Binecuvântările
Sfintei Liturghii
Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi
iubiţi credincioşi, pentru astăzi ne vom opri cu gândul asupra
unei teme pe care am socotit-o potrivită pentru întâlnirea noastră
şi anume vom vorbi ceva despre binecuvântările de la Sfânta Liturghie.
Înainte de a vorbi despre asta însă, aş vrea să
vă spun că de foarte multe ori m-am gândit la faptul că mai ales
la trei lucruri, la trei momente din Sfintele Evanghelii mă opresc cu
gândul, şi anume la pescuirea minunată, la spălarea picioarelor
de la Cina cea de Taină şi la înălţarea la cer a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
La pescuirea minunată, aşa cum o
istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca, pentru că în cuprinsul ei
constatăm o atitudine a Sfâtului Apostol Petru în care se vede supunere cu
mintea faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De fapt e începutul
uceniciei Sfâtului Apostol Petru. Cum? Se spune în Sfânta Evanghelie de la
Luca, citim aceasta în capitolul al cincilea, că Simon şi cu Andrei şi
cu cei împreună cu dânşii îşi spălau mrejile gata să
meargă spre casă, după o noapte în care n-au pescuit nimic.
Şi Domnul Hristos a zis, după ce i-a învăţat pe oamenii
adunaţi în jurul Lui pe ţărmul mării, după ce i-a
învăţat din barca lui Simon, a zis: "Mână la larg şi
aruncaţi mrejile spre pescuire" şi Petru a zis atunci:
"Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic dar
pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare" (Luca 5, 4-5).
E foarte important lucrul acesta, ca cineva să-şi
supună mintea lui Dumnezeu. Vă spuneam zilele trecute, cândva,
într-un context oarecare, că părintele Arsenie zicea că "noi
avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună
fără discuţie". Sfântul Apostol Petru s-a supus atunci
cu mintea lui Dumnezeu fără discuţie. Şi ca să se
înţeleagă lucrul acesta, că fără discuţie
îşi supune mintea lui Dumnezeu, şi-a supus mintea faţă de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, a zis: "Doamne, toată noaptea ne-am
trudit şi n-am prins nimic - cu alte cuvinte n-ar mai avea rost să
încerc acum, dar încerc, fac ce-mi spui Tu - dar pentru cuvântul Tău
arunc mreaja în mare". Şi a aruncat mreaja în mare şi a scos
mulţime mare de peşti.
Asta înseamnă că cine se supune cu mintea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos acela-i totdeauna biruitor. Nu se poate
să nu vadă minuni în viaţa lui când se supune cu mintea, în
înţelesul acesta că de pildă, Domnul Hristos spune să
iertăm şi nu ne-ar conveni să iertăm, dar ne silim să
iertăm, e o supunere cu mintea şi vedem minunea liniştirii
sufletului şi o mare bucurie pentru noi.
Al doilea text asupra căruia mă opresc adeseori este
spălarea picioarelor, la Cina cea de Taină. E un lucru
extraordinar, iubiţi credincioşi, să te gândeşti că
Domnul Hristos este, fiţi atenţi, Dumnezeul care spală
picioarele omului. Deci Domnul Hristos, ca Dumnezeu şi om, a
spălat picioarele oamenilor. E o coborâre şi aceasta. E o coborâre ca
să îl ridice pe om, ca să îi dea omului cinstire. În această
lucrare a Mântuitorului, de coborâre până la faptul acesta de a spăla
picioarele omului, Sfântul Apostol Petru a avut o ezitare. N-a mai avut
atitudinea de la pescuirea minunată, nu s-a mai supus cu mintea, ci
s-a împotrivit cu mintea. Şi a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie
picioarele?". Şi atunci Domnul Hristos a zis: "Ceea ce fac Eu,
tu nu înţelegi acum dar mai târziu vei înţelege". Şi
Sfântul Apostol Petru, statornic în împotrivirea lui, a zis:
"Niciodată n-o să-mi speli mie picioarele". Şi a spus
Domnul Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine"
(Ioan 13, 6-8). Cu alte cuvinte, dacă nu te laşi modelat, dacă
nu te laşi să fac Eu ce trebuie să fac cu tine, dacă te
împotriveşti, nu ai parte cu Mine, te împotriveşti şi nu
poţi fi împreună cu Mine.
