Ortodoxie
şi Liturghie
Cuvioase părinte, iubiţi fraţi şi
iubiţi credincioşi, cu cuvântarea aceasta intitulată
"Ortodoxie şi Liturghie" încep un şir de cuvântări pe
care le voi ţine în zilele următoare până vineri inclusiv. Mâine
va fi o cuvântare intitulată "Liturghia, sărbătorire
cuprinzătoare", miercuri va fi o cuvântare, tot dimineaţa:
"Prea Sfânta Treime şi Sfânta Liturghie", joi dimineaţa va
fi o cuvântare intitulată: "Binecuvântările Sfintei
Liturghii", iar vineri dimineaţa va fi ultima cuvântare în
legătură cu Sfânta Liturghie ţinută de mine aici şi
anume intitulată "Îndemnuri de la Sfânta Liturghie".
Aşadar începem cu "Liturghie şi Ortodoxie"
sau cu "Ortodoxie şi Liturghie", e de fapt acelaşi lucru. Pentru
a putea vorbi despre Ortodoxie şi Liturghie trebuie mai întâi să
precizăm noţiunile de Ortodoxie şi de Liturghie, ce
înseamnă Ortodoxie şi ce înseamnă Liturghie şi ce
legătură este între Ortodoxie şi Liturghie.
Cuvântul "ortodoxie" înseamnă dreaptă mărire.
Este un cuvânt grecesc, un termen grecesc, care nu s-a tradus în limba
noastră ci a rămas aşa cum este în limba greacă, dar
însemnătatea lui pentru noi, ca să înţelegem şi noi ce
înţeleg grecii care au creat acest termen, este "dreaptă
mărire". Noi ne numim pe noi înşine ortodocşi ca să ne
deosebim de ceilalţi creştini care nu sunt ortodocşi, ci sunt,
zicem noi, eterodocşi. Ce înseamnă eterodox? Străin de
Ortodoxie, străin de dreaptă mărire.
Ortodoxia ca dreaptă mărire se revarsă în
aducerea de mărire lui Dumnezeu, deci noi suntem ortodocşi pentru
că aducem dreaptă mărire lui Dumnezeu şi dacă nu
aducem dreaptă mărire nu suntem ortodocşi. Şi ceilalţi
creştini aduc mărire lui Dumnezeu, dar nu mărirea cea
dreaptă, pentru că nu au credinţa cea dreaptă. Cei care, de
pildă, nu cinstesc pe Maica Domnului, nu pot avea dreaptă mărire
pentru că nu au dreaptă credinţă. Ori noi ca cinstitori ai
Maicii Domnului avem dreaptă mărire pentru că facem
legătura între Domnul Hristos şi Maica Domnului, mama Domnului nostru
Iisus Hristos. Şi aşa mai departe, nu stărui acum în
amănunte. Sigur că se pot aduce multe lucruri care mărturisesc
dreapta mărire pe care o avem noi.
Cuvântul "ortodox" a avut circulaţie în
Răsărit în special după despărţirea Bisericii la 1054,
între catolici şi ortodocşi. Până la 1054 Biserica s-a numit
catolică şi grecii se numesc pe sine şi astăzi catolici în
înţelesul că credinţa aceasta e o credinţă care e
peste tot. Şi cuvântul catolic este de fapt tot de origine greacă
însă pentru că cei din Apus s-au numit pe sine catolici, aşa cum
sunt ei astăzi, adică despărţiţi de credinţa
ortodoxă, ca să nu se facă confuzii între catolicii din Apus
şi catolicii din Răsărit, cei din Răsărit nu s-au mai
numit catolici ci s-au numit ortodocşi, cu dreaptă mărire.
