cantam si sa ne rugam impreuna in biserica, pentru ca astfel sa
ne intoarcem la casele noastre hraniti duhovniceste si intariti in credinta si
iubire. O slujba ascultata cu evlavie ne aduce pace si bucurie in casa si in
inima si tine pana la cealalta Duminica. Biserica este mama noastra cea de
obste. Sa o iubim si sa ascultam de pastorii nostri sufletesti, ca astazi s-au
ridicat multi pastori si prooroci mincinosi, lupi imbracati in piei de oi, care
indeamna pe crestini sa lase Biserica, pastorii ei cei sfinti, Sfanta
Liturghie, Sfanta Cruce, pe Maica Domnului si pe toti sfintii si sa mearga la
adunarile lor in afara de Biserica. Mantuirea este numai in Biserica, pe care a
intemeiat-o Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, iar afara de Biserica sunt
lupii rapitori, proorocii mincinosi si amagitorii. In Biserica este viata si
mantuirea noastra, iar afara este pierzarea, intunericul si moartea celor ce se
lasa de Biserica lui Dumnezeu.
401. Ce sa faca cei ce au pagube in casele lor ?
Cea mai folositoare rugaciune pentru cei ce au fost pagubiti sau jefuiti este
Acatistul Sfantului Mucenic Mina, cu o zi de post. Paguba pe care o sufera
cineva este considerata ca o milostenie la Dumnezeu; ea nu este trecuta cu
vederea. In Biserica Ortodoxa, cel mai grabnic ajutator pentru pagube si
furturi este Sfantul Mare Mucenic Mina. De aceea, in asemenea cazuri, ii citim
cu post si evlavie acatistul si unele rugaciuni. Multi din cei ce fac aceasta
cu credinta, afla lucrurile disparute si pe cei ce le-au rapit.
402. Ostasii care mor pe front pentru tara si Biserica, cum pot fi pomeniti la
sfintele slujbe ?
Ostasii care mor in lupta pentru apararea tarii si a credintei in Dumnezeu,
spune Sfantul Atanasie cel Mare, pot fi considerati ca martiri, pentru ca ei se
jertfesc pentru apararea credintei adevarate si pentru salvarea vietii
aproapelui, adica se sacrifica din iubire pentru a salva viata celor de aproape
ai lor. De aceea se socotesc ca martiri si eroi si se face pomenire deosebita
pentru ei la biserica. Apoi Biserica se roaga pentru biruinta ostasilor in
razboi, precum pe timpul fratilor Macabei : " Iuda a chemat pe Domnul sa-i
fie ajutor si povatuitor in razboi" (II Macabei 12, 36).
Si in alt loc : " Faceti razboi astazi pentru fratii vostri" ( I
Macabei 5, 32 ).
403. Cum putem dobandi mai usor pacea inimii sufletului ?
Spune Sfantul Isaac Sirul : " Impaca-te, omule, cu sine-ti, si ai impacat
cerul cu pamantul !" . Sunt patru principii sau cai de a ne impaca cu noi,
adica de a dobandi pacea inimii si a sufletului, si anume : a) Sa te multumesti
in viata cu foarte putine dintre cele necesare vietii; b) Sa alegi locul cel
mai de jos si sa fii sub ascultare; c) Sileste-te sa faci mai mult voia altuia
decat a ta; d) Roaga-te lui Dumnezeu sa se faca intotdeauna voia Sa intru tine,
adica sa ne lasam in viata intru toate in voia lui Dumnezeu si tot ce ni se
intampla sa credem ca sunt dupa voia Lui. De vom face acestea, vom avea multa
pace in suflet si mare nadejde de mantuire.