Iubiţi credincioşi, aşa de mult îmi place mie
împrejurarea aceasta, în care de fapt se spune mai departe că Sfântul
Apostol Petru totuşi şi-a dat seama că Domnul Hristos vrea ceva
cu el, mai presus de înţelegerea pe care o are el ca om şi a zis:
"Doamne, nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul" (Ioan
13, 9), mă las în voia Ta. Şi după aceea a zis Domnul Hristos:
"V-am dat vouă pildă, ca ceea ce am făcut Eu să
faceţi şi voi", adică şi voi să vă
spălaţi picioarele unii altora. Bineînţeles, lucrul acesta se
întâmplă şi trebuie să se întâmple neapărat
duhovniceşte. Fiziceşte nu, pentru că nu e în
obişnuinţa din părţile noastre ca să ne
spălăm unii altora picioarele, asta o facem singuri. Însă pe
vremea aceea şi în locurile acelea pe unde a propovăduit Domnul
Hristos, se întâmpla lucrul acesta în mod obişnuit. O gazdă când
primea un oaspete, îl primea şi îi făcea cinste şi
spălându-i picioarele. Ştiţi poate, sau dacă nu, o să
ştiţi de acum încolo, că în Epistola Sfâtului Apostol Pavel
către Timotei, în prima epistolă, unde se arată condiţiile
în care pot fi primite văduvele în rândul văduvelor ajutate de Biserică,
este şi condiţia aceasta, "dacă a spălat picioarele
sfinţilor" (I Timotei 5, 10) adică dacă a fost cinstitoare
de sfinţi, de creştini.
Şi al treilea text la care mă opresc cu foarte mare
bucurie este textul din Sfânta Evanghelie de la Luca, de la sfârşit, unde
se prezintă Înălţarea Domnului Hristos.
Sunt câteva cuvinte doar spuse despre Înălţarea
Domnului Hristos în Sfânta Evanghelie de la Luca, anume spune Sfântul
Evanghelist Luca că Domnul Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus
spre Betania şi acolo "Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat
şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a
înălţat la cer" (Luca 24, 50-51). Atât. Bineînţeles, mai
urmează câteva cuvinte: că ucenicii s-au închinat Domnului Hristos,
că s-au întors cu bucurie în Ierusalim şi că erau pururea în
templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Însă în
legătură cu Înălţarea, atâta se spune: că Şi-a
ridicat mâinile Domnul Hristos; i-a binecuvântat pe ucenici şi pe când îi
binecuvânta S-a înălţat la cer. E un lucru extraordinar să
ştii că ultimul lucru pe care l-a făcut Domnul Hristos aici pe
pământ pentru oameni, pentru ucenicii Săi, a fost că i-a
binecuvântat şi S-a înălţat binecuvântându-i. Mare lucru să
afli, de la Sfântul Evanghelist Luca întâi, că Domnul Hristos Şi-a
ridicat mâinile şi i-a binecuvântat şi nu se opreşte aici, ci
spune mai departe: "şi pe când îi binecuvânta S-a înălţat
la cer". Deci S-a înălţat la cer binecuvântându-i. Aşa Îl
privim noi pe Domnul Hristos, aşa Îl avem în conştiinţa
noastră, ca pe Cel ce binecuvintează pe cei ce sunt ai Săi.
Am ajuns acum la punctul de plecare pentru binecuvântările
de la Sfânta Liturghie. De ce? Pentru că toate, absolut toate
binecuvântările Bisericii, câte sunt în lumea aceasta, câte sunt la Sfânta
Liturghie şi la celelalte sfinte slujbe, toate sunt o prelungire a
binecuvântării de la Înălţarea Domnului Hristos.
Dacă vrea cineva să fie sub binecuvântarea lui
Dumnezeu, să vină la Sfânta Liturghie şi-i sub binecuvântarea
lui Dumnezeu, primeşte binecuvântări.
Ce binecuvântări primim noi la Sfânta Liturghie?
La fiecare Sfântă Liturghie se spune de patru ori pentru
cei ce sunt de faţă, bineînţeles de la începutul Sfintei
Liturghii, de patru ori se spune: "Pace tuturor". E binecuvântarea
lui Dumnezeu de patru ori în cuvintele acestea: "Pace tuturor",
adică linişte sufletească. Să ştiţi că cine
n-are linişte sufletească, cine-i în zdroabă sufletească,
n-are binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu poate avea binecuvântarea lui Dumnezeu
cineva care e neliniştit, nemulţumit, răzvrătit, cineva
care e împotrivitor şi nemulţumitor. Nu poate. De patru ori se spune
la Sfânta Liturghie: "Pace tuturor". Cred că ştiţi
că Domnul Hristos le-a făgăduit ucenicilor Săi pacea
şi că le-a dat pacea după Înviere când, de fiecare dată
când S-a întâlnit cu ucenicii, le-a spus "Pace vouă!" (Luca 24,
36; Ioan 20, 21).