Cine zice "ortodox" ştie ce zice, adică zice
creştinii care nu sunt de credinţe străine de Ortodoxie ci sunt
aşa cum suntem noi, cu credinţa ortodoxă, cu dreaptă
mărire. Sigur că pentru a avea dreaptă mărire trebuie
să ai dreaptă credinţă. Nu poţi să ai dreaptă
mărire dacă nu ai dreaptă credinţă. Deci, ori zicem
drept măritori creştini, ori zicem drept credincioşi
creştini, în realitate e acelaşi lucru în două
înfăţişări. La slujbă, de pildă la Sfânta
Liturghie, se spune: "Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini,
să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia
Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". S-ar putea
spune foarte bine: "Pe voi pe toţi, ortodocşilor creştini,
să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia
Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". Prin urmare
noi ne definim ca ortodocşi, ne numim ortodocşi, drept măritori,
şi ne manifestăm ca ortodocşi prin ceea ce are Ortodoxia ca
specific, adică prin ceea ce e reprezentată Ortodoxia.
Cea mai de căpetenie etichetă a Ortodoxiei este Sfânta
Liturghie. Cuvântul "liturghie" este tot de origine greacă
şi înseamnă "lucrare publică" aşa că
liturghie după cuvântul acesta, - după cuvântul grecesc considerat ca
"lucrare publică", pentru că asta înseamnă
"liturghie" - se socoteşte că fac toţi aceia care fac
lucrări de folos, lucrări spre binele oamenilor, lucrări de
conducere de exemplu. Liturghie, după cuvântul acesta de lucrare
publică, face şi un conducător de corabie, tot liturghie face, dar
nu liturghia în înţelesul în care o avem noi în vedere.
În româneşte când zici "liturghie" te
gândeşti la un singur lucru şi nu te gândeşti la o lucrare
publică, ci te gândeşti la o slujbă şi anume la slujba cea
mai de căpetenie din Biserica Ortodoxă care se numeşte
Liturghie. "N-am luat parte la Sfânta Liturghie" să zicem,
dacă zice cineva aşa, înseamnă că nu merge la slujba cea
mai de căpetenie a Bisericii, sau "am luat parte la Sfânta
Liturghie" înseamnă că am luat parte la acea slujbă în
cuprinsul căreia Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, pâinea şi
vinul anume pregătite, se prefac, la rugăciunea preotului prin darul
lui Dumnezeu, în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu
care se împărtăşesc credincioşii. Asta este Liturghia.
În limba franceză, cuvântul "liturghie" se traduce
cu - are ca termen - cuvântul "liturgie" şi nu înseamnă
numai Liturghie, şi mai ales nu înseamnă Liturghia ci înseamnă
toată slujba Bisericii, toate laudele, cele şapte laude. Deci ei când
spun "liturgie" spun slujbele Bisericii de fiecare zi, cele şapte
laude, la ei toate sunt "liturgie", după cuvântul
"liturgie" sau liturghie cum zicem noi. Ortodocşii francezi au
şi ei Liturghie cum avem noi, şi Liturghia aceasta se numeşte
"Liturgie Eucharistique".
De ce s-a ajuns în limba franceză la această exprimare,
"liturgie" şi "Liturgie Eucharistique", liturghie
şi Liturghie Euharistică? Pentru că toate slujbele Bisericii ne
pregătesc pentru Liturghie, Liturghia nu e desprinsă de celelalte
slujbe ale Bisericii, ci e împreună cu slujbele Bisericii aşa încât
cineva care vrea să slujescă Sfânta Liturghie trebuie să
participe şi la celelalte slujbe ale Bisericii ca să se poată
pregăti pentru cea mai înaltă slujbă a Bisericii, pentru Sfânta
Liturghie.
Îmi aduc aminte că într-un an, sunt de atunci vreo
cincisprezece ani cred, prin 1980-1981, nu mai ştiu exact, eram diacon
şi am fost la mănăstire la Prislop, pe lângă Haţeg,
unde e înmormântat părintele Arsenie Boca, şi a venit un
părinte, părintele Caliopie Georgescu care era exarh al
mănăstirilor din Mitropolia Olteniei din Arhiepiscopia Craiovei
şi a fost rugat să facă Liturghie. Atunci preotul
mănăstirii nu era disponibil, şi el a acceptat să facă
Liturghie dar a zis că pentru a putea face Liturghie trebuie să se mai
facă o dată Utrenia pentru că el nu a fost la Utrenie şi
să participe şi la Utrenie ca să poată face Liturghie.