Sa ne ostenim ca sa nu pierdem pacea inimii, ca daca se tulbura inima omului,
se tulbura toate puterile sufletesti din om, caci inima este centrul vietii
noastre firesti, adica pamantesti, si a celei duhovnicesti. Cand avem pe
Hristos in inima noastra, am impacat cerul cu pamantul, caci Hristos este
" Domnul pacii" . Sa cugetam la cuvintele Sfantului Martir Papia,
care, fiind aruncat in foc pentru ca nu voia sa se lepede de credinta in Dumnezeu,
zicea : " Mai tare arde inima mea pentru Hristos, decat arde focul acesta
trupul meu ! " .
404. Care este temelia vietii monahale chinoviale ? Dar a celei pustnicesti ?
Temelia vietii calugaresti in manastiri cu randuiala de obste este ascultarea,
urmata de rugaciune; iar a vietii de liniste, pustnicesti, este rugaciunea
neincetata. In viata de obste, diavolul se lupta cu calugarii indirect, prin
oameni, pentru ca sunt sub ascultare si smerenie si nu fac voia lor, ci
totdeauna voia altora. Iar in viata de liniste, calugarii se lupta cu diavolul
piept la piept si nu pot rezista si birui daca nu se intaresc prin rugaciune si
harul lui Dumnezeu. De aceea nu multi au sporit in nevointa pustniceasca,
pentru ca acolo esti la mucenicie, ca in cuptorul Babilonului. Zice Sfantul
Isaac Sirul ca " puterea imparatului este intru multa ostire, iar taria
calugarului este intru multa rugaciune " . Nevointa in liniste este
culmea, varful vietii monahale duhovnicesti. Aceasta a dat cei mai mari cuviosi
si sfinti in viata monahala.
405. Cum trebuie intelese cuvintele Sfantului Apostol Pavel : " Alta este
stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor, ca
stea de stea se deosebeste in stralucire" ? (I Corinteni 15, 41).
Iata talcuirea duhovniceasca a acestor cuvinte : Cu soarele sunt asemanati cei
desavarsiti, care stralucesc, adica lumineaza si pe altii, dar isi pastreaza si
stralucirea lor. Cei mai putin desavarsiti se aseamana cu luna, care, in vreme
de ispite isi pastreaza intotdeauna pacea si linistea lunii. Iar ceilalti
drepti sunt asemanati cu stelele, care se deosebesc ca marime si stralucire, pe
masura faptelor lor. Stelele simbolizeaza pe toti dreptii mantuiti, care nu
sunt numarati printre sfinti. Prin cuvintele " Stea de stea se deosebeste
in stralucire" , sa intelegem ca om de om se deosebeste unul de altul cu
asezarea interioara a sufletului si a inimii.
406. Spuneti-ne ceva despre Maica Domnului.
Maica Domnului a fost aleasa de pronia divina mai inainte de intemeierea lumii,
pentru a-L naste pe Hristos in trup. Ea a fost nascuta de Dumnezeu pentru ca
prin ea sa vina mantuirea neamului omenesc, iar neamul omenesc a fost innoit
prin Maica Domnului. Astfel, fiind aleasa sa nasca pe Hristos in lume, Maica
Domnului a contribuit cel mai mult dintre oameni la mantuirea oamenilor.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca la inceput femeia a fost facuta din barbat,
fara de femeie, iar Maica Domnului a nascut Barbat fara de barbat, din Duhul
Sfant. Eva se numeste viata (cuvantul Eva inseamna viata in limba aramaica )
din doua pricini : intai, pentru ca Eva este mama fireasca a tuturor oamenilor
pe pamant; apoi, se numeste viata pentru ca prin a doua Eva, adica Maica
Domnului, avea sa se innoiasca neamul omenesc.