După aceea la Sfânta Liturghie, pentru credincioşii
care sunt de faţă se spune: "Pe voi pe toţi,
dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul
Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea
şi în vecii vecilor". E o binecuvântare pentru dreptmăritorii
creştini care sunt de faţă la Sfânta Liturghie.
Mai departe, o altă binecuvântare pe care o aud
credincioşii la Sfânta Liturghie este binecuvântarea de după ce se
rosteşte Simbolul credinţei, Crezul: "Harul Domnului Nostru
Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu
toţi". Binecuvântarea aceasta e luată din a doua Epistolă a
Sfâtului Apostol Pavel către Corinteni, chiar de la sfârşitul capitolului
13 şi de la sfârşitul Epistolei, care e în aceste cuvinte:
"Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu
Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu
duhul vostru fraţilor. Amin" (II Corinteni 13, 13). Iată cum în
biserică noi auzim: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi
dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului
Duh, să fie cu voi cu toţi", iar răspunsul nostru, al
credincioşilor, este: "Şi cu duhul tău", adică nu
numai cu noi ci şi cu cel care ne binecuvintează prin mijlocire
preoţească, ne aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
Mai departe, avem o binecuvântare la Sfânta Liturghie care zice:
"Şi să fie milele marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru
Iisus Hristos cu voi cu toţi".
Băgaţi de seamă că binecuvântările acestea
sunt pentru toţi cei de faţă, adică nu exceptează pe
nimeni, pe absolut nimeni dintre cei care sunt de faţă. "Pace -
cui? - tuturor", nu unora, ci tuturor. "Harul Domnului Nostru Iisus
Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi
împărtăşirea Sfântului Duh, să fie - cu cine? - cu voi cu
toţi". Se precizează: toţi. "Şi să
fie milele marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu voi
cu toţi". Toţi câţi suntem de faţă la
Sfânta Liturghie avem de la Dumnezeu darul acesta de a primi binecuvântări
pentru fiecare dintre noi.
Cu potirul în mâini spune preotul sau arhiereul:
"Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează
moştenirea Ta". E tot o binecuvântare de la Sfânta Liturghie.
La sfârşitul Sfintei Liturghii se spun cuvintele:
"Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său dar şi cu a Sa
iubire de oameni, totdeauna acum şi pururea şi în vecii
vecilor". Încă o binecuvântare.
Să ştiţi că de toate acestea se lipsesc cei
ce ar putea lua parte la Sfânta Liturghie şi nu iau parte la Sfânta
Liturghie. De toate acestea se lipsesc, iar de toate acestea se învrednicesc,
pe lângă cei ce sunt de faţă la Sfânta Liturghie, toţi
aceia care ar vrea să fie de faţă şi nu sunt şi mai
ales cei care sunt în suferinţă, cei care sunt bolnavi şi nu pot
lua parte la Sfânta Liturghie. Binecuvântarea lui Dumnezeu este peste
toţi cei vrednici de binecuvântare. Pe cine binecuvintează
Dumnezeu? Ar trebui să ştim cu toţii pe cine. Se spune în
rugăciunea Amvonului: "Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te
binecuvintează, Doamne, şi sfinţeşti pe cei ce
nădăjduiesc în Tine". Deci cei ce aduc binecuvântare lui
Dumnezeu se învrednicesc de binecuvântarea lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi, aşadar avem un izvor de
ajutor, un izvor de putere de la Dumnezeu prin mijlocire preoţească,
un izvor de binecuvântare care ni-l dă Dumnezeu din binecuvântarea de la
Înălţarea Mântuitorului şi care se revarsă peste toţi
credincioşii prin binecuvântările de la sfintele slujbe. Mă
gândesc de exemplu şi la alte binecuvântări, pentru că sunt
şi alte binecuvântări, nu numai la Sfânta Liturghie, ci sunt şi
la alte slujbe, de exemplu la slujba cununiei de atâtea ori se spune:
"Doamne Dumnezeul nostru binecuvintează-i pe dânşii - şi
spune - cum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sara" sau
"Binecuvintează-i pe ei Doamne Dumnezeul nostru cum ai binecuvântat
pe Isaac şi pe Raveca" şi aşa mai departe,
"Binecuvintează-i pe ei Doamne Dumnezeul nostru cum ai binecuvântat
pe Ioachim şi Ana". Deci binecuvântări sunt şi la alte
slujbe şi cu belşug de binecuvântări, dar ca să ne
învrednicim de binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să trăim o
viaţă ca să ne poată binecuvânta Dumnezeu. Pentru că
Dumnezeu nu binecuvintează în orice împrejurare şi în orice
situaţie. Sunt oameni pe care Dumnezeu nu-i binecuvintează.
