Gānduri bune
pentru gānduri bune
|
irevocabil. Īnrădăcinaţi īn huma
melancoliei, nu mai ştim
să trăim cu intensitate decāt amintirea. Pare că judecăm īntotdeauna īnălţimea dragostei prin comoţia
despărţirii. E deconcertant modul īn care ratăm marile īntālniri cu
prezentul, sub un spectru paseist continuu,
īnecaţi īn retorica crizei şi revendicarea disoluţiei actualităţii. Sub
umbra Tradiţiei, parcă, nu mai e chip să scrutăm prezentul: printr-o īnnăscută aplecare defetistă, glisăm pe certitudini
vagi, recuzānd cu un aer decrepit-sapienţial existenţa, hic et nunc, a excepţionalului. Conştienţi de această ruşinată
demisiune, e timpul, credem, să ne desfacem inima spre modelele vii. Iar viul trebuie privit nu ca fapt biologic, ci ca prezenţă personală,
fereastră al rostirii şi actanţă a rostuirii, cum
ar fi spus Noica. Această prezenţă, īntr-o
debordantă efervescenţă, īnaripată arătare
şi căutată trecere, se regăseşte inconfundabil īntr-un bărbat religios: părintele Teofil. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|