Utrenia se făcuse seara. Şi dimineaţa el a rugat pe maicile de
la Prislop că dacă vor să facă Liturghia să repete
încă o dată Utrenia ca să fie şi el la Utrenie. E o
conştiinţă ortodoxă lucrul acesta. Adică e o
pregătire, e o îndatorire, şi el aşa a motivat că vrea
să se facă încă o dată Utrenia, ca să fie şi el
acolo, zicând aşa, că pentru conştiinţa lui. Conştiinţa
aceasta trebuie să ne-o formăm toţi credincioşii. Sigur
că în realitate, în viaţa socială, nu toţi oamenii au
posibilitatea să ia parte la slujbele Bisericii, la Utrenie, la Vecernie,
sunt împrejurări care într-adevăr îi împiedică, dar
conştiinţa ortodoxă trebuie să ne oblige să luăm
parte la slujbele Bisericii ca să avem vrednicia de a lua parte la Sfânta
Liturghie, la Liturghia Euharistică. Concluzia aceasta o scoatem foarte
bine din faptul că în limba franceză există termenul
"liturgie" pentru toate slujbele şi termenul "Liturgie
Eucharistique" pentru Liturghia propriu-zisă.
Sfânta Liturghie este cea mai de căpetenie slujbă a
Bisericii şi este lăsată în esenţa ei de către Domnul
nostru Iisus Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină a
luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt, a dat ucenicilor şi a
zis: "Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu care se frânge
pentru voi spre iertarea păcatelor". După aceea a binecuvântat
paharul cu vin şi a zis: "Beţi dintru acesta toţi, acesta
este Sângele Meu care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre
iertarea păcatelor". Aceasta este esenţa Sfintei Liturghii
şi de fapt Domnul Hristos cu acel prilej a şi zis: "Aceasta
să faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19-20).
Întru pomenirea jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos se
face Sfânta Liturghie. Aşadar Sfânta Liturghie este întemeiată de
Domnul Hristos, bineînţeles nu aşa cum se prezintă astăzi.
Sfânta Liturghie aşa cum se prezintă astăzi este
alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfântul Ioan
Gură de Aur. De cele mai multe ori noi facem Sfânta Liturghie care ne-a
rămas de la Sfântul Ioan Gură de Aur, bineînţeles cu unele
modificări care s-au adăugat în decursul veacurilor. Noi spunem
însă că Sfântul Ioan Gură de Aur a alcătuit Liturghia, nu
sută la sută aşa cum o avem noi, dar în esenţă, în
temelia ei, Liturghia pe care o avem noi astăzi este făcută de
Sfântul Ioan Gură de Aur sau de Sfântul Vasile cel Mare.
Două Liturghii se fac în Biserica ortodoxă: Liturghia
Sfântului Vasile cel Mare se face numai de zece ori pe an iar Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur se face de cele mai multe ori, iar în timpul
postului pregătitor pentru Sfintele Paşti, în Postul Mare, se face
şi o Liturghie care nu e deplină şi se numeşte
"Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite", deci e o Liturghie
la care nu se sfinţesc Cinstitele Daruri ci sunt sfinţite la o
Liturghie deplină, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau la Liturghia
Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur a avut în vedere
şi Liturghia Sfântului Vasile, Sfântul Vasile a avut în vedere Liturghiile
dinainte de el, Liturghia Sfântului Iacob, şi le-au alcătuit aşa
cum au fost luminaţi de Dumnezeu pentru contemporanii lor şi au
rămas de atunci în general neschimbate aşa cum le avem noi
astăzi.