Prin Maica Domnului cand S-a zamislit Hristos, s-a unit firea lui Dumnezeu
intreg cu firea omului intreg. De aceea Hristos are doua firi si doua voi, una
dumnezeiasca si una omeneasca, dar formeaza o singura persoana. Maica Domnului
nu este camara a intruparii lui Hristos ci este scaun si visterie a Dumnezeirii,
caci si Fiul si Duhul Sfant S-au odihnit peste ea. Arhanghelul Gavriil ii spune
Maicii Domnului " cea plina de har" , pentru ca multe haruri s-au
revarsat peste ea si, prin nasterea Fiului lui Dumnezeu in lume, ea s-a facut
scaun si tron al Prea Sfiintei Treimi. Deci, daca Gavriil si toti ingerii o
lauda si o cinstesc, cum nu suntem datori noi pacatosii s-o laudam si s-o
cinstim ? De aici se vede cat de mare este pacatul sectantilor care hulesc si
necinstesc cel mai mult pe Maica Domnului. De aceea ei vor fi chinuiti in iad
impreuna cu ingerii cazuti, pentru ca hulesc pe Prea Sfanta Nascatoare de
Dumnezeu, care este a patra fata din ceruri, dupa Sfanta Treime. Prin Maica
Domnului s-a facut cea mai inalta unire, unirea cea dupa ipostas a celor doua firi
in Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.
407. Spuneti-ne cateva cuvinte despre Sfinti.
Sfintii toti se roaga in cer pentru mantuirea lumii, impreuna cu Maica
Domnului. Ei petrec in gradina raiului si impreuna cu ingerii slavesc pe Tatal,
pe Fiul si pe Duhul Sfant. Noi, crestinii, suntem datori sa cinstim pe sfinti,
ale caror nume le purtam pe pamant, sa le cerem ajutorul si rugaciunea, sa le
imitam viata si sfintenia si impreuna cu ei sa inaltam rugaciuni de lauda, de
multumire si de cerere inaintea tronului Prea Sfintei Treimi : De vom duce aici
viata curata, in rugaciune, smerenie, iubire si infranare, vom dobandi sfarsit
crestinesc si vom fi primiti si noi in bucuria si fericirea sfintilor lui
Dumnezeu, din imparatia cerurilor, pe care toata viata o dorim.
408. Spuneti-ne cateva cuvinte despre parintele Paisie Olaru, duhovnicul cel
mai iubit din obstea Manastiri Sihastria.
Pe parintele Paisie, duhovnicul meu, il stiu de aproape 70 de ani. In anii
1925-1930 era pustnic in padurile din jurul schitului Cozancea-Botosani. Inca
de atunci veneau la sfintia sa credinciosi din satele vecine sa-i ceara
rugaciuni si sfaturi. La el veneam si noi, copiii, cu mama, din satul Sulita,
caci eram aproape de Cozancea. Datorita lui am venit noi cinci frati la
manastire. Pe urma, in 1947, cand eram eu staret la Sihastria, l-am adus de la
Cozancea la Sihastria si l-am numit duhovnic oficial al intregii obsti. In
1949, cand am plecat ca staret la Manastirea Slatina cu 30 de calugari, l-am
luat si pe parintele Paisie ca duhovnic al soborului de acolo. Dupa 4 ani, pe
cand eu eram in muntii Rarau, sfintia sa a revenit la Sihastria.
Parintele Paisie a fost 40 de ani duhovnicul si sufletul acestei manastiri, a
crescut sute de ucenici prin manastiri si are nenumarati fii duhovnicesti prin
toate partile tarii. Sfintia sa are blandete si dragoste multa pe care multi
dintre noi nu o avem. Dar nu se cuvine sa povestim viata nimanui cat este in
viata. Ca spun Sfintii Parinti : " Sa nu fericim pe nimeni inainte de
sfarsit si sa nu deznadajduim pe nimeni inainte de mormant" . Dar suntem
datori sa ne rugam unii pentru altii, ca sa fim si la Dumnezeu impreuna, cum
suntem aici pe pamant.
409. Cum trebuie sa fie un bun calugar si care sunt virtutile ce se cuvine sa-i
impodobeasca viata ?