Gândiţi-vă că în Vechiul Testament, de pildă în Deuteronom
este un întreg capitol cu binecuvântări şi cu blesteme şi spune
pe cine binecuvintează Dumnezeu şi pe cine nu binecuvintează
Dumnezeu.
Bineînţeles că noi nu trebuie să stăruim
prea mult asupra faptului că am putea fi sub blestemul lui Dumnezeu.
Câtă vreme trăim o viaţă corectă, nu se poate să
fim sub blestem. Sub blestem sunt numai aceia care fac lucruri pe care nu le
vrea Dumnezeu şi care de fapt sunt vrednici de pedeapsă de la
Dumnezeu, iar pe cei vrednici de binecuvântare nu se poate să nu-i
binecuvinteze Dumnezeu.
Sfârşesc aceste consideraţii cu ceva frumos, care-mi
place mie, de la noi de la mănăstire. La mănăstire la noi,
la Sâmbăta, la mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus,
în 1971 au venit doi creştini din Germania. Cu prilejul acesta a venit
vorba despre o instituţie bisericească de ajutorare a epilepticilor,
o instituţie mare, care se numeşte Betel. Betel înseamnă
"casa lui Dumnezeu". E un cuvânt evreiesc pe care ei l-au luat ca
denumire a casei de ajutorare de la Bielefeld. Şi a venit vorba atunci, în
1971, când au fost cei doi din Germania, doi intelectuali, a venit vorba despre
faptul că un părinte de la noi, părintele Serafim Popescu,
Dumnezeu să-l odihnească, a lucrat în 1943-44 nu ştiu precis
când anume, dar în vremea cât a fost în Germania, a lucrat trei luni de zile în
instituţia aceasta Betel, la ajutorarea bolnavilor, la ocrotirea
bolnavilor. Şi venind vorba despre asta, cei din Germania ne-au spus
că la intrare la Betel e scris aşa :
"Pace celor
ce vin
Bucurie celor ce rămân
Binecuvântare celor ce pleacă".
Nouă ne-au plăcut tare mult cuvintele acestea şi
atunci ei au scris în Cartea de Onoare a mănăstirii noastre
"Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce
pleacă, doresc doi creştini din Germania tuturor celor ce-n urma lor
vor vizita această mănăstire". Să ştiţi
că cuvintele acestea le plac tuturor celor ce ştiu de cuvintele
acestea: pace, bucurie şi binecuvântare. E ceea ce ne dă Dumnezeu la
sfintele slujbe ale Bisericii noastre, la Sfânta Liturghie, binecuvântarea din
care izvorăşte pacea, pentru că se spune "Pace
tuturor", şi din care izvorăşte şi bucuria pentru cei
ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu.
La Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
ucenicii, primind binecuvântarea Mântuitorului, s-au închinat Mântuitorului.
Aşa ni se spune, că ucenicii s-au închinat când Domnul Hristos S-a
înălţat la cer. Şi s-au întors în Ierusalim "cu bucurie
mare". Unde-i binecuvântare trebuie să fie închinare din partea
omului şi dă Dumnezeu bucurie celor ce se închină Mântuitorului.
Deci "s-au întors cu bucurie mare la Ierusalim şi erau totdeauna în
Templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu".
Sfântul Isaac Sirul spune că "rugăciunea este o
bucurie care înalţă mulţumire". Deci ce este
rugăcinea, între altele? "O bucurie care înalţă
mulţumire".
Ucenicii Mântuitorului, având bucuria din binecuvântarea
Mântuitorului, din închinarea lor faţă de Mântuitorul la
Înălţarea la cer, având închinarea şi bucuria, din această
aşezare sufletească au izvorât laudă către Dumnezeu şi
binecuvântare, căci erau totdeauna în Templu "lăudând şi
binecuvântând pe Dumnezeu". Şi noi tot aşa să facem, având
conştiinţa că suntem sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.
24 august 1995