Sfânta Liturghie este slujba la care Cinstitele Daruri se prefac
în Trupul şi Sângele Mântuitorului pentru împărtăşirea
credincioşilor. Avem în vedere la Sfânta Liturghie pe Dumnezeu şi pe
oameni. Pe Dumnezeu care ne dă posibilitatea să avem Cinstitele
Daruri, să avem Trupul şi Sângele Mântuitorului, să avem Sfânta
Euharistie pentru împărtăşirea credincioşilor şi îi
avem în vedere pe credincioşii care doresc să se
împărtăşească cu Cinstitele Daruri prefăcute în Trupul
şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu
"dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele,
cereştile, de viaţă făcătoarele,
înfricoşătoarele lui Hristos Taine". Sfânta Liturghie, aşa
cum este în Biserica noastră Otrodoxă, în Biserica
dreptmăritoare, are trei părţi: o parte pregătitoare care
se numeşte Proscomidie, o parte la care pot participa şi credincioşii
încă nebotezaţi numiţi "cei chemaţi" sau
"catehumeni" - până la "Câţi sunteţi chemaţi
ieşiţi" şi această parte se numeşte
"Liturghia cuvântului" - iar împărtăşirea care se face
în cadrul acestei Sfinte Liturghii este împărtăşire prin cuvânt
şi anume prin Evanghelia care se citeşte. Şi apoi urmează
Liturghia Euharistică propriu-zisă la care nu pot lua parte cei care
nu sunt dreptmăritori creştini ci numai dreptmăritorii
creştini, numai ortodocşii, numai cei botezaţi. Şi cei care
se pregătesc pentru botez în Biserica Ortodoxă sunt socotiţi
într-un fel tot ortodocşi dar într-o categorie care nu le dă voie
să ia parte la Sfânta Liturghie propriu-zisă, la Liturghia
Euharistică, ci numai la Liturghia cuvântului. E o rânduială a
Bisericii noastre în care se pune în evidenţă importanţa Sfintei
Liturghii, adică nu orice credincios e vrednic să ia parte la Sfânta
Liturghie, Sfânta Liturghie fiind o slujbă mai presus de lumea aceasta,
este o slujbă care aduce cerul pe pământ. Biserica în general este
considerată ca "cerul cel de pe pământ", având în vedere
biserica drept locaş de închinare. Sfânta Liturghie este
împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi de aceea ca
să luăm parte la Sfânta Liturghie, la împărăţia lui
Dumnezeu de pe pământ trebuie să avem o vrednicie anume, trebuie
să fim curăţiţi de relele care ne-ar face nevrednici de
Sfânta Liturghie. De aceea la Sfânta Liturghie în vechime nu aveau voie să
ia parte cei nebotezaţi, catehumenii, cei chemaţi, şi nu aveau
voie să ia parte la Sfânta Liturghie cei care erau în stadiul de
pocăinţă, care nu se puteau şi împărtăşi.
Toţi credincioşii care luau parte la Sfânta Liturghie aveau cumva
obligaţia să se împărtăşească cu Sfintele Taine,
cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi atunci se
considera că numai aceia care se pot împărtăşi pot lua
parte la Sfânta Liturghie. Lucrurile n-au rămas aşa în istoria
Bisericii din neputinţa omenească şi Biserica a admis să ia
parte şi cei care sunt în stadiu de pocăinţă pentru că
nu mai există o categorie, o ceată, a celor ce se pocăiesc, sau
mai multe cete din cei care se pocăiesc şi care nu intrau în
biserică ci stăteau în pridvorul bisericii la sfintele slujbe. Lucrul
acesta Biserica l-a desfiinţat în istorie şi atunci a rămas
că toţi credincioşii ortodocşi pot să ia parte la
Sfânta Liturghie dar fiecare în conştiinţa lui trebuie să
ştie care este situaţia lui şi cum anume trebuie să se
pregătească pentru a se face vrednic de Sfânta Liturghie.
Dacă nu avem în vedere lucrurile acestea înseamnă
că coborâm Sfânta Liturghie şi pentru noi devine o slujbă
obişnuită ca şi slujbele celelalte. Şi celelalte slujbe
sunt importante, însă sunt importante ca pregătitoare pentru Sfânta
Liturghie, iar Sfânta Liturghie este cea mai însemnată dintre sfintele
slujbe, dar nu desprinsă de celelalte slujbe - şi în cazul acesta
Sfânta Liturghie în Ortodoxie ocupă locul cel mai de căpetenie -
şi de aceea am zis că eticheta Bisericii Ortodoxe este Sfânta
Liturghie. Orice slujbă ortodoxă este o etichetă a Bisericii
Ortodoxe dar mai presus de toate, cel mai bine reprezintă Ortodoxia Sfânta
Liturghie.