Dupa invatatura Sfintilor Parinti, un adevarat calugar este bine sa se
impartaseasca din toate faptele bune cate putin. Dar mai mult sa prisoseasca
smerenia caci aceasta este poarta a Cerului; iar smerenia din ascultare se
naste. Cununa tuturor faptelor bune ramane insa dragostea. Aceasta duce
sufletul de la poarta Cerului inaintea tronului Prea Sfintei Treimi.
410. Ce sfaturi duhovnicesti dati calugarilor tineri din manastirile noastre ?
Am imbatranit in zile rele ! Ce sfaturi bune sa mai dau ?
Intotdeauna mi-am ranit stiinta gandului, invatand pe altii cele ce eu n-am
lucrat. Am invatat multe si pe calugari si pe mireni, dar eu nici cu varful
degetului nu m-am atins de cele ce am invatat pe altii. Sunt plin de pacate si
niciodata nu plang pentru ele. Imi place sa arat altora calea cea buna si eu
pururea lucrez cele rele. Sunt iubitor de aratare, iar inauntru sunt plin de
toate rautatile si niciodata nu ma hotarasc sa pun inceput bun. Vad ca am
imbatranit in rele si sunt bolnav cu trupul si cu sufletul, dar de moarte nu-mi
aduc aminte, nici de muncile care ma asteapta pentru trairea mea cea cu
nesimtire si prea impietrita. Imi aduc aminte cateodata de marii nevoitori care
au trait mai demult in aceasta sfanta manastire, care dormeau in sicrie si se
sileau la plangere si lacrimi, dar eu stau ca o stanca cu totul in nesimtire.
Orice vorbesc pentru indreptarea altora, ma mustra pe mine mai mult decat pe
ei, ca nu fac cele ce zic si zilele se scurteaza si vremea nemerniciei mele pe
acest pamant se apropie. Se sting ca fumul zilele mele, iar eu nici o pregatire
nu am pentru plecare la fratii mei si pentru darea mea de seama in fata
preavesnicului Mantuitor si Judecator. Nu mai insir multe, ca niciodata nu voi
putea spune intunericul rautatilor mele.
Insa calugarii tineri, de vor cugeta mereu la invataturile Mantuitorului si la
exemplul sfintilor, de vor lua amintela sfaturile batranilor si la fagaduintele
date la calugarie si le vor pune in practica, mari se vor chema in imparatia
lui Dumnezeu si cu cuviosii cei de demult se vor numara. Sa fie oameni de
rugaciune si smerenie, sa catatoreasca in viata sub ascultare, sa-si infraneze
mereu limba si pantecele, si sa pastreze cu sfintenie ingereasca fecioria si
iubirea de frati. Cu aceste fapte bune, ca cu niste arme de foc vor birui pe
diavoli, vor taia ispitele, vor alunga gandurile, vor curati mintea si inima,
vor urca scara virtuitilor pana la cer si vor dobandi pe Hristos si viata
vesnica inaintea multor invatati si intelepti ai lumii.
411. Ce sfaturi dati calugarilor batrani, care v-au cunoscut din anii tineretii
?
Sa se roage pentru mine cel imbatranit fara pocainta. Oare unde este linistea
mea cea iubita din anii tineretii si bucuria duhovniceasca pe care le aveam
cand pasteam oile Manastirii Sihastria prin padurile si poienile acestea ? Ca
umblam cu oile cu fratele meu Vasile si purtam in gluga numai Vietile Sfintilor
si o bucata de paine pe care o mancam catre seara, dupa ce terminam de citit
toata Psaltirea. Acum toti parintii de varsta mea din Sihastria s-au dus la
Domnul. Adeseori ma duc in cimitir si ma rog la mormintele fratilor mei. Am
ramas in viata eu printre cei mai batrani. De aceea stau mereu in asteptarea
Mirelui Hristos, ca nu cumva sa vina in ceas de zi sau in miez de noapte si sa
ma afle dormind si fara untdelemn in candela. In aceasta asteptare, ce sfaturi
sa mai dau parintilor batrani care asteapta ca si mine plecarea din trup ? Sa
faca ce mai pot din cele ce n-au facut la tinerete, sa se roage neincetat cu
nadejde si cu lacrimi, sa fie cat mai des si curat spovediti, si gata, cu
candelele aprinse in asteptarea Mirelui. Fericit va fi calugarul acela pe care
il va gasi Domnul la rugaciune, dezlipit de toate lucrurile si grijile
pamantesti, cu sufletul plin de bucuria mantuirii si arzand pentru dragostea
Prea Sfintei Treimi.
412. Este bine ca manastirile si duhovnicii calugari sa primeasca pe mireni
pentra rugaciune, spovedanie si cuvant de folos ?
Cum sa nu, parinte Ioanichie. Mai ales ca avem un popor asa de credincios. Ei
se mantuiesc si se intaresc prin noi si noi prin ei. Asa au facut manastirile
si calugarii nostri dintotdeauna. Asa s-a pastrat sufletul neamului nostiu,
credinta strabuna ortodoxa si evlavia traditionala a romanilor. De aceea sunt
in fiecare manastire si schit camere de oaspeti, numite arhondarice si un
parinte randuit anume cu primirea lor. Oare nu stim noi ca odata cu
credinciosii, cu saracii si cu toti cei ce vin la manastire in numele Domnului,
vine si binecuvantarea lui Hristos in manastirea aceea ? Iar in manastirea care
nu primeste gratuit credinciosi la rugaciune, la odihna si la masa, se
indeparteaza binecuvantarea Mantuitorului Hristos din lacasul si obstea aceea.
Toate manastirile noastre, de cand le stiu, au primit si odihnit cu dragoste pe
credinciosii oaspeti.
Si toti marii duhovnici, ba chiar si sihastrii pe care i-am cunoscut in
Moldova, primeau pe credinciosi, ii sfatuiau, ii spovedeau si le dadeau carti
religioase, icoane si cuvinte de mantuire. Unii mergeau chiar prin sate cand
erau chemati. Unii cresteau multi fiii duhovnicesti dintre mireni, altii dadeau
ajutoare la zidirea bisericilor, altii distribuiau carti sfinte si faceau
misiune evanghelica Iar calugarii din manastiri ajutau lumea si pe mireni cu
rugaciunea. Aceasta este chemarea noastra si pe viitor. Sa ducem viata monahala
si mai curata, sa aparam dreapta credinta si sa ajutam si la mantuirea
oamenilor cu rugaciunea, cu viata si cu cuvantul. Sa nu uitam ca multi
credinciosi ne intrec cu faptele bune pe noi calugarii ! Mai ales cu credinta,
cu evlavia si cu smerenia.
413. Ce sfaaturi de folos dati preotilor si credinciosilor nostri de la sate si
orase, care va cunosc si va pretuiesc ?
Ce sfaturi sa dau eu, un calugar simplu, necarturar, la preotii care au
pregatire carturareasca si studii teologice inalte ? Sfintia ta stii ca eu am
fost la parintii mei pastor de oi din copilarie.
Si dupa ce am venit la sfanta Manastire Sihastria, tot la oi am fost dat la
ascultare, mai bine de zece ani. Apoi, odata, in vara anului 1942, fiind la
tunsul oilor sub un fag frumos, au venit parintii din consiliu si m-au luat sa
fiu cu grija manastirii, caci era arsa de foc, iar staretul era batran si
bolnav.
Stie Prea Bunul Dumnezeu cate scarbe, griji si necazuri am avut din cauza ca am
parasit ascultarea cea linistita de la oi. Ce sfaturi sa dau eu preotilor ?