Comorile Ortodoxiei, comorile credinţei noastre sunt
sfintele slujbe prin existenţa lor şi prin conţinutul lor.
Sfânta Liturghie este un fel de rezumat al celorlalte sfinte slujbe în
înţelesul că în Sfânta Liturghie se prezintă evenimentele de
mântuire care ţin de viaţa ortodoxă, de viaţa Bisericii
Ortodoxe. Tot ceea ce s-a făcut pentru noi, pentru mântuirea noastră,
se înfăţişează pe scurt în cuprinsul Sfintei Liturghii,
aşa că Sfânta Liturghie în cele din urmă este cea mai
reprezentativă slujbă a Bisericii noastre, şi este cea mai
reprezentativă slujbă, şi prin conţinut, şi prin
rostul ei. Prin conţinut - prin ceea ce se spune, prin rostul ei - prin faptul
că la Sfânta Liturghie se sfinţesc Cinstitele Daruri, şi prin
scopul ei - ca cei credincioşi să se poată
împărtăşi cu Sfintele Taine ale Mântuitorului nostru Iisus
Hristos.
Noi considerăm Sfânta Liturghie ca împărăţia
lui Dumnezeu pe pământ în înţelesul că la începutul ei se spun
cuvintele: "Binecuvântată este împărăţia Tatălui
şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor". Deci avem în vedere că în faţa noastră se
desfăşoară împărăţia lui Dumnezeu, avem în vedere
faptul că se face aici pe pământ lucru ceresc, în "cerul cel de
pe pământ", avem în vedere faptul că la Sfânta Liturghie noi îi
închipuim aici pe pământ pe cei din ceruri. Cuvintele: "Noi, care pe
Heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de
viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea
lumească de la noi să o lepădăm. Ca pe Împăratul
tuturor, să-L primim pe Cel în chip nevăzut înconjurat de cetele
îngereşti. Aliluia, aliluia, aliluia", sunt cuvinte din care
înţelegem că participând noi la Sfânta Liturghie nu mai suntem doar
oameni obişnuiţi, oameni păcătoşi aşa cum ne
ştim noi, ci suntem şi închipuitori ai fiinţelor cereşti
care stau în apropierea lui Dumnezeu şi-I aduc mărire lui Dumnezeu,
îi închipuim pe Heruvimi.
Şi, la Sfânta Liturghie, avem posibilitatea să spunem
cuvinte îngereşti: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este
cerul şi pământul de mărirea Ta". Sunt cuvinte din cer
aduse pe pământ şi le spunem şi noi. Avem apoi posibilitatea
să-I aducem mărire lui Dumnezeu răspunzând la ecfonisele de la
Sfânta Liturghie în care Îl avem în vedere pe Dumnezeu ca Cel "Căruia
I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea",
ca pe Cel ce are "stăpânire, împărăţie, putere şi
mărire", ca pe Cel ce este "bun şi iubitor de oameni",
ca pe Cel ce este "milostiv şi iubitor de oameni", ca pe Cel ce
este "Sfânt" şi "sfinţirea noastră" şi
toate acestea ni le pune în faţă Sfânta Biserică în Sfânta
Liturghie. Şi noi răspunzând la aceasta mărturisim că avem
încredinţarea că trebuie să-I aducem mărire lui Dumnezeu
şi Îi aducem mărire lui Dumnezeu după puterea noastră,
fiecare dintre noi atâta cât putem noi să aducem. Din toată
mărirea lui Dumnezeu Îi aducem atât cât putem noi să-I aducem şi
gândul acesta că Dumnezeu e bun şi milostiv şi iubitor de
oameni, că e sfânt, că e sfinţirea noastră trebuie să
ne dea dorinţa ca să fim preamăritori de Dumnezeu întrucât
Ortodoxia este cu preamărire adusă lui Dumnezeu.
O viaţă ortodoxă trebuie să fie o
viaţă care prelungeşte Sfânta Liturghie în viaţa
socială, în viaţa de toate zilele, în înţelesul că la
Sfânta Liturghie se spune: "Cu pace să ieşim" şi
credincioşii răspund: "Întru numele Domnului", ceea ce
înseamnă că şi după Liturghie trebuie să fie o
Liturghie, adică o slujbă de preamărire a lui Dumnezeu şi o
slujbă de transformare a naturii, de transformare a vieţii noastre,
de transformare a simţirii noastre, de transformare a fiinţei noastre
spre bine. Dacă trăim liturgic în viaţa socială, dacă
ne silim să trăim liturgic, atunci şi Sfânta Liturghie o
trăim la măsurile la care trebuie s-o trăim, iar dacă
considerăm Liturghia desprinsă cumva de viaţa socială
şi desprinsă de celelalte slujbe şi neglijăm slujbele
Bisericii şi vrem să preţuim numai Sfânta Liturghie, nu suntem
în Ortodoxie pentru că Ortodoxia impune o viaţă în care să
se desfăşoare Sfânta Liturghie la măsurile la care poate fi
desfăşurată în conştiinţa noastră.
De exemplu când slujeşte preot cu diacon, diaconul, înainte
de a începe Sfânta Liturghie, zice către preot: "Roagă-te pentru
mine, părinte" şi preotul spune: "Să îndrepteze Domnul
paşii tăi spre tot lucrul bun". Adică îndreptarea aceasta
spre bine, îndreptarea generală spre bine este o continuare a Liturghiei.
După intrarea cu Sfintele Daruri, când sunt puse pe Sfânta Masă,
dacă slujeşte preot cu diacon, preotul zice către diacon:
"Pomeneşte-mă, frate şi împreună-slujitorule" iar
diaconul răspunde: "Preoţia ta să o pomenească Domnul
Dumnezeu întru împărăţia Sa. Roagă-te pentru mine,
părinte". La aceasta preotul zice: "Duhul Sfânt să
vină peste tine şi puterea Celui preaînalt să te
umbrească" iar diaconul răspunde: "Acelaşi Duh să
lucreze împreună cu noi în toate zilele vieţii noastre.
Pomeneşte-mă părinte". Şi iarăşi zice
preotul: "Să te pomenească Domnul Dumnezeu întru
împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii
vecilor".
Dialogul acesta, liturgic de fapt, este un dialog din care
înţelegem că cea mai însemnată urare pe care o poate face cineva
este aceasta ca "Duhul Sfânt să vină peste noi şi puterea
Celui preaînalt să ne umbrească" aşa cum s-a întâmplat cu
Maica Domnului, cu Preasfânta Fecioară Maria la Buna Vestire şi ca
"acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele
vieţii noatre". Deci nu numai în cuprinsul unui timp limitat cât
ţine o Sfântă Liturghie, ci în toate zilele vieţii noastre
şi toată viaţa noastră, chiar şi viaţa de studiu,
chiar şi viaţa de îndatoriri sociale trebuie să fie un fel de
liturghie după Liturghie, trebuie să fie un fel de strădanie de
a aduce pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos, în mijlocul nostru cum se spune la
Sfânta Liturghie când slujesc mai mulţi preoţi şi când se
îmbrăţişează şi zic: "Hristos în mijlocul
nostru" şi celălalt: "Este şi va fi", şi
primul iarăşi: "Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii
vecilor." iar al doilea: "Amin".
Deci conştiinţa aceasta a ducerii în lumea aceasta a
Domnului Hristos în conştiinţa noastră, şi în viaţa
noastră, şi în viaţa socială, este o
conştiinţă ortodoxă, este o gândire ortodoxă, care are
drept etichetă, drept rezumat, drept firmă să zicem aşa,
Sfânta Liturghie, care nu trebuie să rămână în biserică, ci
trebuie dusă de fiecare dintre noi la măsurile noastre până
acolo unde ajungem cu viaţa noastră şi să ne ferim de tot
ce ar împiedica preamărirea lui Dumnezeu pentru că unde nu este
preamărirea lui Dumnezeu, acolo nu este nici Liturghie pentru că nu
este Ortodoxie. Dumnezeu să ne ajute!