Oare ei nu au Sfanta Scriptura, Sfintele Canoane si invataturile Sfintilor
Parinti pe care le-au studiat atatia ani in seminariile teologice si in
facultati ? Sa le ajute Bunul Dumnezeu sa nu uite cele ce au invatat, ca de la
mine nu au ce invata. De crestinii mireni imi este mila, ca vin pe la manastiri
cu credinta si smerenie, " ca niste oi fara pastor ", cu fel de fel
de necazuri. Eu pe cei care vin la mine ii primesc si cat mila Domnului imi da
sanatate si cuvant pentru credinta lor curata, pe atat ii invat si-i sfatuiesc,
ii imbarbatez si le spun cate ceva de folos pentru mantuirea lor. Zice undeva
Sfantul Efrem Sirul ca in ziua judecatii de apoi vom vedea crestini care nu au
awt pregatire carturareasca stralucind ca soarele, iar noi, carora ni se pare
ca stim multe, vom fi departe de fericirea cea vesnica, ca Dumnezeu nu se uita
la hainele si numele noastre, ci la smerenia inimii. Sa ne aducem aminte de
cuvintele Domnului care zice : " Cei tari, tare se vor certa " si
" carora li s-a dat mult, mult se va cere de la ei " ..., " ca
mai mult va fi batuta sluga care a stiut voia Domnului si n-a facut-o !"
Asadar, sa ne fie mila de bunii nostri crestini, atat de blanzi si smeriti care
vin la manastiri si, pe cat ne ajuta mila si indurarea Domnului, sa-i ajutam in
nevoile lor. Totdeauna sa ne aducem aminte de cuvantul Domnului care zice ca
" De mila Domnului este plin pamantul " ( Psalm 118, 64 ) si iarasi
zice ca " Indurarile Lui sunt peste toate lucrurile Lui " ( Psalm
144, 17 ). Cred ca pentru multimea celor smeriti si necajiti si a copiilor
nevinovati tine Prea induratul Dumnezeu lumea aceasta ! Zice dumnezeiescul
Parinte Ioan Scararul in Cuvantul sau Catre pastor. " Ca nu poate aduce
cineva lui Dumnezeu un dar mai mare decat sufletele oamenilor " . Mare
adevar este aici, si un suflet este mai scump decat toata lumea, dupa cuvantul
Domnului, Care zice : " Ce va da omul in schimb pentru sufletul sau
?" ( Marcu 8, 36-37 ). Asadar, datoria noastra si a preotilor de la orase
si sate este de a ne sili sa ajutam la indreptarea sufletelor pe calea fericita
a mantuirii. Nu vom putea indrepta pe toti. Acest lucru ni-l arata vasul
alegerii si gura lui Hristos, Sfantul Apostol Pavel, care zice : " Tuturor
toate m-am facut, ca macar pe unii sa-i mantuiesc " (I Corinteni 9, 22).
Imi aduc aminte si de cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur car zice : " Eu
predic aici din amvon la aceasta mare multime care v-ati adunat astazi la
biserica si de vor crede o suta, plata insutita voi lua. De vor crede saizeci
sau treizeci, nu mica imi este plata; iar daca numai unul se va intoarce nici
asa nu ma imputinez, caci si unul este mai scump decat toata lumea. Iar daca
nici unul nu se va intoarce - zice el - eu nu voi inceta a va vorbi, caci si
fantanele izvorasc si izvoarele curg, macar de va bea cineva apa din ele sau
nu, ele isi fac datoria de a izvori si de a curge intotdeauna" (Cuvant la
Cincizecime). Insa pentru ca cuvintele preotului sa ajunga la inimile
credinciosilor, trebuie sa predice mai intai cu viata sa personala si apoi cu
cuvantul. Apoi sa fie om de rugaciune, sa-i iubeasca pe oameni si slujbele
Bisericii, sa aiba familie model, sa nu fie lacom, zgarcit si iubitor de averi;
sa fuga de betie, de desfranare, de mandrie si de orice fel de sminteli. Iata
chipul unui adevarat preot.
414. Parinte Cleopa, ce sfaturi de mantuire imi dati si mie personal, ca si
tuturor ucenicilor Sfintiei Voastre ?
Ce sfaturi sa dau eu la cei care sfatuiesc pe multi si au pregatire atat de
bogata ? Sfintia ta, care ai marea Evanghelie si izvoarele cele curate ale
Sfintilor Parinti, nu cauta sa te adapi dintr-un parau rece si glodos. Nu lasa
" painea cea vie care s-a coborat din cer " , cu care pururea trebuie
sa-ti hranesti mintea si sufletul si nu cauta painea cea de tarate, amestecata
cu neghine amare ! Ai atatea izvoare dumnezeiesti in Sfanta Scriptura si la
Sfintii Parinti, care pot sa-ti racoreasca setea cea duhovniceasca si sa-ti
invioreze sufletul spre a-l face sa zboare la cer. Nu ai ce invata de la mine,
ca eu sunt rob al patimilor si orice as vorbi, spun numai din memorie si nu din
lucrare. Ar trebui sa-mi aduc aminte de cuvintele marelui Apostol Pavel, care
zice : " Cel ce inveti pe altii, pe tine nu te inveti ?" . Fericit
este cel ce predica tacand, prin lucrare, cum zice Sfantul Isaac Sirul : "
Cuvantul, si strigand, supara pe multi, iar viata, si tacand, pe multi ii
foloseste" . Tot el zice : " Altul este cuvantul lucrarii si altul
cuvantul cel frumos si fara iscusinta al lucrurilor... caci precum este mesterul
care zugraveste apa pe pereti si nu poate apa aceea sa-i racoreasca setea si
precum este omul care vede lucruui frumoase, asa este cuvantul fara de
lucrare" (Filocalia, vol. X, Cuvantul I - Pentru lepadarea de lume).
Am insemnat aici cuvintele acestui mare parinte, ca pe o pecete adeveritoare
asupra celor ce vorbesc, dar nu fac, asemenea mie celui ce imi place amanetul
rusinii fata de cele ce vorbesc, fiindca pururea rusinez pe a mea stiinta, ca
una vorbesc si alta face Numai la dreapta si infricosata judecata cea de apoi
se va arata roada celor ce au vorbit din lucrare si care prin osteneala si
truda si-au impodobit camara nadejdii sufletelor lor. Sa ne aducem aminte de
cuvintele Domnului, ca niciodata nu a zis : " Vai tie, desfranata !"
Sau : " Vai tie, vamesule !" ... Sau : " Vai tie, talharule
!" Ci tot vaiul l-a intors asupra fatarnicilor, a celor plini de ura, de
mandrie si orbiti de intunericul invidiei, al vicleniei si al iubirii de
aratare ! Ca nu se uita Dumnezeu la cele ce vorbim noi, ci la cele ce lucram
spre slava Lui. Asadar, am ajuns ca o fantana necuratita care adapa pe multi,
iar pe sine nu se poate curati, si ca unul ce vopseste apa pe pereti, dar nu
poate cu acea apa a-si racori setea lui. Fericiti sunt cei ce tac si lasa mai
intai sa vorbeasca faptele lor, apoi vorbesc si ei din traire proprie si din
prisosinta inimii lor. Am auzit si cuvantul care ma mustra : " Fratilor,
nu fiti multi invatatori, stiind ca mai mare osanda vom lua" ( Iacob 3,1
).
Sa ajute mila Domnului nostru Iisus Hristos tuturor si mie pacatosului, ca sa
nu fiu mustrat in ziua cea mare a judecatii de cele ce am invatat pe altii, dar
eu n-am facut.
415.Va multumesc din toata inima, Prea Cuvioase Parinte Cleopa, in numele
tuturor ucenicilor si credinciosior care va cunosc si va pretuiesc, pentru
aceste sfaturi duhovnicesti izvorate dintr-un suflet ranit din pruncie de
dragostea lui Hristos.
Rugati-va pentru mine, parinte Ioanichie, ca in curand astept sa ma cheme
Hristos din trup. Sa ne rugam unii pentru altii ca sa fim primiti cu totii in
lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi.